ICCJ. Decizia nr. 1238/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1238/2012
Dosar nr. 8677/1/2011
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 8677/1/2011 pe rolul acestei instanţe, petenţii I.C.E. şi C.D. au solicitat revizuirea deciziei nr. 1614 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. 418/46/2009, decizie ce este potrivnică deciziei civile nr. 211 din 5 martie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă, în dosarul nr. 2505/109/2007.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Motivând cererea, revizuenţii arată că prin Decizia nr. 211 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit irevocabil că – în calitate de asistenţi judiciari în cadrul Tribunalul Argeş – li se cuvine sporul de risc şi de suprasolicitare neuropsihică prevăzută de Legea nr. 50/1996, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, angajatorii fiind obligaţi la plata diferenţelor salariale cu acest titlu pentru perioada septembrie 2004 – februarie 2007.
Se mai învederează că Decizia a cărei revizuire se solicită prin prezenta cauză vizează cererea pârâţilor la plata diferenţelor salariale aferente acestui spor pentru perioada ulterioară datei de 1 februarie 2007, iar nu solicitarea dreptului asupra sporurilor în discuţie.
Se apreciază că, la pronunţarea deciziei nr. 1614 din 28 septembrie 2011 instanţa a făcut o interpretare şi aplicare greşită a legislaţiei, respectiv a dispoziţiilor art. 2 din OG nr. 20/2002 conform cu care – magistraţii consultanţi beneficiază în raport cu vechimea în specialitatea juridică de drepturile de salarizare prevăzute pentru judecătorii de la judecătorii de Legea nr. 50/1996.
De asemenea, se arată că drepturile de salarizare stabilite pentru asistentul judiciar s-au păstrat indiferent de modificările aduse asupra acestei categorii profesionale prin Legea nr. 303/2004, Legea nr. 330/2009 ori Legea nr. 248/2010.
De aceea, revizuenţii consideră că instanţa de recurs a interpretat greşit prevederile Deciziei nr. XXI/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii în sensul că instanţa supremă nu a enumerat, alături de celelalte categorii de personal ca beneficiare ale acestui spor, şi pe aceea a asistenţilor judiciari.
Se apreciază că Decizia instanţei supreme nu cuprinde categoria asistenţilor judiciari ca şi categorie distinctă pentru că recursul în interesul legii a vizat legalitatea acordării sau nu a sporului pentru personalul pentru care această lege reglementa salarizarea.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin Decizia nr. 211 din 5 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, în contradicţie cu reclamanţii U.F., C.N., C.D. şi I.C.E. şi Curtea de Apel Piteşti.
Instanţa reţine că prin cererea ce a format obiectul cauzei în discuţie reclamanţii U.F., C.N., C.D. şi I.C.E. au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti, în solidar, la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 raportat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, pentru perioada septembrie 2004 – 1 februarie 2007, actualizată cu indicele de inflaţie.
Prin sentinţa nr. 742 din 14 noiembrie 2007 Tribunalul Argeş (ce a făcut obiectul recursului soluţionat prin Decizia anterior menţionată) s-a admis acţiunea reclamanţilor, iar pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti au fost obligaţi la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 % calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru perioada septembrie 2004 – februarie 2007, sume reactualizate cu indicele de inflaţie.
În esenţă, instanţa a considerat că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 48 din Legea nr. 50/1996 şi art. 1 din protocolul adiţional la Convenţia Drepturilor Omului şi a dat preponderenţă celui din urmă acţionar, în baza art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
De asemenea, prin Decizia pronunţată în calea de atac a recursului, argumentarea primei instanţe a fost menţinută.
Printr-o a doua cerere, reclamanţii C.D. şi I.C.E. – alături de alţi 16 reclamanţi – au solicitat instanţei obligarea pârâţilor Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Piteşti, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor în solidar la plata actualizată a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna februarie 2007 şi în continuare; obligarea pârâtei Curtea de Apel Piteşti la efectuarea menţiunii corespunzătoare în carnetele de muncă şi a Ministerului Economiei şi Finanţelor la alocarea – către Ministerul Justiţiei – a sumelor necesare efectuării drepturilor băneşti.
