ICCJ. Decizia nr. 1108/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1108/2012
Dosar nr.4489/63/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 5 octombrie 2000, T.R. (în nume propriu dar şi în calitate de moştenitoare a soţului său T.A.) a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P.D., Municipiul Craiova prin Primar şi R.A.A.D.P.F.L. Dolj, să oblige pârâţii, a-i lăsa în deplină proprietate imobilul din Craiova (format din teren în suprafaţă de 174 m.p. şi casa de locuit) iar în subsidiar, în situaţia când bunul nu mai există sau este afectat altor construcţii, să fie obligaţi pârâţii, la plata contravalorii imobilului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că împreună cu soţul său a stăpânit nemişcătorul care a fost dobândit prin act autentic de vânzare-cumpărare, iar în anul 1959, urmare unei vizite în zonă a unui demnitar comunist, imobilul, situat într-o zonă ultracentrală, a fost expropriat în vederea construirii unui bloc de locuinţe.
Prin precizarea formulată la 8 aprilie 2009, reclamanta a arătat că înţelege să extindă cadrul procesual fixat iniţial, prin introducerea în cauză în calitate de pârâţi a Consiliului Judeţean Dolj şi SC P.T. SA, cu motivarea că terenul, în suprafaţă de 505 m.p. pe care l-a primit în schimbul celui expropriat, este ocupat de aceşti pârâţi.
Prin sentinţa civilă nr. 6716 din 20 iunie 2003 a Judecătoriei Craiova a fost perimată acţiunea promovată de reclamantă, sentinţă care a fost desfiinţată de Tribunalul Dolj, în recursul acesteia.
Reclamanta a precizat obiectul acţiunii, arătând că imobilul revendicat se află în Craiova, că o parte din teren este ocupată de blocuri, iar o parte are destinaţia de spaţiu verde, precum şi curtea unui bloc.
Prin sentinţa civilă nr. 1844 din 9 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 27355/2000, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe, cea în cauză a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi motivând că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea ca inadmisibilă, deşi procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 1138 din 6 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, în dosarul nr. 2754/CIV/2006, a fost admis apelul declarat de reclamanta T.R., împotriva sentinţei civile mai sus menţionate, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P. Bucureşti, D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului Craiova şi R.A.A.D.P.F.L. Craiova, a fost anulată sentinţa, cauza fiind reţinută pentru judecare în primă instanţă, la Tribunalul Dolj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că în raport de normele de competenţă în vigoare la data introducerii acţiunii (5 octombrie 2000), competenţa judecării cauzei revenea Judecătoriei dacă obiectul avea o valoare mai mică de 1 miliard lei (ROL), iar din probele administrate în cauză, în raport de cursul dolarului la momentul introducerii acţiunii, a rezultat că valoarea litigiului depăşea un miliard lei, competenţa materială revenindu-i Tribunalului, în primă instanţă.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă care, prin Decizia nr. 68 din 18 ianuarie 2007, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.A.D.P.F.L. Craiova.
În rejudecare, Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 148 din 31 martie 2010, a respins excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul C.J.D.
A respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor Municipiul Craiova prin Primar, R.A.A.D.P.F.L. Craiova şi SC. P.T. SA Craiova.
A omologat rapoartele de expertiză întocmite în cauză de experţii N.G., specialitatea construcţii, M.I. şi C.V. specialitatea topo.
A admis acţiunea precizată formulată de reclamanta T.R. - decedată şi continuată de moştenitorii G.I. şi B.L. împotriva pârâţilor Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P. Dolj, C.J.D. şi Judeţul Dolj prin P.C.J.D. şi a obligat pârâţii la plata sumei de 1.946.254,85 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 505 mp situat în Craiova.
