ICCJ. Decizia nr. 1209/2012. Civil. Expropriere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1209/2012
Dosar nr.10590/1/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi sub nr. 2167/101/2008, reclamanta R.A.A.N.T.S., în calitate de expropriator, a formulat cerere de expropriere a imobilelor deţinute de pârâţii proprietari Primăria Comunei Izvorul Bîrzii, Judeţul Mehedinţi şi G.A.M.
În motivarea cererii reclamanta a enumerat imobilele deţinute de Primăria Izvorul Bîrzii, a căror expropriere a solicitat-o, arătând că sunt situate în extravilanul comunei, limitrofe depozitului de zgură şi cenuşă aflat în folosinţa R.A.A.N.T.S. De asemenea, au fost enumerate imobilele deţinute de proprietara G.A.M., situate în extravilanul Comunei Izvorul Bîrzii, limitrofe depozitului de zgură şi cenuşă, aflat în folosinţa R.A.A.N.B.
Reclamanta a mai arătat că, prin HG nr. 586 din 13 iulie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 416 din 21 iunie 2007, lucrarea de interes naţional „Extindere şi supraînălţare depozit de zgură şi cenuşă la R.O.M.A.G.T. etapa a III-a, a fost declarată de utilitate publică.
S-a precizat că, în conformitate cu art. 2 din actul normativ menţionat, calitatea de expropriator în vederea realizării acestei lucrări o are Statul Român, iar, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 33/1994, s-a procedat la întocmirea documentaţiei cuprinzând imobilele propuse pentru expropriere.
S-a arătat că pârâţii proprietari au fost notificaţi în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, fiindu-le înaintate notificările din 6 iulie 2007 şi oferta de despăgubiri în sumă de 122.156,87 lei şi din 6 iulie 2007 şi oferta de despăgubiri în sumă de 126.173,18 lei, pârâtei G.A.M.
Faţă de împrejurarea că ofertele de despăgubire înaintate proprietarilor imobilelor supuse exproprierii nu au fost confirmate de către aceştia, prin adresele din 16 august 2007, au fost invitaţi la negociere, convenindu-se asupra cuantumului despăgubirilor conform menţiunilor proceselor verbale din 10 septembrie 2007 şi 13 septembrie 2007.
În Şedinţa publică din 17 aprilie 2008, Primăria Izvorul Bîrzii prin primar şi G.A.M. au declarat că sunt de acord cu exproprierea terenurilor însă nu şi cu despăgubirile propuse.
Astfel, proprietara G.A.M. a apreciat valoarea terenurilor forestiere la suma de 20.000.000 lei, iar Primăria Izvorul Bîrzii a apreciat valoarea terenurilor forestiere la 15.600.000 lei, iar a celorlalte categorii de teren la echivalentul de 4 euro/mp.
Conform art. 24 din Legea nr. 33/1994, instanţa de fond a luat act de învoiala părţilor doar cu privire la expropriere, pentru stabilirea despăgubirilor dispunând, la cererea pârâţilor, efectuarea unei expertize de către o comisie constituită din trei experţi.
În raport de dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. c) şi art. 62 din Legea nr. 215/2001, Tribunalul Mehedinţi a dispus prin încheiere introducerea în cauză a primarului Comunei Izvorul Bîrzii şi a Consiliului Local Izvorul Bîrzii.
Prin sentinţa civilă nr. 194 din 18 septembrie 2008, Tribunalul Mehedinţi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Izvorul Bîrzii.
Prin aceeaşi hotărâre s-au admis cererile de expropriere a terenurilor menţionate în cuprinsul cererii introductive şi a fost stabilit cuantumul despăgubirilor după cum urmează:
Primăriei Izvorul Bîrzii, reprezentată prin primar - 67.884 euro (249.510 lei) şi 4820 lei; iar pârâtei G.A.M. - 106.199 euro (390.334 lei) şi 14.668 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtelor sumele menţionate, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că întreaga documentaţie a fost întocmită pentru expropriere şi nu pentru scoaterea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional, nefiind incidente dispoziţiilor Codului Silvic.