Prin sentinţa nr. 34 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, considerând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite sporul în discuţie şi pentru perioada februarie 2007 – dată la care s-a oprit hotărârea judecătorească anterior menţionată, precum şi pentru viitor.
În plus, instanţa şi-a argumentat soluţia şi în baza Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei a fost admis prin Decizia nr. 1614 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, care a modificat sentinţa în parte în sensul că s-a respins pe fond acţiunea formulată de reclamanţii C.D. şi I.C.E., menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.
Examinând cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se constată că aceasta vizează două hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Piteşti ca instanţă de recurs, una prin care s-a respins recursul [Decizia nr. 211 din 5 martie 2008 şi alta prin care recursul a fost admis cu consecinţa schimbării sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor C.D. şi I.C.E. (revizuenţi în prezenta cauză)].
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri poate fi cerută, şi atunci când există două hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, dispoziţii ce sunt incidente şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Din normele enunţate rezultă că revizuirea este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri potrivnice, existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză şi aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii lucrului judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.
În cauza dedusă judecăţii ne aflăm în prezenţa a două hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Piteşti ca instanţă de recurs şi anume: hotărârea nr. 211 din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti prin care au fost respinse ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Justiţiei şi Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei nr. 742 din14 noiembrie 2007 a Tribunalului Argeş, sentinţă prin care pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti au fost obligaţi să plătească reclamanţilor (inclusiv celor doi revizuenţi) drepturile salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru perioada septembrie 2004 – februarie 2007, iar pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să vireze către ceilalţi doi pârâţi fondurile necesare şi a doua hotărâre – ce face obiectul revizuirii – nr. 1614 din 28 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti prin care s-au admis ca fondate recursurile pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 34 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti care a fost modificate, în sensul că s-a respins acţiunea reclamanţilor C.D. şi I.C.E. prin care aceştia – având calitatea de asistenţi judiciari – au solicitat plata actualizată a aceluiaşi spor pentru perioada februarie 2007 – şi în continuare, precum şi efectuarea menţiunii corespunzătoare în carnetele de muncă.
Sub un prim aspect se constată că în cauză cele două hotărâri nu întrunesc condiţia contrarietăţii, în contextul în care dispozitivele acestora nu conţin prevederi de neconciliat, aceasta vizând perioade diferite pentru care s-a solicitat acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 %.
De asemenea, nici condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză nu este îndeplinită sub aspectul identităţii de cauză.
Astfel, instanţa reaminteşte că – în esenţă – cauza nu poate fi confundată cu dreptul subiectiv şi nici cu mijloacele de dovadă ale acestuia, ea rezidând în fundamentul juridic al acţiunii şi materializându-se în situaţia de fapt calificată juridic, ceea ce înseamnă că, conceptul de cauză trebuie raportat nu doar la temeiul juridic, ci şi la starea de fapt calificată juridic.
De asemenea, în stabilirea cauzei celor două acţiuni ale reclamanţilor prezintă relevanţă o serie de împrejurări ce concură la fundamentarea temeiului juridic al acestora, împrejurări noi ce nu au fost luate în considerare cu prilejul primei judecăţi.
Astfel, spre deosebire de prima cauză ce s-a finalizat cu pronunţarea deciziei nr. 211 din 28 martie 2011, în cea de-a doua, soluţionată prin Decizia a cărei revizuire se solicită pretenţia celor doi reclamanţi a fost analizată din perspectiva Deciziei nr. XXI din 10 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, cu privire la interpretarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizie publicată (după pronunţarea primei decizii nr. 211 din 28 martie 2011) în M.Of. partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, dată de la care a devenit obligatorie.
Mai mult, în cadrul celei de-a doua cauze – aşa cum rezultă din considerentele deciziei – a fost analizată incidenţa art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi în cazul categoriei asistenţilor judiciari, categorie din care fac parte cei doi revizuenţi, împrejurare necercetată în cadrul primului proces.
Toate acestea denotă că, în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. motiv pentru care aceasta va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii I.C.E. şi C.D. împotriva deciziei civile nr. 1614/R-CM din 28 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1259/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1237/2012. Civil. Ordonanţă... → |
|---|
