ICCJ. Decizia nr. 1271/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1271/2012
Dosar nr. 3801/103/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 448 din 13 mai 2010 Tribunalul Neamţ a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de interes, a admis excepţia de inadmisibilitate şi autoritate de lucru judecat. A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul B.C., a respins capetele de cerere nr. 1 şi 2 privind constatarea existenţei/încetării contractului de credit nr. 5210 din 24 septembrie 1996 ca inadmisibile. S-au respins capetele de cerere nr. 7 şi 8 privind art. 9 din contractul de credit şi constatare inexistenţă drept ipotecă, ca existând autoritate de lucru judecat. A respins ca nefondate capetele de cerere nr. 3, 4, 5 şi 6 privind constatarea stingerii ipotecii şi inopozabilitate act, constatare fals şi anulare act. A luat act de renunţarea reclamantului la judecata capetelor de cerere nr. 9 şi 10 investirea şi executarea contractelor de garanţie imobiliară. A respins ca nefondată cererea nr. 11 privind constatare nulitate absolută act. A admis cererea nr. 12, respectiv constată nulitatea absolută a contractelor de cesiune de creanţă nr. 1384/2003, rectificat prin încheierea nr. 8581/2003 de BNP P., nr. 1863/2003 şi nr. 1864/2003 rectificat prin încheierea nr. 9543/2003 a BNP P.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă dispoziţiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 şi regimul juridic al nulităţii absolute, principiul opozabilităţii, calitatea şi părţile contractante din actele depuse la dosar, calitatea de debitor garant a reclamantului din contractul de credit şi respectiv debitor cedat din contractele de cesiune.
În ceea ce priveşte solicitarea de a se constata existenţa unui contract de credit din data de 24 septembrie 1996 încheiat între SC I.M.D. şi B.– precum şi încetarea acestuia de comun acord, ca urmare a încheierii unui nou contract semnat de aceleaşi părţi la data de 9 octombrie 1996, instanţa a reţinut că reclamantul are la dispoziţie acţiunea în realizare, pe care a şi valorificat-o.
S-a reţinut că pentru a exista autoritate de lucru judecat între două acţiuni este suficient să rezulte scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele litigii, nefiind necesar ca obiectul să fie formulat în acelaşi mod.
Prin semnarea contractului de credit nr. 5210/1996 reprezentantul societăţii beneficiare a creditului, respectiv reclamantul a confirmat tacit actele pretins anulabile.
Motivele invocate de reclamant nu sunt de natură a atrage nulitatea actului de cesiune.
Caracterul fraudulos al convenţiilor încheiate de pârâţi rezidă în intenţia evidentă de a încălca dispoziţiile legale în materia executării silite, aşa încât orice demers deliberat, cu scopul de a eluda sensul şi finalitatea legii, constituie o fraudă la lege, sancţionată cu nulitatea actului încheiat în aceste condiţii.
Împotriva acestei sentinţe au promovat apel B.I.C., G.D. şi T.O.
Reclamantul B.I.C. a criticat sentinţa în sensul că în mod greşit au fost admise excepţiile autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii acţiunii şi s-au respins capetele de cerere nr. 1 – 8, 11 şi 13 din acţiune.
Contractul de credit nr. 5210 din 24 septembrie 1996 şi-a încetat efectele de comun acord, astfel că şi dreptul accesoriu privind dreptul real de ipotecă şi-a încetat efectele.
Contractele de garanţie imobiliară au o cauză juridică falsă şi nu una reală şi în mod greşit a reţinut instanţa că diferenţele de text ale încheierii de rectificare nr. 9543/2003 se înscrie în sfera erorilor materiale, deoarece prin rectificare s-a schimbat raportul juridic între părţi.
Apelantul G.D. arată că în ceea ce privesc contractele pe care le-a încheiat cu D.C. acestea nu au fost ilicite şi nu au avut aptitudinea de a frauda legea.
T.O. a arătat că instanţa de fond nu a făcut nicio referire la probe din care să rezulte ce norme legale imperative s-au încălcat. A mai arătat că nu există niciun fundament legal pentru concluzia instanţei că a fost fraudată legea prin transmiterea oneroasă a creanţei de la G.D. către el.
Prin Decizia nr. 47 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de apelanţii T.O. şi G.D., a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii contractelor nr. 1384/2003, rectificat prin Încheierea nr. 8581/2003 a BNP P., nr. 1863/2003 şi nr. 1864/2003 rectificate prin Încheierea nr. 9543/2003 a BNP P. ca nefondate; a respins apelul declarat de reclamantul B.I.C., a menţinut celelalte dispoziţii; a obligat apelantul B.I.C. să plătească apelanţilor T.O. şi G.D. suma de 7462,03 lei cheltuieli de judecată, din care 6177,74 lei către T.O.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că în ceea ce priveşte apelul declarat de B.I.C., în esenţă, acesta a solicitat reanalizarea capetelor de cerere 1-8, 11 şi 13 din acţiune, admiterea de către instanţa de fond a excepţiei autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii acţiunii care au dus la respingerea capetelor de cerere 1-8 din acţiune.
În sensul corect reţine instanţa de fond, prin considerente că reclamantul B.I.C. are la dispoziţie acţiunea în realizare, pe care a şi valorificat-o prin prezenta acţiune. De asemenea, în ceea ce priveşte solicitările reclamantului punctele 1-8 din acţiune, operează autoritatea de lucru judecat datorită faptului că în cele două capete de cerere există acelaşi scop final urmărit.
