ICCJ. Decizia nr. 1147/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1147/2012
Dosar nr. 2046/3/2009
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 432 din 30 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiului Bucureşti, SC A. SA, Statul Român, prin M.E.F.P., pe capătul de cerere privind obligarea acestora la plata sporului de valoare adus imobilului în litigiu şi, pe cale de consecinţă, a respins acest capăt de cerere, ca fiind introdus împotriva unor persoane tară calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor SC A. SA, Municipiul Bucureşti şi Statul Român, prin M.E.F.P., pe capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata valorii de piaţă a imobilului în litigiu şi, pe cale de consecinţă, a respins acest capăt de cerere, ca fiind introdus împotriva unor persoane tară calitate procesuală pasivă; a admis acţiunea reclamanţilor R.N. şi R.O. şi a obligat pârâtul M.E.F. la plata sumei de 210.000 Euro în echivalent lei la data plăţii, reprezentând valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti, sector 2.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sporului de valoare adus imobilului, s-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că este ţinută de sporul de valoare persoana îndreptăţită şi, deci, pârâţii nu au calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pe capătul de cerere privind obligarea la plata valorii de piaţă a imobilului, s-a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, în sensul că este ţinut de plata valorii de piaţă M.E.F. (M.F. conform OUG nr. 222/2008).
Pe fond, s-a reţinut că reclamanţii au fost obligaţi prin sentinţa civilă nr. 8093/2006, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, să lase liberă proprietatea apartamentului din litigiu, în condiţiile în care anterior s-a constatat, în mod irevocabil, valabilitatea titlului lor de proprietate asupra apartamentului.
Fiind incidente dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009, s-a admis acţiunea şi a fost obligat M.F. la plata de despăgubiri, în sumă de 210.000 euro în echivalent lei la data plăţii.
Împotriva sentinţei a declarat apel M.F.P. şi au depus întâmpinare SC A. SA şi reclamanţii R.O. şi R.N.
În motivarea apelului, s-a arătat că M.F.P. nu a fost parte la încheierea contractelor de vânzare cumpărare şi că, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului faţă de terţ, cum este pârâtul apelant, contractul nici nu-i profită şi nici nu-i poate dăuna şi, deci, nu are calitate procesuală pasivă, deoarece pentru evicţiune, conform art. 1337 C. civ., răspunde vânzătorul.
S-a mai arătat că, în mod greşit s-a respins cererea de chemare în garanţie faţă de Municipiul Bucureşti şi SC A. SA, în condiţiile în care SC A. SA a reţinut un comision de 1 % iar obligarea la plata, chiar şi a comisionului, s-a dispus în sarcina M.F.P.
Prin Decizia civilă nr. 203/ A din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat pârâtul la plata, către reclamantul R.N., a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că art. 50(3) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, arată expres că restituirea preţului prevăzut la art. 50 alin. (2) şi art. 50 alin. (1) se face de M.F.P., iar art. 50 alin. (21) arată că se restituie preţul de piaţă pentru cazul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995.
Din Decizia nr. 93/12 din 8 noiembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 884/2005 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, rezultă că încheierea contractului nr. 438 din 28 octombrie 1996 s-a făcut cu respectarea atât a Legii nr. 112/1995, cât şi a dispoziţiilor C. civ., referitor la buna credinţă, fiind, deci, îndeplinite dispoziţiile art. 50 alin. (2), ceea ce atrage incidenţa art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată a Legii nr. 1/2009.
În ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului, instanţa de apel a constatat că aceasta este cerută expres de lege şi, deci, este vorba de o calitate procesuală pasivă legală, stabilită printr-o lege specială, care înlătură dispoziţiile din dreptul comun cu privire la evicţiune.