S-a apreciat ca fiind nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Comunei Izvorul Bîrzii, în raport de prevederile art. 77 din Lege nr. 215/2001, cuvenite proprietarilor expropriaţi, fiind avute în vedere proba cu expertiză tehnică administrată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii G.A.M. şi Consiliul Local al Comunei Izvoru Bîrzii, Primăria Comunei Izvoru Bîrzii şi Primarul Comunei Izvoru Bîrzii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Pârâta G.A.M. a susţinut că, în mod eronat, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primăriei nefiind respectate prevederile art. 21 din Legea nr. 286/2006 şi art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.
Celelalte critici formulate prin motivele de apel au vizat respingerea eronată a cererii de refacere a rapoartelor de expertiză sau de efectuare a unor contraexpertize şi calcularea valorii terenurilor agricole în baza unor acte normative abrogate, precum şi evaluarea terenului forestier fără aplicarea prevederilor art. 41 C. silvic.
Apelanţii Consiliului Local al Comunei Izvoru Bîrzii, Primăria Comunei Izvoru Bîrzii şi Primarul Comunei Izvoru Bîrzii au criticat hotărârea pentru greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Comunei Izvoru Bîrzii şi subevaluarea terenurilor în litigiu de către experţi fără competenţe în acest sens şi în baza unor acte normative abrogate, respectiv OG nr. 8/2001, respinsă prin Legea nr. 454/2002 şi Metodologia de evaluare conform HG nr. 834/1991.
La data de 6 ianuarie 2009, apelanta pârâtă G.A.M. a depus o completare a motivelor de apel, susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa a omologat rapoartele de expertiză întocmite în baza unor acte normative abrogate.
S-a arătat că prin administrarea probelor înainte de introducerea în cauză a instituţiei Primarului şi a Consiliului Local s-au încălcat principiile contradictorialităţii, al dreptului de apărare, al egalităţii părţilor şi dreptul la un proces echitabil.
S-a criticat sentinţa şi în privinţa neacordării cheltuielilor efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere, în raport de prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia nr. 264 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile pârâţilor şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite Primăriei Izvoru Bîrzii prin primar, pentru terenul agricol, în sumă de 42.183 lei, menţinând cuantumul despăgubirilor cuvenite primăriei pentru terenul forestier, în sumă de 249.510 lei şi a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite pârâtei G.A.M. pentru terenul agricol în sumă de 262.305 lei, menţinând cuantumul despăgubirilor cuvenite acestei pârâte pentru terenul forestier, în sumă de 390.334 lei.
A fost obligată reclamanta să plătească celor două pârâte sumele menţionate.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
A fost obligată reclamanta R.A.A.N.D.T.S. la 20.173,50 lei cheltuieli de judecată către pârâta G.A.M. şi la 3000 lei cheltuieli de judecată către pârâţii Consiliul Local al Comunei Izvoru Bîrzii şi Primăria Comunei Izvoru Bîrzii.
Decizia menţionată a fost îndreptată, la cererea pârâţilor apelanţi, prin încheierea şedinţei din Camera de Consiliu din 24 noiembrie 2009, în sensul că în loc de 249.510 lei, se va menţiona 67.884 euro (249.510 lei), iar în loc de 390.334 lei se va menţiona 106.199 euro (390.334 lei).
Prin considerentele deciziei menţionate, instanţa de apel a reţinut că sunt neavenite criticile referitoare la nulitatea rapoartelor de expertiză întocmite în primă instanţă, în condiţiile în care în apel s-a suplimentat proba cu expertiză tehnică.
S-a apreciat ca neîntemeiat şi primul motiv de apel formulat de pârâţi, în care se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Izvoru Birzii, având în vedere că tribunalul a aplicat corect dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 215/2001.
S-a constatat că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 33/1994, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, nefiind, astfel primite criticile din apel prin care s-a invocat incidenţa dispoziţiilor Codului Silvic sau ale Ordinului nr. 58/2003, modificat şi completat prin Ordinul nr. 401/2006.
În privinţa terenului forestier propus pentru expropriere, s-a considerat că nu sunt relevante valorile stabilite de expertul M.G.V. pentru despăgubirile cuvenite pârâţilor, în condiţiile în care acesta se raportează la evaluarea făcută iniţial de către cei trei experţi de specialitate evaluare teren agricol, bazată pe tranzacţii intervenite în urmă cu doi ani, pentru terenuri situate în alte zone.
