ICCJ. Decizia nr. 1268/2012. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1268/2012
Dosar nr. 909/36/2008
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 a respins excepţia de nulitate a contractului de asociere încheiat la data de 1 ianuarie 2000 invocată de către pârâta SC T.S. SRL şi a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanţii T.D.G. şi B.C. în contradictoriu cu pârâta SC T.S. SRL Constanţa.
A fost dispusă rezilierea contactului de asociere încheiat la data de 1 ianuarie 2000 şi obligată pârâta SC T.S. SRL la plata următoarelor sume în favoarea reclamanţilor:
- 91.302,93 Ron reprezentând cotă parte din profitul pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003.
- 22.740,18 Ron reprezentând dobândă legală aferentă sumei de 91.302,93 Ron calculată până la data de 31 august 2004 şi dobânda legală în continuare, până la plata integrală a acestei sume;
- 91.866,46 Ron reprezentând cotă parte din profitul asocierii pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002;
- 45.726,14 Ron reprezentând dobândă legală aferentă sumei de 91.866,46 Ron calculată până la data de 31 august 2004 şi dobânda legală în continuare până la achitarea integrală a acestei sume;
- 421.604,1 Ron reprezentând daune interese compensatorii.
Au mai fost respinse ca nefondate, capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune rezultate din actualizarea sumelor de 91.302,93 Ron şi 91.866,46 Ron cu indicele de inflaţie şi la plata de daune morale.
De asemenea a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de către intervenienta SC A.T.C. SRL în favoarea SC T.S. SRL şi a SC T.S.C. SRL pentru primele două capete de cerere ale acţiunii reclamanţilor soluţionate prin încheierea pronunţată la data de 26 martie 2004.
În final a fost obligată pârâta SC T.S. SRL să plătească reclamanţilor suma de 19.544,60 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că între părţi la data de 1 ianuarie 2000 a fost încheiat un contract de asociere iar de la data de 1 ianuarie 2003 şi până la data de 30 mai 2003, data retragerii la cerere a avizelor de retransmisie ale SC T.S. SRL, reclamanţii nu au primit cota parte din profitul asocierii la care erau îndreptăţiţi, în cuantum de 91.302,93 Ron. Cuantificarea acestei sume a rezultat din concluziile iniţiale ale raportului de expertiză întocmit de expertul I.V. şi de expertul parte G.L.
De asemenea, în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, reclamanţii nu au primit integral sumele datorate cu titlu de cotă parte din profitul asocierii stabilită la 91.866,46 lei.
Dobânda legală aferentă acestor sume este datorată de pârâtă în baza art. 43 C. com. dar şi al dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, prin aceea că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.
În raport de natura obligaţiilor asumate şi de caracterul definitiv al neexecutării, apare o neîndeplinire culpabilă a prestaţiilor de către pârâta SC T.S. SRL care a fost sancţionată cu rezilierea contractului, în condiţiile art. 1020 - 1021 C. civ., reclamanţii fiind îndreptăţiţi să primească despăgubiri, menite să acopere atât pierderea efectiv suferită, cât şi câştigul nerealizat, în sumă de 421.604,1 Ron.
