ICCJ. Decizia nr. 1130/2012. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1130/2012
Dosar nr.5025/3/2004
Şedinţa publică din 21 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta B.G. a chemat în judecată pe pârâţii O.V., O.I., T.Ş., T.M. şi B.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestora la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând repararea prejudiciului cauzat reclamantei de câinele lor, rasa Pitbull, în ziua de 01 iulie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în ziua de 01 iulie 2001, în jurul orelor 19,00, s-a deplasat la vecina sa B.I., domiciliată în str. Răduţă Gheorghe, pentru a solicita datele personale de identificare ale ei şi ale celorlalţi proprietari, respectiv cele două fiice ale ei, O.V. şi T.M., împreună cu soţii lor, date ce îi erau necesare în vederea alcătuirii unui tabel cu toţi locuitorii străzii.
Reclamanta s-a deplasat la vecinii săi, constatând că poarta era larg deschisă, iar ei stăteau cu toţii în curte. B.I., O.V. şi T.M. se aflau la 2 – 3 m de poartă, iar T.Ş. se afla în stradă în faţa porţii, meşterind ceva la automobil.
Reclamanta a susţinut că s-a salutat cu T.Ş., a intrat în curte cu permisiunea părţilor, a discutat cu ele, i-au dat datele necesare şi când s-a îndreptat spre ieşire, câinele lor din rasa Pitbull, pe care reclamanta nu-l văzuse până atunci, fiind pe stradă, lăsat liber, fără lesă şi fără botniţă, a intrat cu rapiditate în curte şi a atacat-o în dreptul porţii. I-a sărit la gât şi, reclamanta aplecându-se instinctiv în faţă, a muşcat-o de ochiul stâng, de obrazul stâng, de ureche şi de buze. Aceasta s-a rezemat de gard, dar câinele s-a repezit şi a muşcat-o şi de celălalt obraz.
Reclamanta a mai arătat că abia în acel moment a intervenit T.Ş. şi a luat câinele de pe ea, dar celelalte persoane nu au schiţat nici un gest de oprire a câinelui şi nu au informat-o la intrarea în curtea lor, că acolo se află şi câinele.
A mai menţionat că animalul respectiv este plimbat de la un domiciliu la altul, aflându-se şi la cealaltă locuinţă a soţilor T. din str. Cernăuţi, precum şi în str. Răduţă Gheorghe, unde era lăsat liber în curte.
Reclamanta a mai susţinut că s-a îndreptat ţipând spre casa sa, orbită de durere şi plină de sânge, iar mama sa când a văzut-o, s-a speriat foarte tare, a făcut o criză de inimă, necesitând îngrijiri medicale.
Reclamanta a arătat că în acest timp, T.M. şi B.I. au afişat o privire surâzătoare şi o satisfacţie greu de ascuns.
La insistenţele reclamantei, T.Ş. a dus-o la Spitalul de Oftalmologie, unde directoarea spitalului, dr. M.P., a fost îngrozită de felul în care aceasta arăta şi şi-a exprimat revolta că a fost lăsat liber pe stradă, un câine ucigaş.
Ulterior, a fost îndrumată către Spitalul de Urgenţă Floreasca, secţia Chirurgie Plastică, dar soţii T. au abandonat-o la spitalul de oftalmologie unde i-a aşteptat aproape o oră.
A fost dusă de către un necunoscut, căruia i s-a făcut milă de ea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca unde a fost operată de urgenţă, iar după operaţie, dusă la reanimare. Menţionează că O.V. şi soţii T. au plecat acasă şi au lăsat-o singură la spital şi au revenit abia după ce cazul său a fost intens mediatizat.
După ieşirea din spital au mai dus-o de două ori cu maşina la control, dar nu i-au mai oferit nici un ajutor.
Reclamanta a mai susţinut că şi înainte de 01 iulie 2001, i-a atenţionat pe cei cinci stăpâni ai câinelui, să nu-l mai lase liber pe stradă fără lesă şi botniţă, având loc chiar şi un incident în care a fost atacat câinele reclamantei de către câinele pârâţilor în propria curte a acesteia.
S-a mai precizat că de-a lungul timpului, între părţi au existat conflicte legate de terenul din spatele reclamantei care îi aparţine şi care era ocupat abuziv de către vecini.