A admis acţiunea precizată formulată împotriva pârâtului Statul Român prin M.F.P. – D.G.F.P. Dolj şi a obligat pârâtul la plata sumelor de 276.400 lei, reprezentând contravaloarea imobilului construcţie demolat, situat în Craiova şi 38.745 lei reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 287 m.p. situat în Craiova, cartier Nisipului, jud. Dolj.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că terenul din Municipiul Craiova, str. Bibescu, conform constatărilor rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, este înglobat în imobilul din str. str. Bibescu, aparţinând C.J.D. şi reprezintă lot înfundat, neavând ieşire la calea publică.
Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, s-a reţinut că împrejurarea că pe parcursul soluţionării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, a cărei procedură prealabilă a fost urmată de cei în cauză, fiind emisă dispoziţia nr. 7126 din 23 februarie 2007, nu justifică respingerea acţiunii în revendicare, instanţa "neputând abdica" de la temeiul juridic al acţiunii cu care a fost investită, respectiv art. 480 şi 998 C. civ., pentru a aplica litigiului în curs de judecată, procedura specială reparatorie instituită prin Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 59 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul declarat în cauză de reclamanţii moştenitori B.L. şi G.I.
A admis apelul formulat de pârâţi, împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acţiunea faţă de pârâta D.G.F.P. Dolj, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, înlăturând obligarea acesteia la plata sumei de 276.400 lei reprezentând contravaloarea imobilului construcţie demolat, situat în Craiova, str. Vasile Roaită, judeţul Dolj.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că în schimbul imobilului expropriat iniţial, soţii T., au primit drept despăgubire terenul de 505 m.p. situat în str. 7 noiembrie şi terenul în suprafaţă de 287 m.p. din str. Nisipului, inclusiv materialele din demolarea imobilului – construcţie dobândit de aceştia, prin vânzare-cumpărare la 11 iulie 1947, situat în str. Vasile Roaită.
Autoarea T.R., a folosit terenul din str. 7 Noiembrie până în anul 1965, când a fost expropriat prin Decizia nr. 102/1965, acesta figurând pe tabelul cuprinzând imobilele expropriate din Craiova.
Chiar dacă, se mai arată, în acest tabel apare consemnat T.A.I. în loc de T.R., amplasamentul terenului expropriat şi domiciliul persoanei expropriate, sunt elemente care conduc la concluzia că este vorba de o eroare materială şi că exproprierea s-a făcut de la autoarea reclamanţilor.
În consecinţă, făcându-se dovada calităţii procesuale active a reclamanţilor, a existenţei în patrimoniul autoarei a unor imobile expropriate succesiv, se impune clarificarea problemei reparaţiei de care urmează să beneficieze reclamanţii. Atâta vreme cât pentru imobilul din str. V. Roaită s-au primit două terenuri cu titlu de despăgubire, precum şi materialele rezultate din demolarea acestui imobil, este clar că iese din discuţie problema reparaţiei pentru imobilul din str. Olteţ (fostă Vasile Roaită), astfel că nu poate fi primită critica reclamanţilor în ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţei de 340 m.p. situaţi la adresa mai sus menţionată.
Cu aceeaşi motivare, instanţa de control judiciar a apreciat ca întemeiată critica pârâtului Statul Român prin M.F.P. privind obligarea sa greşită la plata sumei de 276.400 lei, reprezentând contravaloarea imobilului - construcţie situat în str. Vasile Roaită, demolat şi a înlăturat această obligaţie.
Cât priveşte critica privind respingerea greşită a cererii de restituire în natură a suprafeţei de 505 m.p., s-a reţinut că, tribunalul a apreciat corect că această suprafaţă este înglobată în imobilul din str. Bibescu, aparţinând C.J.D. şi că acest teren face parte dintr-o suprafaţă mai mare pe care este situat atât C.C.E. (fost V.J.), cât şi Hotelul P., astfel că nu poate fi restituit în natură.
Soluţia aleasă de tribunal de acordare a despăgubirilor pentru cele două terenuri, a fost apreciată ca fiind corectă şi justificată de faptul că reclamanţii şi-au pierdut proprietatea şi sunt îndreptăţiţi să primească o despăgubire corespunzătoare faţă de faptul că nu se poate obţine repararea în natură.