Textul art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 1/2009, statuează cu privire la restituirea preţului de piaţă al imobilului în sarcina apelantului, tară a face vorbire de restituirea comisionului, atâta timp cât SC A. SA nu a săvârşit o faptă ilicită şi cât timp contractul nu a fost desfiinţat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul M.F.P., formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţa de apel nu a observat că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1337 C. civ., potrivit cărora garanţia pentru evicţiune revine vânzătorului, în speţă, Primăria municipiului Bucureşti, prin mandatar SC A. SA, pârâtul M.F.P. fiind un terţ faţă de părţile contractuale, situaţie faţă de care nu poate fi obligat la restituirea preţului de piaţă al imobilului în litigiu.
II. În cauză nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv, nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă care să fi constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţi cu Pimăria municipiului Bucureşti, prin mandatar SC A. SA, astfel încât nici din perspectiva acestui text legal nu se justifică calitatea procesuală pasivă a M.F.P.
Dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres situaţia în care M.F.P. poate fi obligat la restituirea preţului de piaţă plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, şi anume, în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate irevocabil, or, reclamanţii nu au produs o asemenea dovadă.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru argumentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată formulată în cauză, s-a solicitat acordarea valorii de piaţă şi a sporului de valoare privind apartamentul situat în sectorul 2 Bucureşti, urmare a obligării reclamanţilor de a lăsa acest imobil în deplină proprietate şi liniştită posesie către foştii proprietari, în cadrul unei acţiuni în revendicare prin comparare de titluri, finalizată prin sentinţa nr. 8093 din 27 octombrie 2006 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în Dosarul nr. 8562/300/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă.
În ceea ce priveşte pârâţii din prezenta cauză, reclamanţii au indicat ca având această calitate, prin cererea introductivă de instanţă, pe Statul Român, prin M.F.P., Municipiul Bucureşti, prin primar general, şi SC A. SA.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 20 februarie 2008 şi a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi art. 1337-1251 C. civ.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, prin precizările formulate la data de 3 martie 2009, ulterior trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, reclamanţii au arătat că se impune citarea, în calitate de pârât, şi a M.F.P., iar prin precizările formulate la data de 21 septembrie 2009, au indicat ca temei juridic al pretenţiilor cu care au investit instanţa, dispoziţiile art. 48 alin. (3), art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 969 alin. (1) C. civ., art. 1337, 1341 alin. (1) pct. 4, art. 1344, art. 1348 şi art. 1350 C. civ.
Prin sentinţa pronunţată în cauză s-a admis doar capătul de cerere privind acordarea valorii de piaţă a imobilului în litigiu, în contradictoriu doar cu pârâtul M.E.F., faţă de ceilalţi pârâţi fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi fiind respinsă solicitarea de acordare a sporului de valoare adus imobilului, soluţie menţinută de instanţa de apel.
Potrivit art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare".
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 alin. (3) din lege, restituirea preţului în ipoteza anterior arătată „se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 cu modificările ulterioare".
Aceste norme au caracter de drept material şi, inserate fiind într-o lege specială, sunt derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1337 C. civ., în ceea ce priveşte obiectul raportului juridic născut din faptul desfiinţării, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, instituind ex lege obligaţia M.F.P. de restituire a valorii de piaţă a imobilului.
Prin precizările de acţiune formulate, reclamanţii au indicat ca temei juridic inclusiv dispoziţiile legale anterior menţionate, dar chiar în absenţa unor asemenea precizări, instanţa de judecată, în virtutea rolului activ, are obligaţia de a soluţiona cauza potrivit reglementărilor legale incidente, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de finalitatea urmărită de reclamant prin demersul judiciar promovat.
În aplicarea dispoziţiilor legale arătate, debitorul obligaţiei de restituire este M.F.P., singura autoritate ce are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu.