Reclamanta a mai pretins că la momentul incidentului când câinele atacator se afla pe stradă, în realitate, pârâtele au chemat câinele pentru a o ataca.
Medicii i-au spus reclamantei că tratamentele sunt costisitoare şi cicatricele de pe faţă nu au dispărut, fiind necesare operaţii estetice în străinătate estimate la valoarea de minim 50.000 euro.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 999 şi 1001 C. civ., precum şi pe dispoziţiile OG nr. 55 din 30 aprilie 2002.
La termenul din 08 ianuarie 2010, reclamanta şi-a precizat pretenţiile, solicitând obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unei pensii de întreţinere lunare, la valoarea diferenţei între salariul primit anterior incidentului şi pensia de invaliditate primită în prezent.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 260 din 26 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca tardiv formulată cererea completatoare formulate de reclamantă; a admis în parte acţiunea reclamantei B.G. în contradictoriu cu pârâţii O.V., O.I., T.Ş., T.M. şi B.I.; a obligat pârâţii în solidar, la plata sumei de 5.000 euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlul de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta animalului (câinele) aflat sub paza lor; a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 500 lei ron cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:
Cererea completatoare, prin care s-a solicitat plata unei pensii lunare de întreţinere, precum şi cea formulată la termenul din 19 februarie 2010 privind acordarea daunelor morale, au fost considerate ca fiind tardiv formulate deoarece sunt capete noi de cerere care nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de dispoziţiile art. 132 pct. 2 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 999 din C. civ. care prevăd că omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar şi de acela cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa, precum şi art. 1001 C. civ. care arată că proprietarul unui animal este responsabil de prejudiciul cauzat de animal.
Din probele administrate în cauză, s-a reţinut cu certitudine împrejurarea în care câinele pârâţilor a atacat-o pe reclamantă, provocându-i leziuni pentru care au fost necesare 25 de zile de îngrijiri medicale, iar ulterior operaţii de reconstrucţie facială.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere faptul că la data când a avut loc evenimentul de prejudicii, fapta nu era încriminată penal, dar pârâţii aveau obligaţia de a ţine câinele cu botniţă sau închis având cunoştinţă de faptul că este un câine periculos.
Tribunalul a considerat că, prin atitudinea sa, reclamanta a avut o culpă în producerea incidentului, deoarece a intrat în curtea pârâţilor, deşi ştia că aceştia au un câine agresiv, rasa Pitbull, susţinere pe care nu a putut-o răsturna prin proba cu interogatoriu şi proba testimonială ce i-a fost încuviinţată.
Cu toate acestea, pârâţii erau obligaţi să ia toate măsurile necesare pentru ca animalul aflat în paza lor, să nu producă nici unei persoane, vreun prejudiciu, răspunderea acestora fiind solidară, deoarece toţi au fost de faţă când a avut loc incidentul şi toţi au declarat la proba cu interogatoriu şi din modul cum a fost formulată întâmpinarea, că se consideră stăpânii câinelui.
Sub aspectul îngrijirilor medicale, reclamanta nu a putut aduce dovezi din care să rezulte cheltuielile suportate de către ea, motiv pentru care instanţa nu a putut să le acorde.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul a admis cererea reclamantei şi a obligat pârâţii la plata taxei de timbru de 500 lei ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii O.V. şi O.I., prin care au arătat că în mod greşit instanţa de fond i-a obligat la plata daunelor materiale către reclamantă, în solidar cu proprietarul animalului, fără a indica temeiul răspunderii acestora.
Faţă de acest aspect, apelanţii – pârâţi au înţeles să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a lor, având în vedere că la data producerii incidentului, ei nu erau nici proprietarii animalului şi nici nu aveau paza juridică a acestuia.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, a declarat apel ţi reclamanta B.G., arătând că, prin sentinţa prin care i s-a admis doar în parte cererea principală şi i s-a respins ca tardiv formulată cererea completatoare, instanţa de fond a interpretat greşit probele administrate în cadrul cercetării judecătoreşti, pronunţând o hotărâre netemeinică; judecătorul fondului nu a luat în considerare probele care demonstrau starea de invaliditate a victimei şi a respins mai multe întrebări la interogatoriu care ar fi putut face diferenţa între intenţia directă, indirectă sau culpa intimaţilor.