Nu s-a mai impus actualizarea sumelor de 91.302,93 Ron şi de 91.866,46 Ron cu indicele de inflaţie, deoarece dobânda legală cuprinde şi rata inflaţiei, fiind respinsă şi cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 121/COM din 23 mai 2007 a admis ambele apeluri declarate de reclamanţii T.D.G. şi B.C. precum şi pârâta SC T.S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că:
- a obligat pârâta către reclamanţi la plata dobânzii legale aferentă sumei de 91.302,93 Ron pentru perioada 19 septembrie 2003 şi până la achitarea integrală a acestei sume;
- a admis cererea privind actualizarea sumei de 91.302,93 Ron reprezentând cota parte din profit pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între 19 septembrie 2003 şi data plăţii;
- a obligat pârâta către reclamanţi la plata sumei de 86.572 Ron cotă parte din profit pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002;
- a obligat pârâta către reclamanţi la plata dobânzii legale pentru suma sus menţionată pentru perioada 19 septembrie 2003 şi până la data plăţii şi,
- a admis cererea privind actualizarea sumei de 86.572 Ron cu indicele de inflaţie pentru perioada 19 septembrie 2003 şi data plăţii.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 294 din 31 ianuarie 2008 a admis recursurile declarate de reclamanţii B.C., T.D.G. şi de pârâta SC T.S. SRL împotriva deciziei civile nr. 121/COM din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia de casare s-a statuat că revine instanţei de rejudecare obligaţia de a stabili corect situaţia de fapt cu privire la data scadenţei debitului care corespunde cu sfârşitul fiecărui an fiscal, administrarea probei cu expertiză contabilă pentru a se verifica modul în care părţile au îndeplinit condiţiile de plată datorate în temeiul contractului de asociere în participaţiune, precum şi imposibilitatea cumulului dobânzii cu alte daune interese.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 a admis ambele apeluri declarate de reclamanţii T.D.G. şi B.C. şi de pârâta SC T.S. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că:
- a obligat pârâta SC T.S. SRL la plata către reclamanţi a dobânzilor legale aferente sumelor cuvenite cu titlu de cotă parte din beneficiul asocierii aferent anilor 2000, 2001 şi 2002, începând cu sfârşitul fiecărui an fiscal pentru care aceste sume sunt datorate începând cu data de 31 decembrie 2000, 31 decembrie 2001 şi respectiv 31 decembrie 2002;
- a obligat pârâta SC T.S. SRL la plata dobânzilor legale aferente sumelor cuvenite cu titlu de cotă parte din beneficiul asocierii aferent perioadei 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003, începând cu data de 31 februarie 2005;
- a obligat pârâta la plata sumei de 777.079 lei reprezentând daune interese compensatorii aferente perioadei 31 mai 2003 – 31 decembrie 2005 şi,
- a obligat pârâta SC T.S. SRL la plata dobânzilor legale aferente sumei de 777.079 lei cuvenite cu titlu de daune compensatorii începând cu 31 mai 2003.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate în ce priveşte respingerea excepţiei de nulitate a contractului de asociere încheiat de părţi, admiterea cererii privind rezilierea contractului, respingerea capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune rezultate din actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflaţie şi la plata daunelor morale, admiterea cererii de intervenţie accesorie a intervenientei SC A.T.C. SRL, obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului în sumă de 19.544,60 Ron precum şi admiterea cererii privind plata cotelor parte din profitul asocierii pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 şi 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002.
În final a mai fost obligată apelanta pârâtă SC T.S. SRL la plata către apelanţii reclamanţi a sumei de 4626 lei taxă de timbru şi 9401 lei onorariu de avocat aferent apelului şi recursului, în total suma de 14.027 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a apreciat că sub aspectul criticilor apelantei pârâte SC T.S. SRL referitoare la calificarea contractului părţilor, hotărârea primei instanţe este una judicioasă.
Interpretarea dispoziţiilor convenţiei părţilor, pornind de la obiectul contractului, face ca singura calificare ce poate fi acordată înţelegerii să fie cea specifică contractului de asociere în participaţiune. De altfel, pârâta nu a negat această natură a convenţiei încheiată de părţi ci a invocat nulitatea convenţiei pe motiv că voinţa lor a fost ca ele să primească cota parte din „dividende”, deci din „beneficiul obţinut din activitatea comună a asocierii”, ceea ce contravine specificului contractului de asociere în participaţiune, contract potrivit căruia părţile trebuie să participe atât la beneficiu cât şi la pierderi.
De aceea, corect s-a reţinut că raportarea de către părţi în contractul lor, a beneficiilor ce vor fi obţinute la o noţiune ce contravine specificului contractului de asociere în participaţiune şi inexistenţa unei clauze privind participarea asociaţilor şi la pierderi, nu imprimă nulitatea absolută convenţiei din care a izvorât acţiunea reclamanţilor, ci reclamă calificări ale acesteia prin raportare la voinţa părţilor dedusă nu din sensul literal al termenilor, ci extrasă din probatoriul cauzei.
Atât doctrina cât şi jurisprudenţa au evidenţiat că asocierea în participaţiune fiind un contract intuitu personae, se bazează pe colaborarea şi încrederea reciprocă pe care asociaţii o au între ei, iar neînţelegerile grave dintre aceştia pot conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţii asocierii şi pe cale de consecinţă la desfăşurarea acesteia.
În ceea ce priveşte cuantumul sumelor solicitate cu titlu de cotă parte de participare, neachitate, a fost validată expertiza efectuată în al II-lea ciclu procesual de către expertul judiciar D.C., deoarece acesta nu a procedat la o interpretare a clauzelor contractului plecând de la ideea de calcul a cotelor părţi prin raportare la noţiunea de dividende, ci calculele sale s-au întemeiat pe aplicarea cotelor de participare la rezultatul asocierii, în sensul de profit al asocierii.