Calitatea pârâtului de a sta în proces este independentă de existenţa vreunei culpe în sarcina sa şi derivă din lege, raportat la atribuţiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului constituit în condiţiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Nu se poate reţine apărare conform căreia M.F.P. nu poate fi obligat la plata preţului, fiind terţ faţă de contract (încălcarea principiului relativităţii efectelor actelor juridice) deoarece acesta nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicţiune, ca parte contractantă, ci în temeiul legii, dispoziţia legală fiind cea care îi conferă calitatea de a efectua plata preţului.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, în speţă este îndeplinită condiţia impusă de art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind existenţa unei hotărâri definitive şi irevocabile de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
Astfel, prin sentinţa nr. 3688 din 13 mai 2004 pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti în Dosar nr. 10516/2002, (definitivă prin Decizia nr. 58/A din 14 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în Dosarul nr. 4155/2004 şi irevocabilă prin Decizia nr. 23l/R din 08 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă în Dosarul nr. 884/2005), a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea reclamanţilor M.R.C. şi M.C.V. (foştii proprietari ai bunului în litigiu) întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 436 din 28 octombrie 1996 încheiat de R.N. şi R.O. în temeiul Legii nr. 112/1995, retinându-se buna-credintă a acestora la încheierea actului arătat.
Prin sentinţa nr. 8093 din 27 octombrie 2006 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 8562/300/2006, (definitivă prin Decizia nr. 652 din 15 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V a civilă şi irevocabilă prin Decizia din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), a fost admisă cererea reclamanţilor M.R.C. şi M.C.V. întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., în contradictoriu cu R.C. şi R.O., fiind obligaţi pârâţii, în urma comparării titlurilor de proprietate, să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul în litigiu, către reclamanţi.
Este de observat că, nici în cadrul procesului având ca obiect constatarea nulităţii şi nici în cadrul procesului având ca obiect revendicare pe dreptul comun, contractul de vânzare-cumpărare în discuţie nu a fost anulat, în ambele cazuri retinându-se buna-credinţă a reclamanţilor din prezenta cauză la dobândirea, în condiţiile Legii nr. 112/1995, a bunului în litigiu.
Cu toate acestea, în cadrul acţiunii în revendicare îndreptată împotriva numiţilor R.C. şi R.O., s-a acordat preferabilitate titlului foştilor proprietari, respectiv, reclamanţilor din acel dosar, prin admiterea acţiunii fiind astfel, în mod evident, lipsit de efecte juridice contractul de vânzare-cumpărare nr. 436 din 28 octombrie 1996.
Ca atare, sentinţa nr. 8093 din 27 octombrie 2006 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, prin care a fost admisă acţiunea în revendicare promovată de M.R.C. şi M.C.V., în contradictoriu cu R.C. şi R.O., este cea care a lipsit de valoare juridică, în lipsa unei cauze de nulitate, contractul de vânzare-cumpărare în discuţie.
Art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 vorbeşte despre contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 şi care au fost desfiinţate, iar nu anulate, având astfel în vedere toate situaţiile în care acestea, au fost lipsite de efecte juridice, iar nu numai situaţia în care a intervenit o cauză de nulitate.
De asemenea, potrivit art. 20 alin. (2)1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin pct. 8 din Legea nr. 1/2009, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriaşii care au cumpărate cu bună-credinţă imobilele în care locuiau şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate, fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuinţe din fondurile de locuinţe gestionate de consiliile locale şi/sau de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor".
Este evident că obligarea reclamanţilor din prezenta cauză, de a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie bunul în litigiu obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 foştilor proprietari, determină lipsirea de valoare juridică a actului de înstrăinare în sensul art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situaţie care îi îndreptăţeşte pe aceştia la acordarea despăgubirilor în baza textului legal menţionat.
Pentru aceste considerente, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul-pârât M.F.P. va fi obligat la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi R.N. şi R.O., conform chitanţei nr. 66 din 28 noiembrie 2011 privind onorariul avocaţial depusă la dosarul cauzei la fila 33.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.F.P., prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 203/ A din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul-pârât la plata, către intimaţii-reclamanţi R.N. şi R.O., a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1158/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 109/2012. Civil → |
|---|