În acelaşi timp, instanţa de apel nu a reţinut valorile stabilite (în apel) de către ceilalţi doi experţi de specialitate evaluare teren forestier, respectiv suma de 144.051,60 lei pentru Primăria Izvoru Bîrzii şi suma de 237.855,05 lei pentru pârâta G.A.M., în condiţiile în care aceste sume sunt inferioare celor stabilite prin sentinţa apelată, ce nu au fost contestate de reclamanta intimată, pârâţilor apelanţi neputând să li se înrăutăţească situaţia în propria cale de atac.
În privinţa terenurilor agricole în litigiu, s-a considerat că suma stabilită prin expertizele tehnice de specialitate reprezintă o dreaptă şi prealabilă despăgubire pentru bunul expropriat, în sensul art. 481 C. civ. şi art. l din Legea nr. 33/1994, păstrându-se justul echilibru între interesul general urmărit prin scopul exproprierii şi interesul individual al persoanelor expropriate.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâta G.A.M. şi Primarul Comunei Izvoru Bîrzii.
Prin motivele sale de recurs, pârâta G.A.M., a criticat Decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., invocând, cu privire la terenul arabil, ignorarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv cerinţa legală a stabilirii despăgubirii în funcţie de valoarea de piaţă, şi omologând eronat o expertiză ce a avut la bază metoda de calcul pe baza rentei.
S-a solicitat, astfel, să se dea prioritate principiului instituit de art. 44 pct. 3 din Constituţie şi să se dispună obligarea expropriatorului la plata către recurentă a unei despăgubiri de 10 euro/mp. de teren arabil şi, în subsidiar, dacă se va aprecia că, indiferent de valoarea tranzacţiilor efectuate în aceeaşi zonă despăgubirea ar trebui stabilită doar în raport de concluziile expertizei, obligarea reclamantei la 6,20 euro/mp.
În ceea ce priveşte terenul forestier, recurenta G.A.M. a criticat Decizia recurată pentru ignorarea prevederilor Legii nr. 33/1994 şi a celor constituţionale, prin neargumentarea înlăturării concluziilor expertului M.V.G., desemnat de expropriaţi şi omologarea unui raport de expertiză care nu a ţinut seama de clasa de productivitate a acestui teren.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs a avut ca obiect nemotivarea hotărârii instanţei de apel în ce priveşte diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.
Dezvoltând motivele de recurs, recurentul pârât Primarul Comunei Izvoru Bîrzii a criticat Decizia ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că nu s-a lămurit cine are calitate procesuală într-un litigiu privind exproprierea unui teren aparţinând domeniului privat al unităţii administrativ teritoriale.
De asemenea, s-a criticat Decizia recurată pentru omologarea unui raport de expertiză întocmit cu nerespectarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii în conformitate cu art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ce a avut la bază acte normative abrogate sau neincidente în speţă şi a ignorat dispoziţiile Legii nr. 33/1994 cu referire la valoarea de circulaţie a terenurilor.
S-a invocat subevaluarea terenului forestier, căreia i s-a stabilit o valoare mai mică decât cea a terenului agricol, ignorându-se astfel încălcarea dispoziţiilor art. 26 şi 27 din Legea nr. 33/1994, dar şi dispoziţiile Legii nr. 247/2005.
Ultimul motiv de recurs al pârâtului a vizat neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, fără a se motiva soluţia sub acest aspect.
Intimata reclamantă R.A.A.N.D.T.S. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Prin Decizia civilă nr. 5156 din 12 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală au fost admise recursurile declarate de pârâţii G.A.M. şi Primarul Comunei Izvoru Bârzii, împotriva deciziei civile nr. 264 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, reţinând în considerentele deciziei următoarele:
Instanţele de fond şi apel au stabilit corect, în raport de dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, că Primăria Comunei Izvorul Bîrzii are calitate procesuală pasivă, aplicând corect dispoziţiile legale menţionate, potrivit cărora primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă denumită Primăria comunei, oraşului sau municipiului.
