ICCJ. Decizia nr. 993/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 993/2012
Dosar nr.4216/62/2006
Şedinţa publică din 16 februarie 2012
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01 noiembrie 2004 pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamantele F.M. şi C.M. a chemat în judecată Primăria Comunei Târlungeni şi SC A.Z. SA şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în temeiul Legii 10/2001, să oblige pârâtele la emiterea unei dispoziţii de restituire prin echivalent, sub forma de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în judeţul Braşov, comuna Târlungeni, sat Zizin.
Prin sentinţa civilă nr. 320 din 14 ianuarie 2005, Judecătoria Braşov a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Pe rolul Tribunalului Braşov, cauza a fost înregistrată sub nr. 62712005.
La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2005, reclamantele au depus la dosar o cerere prin care au chemat în judecată Prefectura Judeţului Braşov, cu motivarea că solicită şi restituirea în natură a imobilului, conform art. 7 şi 9 din Legea nr. 10/2001, şi art. 36 alin. (3) din acelaşi act normativ.
La acelaşi termen de judecată, pârâta SC A.Z. SA a formulat cerere de chemare în garanţie a A.V.A.S., solicitând ca, în cazul în care va cădea în pretenţii, chemata în garanţie să fie obligată să o despăgubească cu contravaloarea imobilului ce face obiectul acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 210/ S din 27 mai 2005, Tribunalul Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov şi sesizarea Curţii de Apel Braşov în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 5/FI din 23 iunie 2005, Curtea de Apel Braşov a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.
Continuând judecata pricinii cu care a fost investit, Tribunalul Braşov a pronunţat sentinţa civilă nr. 295/S din 30 septembrie 2005, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.Z. SA, a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Comunei Tărlungeni şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta SC A.Z. SA ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Tărlungeni; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Prefectura Judeţului Braşov şi a respinsă cererea de chemare în garanţie formulată în contradictoriu cu A.V.A.S.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pârâta Primăria Comunei Tărlungeni nu are capacitate de folosinţă, iar pârâta SC A.Z. SA nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, pentru imobilele aflate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau a efectuat privatizarea, această obligaţie revenind în speţă A.V.A.S.
Instanţa a mai reţinut că, în cadrul procedurii judiciare, reclamantele nu pot modifica notificarea pe care au formulat-o iniţial şi prin care au solicitat numai acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în sensul că nu pot solicita restituirea în natură.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa a considerat că o persoană care nu are calitate procesuală pasivă nu poate formula o atare cerere, neavând calitate procesuală pentru a uza de dispoziţiile art. 60-63 C. pen.
Instanţa a mai reţinut că, în urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 24712005, pârâta Prefectura Judeţului Braşov nu are calitatea de entitate investită cu soluţionarea notificării.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, apel care a fost admis prin Decizia civilă nr. 211/Ap din 6 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov, sentinţa sus-menţionată fiind desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că, prin soluţia pronunţată, instanţa de fond a încălcat dreptul reclamantelor de acces la justiţie, soluţia fiind pronunţată cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului, în condiţiile în care din probele administrate în cauză nu rezultă dacă imobilul în litigiu constituie proprietatea Statului Român sau a pârâtei SC A.Z. SA, nefiind astfel determinat cu exactitate deţinătorul imobilului şi, pe cale de consecinţă, nici debitorul obligaţiei de a răspunde la notificare.
A mai reţinut că refuzul primei instanţe de a soluţiona cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Tărlungeni constituie o încălcare severă a dreptului de acces la justiţie, în contextul în care legea însăşi este lipsită de claritate sub aspectul identificării persoanei juridice notificate.
În ceea ce priveşte probele necesar a fi administrate în cauză, instanţa de apel a considerat că se impune efectuarea unei expertize tehnice topografice, pentru a se determina care este entitatea investită cu soluţionarea notificării.
În rejudecare, la termenul de judecată din 26 iunie 2006, reclamantele au depus la dosar o nouă modificare de acţiune, solicitând chemarea în judecată a pârâţilor Comuna Târlungeni prin Primar, A.V.A.S. şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi restituirea în natură a imobilului compus din 1000 mp teren şi casă P+1, magazie şi garaj, situat în judeţul Braşov, comuna Târlungeni, sat Zizin, str. Horea nr. 17, iar în subsidiar, în situaţia în care imobilul nu poate fi restituit în natură, acordarea de despăgubiri la nivelul valorii actuale a acestuia.
Prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2006, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta A.V.A.S. şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Prefectura Judeţului Braşov.
La termenul de judecată din data de 2 iunie 2008, s-a învederat instanţei că reclamanta F.M. a decedat, fiind făcută dovada calităţii de unică moştenitoare a reclamantei C.M., potrivit certificatului de legatar nr. 8/2008 emis de notarul public E.B., astfel că instanţa a luat act de transmisiunea calităţii procesuale active de la reclamanta F.M. la reclamanta C.M.
Prin sentinţa civilă nr. 170 din 21 mai 2010, Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., invocată de aceasta.
A admis în parte acţiunea formulată, precizată şi modificată de reclamantele C.M. şi F.M., decedată pe parcursul procesului, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Comunei Tărlungeni şi Comuna Tărlungeni prin Primar, şi în consecinţă:
A obligat pârâtele la emiterea dispoziţiei de restituire prin echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul construcţie demolată ce a fost situat în comuna Tărlungeni, sat Zizin, str. Horea nr. 17, obiect al notificării înregistrate sub nr. 801 din 16 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc C. – S.A., sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a sentinţei, în caz de neconformare.
A respins restul pretenţiilor formulate în contradictoriu cu pârâtele sus-menţionate, precum şi cu pârâta SC A.Z. SA.
A respins cererea formulată, astfel cum a fost precizată şi modificată, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S., Prefectura Judeţului Braşov şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC A.Z. SA în contradictoriu cu chemata în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
A obligat pârâtele Primăria Comunei Tărlungeni şi Comuna Tărlungeni prin Primar să plătească reclamantei C.M. suma de 4955,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanta să plătească pârâtei SC A.Z. SA suma de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 801/16 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc C.S.A., reclamantele F.M. şi C.M. s-au adresat Prefecturii Judeţului Braşov, solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în satul Zizin, compus din teren de 1000 mp şi casă şi casă P+1, cu 7 camere, magazie şi garaj, dobândit prin cumpărare, înscris în c.f. 3586, nr. top. 397, 398 şi evaluat la suma de 5.320.000.000 lei.
Această notificare a fost remisă de Prefectura Judeţului Braşov Primăriei Comunei Tărlungeni, prin adresa din 12 martie 2003, cu motivarea că, pentru terenurile ocupate, măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de persoana juridică deţinătoare a terenului, potrivit prevederilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că cererea reclamantelor îmbracă forma unei acţiuni în obligaţie de a face, de natura celor cu privire la careSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat prin Decizia nr. 20/2007, dată în recurs în interesul legii, este esenţial a se stabili care dintre persoanele juridice chemate în judecată are calitatea de unitate deţinătoare sau de entitate investită cu soluţionare notificării, în înţelesul dat acestor noţiuni în partea introductivă a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.
În prealabil, s-a reţinut că reclamantele au dovedit calitatea lor de persoane îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, acestea fiind, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 47/2000, certificatului de moştenitor nr. S/414/1966 şi certificatului de calitate de legatar nr. 125/2001, moştenitoarele foştilor proprietari.
De asemenea, din înscrisurile şi evidenţele de carte funciară aflate la dosar rezultă că autorii reclamantelor au dobândit, prin cumpărare, imobilul asupra căruia poartă prezentul proces, care a fost înscris iniţial în c.f. 3586 Zizin, nr. top. 397, 398, pe numele defunctului F.G. şi transmis prin moştenire către F.M., F.E., F.G. şi F.E., ale căror drepturi au fost prenotate în cartea funciară, precum şi că imobilul a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că acesta intră sub incidenţa prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind preluat în interiorul perioadei de referinţă a acestui act normativ.
În ceea ce priveşte identificarea imobilului şi situaţia juridică actuală a acestuia, instanţa a reţinut că, prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că imobilul care a constituit proprietatea autorilor reclamantelor este actualmente înscris în c.f. 1225 Zizin, sub A 1, nr. top. 397, 398, împreună cu alte imobile aduse din alte cărţi funciare, precum şi că acesta a fost preluat de Statul Român prin aplicarea Decretului nr. 92/1950.