La data de 20 mai 2010, pârâţii T.Ş., T.M. şi B.I. au formulat apel împotriva aceleiaşi sentinţe civile, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, iar pe fond, rejudecând cauza, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse apelurile formulate de reclamanta B.G. ţi de pârâţii T.F., T.M. şi B.I., ca nefondate.
S-a admis apelul pârâţilor O.I. şi O.V., împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
În consecinţă, a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii O.I. şi O.V., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă ţi au fost înlăturate dispoziţiile privind obligarea acestora la plata de despăgubirilor şi a cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a luat act că pârâţii O. nu au solicitat cheltuieli de judecată la fond.
Dată fiind culpa procesuală a reclamantei în atragerea în judecată şi a unor persoane fără calitate procesuală pasivă, instant de apel a obligat-o pe aceasta, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., să plătească celor doi apelanţi O., cheltuieli de judecată aferente apelului, reprezentând onorariu avocat ales (1000 lei) şi taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar (346,19 lei), în sumă totală de 1.346,19 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în considerente următoarele:
Sub aspect preliminar, curtea de apel a considerat că acest caz se încadrează în categoria celor privind încălcarea neintenţionată a dreptului la integritate fizică, domeniu în legătură cu care s-a statuat de către C.E.D.O. în recenta cauză B. vs. Turcia, hotărâre din 11 ianuarie 2011, în care se arată că „nu este vorba de utilizarea unei forţe letale sau de o activitate periculoasă, ci de o posibilă neglijenţă în aplicarea măsurilor necesare pentru a preveni pericolul pe care îl reprezintă câinii".
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâţii O.I. şi O.V., s-a constatat, cu titlu preliminar, că una dintre condiţiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.
Referitor la acţiunea în răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de animale, s-a reţinut faptul că, potrivit legislaţiei în vigoare analizate de doctrina juridică, responsabilitatea aparţine în principiu, persoanei care la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridică a animalului.
Astfel, potrivit art. 1001 C. civ. „proprietarul unui animal sau acela care se serveşte de dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se afla sub paza sa, sau că a scăpat".
De asemenea, art. 3 în referire la art. 11 din OUG nr. 55/2002 (ultimul text normativ fiind declarat neconstituţional de Curtea Constituţională prin Decizia sa nr. 903/2010, sub alte aspecte decât cel referitor la stabilirea persoanei căreia îi incumbă răspunderea juridică pentru prejudiciul cauzat), confirmă regula instituită de Codul Civil în materie, stipulând că proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor, sunt responsabili, sintagma „deţinătorii câinilor" vizând categoria persoanelor cărora proprietarul le-a transmis folosinţa câinelui, în considerarea faptului că paza juridică poate fi transmisă.
Paza juridică nu se confundă cu paza materială cu care, uneori, poate coexista. Aceasta din urmă presupune doar un contact material cu animalul, neacordând dreptul paznicului, de a se folosi în propriul său interes, de animalul încredinţat. Este cazul i.a., al îngrijitorului animalului, al depozitarului animalului.
Distincţia este importantă, sub aspectul în discuţie, al legitimării procesuale pasive, având în vedere împrejurarea că doar paza juridică atrage răspunderea civilă în condiţiile art. 1001 C. civ.
În ceea ce îi priveşte pe pârâţii T.F., T.M. şi B.I., aserţiunea reclamantei sub acest aspect, se coroborează pe deplin, cu recunoaşterea în mod expres, de către cei trei, prin concluziile de la dosar fond, dar şi prin motivele de apel de la dosar apel, a împrejurării că paza juridică a căţelului, le aparţinea. Acest fapt este confirmat de altfel, şi prin declaraţiile date de T.F. şi T.M. în cadrul cercetărilor penale efectuate, de la dosar fond, aceştia folosind în referire la familia lor, sintagma"câinele nostru".
În ceea ce îi priveşte pe pârâţii O.I. şi O.V., aserţiunea reclamantei nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât însăşi reclamanta a revenit asupra propriei sale aserţiuni, ulterior pe parcursul procesului.
În opinia instanţei de apel, toate probele administrate în cauză se coroborează perfect, ilustrând în mod evident, concluzia că cei doi pârâţi O. nu erau proprietarii câinelui, neavând aşadar, paza juridică a acestuia.
Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că niciuna dintre părţi, nici măcar reclamanta, nu a invocat împrejurarea că celor doi soţi O. le-ar fi fost transmisă folosinţa animalului, pentru a le putea atribui calitatea de deţinători în sensul tezei secunde a art. 1001 C. civ. sau al art. 3 din OUG nr. 55/2002, fapt care, de asemenea, le-ar fi atribuit calitate procesuală pasivă.
De asemenea, împrejurarea că O.V. s-a aflat în curte, la momentul atacului, nu echivalează cu existenţa, în sarcina sa, a vreunei obligaţii de control şi supraveghere asupra căţelului, ea nefiind nici proprietara sa şi nefiindu-i transmisă nici folosinţa, pentru a se putea aprecia că avea paza juridică a căţelului.
Curtea de apel a reţinut, astfel, că primul motiv de apel al pârâţilor O.I. şi O.V. este întemeiat, astfel încât se impune schimbarea sentinţei apelate sub acest aspect, constatându-se lipsa de calitate procesuală pasivă a celor doi pârâţi.
În ceea ce priveşte apelurile declarate de reclamanta B.G. şi de pârâţii T.F. şi T.M. şi B.I., instanţa de apel le-a apreciat ca fiind nefondate.
Aplicând argumentele cu caracter teoretic, expuse pe larg în considerentele deciziei, speţei deduse judecăţii, instanţa de apel a reţinut că, în persoana pârâţilor T.F., T.M. şi B.I., condiţiile răspunderii civile delictuale au fost întrunite, în condiţiile în care paza juridică le aparţinea, iar căţelul a atacat şi produs în mod efectiv, prejudiciul reclamantei.
Totodată, s-a apreciat că este neîntemeiată apărarea pârâţilor, sub aspectul cauzei exoneratoare de răspundere a faptei victimei înseşi.
În consecinţă, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile angajării răspunderii civile a celor trei pârâţi, neexistând vreo cauză exoneratoare de răspundere civilă, în privinţa acestora.
S-a mai reţinut faptul că se poate imputa reclamantei o culpă uşoară în producerea evenimentului, însă omisiunea sa de prevedere şi precauţie nu poate fi în nici un caz, echivalată cu factorul decisiv declanşator al atacului canin, pentru a putea fi astfel, circumstanţiată, cauzei exoneratoare de răspundere civilă delictuală.
În privinţa criticilor referitoare la întinderea despăgubirilor cuvenite, instanţa de apel, după o expunere, pe larg, a unor considerente ţi principii din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor sale Fundamentale, a constatat, în primul rând, împrejurarea că actele medicale atestă leziunile grave suferite de reclamantă, cu menţiuni ale unui handicap definitiv la os sau, cel puţin, ale unei infirmităţi permanente, precum şi cu tulburări depresive persistente, determinate de eveniment.
În al doilea rând, aceste documente confirmă asistenţa medicală acordată, spitalizarea repetată a reclamantei, determinată de evenimentul nefericit produs, aspecte care presupun în mod incontestabil, notoriu, efectuarea de cheltuieli materiale de către aceasta.
Raportat la ansamblul circumstanţelor cauzei şi în considerarea principiului echităţii, curtea de apel a evaluat suma de 5000 euro ca fiind un cuantum corespunzător prejudiciului cauzat, aprecierea instanţei de fond fiind corectă sub acest aspect.
În fine, în ceea ce priveşte criticile din cele două apeluri referitoare la greşita neîncuviinţări a unor întrebări din interogatoriul administrat pârâţilor, respectiv a unor probe, de către instanţa fondului, curtea a constatat faptul că solicitarea reclamantei de încuviinţare a întrebărilor respinse din interogatoriul propus de această parte, a fost neîntemeiată, fiind corect apreciată astfel de către tribunal.
Împotriva deciziei nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta B.G., solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a petitului formulat la fond.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că hotărârea atacată cu prinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, se arată că, deşi instanţa de apel face o amplă trecere în revistă a mai multor hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu foloseşte concluziile acestora.
De asemenea, se mai arată că instanţa de apel a luat în calcul, la stabilirea cheltuielilor cu spitalizarea şi tratamentul reclamantei, şi contribuţia pârâţilor, în baza susţinerilor acestora şi a confirmării acestor susţineri de către reclamantă, situaţie total neadevărată, în opinia recurentei.