De altfel, întreaga documentaţie pentru expropriere a fost întocmită în contradictoriu cu Primăria Comunei Izvorul Bîrzii, primarul acesteia fiind prezent, la efectuarea expertizelor judiciare în calitate de reprezentant legal.
Criticile referitoare la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarilor pentru terenurile forestiere sunt întemeiate.
Instanţa de apel, prin încheierea din 3 februarie 2009, a constatat că proba cu expertiză tehnică de specialitate nu a fost administrată în contradictoriu cu toate părţile în litigiu şi a dispus efectuarea altor expertize tehnice.
Contrar motivării cu care a fost încuviinţată această probă, prin Decizia recurată s-a valorificat tocmai raportul de expertiză considerat nul pentru neîntocmirea în contradictoriu cu toate părţile şi neopozabil tuturor părţilor.
Totodată, s-a reţinut că raportul de expertiză în discuţie a avut la bază Norma tehnică aprobată prin O.M. nr. 444/1996, ordin aprobat expres prin Ordinul M.A.P.P.M. nr. 1672 din 7 noiembrie 2000 şi HG nr. 796/2002, modificată prin HG nr. 1543/2004, în ce priveşte modul de evaluare şi relaţia de calcul.
Expertiza efectuată în apel a avut două opinii distincte: una a experţilor desemnaţi de instanţă şi de expropriată şi alta a expertului desemnat de expropriaţi.
Instanţa de apel a omologat concluziile primilor doi experţi, constatând că în zonă nu există tranzacţii pentru terenuri forestiere, fără, însă, să fie înlăturate motivat concluziile expertului M.V.G.
Având în vedere că, referitor la terenul forestier, experţii desemnaţi de instanţă şi expropriator au indicat valori inferioare celor stabilite de prima instanţă, pentru a nu înrăutăţi situaţia pârâţilor în propria cale de atac, curtea de apel a păstrat valoarea despăgubirii stabilită de tribunal.
Instanţa de apel a ignorat însă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impune ca la stabilirea despăgubirii să fie avute în vedere şi prejudiciile provocate de măsura exproprierii şi şi-a însuşit o valoare mai mică, ce îi defavorizează pe recurenţii pârâţi, nu poate fi, însă, omologată nici soluţia propusă de expertul M.V.G., care porneşte în stabilirea despăgubirilor pentru terenurile forestiere de la valoarea de piaţă a terenului agricol, la care adaugă valoarea de piaţă a celorlalte componente (lemn, plante medicinale, fructe de pădure, etc.).
Valoarea terenurilor cu vegetaţie forestieră este dată de grupa de specii, clasă de vârstă şi clasa de producţie, elemente rezultate din amenajările silvice, conform Metodologiei aprobate prin HG nr. 1546/2004, cu modificările ulterioare şi nu de faptul că terenurile forestiere se află în prelungirea terenurilor agricole.
De altfel, la obiecţiunile formulate de reclamantă cu privire la asocierea terenului forestier cu terenul agricol neplantat, expertul M.V.G. nu a răspuns.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata că se impune completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a terenului forestier cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a Normelor metodologice de evaluare aprobate prin HG nr. 1546/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Se va avea în vedere faptul că terenurile forestiere ce fac obiectul expertizei nu sunt terenuri agricole neplantate, ci terenuri cu categorii de folosinţă distincte, încadrare dovedită prin documentaţiile cadastrale şi de expropriere.
Se va aprecia, însă, ca neîntemeiată susţinerea recurenţilor referitoare la încălcarea principiilor Legii nr. 247/2005, acestea nefiind aplicabile în cauză, întrucât reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi despăgubirile cuvenite pentru imobilele ce intră în sfera de incidenţă a Legii nr. 10/2001.
Criticile referitoare la despăgubirile stabilite pentru terenurile agricole au fost respinse ca nefondate.
Instanţa de apel a reţinut motivat că terenurile comparabile în raport de care experţii desemnaţi de instanţă şi expropriator au stabilit valoarea despăgubirilor nu sunt de acelaşi fel cu terenurile agricole în litigiu, atât din punct de vedere al amplasamentului, cât şi al perioadei în care au fost încheiate tranzacţiile, respectiv 2007 - 2008.
