ICCJ. Decizia nr. 992/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.992/2012
Dosar nr.8210/105/2007
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2007, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate la 1.069.792.500 lei (echivalentul a 31.755 euro - 15 euro/ m.p.) pentru terenul în suprafaţă de 2116,37 m.p., proprietatea sa, situat în comuna Bărcăneşti, sat Bărcăneşti.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că prin hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007 nu s-a stabilit o justă despăgubire, deoarece terenul expropriat are un preţ real mult mai mare decât cel determinat arbitrar prin expertiza de evaluare, ţinându-se cont de amplasamentul acestuia (se află în prelungirea terenului categoria curţi-construcţii) şi de pagubele produse, care constau în aceea că pe teren a plantat livadă, a cultivat legume şi cereale.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că despăgubirea acordată a ţinut cont de toate criteriile impuse de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 1546 din 23 noiembrie 2010, Tribunalul Prahova a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârât şi a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri în cuantum de 167.345 lei pentru terenul expropriat în suprafaţă de 2116,37 m.p., situat în comuna Bărcăneşti, sat Bărcăneşti, judeţul Buzău.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin hotărârea nr. 315 din 16 noiembrie 2007, a fost expropriat terenul reclamantului în suprafaţă de 2116,37 m.p., situat în intravilanul comunei Bărcăneşti, sat Bărcăneşti, judeţul Prahova, tarlaua 37, parcela 604/89, stabilindu-se o despăgubire de 26.670 lei.
S-a apreciat că, în raport de caracteristicile concrete ale terenului (stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză) şi corespunzător criteriilor reglementate de art. 26 din Legea nr. 33/1994 (preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel şi daunele aduse proprietarului), cuantumul just al despăgubirii cuvenite reclamantului este de 167.345 lei.
Prin Decizia nr. 56 din 7 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile declarate de părţi împotriva susmenţionatei hotărâri.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Raportul de expertiză efectuat la instanţa de fond (filele 190-198), întocmit de o comisie de experţi, constituită conform dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului prin metoda comparaţiei directe, care a presupus parcurgerea mai multor etape, ce au constat în: cercetarea pieţei pentru obţinerea de informaţii asupra unor tranzacţii (oferte de proprietăţi similare cu cea evaluată, din punct de vedere al tipului de proprietate, data vânzării/ofertării); compararea proprietăţilor similare cu cea evaluată, utilizând elemente de comparaţie şi ajustare adecvată a preţului de vânzare a fiecărei proprietăţi comparabile; analiza rezultatelor şi selectarea unei valori sau a unei marje de valori.
Deşi în lucrarea comună (filele 190-198), fiecare din cei trei experţi a stabilit un cuantum al despăgubirilor care, în opinia lor, se cuvenea reclamantului, în mod legal prima instanţă şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de expertul instanţei, ce a evaluat terenul ţinând cont de caracteristicile lui la data emiterii hotărârii de expropriere, cu respectarea dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
Tot sub aspectul criticilor vizând legalitatea raportului de expertiză întocmit în cauză, s-a arătat că şi expertul B.N. are specialitatea de evaluator proprietăţi imobiliare, astfel cum reiese din înscrisul depus în faţa instanţei de apel, respectiv legitimaţia de expert (fila 16 dosar apel).
Câtă vreme la dosar nu există o dovadă în sensul că reclamantul ar fi încasat suma consemnată la C.E.C. pe numele său, cu titlu de despăgubire, aceasta nu poate fi scăzută din valoarea stabilită cu acelaşi titlu, în cadrul expertizei judiciare. De altfel, cu privire la acest aspect s-a reţinut că urmează a fi rezolvat în faza de executare silită, în funcţie de împrejurarea dacă până la acel moment reclamantul va încasa sau nu acea sumă.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, au declarat recurs reclamantul C.I. şi pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, criticând-o pentru nelegalitate.
1. Reclamantul a susţinut, în dezvoltarea recursului său încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că hotărârea curţii de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994.
A învederat că la stabilirea cuantumului despăgubirii, instanţa ar fi trebuit să ţină seama de amplasamentul terenului în litigiu (aflat în vecinătatea casei sale, în prelungirea terenului pe care se află curtea casei), pagubele produse (pe teren fiind plantată o livadă, cultivate legume şi cereale), dar şi împrejurarea că prin exproprierea unei părţi din terenul respectiv, scade considerabil valoarea terenului rămas în proprietatea sa, ca şi a posibilităţii de a-l mai valorifica ulterior.
Despăgubirile acordate au fost stabilite diferenţiat şi în lipsa unor criterii, ajungându-se la situaţia de a fi acordate unor vecini aflaţi la mare distanţă de proprietatea sa, despăgubire de 4 ori mai mare decât cea cu privire la care s-a reţinut că i se cuvine prin hotărârea expropriatorului.
Deşi instanţa a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză, prin care s-a stabilit un cuantum al despăgubirii de 22,4 euro/ m.p., în dispozitivul hotărârii s-a consemnat acordarea unei despăgubiri în cuantum de 19,4 euro/ m.p.
Instanţa ar fi reţinut, eronat, că reclamantul ar fi încasat suma consemnată la CEC la dispoziţia sa, care a fost dedusă din totalul sumei reţinute cu titlul de despăgubiri, probele relevând că suma nu a putut fi încasată dat fiind refuzul expropriatorului de a elibera recipisa de consemnare.
A solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei curţii de apel, iar pe fond, admiterea contestaţiei şi modificarea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 315 din 16 noiembrie 2007 în sensul că despăgubirea urmează să fie stabilită în cuantumul precizat de expert Băniţă Nicolae, iar în subsidiar, omologarea raportului de expertiză C.M., care a stabilit un cuantum al despăgubirii de 22,4 euro/ m.p., sumă în care urmează să fie inclusă şi despăgubirea consemnată şi neîncasată de expropriat.
2. Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a susţinut, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel, cât şi instanţa de fond, a încălcat dispoziţiile art. 25 şi 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform cărora „la calcularea despăgubirilor experţii, precum şi instanţa vor ţinea seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", respectiv în localitatea Bărcăneşti.
În conformitate cu aceste dispoziţii legale era obligatoriu ca în cauză să se efectueze o expertiză specialitatea evaluare proprietăţi imobiliare întocmită de o comisie compusă din trei experţi de specialitate, atestaţi ANEVAR.
Expertul B.N. nu a avut şi nu are o astfel de specializare şi nu este nici atestat în această materie, ci doar în specializările topografie, cadastru şi geodezie.
În mod greşit s-a apreciat că cei doi experţi - C.M. şi B.N. - au respectat criteriile legale de determinare a despăgubirilor, deşi au avut în vedere „preţul de ofertare" apărute pe internet şi în presa prahoveană, cu ignorarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit acestei norme legale „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele" se referă la „preţul de tranzacţionare" al imobilelor supuse (exproprierii), criteriu la care s-a raportat expert M.I., care a stabilit un cuantum al despăgubirii de 12 lei/ m.p., evaluare ignorată de instanţă.
A solicitat admiterea recursului şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii cu consecinţa menţinerii hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 316 din 17 decembrie 2007 supusă prezentei proceduri.
Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
Iar alin. (2) al aceluiaşi text dispune că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".
Legea stabileşte astfel un criteriu legal de determinare a despăgubirii, constând în „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială", căruia i se poate adăuga (în măsura în care se solicită), pentru „calcularea cuantumului despăgubirilor" şi „daunele aduse proprietarului, […], luând în considerare dovezile prezentate de acesta".
Modalitatea de determinare a despăgubirii astfel cum este individualizată de alin. (2) al normei legale citate, constituie transpunerea/indicarea elementelor de stabilire a despăgubirii acordate în această materie care, potrivit alin. (1) al aceluiaşi text „se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite".
Or, în cauză, în această operaţiune, legală, de determinare a despăgubirii, instanţele fondului s-au raportat la alte elemente decât cele legale în determinarea cuantumului despăgubirii, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurenţi în susţinerea căii de atac deduse judecăţii.
Pe de o parte, instanţa de fond, ale cărei dispoziţii au fost confirmate întocmai de instanţa de apel, a reţinut valoarea despăgubirii din expertiza B.N., care s-a raportat însă la alte criterii decât cele stipulate de norma evocată (obţinerea de informaţii asupra unor preţuri de tranzacţionare, compararea proprietăţilor similare cu cea evaluată, etc.), iar pe de altă parte, nu a administrat probaţiunea necesară în scopul determinării echivalentului prejudiciului/daunelor produse proprietarului, consecinţă a exproprierii.
Cu referire la acest aspect, încă în faţa primei instanţe, reclamantul a pretins plata unor daune constând în pagubele produse urmare a exproprierii terenului proprietatea sa, aflat în continuarea gospodăriei sale, care presupune verificarea şi a altor elemente, constând în amplasamentul acestui teren, aflat în prelungirea gospodăriei sale, contravaloarea culturilor (inclusiv pomi fructiferi) aflate pe acest teren, ca şi a veniturilor de care a fost lipsit prin exproprierea bunului, precum şi celelalte pierderi indicate de parte, consecinţă directă a exproprierii bunului.
Aceasta presupune ca, alăturat constatărilor unor experţi, care să determine concret consecinţele exproprierii bunului produse în patrimoniul persoanei deposedate, probaţiunea să implice şi administrarea altor probe, utile şi pertinente, în scopul determinării prejudiciului produs proprietarului, cu indicarea sa concretă în stabilirea cuantumului total al despăgubirii.
Totodată, la determinarea despăgubirilor trebuie să se ţină seama de criteriul legal enunţat – „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel", ceea ce presupune stabilirea despăgubirii prin raportare la preţurile de tranzacţionare (indicat în actele de transmisiune), iar nu a celor de ofertare (de pe internet ori presa locală).
Simpla preluare a conţinutului normei ce reglementează „despăgubirea" în materia exproprierii şi a modalităţii sale de determinare, astfel cum este prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu este de natură să suplinească şi, mai mult, să fundamenteze soluţiile adoptate/pronunţate de cele două instanţe.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., recursurile deduse judecăţii vor fi admise cu consecinţa casării deciziei curţii de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în scopul refacerii şi suplimentării probaţiunii potrivit celor expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul C.I. şi de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA împotriva deciziei nr. 56 din 07 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 996/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 993/2012. Civil → |
|---|