Aşa cum s-a reţinut, nu se poate recunoaşte unei părţi un drept ce i-a fost negat printr-o hotărâre anterioară. Neîntemeiat este şi motivul de apel, precum că notarul nu avea competenţa materială de a încheia actele, nefiind încălcate prevederile legale în materie. Nici contractele de garanţie imobiliară nu sunt încheiate în fraudarea legii, referirea pe care o face apelantul B. la prevederile Codului civil privind nulitatea absolută, nu sunt aplicabile la prezenta speţă.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, se pune în discuţie eventual existenţa unei realităţi relative, ce a fost ulterior confirmată de către apelant. Nu este nici logic ceea ce susţine apelantul pentru că altfel ar fi primit creditul fără garanţie, aşa cum prevede legea. Art. 1391 şi art. 1774 C. civ. care reglementează încheierea unei convenţii ipotecare, au fost respectate.
Referitor la pct. 11 din acţiune, din actele dosarului nu a rezultat o fraudare a procedurilor legale privind contractele de cesiune de creanţă pentru a se constata nulitatea absolută a acestora. Au fost respectate prevederile art. 1149, art. 1391 şi art. 1396 C. civ., legea nu interzice înstrăinarea unei creanţe, în situaţia suspendării executării într-o cauză ce are ca obiect contestaţie la executare.
S-a reţinut că rezultă în mod corect şi în termen legal, apelanţii T.O. şi G.D. au solicitat schimbarea sentinţei civile sub acest aspect, privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de cesiune de creanţă şi a actelor ulterioare întocmite la notariat şi la judecătorie.
Instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că s-a suspendat executarea silită de către creditor a debitorului şi nu vânzarea de către acesta a creanţei în totalitate sau parţial.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs B.I.C., care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi a criticat Decizia în esenţă, sub următoarele aspecte.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul consideră că hotărârea instanţei de apel nu conţine motivele pe care se sprijină concluziile magistraţilor.
Cu privire la motivele contradictorii din cuprinsul deciziei se arată că instanţa de apel a reţinut că „reclamantul B.I.C. are la dispoziţie acţiunea în realizare, pe care a valorificat-o prin prezenta acţiune”.
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privitoare la excepţia de netimbrare a apelurilor declarate de apelanţii G.D. şi T.O..
De asemenea, acest motiv de nelegalitate este incident în cauză, cu referire la încălcarea şi aplicarea greşită a legii săvârşită de instanţa de apel în soluţionarea pe fond a apelurilor formulate de G.D. şi T.O.
Vânzarea creanţei unei alte persoane decât recurentul debitor şi la un preţ dublu decât cel care putea fi încasat în cadrul procedurii retractului litigios, este contrară sensului şi finalităţii instituirii de către legiuitor a prevederilor legale imperative, al căror sens este tocmai acela de a proteja pe debitor de actele speculative ale creditorului său.
Recurentul arată în mod detaliat criticile aduse soluţionării apelului propriu, în sensul că instanţa de apel a greşit având în vedere faptul că acţiunea introductivă a avut 13 capete de cerere.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină.
Astfel, acţiunea introductivă are 13 capete de cerere, iar motivele de apel sunt amplu detaliate şi fac referire la toate aceste capete de cerere.
Decizia din apel nu cuprinde motivele care au stat la baza respingerii apelului cu referire la fiecare dintre aceste cereri. Mai mult decât atât în hotărâre se reţine faptul că „în ceea ce priveşte solicitările reclamantului punctele 1-8 din acţiune, operează autoritatea de lucru judecat datorită faptului că în cele două capete există acelaşi scop final urmărit”.
Potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ. pentru existenţa autorităţii de lucru judecat este necesar să existe identitate de părţi, obiect şi cauză.
Aşa fiind, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor aduse sentinţei prin apelul declarat de reclamant.
O motivare contradictorie este şi aceea că „reclamantul B.I.C. are la dispoziţie acţiunea în realizare, pe care a şi valorificat-o prin prezenta acţiune”.
De altfel, toate capetele de cerere au caracterul unor acţiuni în constatare, fie că este vorba de acţiuni în constatarea existenţei sau inexistenţei vreunui drept, cum este cazul capetelor de cerere 1, 2, 3 şi 8, fie că este vorba de acţiuni în constatarea nulităţii absolute sau a inopozabilităţii unor contracte, cum este cazul capetelor de cerere nr. 5. 6, 11 şi 12.
Cu privire la apelurile declarate de T.O. şi G.D., instanţa a reţinut în două fraze că aceştia în mod corect şi în termen legal au solicitat schimbarea sentinţei civile, fără a arăta care sunt motivele de fapt şi temeiurile în drept care au determinat instanţa să ajungă la această concluzie.
Procedând în acest mod, Curtea de Apel nu s-a pronunţat asupra criticilor aduse de apelanţi sentinţei pronunţate de tribunal, astfel că Înalta Curte în lipsa motivării în fapt şi în drept a deciziei atacate nu se poate pronunţa asupra legalităţii acesteia.
O hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de apel este în drept să îşi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, iar în caz de reformare a hotărârii ce a format obiectul apelului, instanţa de apel este obligată să motiveze ce anume împrejurări au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe.
Întrucât nu a procedat în acest mod, Înalta Curte apreciază că se impune casarea deciziei atacate deoarece instanţa de apel nu a cercetat fondul apelului şi nu s-a pronunţat asupra criticilor aduse sentinţei tribunalului, astfel că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Reţinând omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa explicit asupra tuturor capetelor de cerere ce i-au fost deduse judecăţii, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze Decizia atacată şi să trimită cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.I.C. împotriva deciziei nr. 47 de la 17 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare a apelului la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1272/2012. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1268/2012. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