Înscrisurile invocate de pârâţii recurenţi în acest sens nu privesc aceeaşi categorie de teren, extravilan, situat în aceeaşi zonă cu terenurile în litigiu, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora la calculul cuantumului despăgubirilor se ţine seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
Comparabilele folosite pentru terenurile A şi B nu răspund cerinţelor legale menţionate, care au constituit şi obiective ale expertizei, în sensul că nu sunt terenuri de acelaşi fel cu cele supuse exproprierii, nu sunt situate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, iar tranzacţionarea nu s-a făcut la data întocmirii raportului sau la o dată apropriată.
Actele doveditoare pentru comparabilele C şi D nu au fost depuse la raport, deşi s-a făcut referire la ele.
Urmare a obiecţiunilor formulate de intimata reclamantă expertul C.S. şi-a reconsiderat opinia din raportul iniţial, având în vedere şi constatările efectuate cu ocazia deplasării în teren, pentru care nu se impunea citarea părţilor, astfel că nu au fost încălcate, dispoziţiile art. 208 C. proc. civ., cum se susţine de recurentul Primarul comunei Izvorul Bîrzii.
Contractul de vânzare-cumpărare din 27 mai 2009, depus şi în recurs nu a fost luat în considerare, deoarece are ca obiect un teren arabil, pe când terenurile supuse exproprierii sunt terenuri cu categorie de folosinţă arabil, livezi, păşuni.
Sentinţa nr. 6618/2007 a Judecătoriei Târgu Jiu, depusă în copie la dosar, nu a fost avută în vedere pentru că terenul ce a constituit obiectul acelui litigiu este amplasat într-o altă unitate administrativ-teritorială.
Faţă de considerentele expuse, a constatat că nu se impune a fi analizate şi criticile referitoare la cheltuielile de judecată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi 313 C. proc. civ. reţinând că este necesară suplimentarea probatoriului în ce priveşte terenurile forestiere, a admis recursurile pârâţilor şi a casat Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La data de 24 decembrie 2010, G.A.M. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 5156 din 12 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea sa susţinut că, primul caz prevăzut de art. 318 C. proc. civ. (greşeală materială) vizează două aspecte, ambele cu referire la soluţionarea motivelor de recurs privind omologarea variantei propusă de expert C., în răspunsul la obiecţiuni (variantă prin care revine asupra opiniei exprimată iniţial), pentru terenurile agricole:
- în mod eronat instanţa a reţinut că cei trei experţi au avut în vedere comparabile (A şi B) care nu sunt în aceeaşi unitate administrativ - teritorială, că nu sunt terenuri de acelaşi fel şi că nu au fost depuse acte doveditoare pentru comparabilele C şi D;
- deşi părţile au fost citate pentru a participa la identificarea terenurilor, efectuarea măsurătorilor şi culegerea datelor pe teren, la fiecare expertiză, instanţa reţine în mod eronat că în cazul variantei propuse de expert C. nu era necesară citarea părţilor.
Cel de-al doilea motiv, omisiunea cercetării tuturor motivelor de recurs se referă la faptul că instanţa nu a răspuns care sunt considerentele pentru care s-a omologat o variantă a expertizei care nu respectă dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legii nr. 33/1994.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Conform art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. hotărârea instanţei de recurs poate fi atacată cu contestaţie în anulare dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Instituind acest motiv de contestaţie în anulare, legiuitorul a avut în vedere greşelile materiale cu caracter procedurale pe care instanţa le-a comis prin emiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.
În speţă, contestatoarea nu invocă o greşeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecăţii în recurs, ci critică modul în care instanţa a omologat o variantă propusă de expert C., faptul că, experţii desemnaţi au avut în vedere comparabilele A şi B care nu sunt în aceeaşi unitate administrativ – teritorială şi că nu au fost depuse acte doveditoare pentru comparabilele C şi D, adică aspecte legate de aprecierea probelor.
Cel de-al doilea motiv, omisiunea cercetării tuturor motivelor de recurs se referă de fapt, la nemulţumirea contestatoarei de modul în care instanţa de recurs a răspuns acestor motive.
Or, instanţa de recurs a analizat motivele de recurs, ea neavând obligaţia de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea G.A.M. împotriva deciziei civile nr. 5156 din 12 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1225/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1182/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