Spre deosebire de expertul D.C. ceilalţi contraexperţi numiţi de instanţă: R.M., C.I. şi B.M. şi-au întemeiat concluziile pe operaţiuni de interpretare a contractului, cu depăşirea nepermisă a atribuţiilor unui expert judiciar.
Împotriva deciziei civile nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta SC T.S. SRL Constanţa, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de societatea pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 3542/COM din 10 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, schimbarea ei în parte în sensul respingerii capetelor de cerere din acţiunea reclamanţilor-apelanţi admise la fond (pretenţii, rezilierea convenţiei părţilor şi respingerea excepţiei de nulitate a contractului de asociere), menţinerea soluţiei de respingere a capetelor de cerere privind obligarea la plata de daune reprezentând inflaţie şi plata de daune morale, precum şi respingerea apelului formulat de reclamanţii apelanţi B.C. şi T.D.G., ca neîntemeiat.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat, în principal, că obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând „cota parte din profitul asocierii” şi dobânda legală aferentă (capetele de cerere 3, 4, 5 şi 6), dispoziţia instanţelor a survenit ca urmare a interpretării eronate a convenţiei părţilor.
Cu nesocotirea regulilor generale de interpretare a convenţiilor şi cu încălcarea obligaţiei legale instituită în art. 129 C. proc. civ. (respectarea principiului disponibilităţii) instanţele au calificat în mod eronat convenţia părţilor ca fiind un contract de asociere în participaţiune, schimbând natura şi întinderea prestaţiilor la care părţile s-au obligat contractual.
Potrivit prevederilor contractului şi voinţei lor interne, scopul încheierii convenţiei a fost acela de derulare a activităţii comune specifice, cu consecinţa împărţirii în procentele stabilite, a cotelor părţi de dividende, iar nu de profit.
Rapoartele de expertiză omologate de instanţa de apel au concluzii eronate întrucât au în vedere o bază de calcul stabilită greşit, prin neverificarea evidenţei contabile primare.
În schimb, raportul de expertiză întocmit de cei trei experţi contabili greşit a fost înlăturat de instanţa de apel deşi el a constatat în detaliu modul de executare a contractului din punct de vedere contabil, fiscal şi juridic, punând în evidenţă voinţa internă a părţilor.
Greşită este şi soluţia privind rezilierea contractului părţilor şi obligarea la plata de daune compensatorii (capătul 7 şi 8 din cerere) întrucât nu sunt întrunite condiţiile art. 1020 – 1021 C. civ., respectiv nu se poate reţine vreo culpă a pârâtei în executarea contractului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurenta-pârâtă SC T.S. SRL, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Rejudecând apelul, printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, instanţa a stabilit adevăratele raporturi juridice, cu reala întindere a drepturilor şi obligaţiilor asumate reciproc de părţile litigante în cadrul contractului de asociere în participaţiune, încheiat la data de 1 ianuarie 2000.
Potrivit cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 13 octombrie 2003 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, sub nr. 7346/COM/2003, reclamanţii T.D.G. şi B.C., au cerut în contradictoriu cu pârâtele SC T.S. SRL şi SC T.S.C. SRL să se constate nulitatea absolută a transferului dreptului de proprietate al reţelei şi al patrimoniului destinat activităţii de retransmisie a programelor radio TV de la SC T.S.C. SRL; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata actualizată în funcţie de rata inflaţiei aferentă perioadei cuprinsă între scadenţa obligaţiei de plată şi data plăţii efective, a cotei-parte de participare la profitul asocierii convenită prin contractul de asociere cu valabilitate 31 decembrie 2005; pentru perioada 1 ianuarie 2003 – 30 mai 2003 (data publicării în Monitorul Oficial partea I a deciziei CNA nr. 106 din 27 mai 2003 de retragere la cerere a avizului de retransmisie al SC T.S. SRL, evaluată provizoriu la 100.000.000 lei; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata diferenţei dintre sumele plătite cu titlu de cotă-parte de participare şi cele efectiv datorate pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, actualizată în funcţie de rata inflaţiei aferentă perioadei cuprinsă între data scadenţei obligaţiei de plată şi data plăţii efective şi evaluată provizoriu la 700.000.000 lei; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata dobânzilor aferente perioadei cuprinsă între scadenţa obligaţiei de plată şi data plăţii efective, pentru sumele datorate cu titlu de diferenţă între sumele plătite cu titlu de cotă parte de participare şi cele efectiv datorate în perioada 1 ianuarie 2000- 31 decembrie 2002, evaluate provizoriu la 70.000.000 lei; să se dispună rezilierea contractului de asociere intervenit la 1 ianuarie 2000 între reclamanţi şi SC T.S. SRL; să se dispună obligarea SC T.S. SRL la plata daunelor interese compensatorii constând atât din beneficiul nerealizat cât şi din pierderea efectiv suferită, evaluate provizoriu la 5.000.000.000 lei, la plata de daune morale în valoare de 100.000.000 lei şi la plata cheltuielilor de judecată în solidar cu SC T.S.C. SRL.
