ICCJ. Decizia nr. 1162/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1162/2012
Dosar nr. 1079/115/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 martie 2010 sub nr. 1079/115/2010 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamantele S.M. şi A.F. au solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând despăgubiri morale pentru condamnarea cu caracter politic a tatălui, respectiv, soţului, invocând art. 1 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (3) şi (4) din Legea nr. 221/2009.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin sentinţa nr. 386/1953, Tribunalul Militar Timişoara l-a condamnat pe A.F., la 12 ani temniţă grea, 5 ani degradare civică şi confiscarea averii pentru că i-a ajutat cu haine, mâncare şi informaţii pe partizanii din munţi care luptau împotriva regimului comunist. Ulterior, pedeapsa i s-a redus la 5 ani şi 2 luni închisoare, fiind transferat în mai multe penitenciare, la un moment dat fiind coleg de celulă chiar cu C.C.
În toată această perioadă a fost bătut, a suferit de frig şi de umezeală, toate acestea afectându-i grav sănătatea. Familia, de asemenea, a dus o viaţă grea, având în vedere că era lipsită de sprijinul lui şi că i se confiscase întreaga avere.
După eliberare, a fost deportat în Bărăgan, unde l-au însoţit şi soţia şi fiica de 10 ani, aceasta din urmă neputând ulterior să facă decât 4 ani de şcoală, considerându-se că nu are origine sănătoasă.
Prin sentinţa civilă nr. 875 din 19 mai 2010, Tribunalul Caras-Severin a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească fiecărei reclamante câte 300.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu titlul de despăgubiri morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa nr. 386/1953, pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara, A.F. a fost condamnat în baza art. 209 C. pen. pentru că i-a ajutat cu haine, mâncare şi informaţii pe partizanii din munţi care luptau împotriva regimului comunist; a fost arestat, nefiind lăsat nici să se îmbrace, nici să se încalţe, iar o perioadă de timp, reclamanta A.F. (soţia) nu a ştiut absolut nimic despre el, fiind hărţuită în permanenţă de miliţie şi securitate, ameninţată chiar cu moartea sa şi a fiicei sale; a fost condamnat la 12 ani de temniţă grea, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii.
După pronunţarea sentinţei, reclamantele au fost vizitate de miliţie şi de doi civili care au început să le răscolească casa. Atunci le-au fost confiscaţi 25 de galbeni mari, o pereche de boi, carul, plugul, grapa, căzile pentru prune, butoaiele pentru rachie, cazanul de rachie, toată mobila pe care avut-o cu tot cu hainele de pe paturi şi din dulapuri, 35 de oi, 3 porci şi 7 capre. Miliţia venea şi tăcea mereu perchiziţii, le ameninţau cu arestarea şi chiar cu moartea.
Din cauza frigului, umidităţii din celulă şi a bătăilor pe care le-a primit, defunctul A.F. s-a îmbolnăvit de plămâni, iar după aproape 5 ani şi 2 luni a fost deportat în Bărăgan, unde l-au însoţit şi reclamantele, locuind într-o baracă tară uşi şi geamuri. După circa 6 luni defunctul a fost din nou arestat, iar doi ani de zile nu au ştiut nimic de el, după 2 ani a fost eliberat, iar în aceşti 2 ani a fost dus în localitatea Salcia, între apele Dunării, la recoltat de stuf.
După eliberare defunctul a tăcut tot felul de munci cu ziua, nefiind angajat niciunde. Ani de zile după eliberare au fost vizitaţi în permanenţă de către miliţie interogându-l permanent pe defunct, iar din tot ce s-a confiscat nu au primit nimic înapoi.
Reclamanta S.M. nu a putut face decât 4 ani de şcoală primară, nefiind acceptată şi spunându-i-se că nu are origine sănătoasă.
În urma bolilor acumulate în perioada de detenţie a defunctului său soţ, de 15 ani reclamanta A.F. este imobilizată la pat.
Prin condamnarea politică suferită, dreptul la imagine al condamnatului şi.al întregii sale familii a fost grav afectat, acesta fiind exclus din viaţa socială, politică a comunităţii, accesul la continuarea educaţiei, la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu, îngreunând, practice, viaţa persoanei condamnate şi a membrilor familiei sale în societate sub toate aspectele şi fiind de natură a împiedica progresul fiinţei umane.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român, prin M.F.P., arătând că reclamantele nu au tăcut dovada că hotărârea de condamnare a fost desfiinţată, anulată sau casată în urma exercitării vreunei căi extraordinare de atac, iar în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate nu s-a ţinut seama de măsurile reparatorii acordate deja în baza Decretului-lege nr. 118/1990.
Suma acordată, a arătat pârâtul, este nejustificată în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, nefiind respectat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată şi nici limitele stabilite prin OUG nr. 62/2010.
Reclamantele nu au formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, susţinând că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale nu se aplică retroactiv cauzelor aflate pe rol.
În cursul procesului, la 5 octombrie 2010, a decedat reclamanta A.F., moştenitoarea acesteia fiind, conform declaraţiilor apărătorului ales, reclamanta S.M.
Prin Decizia civilă nr. 419/ A din 2 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a admis apelul pârâtului, a schimbat sentinţa atacată şi a respins, ca neîntemeiată acţiunea, reţinând că textul legal care reprezintă temeiul juridic al acţiunii, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar inexistenţa temeiului juridic atrage nelegalitatea acţiunii reclamantei sub aspectul dreptului la despăgubiri morale.