Obligaţia de despăgubire a Statului Român rezultă din faptul că prin exproprierile dispuse, terenurile au intrat în patrimoniul acestuia, fiind întemeiată critica pârâtei D.G.F.P. Dolj pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât acestei pârâte nu-i incumbă nicio obligaţie de despăgubire.
Cât priveşte critica pârâţilor Statul Român prin M.F.P., C.J.D. şi Judeţul Dolj prin P.C.J.D. referitoare la faptul că prezenta cauză trebuia soluţionată exclusiv în raport de Legea nr. 10/2001 aceasta nu a fost primită, cu motivarea că reclamanţii au învestit instanţa cu o acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 480 C. civ., anterior apariţiei Legii nr. 10/2001, astfel că instanţa este ţinută de temeiul cu care a fost învestită.
Relaţia dintre acţiunea în revendicare şi procedura legală specială de reparaţie trebuie analizată în raport de momentul introducerii acţiunii şi nu în raport de modificările legislative.
În speţă, instanţa a fost sesizată la 5 octombrie 2000 cu acţiunea în revendicare şi faptul că pe parcursul soluţionării cauzei a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 nu justifică respingerea acţiunii în revendicare.
Aplicarea imediată a legii noi în privinţa cauzelor în curs de judecată, se putea face, numai în condiţiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 10/2001, opţiunea persoanei îndreptăţite la una din procedurile prevăzute de această lege, concretizându-se fie prin renunţarea la judecata acţiunii în revendicare, fie prin solicitarea acesteia de suspendare a cauzei.
În cauză, împotriva deciziei dată în apel, au declarat recurs în termen legal, atât reclamanţii – moştenitori B.L. şi G.I., cât şi pârâţii M.F.P., A.N.A.F. – D.G.F.P. Dolj precum şi Judeţul Dolj, prin P.C.J.D. şi C.J.D.
În recursul lor, reclamanţii redau istoricul cauzei şi evidenţiază aspecte legate de fondul acesteia, ce nu vizează nelegalitatea hotărârii care trebuie analizată în această cale extraordinară de atac.
Susţinerea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs, nu este structurată din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, cel puţin din oficiu, o critică susceptibilă de a fi încadrată într-unul din cazurile de casare sau de modificare, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora să se poată exercita controlul judiciar în recurs.
Recursul reclamanţilor se priveşte ca fiind nul.
Cauza recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Aşadar, simpla nemulţumire a părţii de hotărârea pronunţată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmaţia generală că hotărârea atacată este nelegală sau netemeinică, recurentul fiind obligat să îşi sprijine recursul pe cel puţin unul din motivele prevăzute limitativ de lege.
Potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (1), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, recurenţii nu s-au conformat exigenţelor cerute de art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Aceştia au declarat recurs în termenul prevăzut de lege şi au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., dar nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele invocate.
Or, instanţa investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Ca atare, în acord cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamanţi.
Cât priveşte recursurile declarate de pârâţi, aceştia, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare a fost greşit respinsă, în condiţiile în care, deşi litigiul a fost „pornit" iniţial pe dreptul comun, ulterior, reclamanţii şi-au manifestat clar opţiunea de a urma procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi de a suspenda cauza.
- împrejurarea că, pe parcursul desfăşurării procesului, reclamanta şi ulterior moştenitorii acesteia, au manifestat o poziţie indecisă în ceea ce priveşte posibilitatea de a soluţiona litigiul pe dreptul comun sau parcurgând procedura specială, nu vine decât să confirme intenţia acestora de a urma procedura legii speciale, procedură care asigură, sub toate aspectele accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
- s-a respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P., în condiţiile în care Judeţului Dolj îi aparţine calitatea de titular al dreptului de proprietate.
