ICCJ. Decizia nr. 1158/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1158/2012
Dosar nr. 4472/97/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 140 din 12 mai 2010, Tribunalul Hunedoara a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.M., a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta C.M. şi S.M. şi a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P., la plata, către reclamante, a sumei de 50.000 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a antecesorului lor, P.I., decedat la 04 iunie 1984 în Deva, dispusă prin sentinţa penală nr. 93/1958 a Tribunalului Militar Oradea; a obligat pârâtul la 2100 lei cheltuieli de judecată către reclamante; a respins în rest acţiunea civilă precizată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că antecesorul reclamantelor, preotul ortodox P.I., a suferit o condamnare penală de 7 ani închisoare corecţională pentru o infracţiune considerată de drept, prin Legea nr. 221/2009, ca având caracter politic, că pe parcursul executării pedepsei a suferit un regim drastic de detenţie iar prin condamnarea politică suferită, acesta a pierdut libertatea, sănătatea, bunurile ce i-au fost confiscate, dar şi reputaţia, prestigiul şi parohia din Cermei, fiind nevoit după eliberare să accepte parohii mai îndepărtate. Raportat la valorile specifice umane ce i-a fost lezate, la natura drepturilor personal nepatrimoniale încălcate, la intensitatea suferinţelor pe care le-a trăit, la vârsta avută (53 de ani), la statutul social precum şi la faptul că acesta nu mai poate primi satisfacţia compensării suferinţelor sale, tribunalul a apreciat că suma de 50.000 euro este îndestulătoare pentru acoperirea integrală şi echitabilă a tuturor prejudiciilor morale suferite.
În lipsa oricăror probe concludente s-a apreciat că este nefondat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de reclamante.
În ceea ce priveşte pe reclamanta S.M., s-a reţinut că aceasta este fiica reclamantei C.M., respectiv, nepoata defunctului P.I., ceea ce îi conferă calitatea de descendentă de gradul II faţă de acesta.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele C.M. şi S.M. şi pârâtul Statul Român, prin M.F.P.
Reclamantele au arătat că la stabilirea prejudiciului instanţa trebuia să aibă în vedere natura tratamentelor inumane şi degradante suportate ani în şir de către antecesorul lor în închisorile comuniste, măsura în care a fost afectată demnitatea persoanei sale de preot, fiind stigmatizat atât profesional cât şi în raport cu morala specifică vremii.
Reclamantele au mai arătat că daunele morale nu pot avea un caracter simbolic, trebuind să reprezinte o recompensă serioasă a suferinţelor şi chinurilor trăite de antecesorul lor în închisoare şi au invocat practica instanţelor şi a I.C.C.J., care a fost de acordare a unor despăgubiri între 300.000 şi 500.000 euro pentru o perioadă echivalentă de detenţie.
Pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a arătat că suma acordată reclamatelor depăşeşte pragul maxim stabilit de OUG nr. 62/2010.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantele au solicitat respingerea apelului declarat de pârât şi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 62/2010, asupra căreia însă Curtea s-a pronunţat la termenul din 10 decembrie 2010 în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă raportat la dispoziţiile art. 29 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 47/1992 şi la Decizia nr. 1354/2010 a Curţii Constituţionale.
Pârâtul Statul Român, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea apelului declarat de reclamante deoarece suma solicitată depăşeşte cuantumul maxim al despăgubirilor morale ce le pot fi acordate conform OUG nr. 62/2010, iar prin concluziile scrise formulate în cauză, a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a capătului de cerere prin care se solicită despăgubiri morale, motivat de faptul că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale, încetându-şi efectele.
Prin Decizia civilă nr. 31 din 28 ianuarie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secţia civilă, a respins apelul reclamantelor, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa atacată şi a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că atât dispoziţiile art. 1 pct. 1 din OUG nr. 62/2010 care au modificat litera a) a art. 5 al Legii nr. 221/2009, cât şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza a I-a, au fost declarate neconstituţionale prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1354/2010, respectiv, nr. 1358/2010 şi 1360/2010, astfel că acestea nu mai produc efecte juridice, iar aplicabilitatea lor în speţă nu mai poate fi reţinută.
Întrucât cele 45 de zile de la publicarea în M. Of. a deciziilor Curţii Constituţionale sus-menţionate au trecut şi nu s-au adus modificări textului Legii nr. 221/2009, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a teza I şi-au încetat efectele juridice, astfel încât instanţa nu mai poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic în temeiul textului legal arătat, solicitarea reclamantelor în acest sens rămânând fără temei juridic.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantele C.M. şi S.M., invocând următoarele aspecte de nelegalitate:
I. Prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a încălcat principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 din Constituţia României şi de art. 1 C. civ., conform cărora legea civilă se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la intrarea sa în vigoare.