Expertul a constatat că terenul în litigiu este ocupat în totalitate de hala de producţie şi sediile administrative ale pârâtei, că imobilul construcţie vechi, care a aparţinut autorilor reclamantelor, nu mai există în prezent şi că posesia de fapt asupra imobilului este exercitată de pârâta SC A.Z. SA.
Se menţionează de asemenea că, la data introducerii acţiunii, un procent de 96,7% din capitalul social era deţinut de SC L.G.C. SRL, iar un procent de 3,29% de persoane fizice, după cum rezultă din certificatul emis în acest sens de O.N.R.C.
În condiţiile în care reclamantele au arătat, prin modificarea de acţiune depusă la dosar, că solicită restituirea în natură a imobilului, este evident că pârâta A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, aceasta neavând competenţe în materia restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 şi nici în materia acordării despăgubirilor pentru acestea, ci doar competenţa de a propune măsuri reparatorii în echivalent, care se acordă potrivit dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu condiţia legalei sesizări, în prealabil, a acestei autorităţi.
Rezultă că imobilul în litigiu nu poate face obiectul restituirii în natură, ci numai în echivalent, dat fiind că acesta este evidenţiat în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital privat, pârâta în posesia căreia se află actualmente notificarea formulată de reclamante şi documentaţia aferentă acesteia având obligaţia de a transmite către A.V.A.S. aceste înscrisuri, în vederea declanşării procedurii de restituire prin echivalent.
În ceea ce priveşte situaţia construcţiei care a fost situată pe terenul ce a aparţinut autorilor reclamantelor, instanţa a reţinut că din actele dosarului şi din raportul de expertiză rezultă că acesta este în prezent demolată, iar demolarea a avut loc anterior anului 1989. În consecinţă, obligaţia legală de a se pronunţa, prin emiterea propunerii de restituire prin echivalent, revine pârâtelor Comuna Tărlungeni şi Primăria Tărlungeni în calitate de entitate investită cu soluţionarea notificării.
Întrucât această obligaţie este una legală, iar executarea acesteia are caracter intuitu personae, neputând fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, este admisibilă şi cererea privind obligarea debitoarelor obligaţiei la plata de daune cominatorii în caz de neconformare.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantelor formulată prin cererea introductivă, în sensul obligării pârâtelor la stabilirea exactă a valorii imobilului revendicat, instanţa a reţinut că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, s-au stabilit prin Titlul VII al acestui act normativ norme de procedură – care sunt de imediată aplicare – în ceea ce priveşte evaluarea imobilelor care urmează a fi restituite prin echivalent şi în urma parcurgerii cărora această valoare urmează a se determina în modalitatea prevăzută de art. 16 din acest Titlu, aşa încât obligaţia de stabilire a valorii de circulaţie a imobilului revendicat nu revine pârâtelor.
Cererea de chemare în garanţie formulată în cauză de către pârâta SC A.Z. SA în contradictoriu cu chemata în garanţie A.V.A.S. a fost respinsă de instanţă cu motivarea că partea care a formulat cererea nu a căzut în pretenţii, aşa încât nu există nici un temei pentru ca aceasta să fie despăgubită.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanta C.M., pârâţii Comuna Târlungeni şi Primăria Comunei Târlungeni, reprezentate prin primar, iar prin Decizia civilă nr. 117/Ap din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel Braşov a respins apelurile declarate ca nefondate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
În raport cu obiectul acţiunii principale şi conţinutul contractului de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 1242 din 29 august 1997, soluţia instanţei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale a A.V.A.S. este întemeiată.
În conformitate cu prevederile Legii 31/1990, SC A.Z. SA a fost societate pe acţiuni la care A.V.A.S., ca instituţie publică implicată în privatizare, a fost mandatată să vândă pachetul de acţiuni de stat aferente cotei de participare la capitalul social.
Din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni rezultă că A.V.A.S. a vândut pachetul de acţiuni de 40% din valoarea capitalului social deţinut de stat la SC A.Z. SA şi nu imobile din patrimoniul societăţii comerciale.
Or, în cazul în care contractul de vânzare – cumpărare către o societate comercială are ca obiect acţiuni, iar nu un bun imobil individual determinat, constituind o cesiune de acţiuni, conform art. 64 alin. (1) din Legea 31/1990, A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, în litigiile având ca obiect soluţionarea cererilor de restituire în natură, întemeiate pe dispoziţiile Legii 10/2001, calitate procesuală pasivă au persoanele juridice deţinătoare.