- deşi s-au formulat obiecţiuni la expertiza tehnică M.I., în dosarul de fond, acestea nu au fost analizate de către instanţă, neţinându-se cont de criticile vizând evaluarea excesivă a terenului în litigiu, care depăşeşte cu mult preţul de piaţă al unui imobil similar ca valoare.
- s-a dispus obligarea pârâţilor la acordarea unor despăgubiri de 38.745 lei, pentru terenul situat în str. Nisipului, deşi reclamanţii nu şi-au pierdut niciodată proprietatea asupra acestei suprafeţe de teren.
- s-au ignorat pur şi simplu, statuările dispoziţiei nr. 7126 din 23 februarie 2007 emisă de P.M.C. în procedura Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus în favoarea R.T., acordarea despăgubirilor, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Craiova, str. Vasile Roaită, compus din teren şi construcţia demolată.
Or, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au apreciat fără niciun temei, că acest act administrativ, nu are nicio relevanţă în cauză.
Recursurile declarate de pârâţi, se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în considerarea argumentelor ce succed.
În soluţionarea unor cereri în care atât reclamantul cât şi pârâtul invocă existenţa unui titlu preferabil, trebuie să se ţină seama de particularităţile fiecărui caz în parte, necesitate afirmată atât prin Decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cât şi de C.E.D.O., la a cărei practică se face referire.
În consecinţă, cauza de faţă nu poate fi soluţionată fără a se avea în vedere, următoarele elemente particulare ale speţei:
- imobilul ce a aparţinut reclamantei T.R. şi soţului său T.A. (decedat la data de 26 octombrie 1964) situat în Craiova, str. Vasile Roaită a fost trecut în proprietatea Statului, fiind expropriat prin Decretul nr. 397/1959, în vederea realizării unor obiective de utilitate publică.
În schimbul acestui imobil compus din cota de 2/3 din suprafaţa de 260,30 m.p. şi două construcţii, soţii T. au primit drept despăgubire alte două terenuri situate în Craiova, str. 7 Noiembrie (505 m.p.) şi str. Nisipului (287 m.p.), inclusiv materialele rezultate din demolarea construcţiilor expropriate.
Prin Decretul nr. 102/1965, a fost expropriat şi terenul situat în str. 7 Noiembrie, pe numele reclamantei T.R., rămasă unic proprietar după decesul soţului său T.A., la 26 octombrie 1964.
- la 2 octombrie 2000, T.R., formulează o acţiune în revendicare, fondată pe dreptul comun, prin care solicită obligarea pârâţilor de a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Craiova, str. Olteţ, fostă Vasile Roaită (teren de 174 m.p. şi casa de locuit) achiziţionat prin contractul de vânzare-cumpărare din 30 noiembrie.1955, ce a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 397/1959.
- odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a înţeles să urmeze procedura administrativă prealabilă prevăzută de acest act normativ cu caracter special, comunicând prin executor judecătoresc, Primăriei Municipiului Craiova, notificările înregistrate, prin care a solicitat restituirea în natură a aceluiaşi imobil, teren intravilan în suprafaţă de 173 m.p. şi despăgubiri pentru construcţia în suprafaţă de 121,2 m.p. situate în Craiova, str. Vasile Roaită, judeţul Dolj.
- ca o consecinţă a acestui demers, reclamanta, prin avocat, a solicitat primei instanţe, la termenul din 14 martie 2002, suspendarea judecării acţiunii fondată pe dreptul comun, în baza dispoziţiilor art. 47 ale Legii nr. 10/2001.
- în soluţionarea notificărilor mai sus arătate, P.M.C. a emis dispoziţia nr. 7126 din 23 februarie 2007 prin care, luând act de împrejurarea că imobilul solicitat nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de utilităţi publice, a propus acordarea despăgubirilor în favoarea notificatoarei, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul (teren de 173,54 m.p. şi construcţie) în legătură cu care s-a formulat notificarea.
