ICCJ. Decizia nr. 1102/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1102/2012
Dosar nr.49630/3/2011
Şedinţa publică din 20 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 28 martie 2011, contestatorul S.C.M.D.R.R., în numele şi pentru membrul său C.M. a solicitat anularea hotărârii Comisiei de soluţionare a contestaţiei şi deciziei de recalculare a pensiei de serviciu, menţinerea deciziei de stabilire a pensiei în temeiul Legii nr. 164/2001 şi a cuantumului acesteia, plătit în luna decembrie 2010, obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre pensia plătită în luna decembrie 2010 şi cea plătită în continuare, cu dobânda legală şi actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel prin sentinţa civilă nr. 1304 din 30 mai 2011 Tribunalul Dâmboviţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti reţinându-se următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000.
Dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale prevăd că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
S-a reţinut astfel că intimatul M.A.N. nu este una din entităţile menţionate din art. 156 teza 1 din Legea nr. 19/2000 chiar dacă a avut atribuţii de recalculare a pensiilor de serviciu şi de soluţionare a contestaţiilor, nu poate fi asimilat unei case de pensii astfel că cererea trebuia introdusă la instanţa sediului intimatului.
S-a mai reţinut că reglementarea din Legea nr. 19/2000 a fost menţinută şi prin art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii şi că această lege a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011 ulterior datei emiterii deciziei contestate, astfel că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 132 alin. (2) conform căruia casele de pensii sectoriale prevăzute la alin. (1) sunt succesoare de drept ale structurilor organizatorice, responsabile cu pensiile din instituţiile motivate la alin. (1), M.A.N., M.A.I. şi S.R.I.
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 10528 din 23 noiembrie 2011 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa reţinându-se următoarele considerente:
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 261/2010 (1 ianuarie 2011).
O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competenţă diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar şi prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează raportarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecăţii.
S-a reţinut astfel că în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competenţa fiind o normă de procedură, textul trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege.
Astfel în soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Bucureşti, sunt de reţinut următoarele aspecte:
Dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 reglementează două ipoteze distincte în ceea ce priveşte competenţa teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii şi a caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situaţia în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabileşte că va fi competentă să soluţioneze litigiul instanţa în a cărei rază îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la data de 1 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din lege, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. şi S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.
La data sesizării instanţei, şi anume 29 martie 2011, dispoziţiile Legii nr. 263/2010 erau în vigoare.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt cele de imediată aplicare, se va reţine că norma de competenţă aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010.
Cum, în speţă, instanţa a fost investită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanţei de la domiciliul reclamantului, instanţa competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1108/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 11/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