Deoarece imobilul construcţie a fost demolat, sunt incidente dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar obligaţia legală de a se pronunţa cu privire la emiterea propunerii de restituire prin echivalent revine entităţii învestite cu soluţionarea notificării, potrivit art. 10 şi 11 din actul normativ menţionat.
Sub acest aspect, pârâta A.V.A.S. nu a fost învestită legal cu o notificare în vederea propunerii de acordare a despăgubirilor, în condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea 10/2001, iar cererea subsidiară privind obligarea pârâtelor Primăria şi Comuna Târlungeni, reprezentate prin primar la transmiterea notificării privind imobilul teren către A.V.A.S., reprezintă o cerere inadmisibilă, fiind o cerere nouă în apel în sensul art. 294 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut că apelul pârâtelor Primăria Comunei Tărlungeni şi Comuna Tărlungeni reprezentate prin primar este nefondat deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 215/2001 primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile Consiliului Local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează. În cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.
În raport cu data promovării cererii de chemare în judecată, 1 noiembrie 2004, acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, stipula că primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziţia, ca organ de conducere, era numai primarul. Primăria, ca unitate notificată, avea calitate procesuală pasivă în acţiunea formulată în temeiul art. 24 din lege.
Prin art. 20 alin. (3) din Legea 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta C.M., cererea de recurs fiind întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pen.:
În susţinerea motivelor de recurs se arată că, în conformitate cu prevederile art. 27-29 din Legea nr. 10/2001, Prefectura Judeţului Braşov, SC A.Z. SA sau Primăria Comunei Târlungeni, care au înregistrat dosarul reclamantelor, aveau obligaţia să procedeze la direcţionarea notificării către entitatea competentă să o soluţioneze.
Cererea privind obligarea pârâtelor la transmiterea notificării şi a documentelor care stau la baza notificării către A.V.A.S. nu reprezintă o cerere nouă, formulată de reclamantă pentru prima dată în apel. Ea reprezintă o cerinţă a legii, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001 şi art. 27.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, precum şi o obligaţie stabilită în sarcina pârâtelor prin Decizia de casare nr. 21/Ap din 06 martie 2006 a Curţii de Apel Braşov.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Exercitând controlul judiciar de legalitate cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine că numai dezlegarea dată de instanţa de apel în soluţionarea pretenţiilor reclamantei legate de restituirea terenului în suprafaţă de 1000 mp situat în comuna Tărlungeni, sat Zizin, înscris iniţial în C.F. 3586, nr. top. 397, 398 a făcut obiect al căii de atac promovate. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel în ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor Primăria Comunei Tărlungeni şi Comuna Tărlungeni prin Primar la emiterea dispoziţiei de restituire prin echivalent, în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul construcţie demolată, situată la aceeaşi adresă, nu a fost criticată de părţile interesate, hotărârea instanţei de apel dobândind astfel putere de lucru judecat sub acest aspect.
Este necontestat în cauză că, prin notificarea înregistrată sub nr. 801 din 16 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc C.S.A., reclamantele F.M. şi C.M. s-au adresat Prefecturii Judeţului Braşov, solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în satul Zizin, compus din teren de 1000 mp şi casă P+1, cu 7 camere, magazie şi garaj, dobândit prin cumpărare şi înscris iniţial în CF 3586, nr. top. 397, 398.
Prin adresa din 12 martie 2003, această notificare a fost transmisă de Prefectura Judeţului Braşov către Primăria Comunei Tărlungeni. La rândul său, Primăria Comunei Târlungeni, prin adresa nr. 548/2004, le-a informat pe reclamante că a înaintat notificarea către SC A.Z. SA.
S-a dovedit totodată, prin probele administrate în cauză care, faţă de dispoziţiile art. 304 C. pen., nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 şi că posesia terenului în litigiu este exercitată de pârâta SC A.Z. SA, acesta fiind ocupat în totalitate de hala de producţie şi sediile administrative ale pârâtei, de clădirea postului trafo, de o alee pietonală şi pentru trafic greu betonată şi de cursul de apă Z.
