ICCJ. Decizia nr. 1144/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1144/2012
Dosar nr.11925/2/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 307 din 21 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, ca inadmisibilă.
A respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de A.S. împotriva deciziei nr. 1125 din 2 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimaţii B.P., B.M., B.L., B.C., B.C.O., Ş.G., Ş.Z., B.I., B.A. şi B.I.N.
Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 a căror neconstituţionalitate a fost invocată de contestatoare, nu au legătură cu cererea dedusă judecăţii, contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 318 pct. 1 C. proc. civ., motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă ca inadmisibilă.
Contestaţie în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă justificat de faptul că motivele invocate în susţinerea cererii nu se circumscriu cazurilor de contestaţie în anulare limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 alin. (1), respectiv art. 318 C. proc. civ.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs contestatoarea A.S. criticând-o pentru nelegalitate susţinând că în mod greşit i-a fost respinsă cererea, întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa, sens în care a făcut trimitere la o decizie a instanţei supreme, depusă la dosar.
Nici Tribunalul Bucureşti şi nici Curtea de Apel Bucureşti nu au respectat dispoziţiile art. 184 C. proc. civ. cu privire la verificarea şi cercetarea înscrisurilor prin orice mijloace de dovadă, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., invocate ca temei al cererii deduse judecăţii.
Respingând cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale în sensul respingerii excepţiei invocate cu referire la neconstituţionalitatea art. 501 din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, se constată următoarele:
Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti, pentru motive privind pronunţarea acestora cu nerespectarea condiţiilor formale, legal prevăzute, de desfăşurare a judecăţii sau ca o consecinţă a unui raţionament jurisdicţional eronat, ce-şi găseşte reglementare legală şi constituţională presupune, potrivit art. 129 din Constituţia României, posibilitatea ca părţile interesate să poată exercita căi de atac, însă numai în condiţiile legii procesuale.
Corespunzător acestui principiu constituţional, legea procesual-civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la încheieri date în cursul judecăţii, în două grade de jurisdicţie, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse reformării, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare/modificare.
Reglementarea menţionată are aptitudinea funcţională de a răspunde exigenţelor dreptului de acces la justiţie, consacrat constituţional prin dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, dar şi convenţional prin dispoziţiile art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.
Totodată, determinând precis, prin norme imperative, desfăşurarea procesului, în fond şi căi de atac, aceleaşi pentru persoane, aflate în situaţii identice, legea procesual-civilă a creat un mecanism coerent de desfăşurare a acestuia, menit a constitui o garanţie a egalităţii părţilor şi a protejării judiciare imparţiale a drepturilor deduse judecăţii.
În cauza dedusă judecăţii, recurenta a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în cursul judecării recursului, prin Decizia pronunţată în cauză.
Se constată totodată că în cauză nu a fost pronunţată, separat, o încheiere, conform dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 republicată, ceea ce ar fi pus în discuţie caracterul autonom al acesteia.
Or, dacă în concepţia legiuitorului cu referire la prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, se constată caracterul special şi derogator de la regulile generale instituite de normele de drept comun în materie cu privire la competenţa materială de soluţionare a recursului, nu se poate face abstracţie de caracterul irevocabil al hotărârii ce încorporează soluţia criticată şi care neîncadrându-se în categoria hotărârilor prevăzute de art. 299 C. proc. civ., nu este susceptibilă de reformare prin declararea unui nou recurs.
Prin urmare, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a fi întrunite cumulativ, cererea de recurs dedusă judecăţii apare a fi inadmisibilă.
Nici analiza pe fond a hotărârii atacate nu permite modificarea/casarea acesteia întrucât potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Or, raportat la obiectul cererii deduse judecăţii, contestaţie în anulare, cerere a cărei judecată este reglementată de norme legale speciale şi restrictive sub aspectul obiectului, termenelor şi motivelor/cazurilor de exercitare, legal a reţinut curtea de apel că excepţia privind neconstituţionalitatea art. 501 din Legea nr. 10/2001, nu are legătură cu cauza, cerinţă pretinsă de norma legală evocată şi a cărei neîndeplinire atrage inadmisibilitatea excepţiei.
Modul deficitar de soluţionare a acestei excepţii, în sensul pronunţării asupra acesteia, iar nu asupra cererii părţii de sesizare a Curţii Constituţionale, nu este de natură a atrage nelegalitatea sa, atât pentru impedimentul de ordin procedural expus, cât şi pentru că, prin raportare la norma legală incidentă (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992) dispoziţia instanţei de apel, de constatare a caracterului său inadmisibil, se verifică ca legală.
Recursul împotriva deciziei atacate sub aspectul soluţiei date în contestaţia în anulare, exercitat împotriva unei hotărâri irevocabile potrivit art. 377 pct. 4 C. proc. civ., se vădeşte a fi inadmisibil, o hotărâre irevocabilă neputând fi supusă reformării prin intermediul acestei căi de atac, întrucât aceasta ar echivala cu un recurs la recurs, ceea ce nu este admisibil.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea A.S. împotriva deciziei nr. 307 din 21 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1141/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