Reclamanta nu avea, anterior deciziei Curţii Constituţionale, un „bun" în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, ci doar posibilitatea de a-1 dobândi printr-o hotărâre judecătorească, pe care însă o putea pune în executare doar în momentul rămânerii definitive în apel.
În cazul de faţă nu s-a pronunţat încă o hotărâre definitivă, cauza aflându-se în apel, ce are un caracter devolutiv, instanţa fiind îndreptăţită să exercite un control complet asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii atacate.
Această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât pct. 10 din art. 322 C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 177/2010, reglementează un nou motiv de revizuire, respectiv, posibilitatea revizuirii unei hotărâri dacă, după ce a rămas definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocată în acea cauză, declarând neconstituţională legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau o ordonanţă.
Faţă de cele reţinute anterior, nu mai prezintă nici o relevanţă şi nu se mai impun a fi analizate criticile cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 62/2010 au fost de asemenea declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta S.M., invocând următoarele aspecte de nelegalitate:
I. Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunţării acesteia, ci, eventual, celor înregistrate ulterior publicării sale.
In acest sens, reclamanta arată că art. 6 C.E.D.O. garantează dreptul la un proces echitabil, în conţinutul căruia intră şi respectarea principiului neretroactivităţii legii şi a speranţei legitime ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească, chiar nedefinitivă, iar constatarea incidenţei în cauză a deciziei de neconstitutionalitate menţionate ar echivala cu încălcarea textului legal al Convenţiei anterior citat.
Caracterul obligatoriu al deciziei de neconstitutionalitate se raportează la principiul neretroactivităţii şi la prevederile în materie ale Convenţiei Europene şi ale jurisprudenţei acesteia, pe care o invocă în susţinerea recursului.
II. Hotărârea instanţei de apel încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, care presupun instituirea unui tratament egal în situaţii identice, principiu consacrat atât de legislaţia internă, cât şi de legislaţia europeană, iar în cazul în care legea internă ar conduce la încălcarea acestor principii, trebuie acordată prioritate reglementărilor internaţionale în materie.
Recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a constatat neconstituţionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Declararea neconstituţionalităţii textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluţionate definitiv şi are drept consecinţă inexistenţa temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe textul de lege declarat neconstitutional.
Art. 147 alin. (4) din Constituţie prevede că Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produce efecte numai pentru viitor iar nu şi pentru trecut.
Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element de noutate în ordinea juridică actuală.
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Se va face însă distincţie între situaţii juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere.
Rezultă că în cazul situaţiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părţilor şi cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar şi după intrarea în vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situaţii sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situaţii juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009, întrucât acestea reprezintă situaţii juridice legale, în curs de desfăşurare, surprinse de legea nouă anterior definitivării lor şi de aceea intrând sub incidenţa noului act normativ.
Este vorba, în ipoteza analizată, despre pretinse drepturi de creanţă, a căror concretizare, sub aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană îndreptăţită şi întinderea dreptului, în funcţie de mai multe criterii prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicţionale realizate de instanţă.
Or, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unor dispoziţii legale exprese.
Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele de judecată, este şi Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul deciziei, dar şi considerentele care îl explicitează", că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de neconstituţionalitate, această raţiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de constituţionalitate a fost răsturnată" şi, prin urmare, „instanţele erau obligate să se conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficientă actelor normative declarate neconstitutionale".
Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează.
În sensul considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunţat Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat în interesul legii că, drept urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360/2010, „dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of."
Cum Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. la data de 15 noiembrie 2010, iar în speţă Decizia instanţei de apel a fost pronunţată la data de 2 martie 2011, cauza neflind, deci, soluţionată definitiv, la momentul publicării deciziei respective, rezultă că textele legale declarate neconstituţionale nu îşi mai pot produce efectele juridice.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la efectele consacrării, pe calea controlului de constituţionalitate, a lipsei conformităţii unei prevederi legale cu Constituţia, respectiv, prevalenta reglementărilor internaţionale în dreptul intern consacrată de art. 20 din Constituţie, reprezintă chestiuni ce au fost analizate în cadrul controlului realizat de Curtea Constituţională asupra conformităţii prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 cu normele din Constituţie, şi nu sunt de natură să conducă la alte concluzii decât cele deja expuse.
Dreptul la nediscriminare nu are o existenţă de sine stătătoare, independentă, ci se raportează la ansamblul drepturilor şi libertăţilor reglementate de Convenţie, cunoscând limitări deduse din existenţa unor motive obiective şi rezonabile.
Situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care recurenta-reclamantă s-ar găsi prin nesoluţionarea, în mod definitiv, a cauzei, la momentul pronunţării deciziei de neconstituţionalitate, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, întrucât scopul urmărit este acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.
Izvorul „discriminării" îl constituie Decizia de neconstituţionalitate şi a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuşi mecanismul vizând controlul de constituţionalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal îşi are atribuţiile şi funcţiile bine definite.
De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudentei, care, în aplicarea unei norme incoerente, ar fi ea însăşi generatoare de situaţii discriminatorii.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva Deciziei nr. 419/ A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1165/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1159/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
