ICCJ. Decizia nr. 1245/2012. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1245/2012

Dosar nr.1070/90/2009

Şedinţa publică din 23 februarie 2012

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 24 martie 2011 şi care constituie practicaua deciziei nr. 611/ R din 31 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat excepţia de necompetenţă funcţională a secţiei civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, invocată de recurentul V.N.D. şi excepţia de nelegalitate a deciziei recurate fundamentată pe susţinerea că această hotărâre are la bază un o altă hotărâre judecătorească falsificată, invocată de aceeaşi parte.

Prin aceeaşi încheiere, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de recurentul - revizuent V.N.D. şi excepţia nulităţii recursului.

La data de 28 aprilie 2011, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de revizuentul V.N.D. împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

În cauză, încheierea împotriva căreia a fost formulat recursul nu se încadrează în categoria hotărârilor ce pot face obiect al acestei căi de atac, astfel încât recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de V.N.D., împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1245/2012. Civil