ICCJ. Decizia nr. 1246/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 3323/114/2009 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul F.A.-S. a chemat în judecată pe pârâta SC C.V.V. 2000 SA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de concediere din 9 iunie 2009, comunicată la data de 2 iulie 2009, ca fiind netemeinică și nelegală; să se constate că la data de 29 august 2008 reclamantul a suferit un grav accident de muncă care i-a produs o vătămare corporală gravă cu incapacitate de muncă, accident ce nu a fost declarat și cercetat de pârâtă în condițiile legii, cu obligarea pârâtei la plata de daune pentru reducerea capacității de muncă ca urmare a accidentului de muncă suferit, începând cu data de 9 iunie 2009 și până la recuperarea integrală, apreciate ca fiind egale cu venitul lunar primit de la unitatea pârâtă.
A mai solicitat reclamantul obligarea unității pârâte la plata de daune morale pentru prejudiciul creat prin comportamentul și nerespectarea obligațiilor legale de către aceasta, în calitate de angajator, care l-au expus la suferințe fizice și morale cu consecințe grave asupra sănătății sale.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata concediului medical aferent perioadei 1 mai 2009 - 23 mai 2009, precum și la remiterea carnetului de muncă în care să efectueze mențiunile legale, cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din 4 ianuarie 2010, având în vedere fuziunea prin absorbție și încheierea nr. 6913 din 23 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, precum și faptul că reclamantul a înțeles să se judece cu societatea nou formată, ce a preluat drepturile și obligațiile societății desființate - fost angajator, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC C.V.Z. SA.
Prin Sentința civilă nr. 559 din 21 aprilie 2010, Tribunalul Buzău a respins acțiunea ca neîntemeiată, reclamantul fiind obligat la 500 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.
împotriva sentinței primei instanțe reclamantul a declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 3041C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 1827 din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de reclamantul F.A.-S. împotriva Sentinței civile nr. 559 din 21 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Buzău și în consecință:
A modificat în tot sentința în sensul că a admis în parte acțiunea.
A anulat în parte decizia de concediere din 9 iunie 2009 și a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă aplicată reclamantului cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o durată de 3 luni, cu 10%.
A obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale corespunzătoare de la data desfacerii contractului individual de muncă al acestuia și până la data pronunțării prezentei decizii, conform art. 78 alin. (1) C. muncii.
A obligat pârâta să plătească reclamantului indemnizația de concediu medical pentru perioada 1 mai 2009 - 23 mai 2009.
A respins restul cererilor reclamantului ca neîntemeiate.
A obligat intimata-pârâtă la 530,4 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant, din care: 500 RON cheltuieli la instanța de fond, rest după compensare și 30,4 RON cheltuieli în recurs.
împotriva acestei din urmă decizii reclamantul F.A.S. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
La termenul din 23 februarie 2012 înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, față de împrejurarea că a fost exercitat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, excepție pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele care succed.
împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
în conformitate cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.
Decizia pronunțată de curtea de apel nu se încadrează între cele enumerate de dispozițiile art. 299 C. proc. civ., care reglementează expres ce hotărâri sunt supuse recursului.
în speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
Prin urmare, hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu era susceptibilă de reformare pe calea recursului și, față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca inadmisibil.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1240/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1241/2012. Civil → |
|---|
