ICCJ. Decizia nr. 1109/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1109/2012
Dosar nr. 1107/91/2007
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin notificarea formulată la 6 aprilie 2001, P.C.D., a solicitat Primăriei comunei Coteşti, în calitate de moştenitor al autorului P.C., acordarea despăgubirilor pentru construcţia tip cramă situată în comuna Coteşti, sat Valea Coteşti, judeţul Vrancea (evaluate la cca. 150.000.000 ROL) şi restituirea în natură, a suprafeţei de teren ce forma curtea acestei crame, în suprafaţă de 8500 m.p., imobile care au fost dobândite de tatăl său prin act autentic, întocmit la 27 iunie 1934 şi preluate ulterior abuziv de C.A.P. Coteşti.
Întrucât, entitatea investită cu soluţionarea notificării nu s-a conformat dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită s-a adresat instanţei, solicitând, prin acţiunea formulată la 12 aprilie 2007, în contradictoriu cu Primăria comunei Coteşti, precum şi cu S.E. şi G.G., obligarea pârâţilor de a-i restitui în natură suprafaţa de 8.500 m.p., teren curţi, pe care s-a aflat amplasată fosta cramă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că atât terenul cât şi construcţia amplasată pe acesta, care au aparţinut autorului său, au fost preluate abuziv de către I.A.S. Coteşti, ulterior crama fiind demolată iar restul imobilului înstrăinat pârâţilor persoane fizice care, sunt dobânditori de rea credinţă.
Învestit în primă instanţă, Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 333 din 24 aprilie 2008, a admis în parte acţiunea şi în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a stabilit că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 7.830 m.p. teren curţi, clădiri şi arabil, situat în intravilanul comunei Coteşti, judeţul Vrancea şi o cramă în suprafaţă de 25 m.p., construită din chirpici şi acoperită cu tablă zincată, ce se afla pe acest teren.
A obligat pârâţii să plătească reclamantului, câte 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că dreptul de proprietate aparţinând autorului reclamantului rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat la 27 iunie 1934 prin care autorul reclamantului a achiziţionat mai multe suprafeţe de teren, de la numitul A.G.
Pentru o parte din aceste suprafeţe, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului, în calitate de unic moştenitor al defunctului P.C., suprafaţa reconstituită fiind de 3,96 ha.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză, se mai arată, rezultă că terenul revendicat de reclamant, în suprafaţă reală de 7830 m.p. nu se suprapune cu terenurile cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate, această din urmă suprafaţă fiind vândută pârâtelor S.E. şi G.G., conform facturii din 12 decembrie 1991.
Prin sentinţa nr. 3984 din 1 iunie 1994, Judecătoria Focşani a dispus obligarea Consiliului local Coteşti, să lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică folosinţă o casă de locuit şi suprafaţa de 2000 m.p. teren din jurul acestei case, prima instanţă reţinând că suprafaţa solicitată spre restituire în prezentul litigiu, se află în continuarea terenului pe care este amplasată casa de locuit.
Referitor la solicitarea reclamantului de a-i fi restituit nemişcătorul în natură, tribunalul a reţinut că legalitatea actului de înstrăinare a imobilului a fost analizată irevocabil prin Decizia civilă nr. 1168/ R din 24 octombrie 1995 a Curţii de Apel Galaţi, astfel încât, fiind vorba de o înstrăinare legală, persoanei îndreptăţite i se cuvin despăgubiri, în condiţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de reclamantul P.C.D. şi pârâta Primăria comunei Coteşti – Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, au fost respinse prin Decizia nr. 42/ A din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă care, a reţinut că prima instanţă aplicând dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, a stabilit corect că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri, în condiţiile în care pârâţii persoane fizice, ca şi cumpărători de bună credinţă, deţin un bun în sensul Convenţiei pe care, în ipoteza restituirii în natură, ar urma să-l piardă.
Prin aceeaşi decizie, au fost admise totodată apelurile declarate de pârâţii S.E. şi G.G. şi schimbată în parte sentinţa în sensul că a fost înlăturată dispoziţia de obligare a acestor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată, reţinându-se că având în vedere că nu s-a dispus obligarea lor la restituirea imobilului, nu s-a făcut dovada culpei procesuale a acestora, care constituie fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, avansate de către partea care a câştigat procesul.
Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs în termen legal, reclamantul P.C.D. care, făcând trimitere la temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză, după cum urmează:
- imobilul ce a aparţinut antecesorului său a fost preluat fără titlu valabil de către I.A.S. Coteşti, iar ulterior de către C.A.P. Coteşti, în anul 1960, deşi nemişcătorul a figurat în rolul agricol al familiei sale, până în anul 1963, aspecte reţinute irevocabil şi prin sentinţa nr. 3984 din 1 iulie 1994 a Judecătoriei Focşani.