Totodată, recurenta mai susţine că, în ceea ce îi priveşte pe intimaţii O., instanţa de apel a luat în considerare lipsa calităţii procesuale pasive a acestora, bazându-se pe afirmaţiile lui O.I. care a declarat că nu locuia în curtea respectivă, iar câinele nu era al său, deşi din actele de la dosar rezultă că soţii O. locuiau efectiv la adresa din str. Răduţă Gheorghe, iar animalul stătea în curtea acestora perioade lungi de timp.
Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurenta arată că instanţa de apel, pe de o parte, a avut la dispoziţie numeroase acte medicale care atestă starea sa de sănătate, însă aceasta a dat un alt înţeles actelor respective, iar pe de altă parte, a interpretat greşit unele probe.
Totodată, recurenta apreciază că instanţa de apel a folosit în mod greşit denumirea "căţelul M.", acesta fiind în realitate un câine adult, de talie mare.
În fine, o ultimă critică vizează faptul că reclamantei i-au fost aduse prejudicii materiale prin obligarea sa, de către instanţa de apel, la plata cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care are o pensie de 740 lei, iar cheltuielile necesare procurării medicamentelor şi hranei şi achitării utilităţilor sunt mult mai mari.
Intimaţii-pârâţi O.V. şi O.I. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului sub aspectul criticilor privind calitatea lor procesuală pasivă.
De asemenea, a fost formulată întâmpinare şi de către intimaţii-pârâţi T.Ş., T.M. şi B.I., aceştia solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei instanţei de apel.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate şi a motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:
Repararea prejudiciului trebuie să asigure celui vătămat o acoperire integrala a daunelor suferite, restabilindu-se situaţia anterioara faptei prejudiciabile (art. 998-999 C. civ.). În cazul în care victima trebuie sa depună un efort suplimentar de munca, este necesar să primeasca un echivalent al acestui efort suplimentar la care a fost obligată prin fapta culpabilă. Numai astfel se restabileşte situaţia existentă înainte de săvârşirea faptei, fără a i se impune să suporte, indiferent sub ce formă, consecinţele unei fapte a cărei victimă a fost.
Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare, chiar şi în situaţia în care, ulterior realizează aceleiaşi venituri sau chiar mai mari, dacă se dovedeşte că, datorită infirmităţii, este nevoită să facă un efort suplimentar, care în final, duce la accelerarea uzurii fizice şi la cheltuieli suplimentare, de exemplu, pentru o medicaţie adecvată sau pentru a apela la ajutorul altor persoane.
În speţă, cu privire la cuantumul despăgubirilor, din acţiune rezultă că reclamanta a solicitat suma de 50.000 euro pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a agresiunii suferite prin fapta unui câine din rasa Pitbull, iar pentru aprecierea lui, instanţa trebuia să stabilească prin probe certe activităţile desfăşurate de reclamantă anterior accidentului, în ce măsură reclamanta mai poate sau nu presta aceleaşi activităţi şi ce venituri s-ar fi realizat prin acele activităţi sau costul suportat de reclamantă prin plata altor persoane care să presteze activităţile în locul ei, aspecte ce nu rezultă din considerentele deciziei.
În ceea ce priveşte daunele materiale privind intervenţiile chirurgicale la care urmează a fi supusa reclamanta, probatoriile sunt contradictorii, instanţa lipsind-o astfel de speranţa remedierii prejudiciului estetic.
De asemenea, instanţa nu a făcut referiri la natura despăgubirilor acordate, în sensul de a menţiona dacă este vorba despre daune materiale sau daune morale, ci s-a limitat a arăta că "evaluează suma de 5000 euro ca fiind un cuantum corespunzător prejudiciului cauzat", deşi reclamanta a arătat că acestea (despăgubirile) decurg din internarea în spital, traumele fizice şi psihice, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea la viaţa socială, profesională şi de familie, ceea ce exprimă atât prejudiciu material, cât şi moral.
Se impune, totodată, a se completa probatoriul în ceea ce priveşte prejudiciul de agrement şi prejudiciul estetic şi a se face o analiză a impactului asupra vieţii sociale şi de familie a reclamantei.
Astfel, prejudiciul de agrement trebuie înţeles în accepţiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viaţa curentă nu este altul decât prejudiciul fiziologic. Aşadar, prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înţeles în sens larg. În acelaşi timp, victima conştientizează starea în care se află, privaţiunile şi restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă. Această percepţie, diferită de la individ la individ, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement.