Înalta Curte mai reţine că, potrivit precizărilor ulterioare ale cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, la termenul de judecată din data de 26 iunie 2006 când litigiul se afla pe rolul Tribunalului Braşov, că solicită, în principal, restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, despăgubiri la nivelul valorii actuale a bunului, şi că pretenţiile sale sunt formulate în contradictoriu şi cu A.V.A.S.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 170 din 21 mai 2010 a reţinut că reclamanta a solicitat numai restituirea în natură a terenul în litigiu şi cum această modalitate de reparaţie nu ar putea fi dispusă în cauză, dată fiind destinaţia actuală a bunului, A.V.A.S. nu are calitate procesuală pasivă. Instanţa de apel, pornind de la aceeaşi premisă, a apreciat că cererea de înaintare a notificării formulate de reclamantă către A.V.A.S. în vederea emiterii unei dispoziţii prin care să se propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reprezintă o cerere nouă, formulată direct în apel şi inadmisbilă, în raport de prevederile art. 294 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte constată că, pe de o parte, reclamanta a solicitat nu numai restituirea în natură a imobilului, aşa cum au reţinut instanţele, ci şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, iar pe de altă parte, atâta timp cât această pretenţie a fost formulată şi în contradictoriu cu A.V.A.S. (potrivit precizărilor formulate la termenul de judecată din data de 26 iunie 2006, în faţa Tribunalului Braşov), nu se poate susţine că cererea de înaintare a notificării formulate de reclamantă către această instituţie este o cerere nouă în prezentul litigiu. Chiar formulată ca o cerere subsidiară, soluţionarea pretenţiei reclamantei de obligare a A.V.A.S. la emiterea unei dispoziţii de acordare a măsurilor reparatorii de restituire prin echivalent a terenului implica transmiterea notificării către această instituţie, iar în raport de dispoziţiile art. 84 şi art. 129 C. pen., instanţele aveau obligaţia să interpreteze în acest sens cererea cu care au fost învestite.
Însă, pentru a stabili dacă A.V.A.S. poate fi sau nu obligată la emiterea unei dispoziţii privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, este necesară lămurirea situaţiei de fapt deoarece titularul obligaţiei de a propune acordarea măsurilor reparatorii de restituire prin echivalent este diferit, după distincţia rezultată din interpretarea prevederilor art. 21 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea 10/2001: „Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
Art. 29 se referă la „imobile evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2)", stabilind că, în cazul acestor imobile, „măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea."
Prin urmare, interesează sub aspectul stabilirii titularul obligaţiei de a propune acordarea măsurilor reparatorii, dacă la data intrării în vigoare a Legii 10/2001 - 14 februarie 2001 - societatea comercială în a cărei patrimoniu era evidenţiat imobilul solicitat, era sau nu integral privatizată. Dacă statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este la acea dată acţionar ori asociat (după distincţiile făcute sub aspectul cotei de participaţie prin alin. (1) şi (2) al art. 21 din Lege), Decizia/dispoziţia de soluţionare a notificării va fi emisă de unitatea deţinătoare, iar dacă, la aceeaşi dată, a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea comercială în a cărei patrimoniu era evidenţiat imobilul era integral privatizată, instituţia publică care a efectuat privatizarea este cea care va propune acordarea măsurilor reparatorii.
Or, în cauză, structura acţionariatului societăţii comerciale deţinătoare a imobilului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu a fost stabilită, ea nerezultând din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 1242 din 29 august 1997 (act juridic ce reflectă această structură la data încheierii sale, 29 august 1997, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001) şi nici din conţinutul certificatului constatator nr. 30168 din 21 aprilie 2010 emis de Oficiul Registrului Comerţului care conţine informaţii despre structura acţionariatului societăţii comerciale la data eliberării sale.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat, va Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel, urmând ca în rejudecarea cauzei să fie administrate probe pentru a se stabili dacă, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea comercială deţinătoare a terenului în litigiu era sau nu o societate comercială integral privatizată, aspect ce prezintă relevanţă sub aspectul titularului obligaţiei de emitere a unei dispoziţii privind măsurile reparatorii în echivalent solicitate de reclamantă pentru terenul în litigiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva Deciziei nr. 117/ Ap din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 992/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 99/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