La data introducerii cererii de chemare în judecată, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din legea nr. 221/2009 erau în vigoare, în speţă nefiind incidente excepţiile de la principiul neretroactivităţii legii şi nici deciziile care au declarat neconstituţionale textul legal ce a constituit temeiul juridic al acţiunii.
II. Instanţa de control judiciar a încălcat principiul egalităţii în drepturi, prin crearea unei situaţii juridice discriminatorii faţă de persoanele care au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive în această materie.
În acest sens, reclamantele arată că soluţionarea favorabilă a unor cereri similare, exclusiv în funcţie de momentul în care instanţa a pronunţat hotărârea definitivă, este de natură să creeze o stare de inechitate juridică şi nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudenţa în materie.
Imposibilitatea de obţinere a daunelor morale datorită schimbărilor legislative recente, în condiţiile în care alţi reclamanţi au obţinut aceste drepturi într-un cuantum ridicat, este nelegală şi nejustificată.
III. Cuantumul de 50.000 euro al daunelor morale acordate de instanţa de fond nu compensează suferinţele şi psihice ale antecesorului reclamantelor şi nu reprezintă o satisfacţie echitabilă în repararea prejudiciului.
Daunele morale nu pot avea un caracter simbolic, ci trebuie să reprezinte o recompensă serioasă a suferinţelor şi chinurilor trăite de antecesorul reclamantelor, acestea apreciind că suma de 1.800.000 euro, astfel cum a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, reprezintă o evaluare corectă a acestor suferinţe.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Declararea neconstituţionalităţii textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluţionate definitiv şi are drept consecinţă inexistenţa temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstituţional.
Art. 147 alin. (4) din Constituţie prevede că Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produce efecte numai pentru viitor iar nu şi pentru trecut.
Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element de noutate în ordinea juridică actuală.
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Se va face însă distincţie între situaţii juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere.
Rezultă că în cazul situaţiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părţilor şi cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar şi după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situaţii sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situaţii juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situaţii juridice legale, în curs de desfăşurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor şi de aceea intrând sub incidenţa noului act normativ.
Este vorba, în ipoteza analizată, despre pretinse drepturi de creanţă, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptăţită şi întinderea dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă.
Or, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unor dispoziţii legale exprese.
Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată, este şi Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează", că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de neconstituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată" şi, prin urmare, „instanţele erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficientă actelor normative declarate neconstitutionale".
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunţat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat în interesul legii că, drept urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, „dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of."
Cum Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speţă Decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 28 ianuarie 2011, cauza nefiind, deci, soluţionată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituţionale nu îşi mai pot produce efectele juridice.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la efectele consacrării, pe calea controlului de constituţionalitate, a lipsei conformităţii unei prevederi legale cu Constituţia, respectiv, prevalenta reglementărilor internaţionale în dreptul intern consacrată de art. 20 din Constituţie, reprezintă chestiuni ce au fost analizate în cadrul controlului realizat de Curtea Constituţională asupra conformităţii prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu normele din Constituţie, şi nu sunt de natură să conducă la alte concluzii decât cele deja expuse.
Dreptul la nediscriminare nu are o existenţă de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor şi libertăţilor reglementate de Convenţie, cunoscând limitări deduse din existenţa unor motive obiective şi rezonabile.
Situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care recurenţii-reclamanţi s-ar găsi prin nesoluţionarea, în mod definitiv, a cauzei, la momentul pronunţării deciziei de neconstituţionalitate, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, întrucât scopul urmărit este acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul „discriminării" îl constituie Decizia de neconstituţionalitate şi a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuşi mecanismul vizând controlul de constituţionalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal îşi are atribuţiile şi funcţiile bine definite.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudentei, care, în aplicarea unei norme incoerente, ar fi ea însăşi generatoare de situaţii discriminatorii.
Faţă de cele anterior expuse, analiza criticilor privind cuantumul daunelor morale este inutilă, întrucât, aşa cum s-a arătat, temeiul juridic de acordare a acestora a fost paralizat prin Decizia de neconstituţionalitate nr. 1358/2010.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C.M. şi S.M. împotriva Deciziei nr. 31 din 28 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1159/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1147/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii.... → |
|---|