Or, potrivit art. 2 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătoreşti de restituire şi libere de orice sarcini.
- licitaţia prin care imobilul a fost înstrăinat pârâţilor persoane fizice a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 1308 pct. 2 C. civ., fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că, asupra acestei licitaţii s-au mai pronunţat anterior hotărâri judecătoreşti, întrucât arată recurentul, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, faţă de prevederile art. 47 din lege.
- este „absurd" susţine recurentul să se ocrotească drepturile unor persoane de rea credinţă care, au dobândit imobilul de la un neproprietar, cu încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.
Este de necontestat că autorul reclamantului a fost proprietarul mai multor suprafeţe de teren, 5 ha pomi fructiferi, 1,10 ha vie şi 0,5 ha teren arabil, dobândite prin contractul autentificat la 27 iunie 1934, de la numitul A.G.
În calitate de unic moştenitor al fostului proprietar, reclamantului P.C.D. i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în procedura legilor fondului funciar, pentru o suprafaţă totală de 3,96 ha, fiind emis în acest sens de către Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, titlul de proprietate din septembrie 2003.
Tot astfel, prin sentinţa civilă nr. 3984 din 1 iunie 1994 rămasă irevocabilă, Consiliul local Coteşti a fost obligat să-i lase reclamantului, în deplină proprietate şi paşnică folosinţă un imobil construcţie (aflat pe una din suprafeţele preluate abuziv) precum şi suprafaţa de 2000 m.p. din jurul acesteia, cu destinaţia de curte.
În legătură cu restul terenului solicitat de reclamant, ce face obiectul cauzei de faţă, prima instanţă a reţinut corect că acesta nu poate fi restituit în natură, în condiţiile în care nemişcătorul a făcut obiectul unei vânzări prin licitaţie publică, asupra legalităţii căreia s-a pronunţat Judecătoria Focşani, prin sentinţa civilă nr. 1165 din 11 februarie 1994, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1168/ R din 24 octombrie 1995 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
În cuprinsul acestor hotărâri s-a reţinut că au fost respectate toate condiţiile de publicitate, bunurile fiind legal adjudecate la data de 12 decembrie 1991, când s-a achitat şi preţul vânzării.
Ulterior, legalitatea acestei licitaţii a mai fost examinată şi prin sentinţa civilă nr. 2379 din 12 aprilie2011 a Judecătoriei Focşani, în litigiul având ca obiect soluţionarea cererii formulată de Primăria comunei Coteşti, vizând constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate pentru suprafaţa de 2700 m.p. teren arabil situat în intravilanul comunei Coteşti.
În acest litigiu, P.C.D. a reiterat, în cuprinsul cererii reconvenţionale formulate, solicitarea de a se constata nulitatea absolută a licitaţiei din 12 decembrie 1991 organizată de fosta Comisie de lichidare a C.A.P. Coteşti, cerere primită de instanţă care a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, pe considerentul că litigiul anterior s-a bazat pe o altă cauză juridică, vizând nelegalitatea înstrăinării unor terenuri agricole ce nu puteau face obiectul vânzării la licitaţie publică.
Soluţia dată prin sentinţa mai sus invocată, de admitere a cererii reconvenţionale şi respectiv de a se constata nulitatea absolută a licitaţiei din 12 decembrie 1991, a fost infirmată însă de Tribunalul Vrancea care, prin Decizia nr. 701 din 6 septembrie 2011, a statuat în mod irevocabil asupra legalităţii acestei vânzări, în condiţiile în care, se arată, nu s-a dovedit reaua credinţă a participanţilor la acea licitaţie şi nici cauza ilicită care, potrivit art. 948 pct. 4 C. civ., ar atrage nulitatea actului.
Ca atare, admiţând recursurile declarate în cauză, instanţa de control judiciar a modificat în parte sentinţa iar pe fond a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate atacat, cu privire la suprafaţa de 2700 m.p. arabil, intravilan, respingându-se totodată, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de P.C.D.
Ca atare, în acest context probator, soluţiile la care s-a făcut referire mai sus, vin să confirme încă o dată legalitatea hotărârilor pronunţate în prezenta cauză care, în mod corect au făcut trimitere la prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptăţită are dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Cât priveşte jurisprudenţa C.E.D.O., invocată, prin aceasta s-a statuat că există diferenţe esenţiale între „simpla speranţă de restituire" chiar îndreptăţită din punct de vedere moral şi „speranţa legitimă" bazată pe o dispoziţie legală sau pe o decizie judiciară, fiind necesară existenţa unei baze suficiente în dreptul intern pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, adiţional la Convenţie.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C.D. împotriva deciziei nr. 42/ A din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2012. Civil. Obligaţie de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1108/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