- această dispoziţie nu a fost contestată, de către cei în cauză care au solicitat repunerea pe rol a cererii fondată pe dreptul comun, în soluţionarea căreia au fost parcurse etapele procedurale mai sus expuse.
Din parcurgerea întregului istoric al cauzei rezultă aşadar, că abordarea din Decizia atacată, în sensul admisibilităţii acţiunii în revendicare, pe temeiul dreptului reclamanţilor de acces la o instanţă, este greşită în condiţiile în care deşi aceştia au avut acces la instanţele naţionale, după parcurgerea procedurii prealabile instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, s-au dezinteresat în a formula contestaţie împotriva dispoziţiei, emisă în baza acestui act normativ, deşi opţiunea lor exprimată prin solicitarea formulată în baza art. 47 alin. (1) din lege se concretizase în emiterea unui act administrativ, situaţie în care regula "electa una via" a devenit pe deplin aplicabilă.
Practica instanţelor a învederat că, doar câteva ipoteze, ce nu se regăsesc în speţă, permit a se da curs cererilor de restituire fundamentate fie pe dreptul comun, fie pe alte acte normative, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv când acţiunea a fost introdusă înainte de apariţia acestui act normativ iar persoana îndreptăţită nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile legii speciale (art. 46), când imobilul ce se solicită a fi retrocedat nu este deţinut de una din entităţile specificate în art. 21 din lege, sau, în situaţia particulară a preluărilor în forma exproprierii, în cazul vizat prin dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, când preluarea a operat ulterior anului 1994.
În vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curte a stabilit (a se vedea Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008) că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun fără ca pentru aceasta să fie nevoie ca principiul să fie încorporat în textul legii speciale şi că aplicarea unor dispoziţii ale legii speciale poate fi înlăturată doar dacă acestea contravin C.E.D.O.
În interpretarea, din această perspectivă, a dispoziţiilor din dreptul intern, C.E.D.O. a statuat că dreptul de acces la instanţe (astfel cum acesta este recunoscut prin art. 6 § 1 din Convenţie) nu este absolut, el pretându-se la limitări implicit admise, deoarece prin natura sa stabileşte o reglementare din partea statului care, se bucură în această materie, de o anumită marjă de apreciere.
Tot astfel, în practica sa recentă instanţa europeană a reţinut că respingerea acţiunii în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, motivată de necesitatea asigurării unei aplicări coerente a legilor de reparaţie, nu dezvăluie prin ea însăşi o problemă „sub unghiul dreptului de acces la o instanţă" garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, sub condiţia ca procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 să se prezinte ca o cale de drept efectiv.
Or, din această perspectivă, este relevantă în ansamblul circumstanţelor cauzei, împrejurarea mai sus arătată şi anume că, deşi iniţial reclamanţii au formulat o cerere de restituire a imobilului, fondată pe dreptul comun, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ulterior au optat pentru suspendarea acestei cauze în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din acest act normativ şi parcurgerea procedurii prealabile instituită prin dispoziţiile legii speciale, procedură finalizată prin emiterea unei dispoziţii de către entitatea investită cu soluţionarea notificărilor, dispoziţie care însă nu a fost contestată de către cei în cauză.
Apare cu evidenţă în acest context, opţiunea reclamanţilor, (cărora de altfel, aşa cum s-a arătat, li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite), de a ocoli procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi a solicita în mod direct instanţei, obligarea pârâţilor la plata contravalorii imobilului, în legătură cu care s-au formulat notificările.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced recursurile formulate de pârâţi urmează a se admite cu consecinţa casării ambelor hotărâri date în cauză iar pe fond, a respingerii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii B.L. şi G.I., împotriva deciziei nr. 59 din 31 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dolj şi Judeţul Dolj prin P.C.J.D. şi C.J.D. împotriva aceleiaşi decizii.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 148 din 31 martie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia civilă şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1109/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1102/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
