ICCJ. Decizia nr. 1133/2012. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A-II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1133/2012
Dosar nr.39239/3/2010/a1
Şedinţa publică din 1 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător şi a domnului procuror formulată de A.R.D.D.I. ca inadmisibilă.
S-a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător şi a domnului procuror formulată de contestatorii G.M.T.C., C.G., B.L., ş.a., prin apărător V.C., ca nefondată.
În temeiul art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. s-a dispus amendarea A.R.D.D.I. şi a fiecăruia dintre contestatori cu 700 lei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A.R.D.D.I. fără a indica temeiul de drept pe care îşi întemeiază recursul.
Înalta Curte, conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 şi art. 20 alin. (1) - (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi completată şi la dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., a luat în examinare excepţia netimbrării cererii de recurs şi a reţinut:
Conform art.1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din OG nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,15 lei (fila 5 dosar recurs).
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul din 1 martie 2012, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi pct. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată şi respectiv art. 30 pct. 1 şi pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a legii, precum şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta A.R.D.D.I. împotriva încheierii din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1134/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1130/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
---|