Prejudiciul estetic şi prejudiciul de agrement se întâlnesc într-un punct comun, ambele se subsumează categoriei mai largi a prejudiciului corporal.
Sub aspect obiectiv, ambele prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătăţii sau integrităţii corporale. Din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic, cât şi prejudiciul de agrement implică suferinţe fizice şi psihice.
Spre deosebire de prejudiciul de agrement, cel estetic se rezumă la acele leziuni care înfrâng armonia fizică a persoanei. Numai vătămările susceptibile să aducă atingere esteticii individului justifică indemnizarea.
Cauza suferinţelor psihice se analizează, de asemenea, diferit în situaţia daunelor estetice. Dacă în cazul prejudiciului de agrement leziunile se repercutează asupra tuturor acţiunilor pe care le presupune o viaţă normală, prejudiciul estetic influenţează în mod special anumite segmente ale vieţii sociale. Mutilările, cicatricele, desfigurările pot fi factori de natură a provoca pierderea locului de muncă, dacă aceasta este condiţionată de un aspect fizic agreabil, sau chiar „condamnarea" la singurătate.
Urmările negative ale prejudiciului estetic se resimt cu precădere în plan familial şi profesional, fără a pierde din vedere împrejurarea că orice persoană suferă în urma conştientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice.
Toate aceste aspecte, evidenţiază faptul că instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe un material probator incomplet şi contradictoriu, ceea ce echivalează cu o nesoluţionare a cauzei pe fondul său.
Prin urmare, se impune completarea probatoriului şi stabilirea în mod concret în ce constau daunele acordate, din ce probe rezultă existenţa lor şi ce criterii au stat la baza evaluării de către instanţă a cuantumului despăgubirilor acordate ca daune morale sau daune materiale.
Pentru evaluarea prejudiciului de agrement, instanţa de recurs constată necesar a se efectua o expertiză de catre o comisie medico-legală, în a cărei alcătuire să intre şi specialişti în chirurgia plastică, expertiză care să aibă în vedere următoarele criterii: gravitatea mare a leziunilor, viaţa părţii vătămate fiind pusă în pericol urmare imediată şi nemijlocită a faptei animalului de talie mare şi de o agresivitate deosebită, rasa Pitbull (şi nu "căţelul M.", cum în mod repetat se exprimă instanţa de apel, fiind în eroare, probabil, cu privire la caracteristicile unei asemenea rase); durata şederii în spital; gravitatea şi intensitatea mare a durerilor; sechelele tardive constând în pierderea definitivă a funcţionalităţii unui organ (ochiul stâng) şi cicatricile permanente la nivelul feţei; vârsta reclamantei; angoasele acesteia referitoare la starea actuală şi viitoare a sănătăţii sale şi consecinţele pentru starea psihică a reclamantei, precum şi caracterul durabil al atingerii aduse, fiind previzibil că această atingere a integrităţii corporale se va menţine, cel puţin cu aceeaşi gravitate, pe toată durata vieţii reclamantei.
Trebuie avut în vedere şi faptul că reclamanta a dovedit că leziunile traumatice suferite au necesitat şi necesită în continuare îngrijiri medicale, respectiv tratamente de întreţinere şi refacere a esteticii feţei, pe o perioadă nedeterminată, posibile doar cu ajutorul unor medici specialişti din afara graniţelor ţării.
Pe de altă parte, instanţa de recurs reţine că nu este admisibilă reducerea despăgubirilor solicitate de reclamantă fără o motivare temeinică, excepţie făcând cazul în care părţile se înţeleg asupra existenţei şi cuantumului daunelor (principiul disponibilităţii ce guvernează soluţionarea acţiunii civile).
Se impune ca, în rejudecare, instanţa să facă o corectă reapreciere a gradului de culpă al părţilor în producerea prejudiciului şi al cuantumului despăgubirilor materiale şi morale şi să oblige pârâţii proporţional cu gradul de culpă al fiecăruia.
Sub acest aspect, este necesar a se reanaliza calitatea procesuală pasivă a pârâţilor O.V. şi O.I., având în vedere şi înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului şi eventual, administrarea de noi probatorii sub aspectul stabilirii cu certitudine a persoanelor care aveau paza juridică a animalului.
Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 708/ A din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1131/2012. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1084/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