Relevanţă în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept o reprezintă Decizia nr. 294 din 31 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care au fost admise recursurile declarate de reclamanţii B.C., T.D.G. şi de pârâta SC T.S. SRL împotriva deciziei nr. 121/COM din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, dispunându-se casarea deciziei atacată şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Din această perspectivă, nu pot fi primite criticile recurentei pârâte SC T.S. SRL sub aspectul că instanţa de apel a calificat în mod eronat convenţia părţilor ca fiind un contract de asociere în participaţiune, schimbând natura şi întinderea prestaţiilor la care părţile s-au obligat contractual, încălcând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ.
Astfel a fost dată eficienţă juridică dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Jurisprudenţa a menţionat că în caz de casare cu trimitere, instanţa care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat.
Cu ocazia soluţionării recursurilor, atât ale reclamanţilor cât şi al pârâtei, în considerentele deciziei nr. 294 din 31 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, s-a stabilit irevocabil că în speţă este vorba despre un contract de asociere în participaţiune şi nu de un litigiu ce vizează drepturi între asociaţi şi societatea comercială, conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990.
Nu este admisibil, ca după ce instanţa de recurs a interpretat că voinţa liber exprimată a părţilor, raportat la obiectul contractului, obligaţiile reciproc asumate, conceperea clauzelor, intenţia părţilor şi modalitatea de executare, conduce la existenţa unui contract de asociere în participaţiune, instanţa de trimitere să modifice această concluzie.
Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv.
Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Nu se poate reţine că a fost încălcat principiul rolului activ al instanţei, deoarece au fost puse în discuţia părţilor toate excepţiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări şi acordate termene pentru a se lua cunoştinţă de fiecare parte de conţinutul lor, interogatorii, s-au efectuat expertize contabile şi oferite răspunsuri la obiecţiuni, precum şi depuse note scrise.
Rolul activ nu înseamnă, aşa cum a evidenţiat jurisprudenţa, încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime.
Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a ţinut seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere a acţiunii dar şi de motive formulate în calea de atac.
Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p.16, paragraful 33) acest drept nu poate di considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real, „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.
Soluţia dată în apel a purtat, cu certitudine numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, fiind examinate complet toate apărările părţilor, fără a fi omisă nici o critică a pârâtei.
Mai mult, instanţa de apel, rejudecând cauza, a respectat cu rigurozitate recomandările deciziei de casare, suplimentând probatoriul, tocmai în a lămuri cauza sub toate aspectele numai pe bază de probe.
Amplu documentat şi bine argumentat s-au expus raţiunile pentru care au fost validate concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul judiciar D.C. şi înlăturate opiniile experţilor R.M., C.I. şi B.M., prin aceea că era necesar a se face distincţia între noţiunea de dividend şi ce a de rezultat al asocierii, specifică contractului de asociere în participaţiune, în concordanţă cu îndrumările date de instanţa de casare.
Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia recurenta-pârâtă nu are nici o culpă în executarea contractului, fiind greşit dispusă rezilierea contractului şi obligarea la plata daunelor compensatorii, prin aceea că atitudinea asociatului SC T.S. SRL a fost direcţionată în privarea asocierii la anumite sume de bani, prin acţiuni concrete, în special solicitarea către CNA de retragere a propriilor avize de transmisie şi cesionarea autorizaţiei tehnice de funcţionare către un terţ.
Pentru aceste considerente, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC T.S. SRL împotriva deciziei nr. 56/COM din 13 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.S. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 56/com din 13 APRILIE 2011 PRONUNŢATĂ DE Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1271/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1264/2012. Civil. Conflict de competenţă.... → |
|---|
