ICCJ. Decizia nr. 1278/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1278/2012
Dosar nr. 10110/86/2010
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 345 din 17 ianuarie 2011 a respins ca nefondată cererea reclamantei SC R.D. SRL Frasin în contradictoriu cu pârâta SC R.B. SRL Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de prestări de servicii nr. 143 din 30 noiembrie 2006 având ca obiect executarea de către prestatorul SC R.D.U. SRL a lucrării de alimentare cu apă, pentru un preţ de 984.556 lei inclusiv TVA, care urma să fie achitată de către achizitorul SC R.B. SRL.
Pentru serviciile efectuate reclamanta a emis factura fiscală în sumă de 107.378,42 lei, care nu a fost acceptată la plată de pârâtă.
Situaţia de lucrări depusă la dosar este un act unilateral al reclamantei, care nu a fost acceptat de pârâtă, iar procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor a fost încheiat numai între Primăria Dorna Candrenilor şi SC R.B. SRL, nefăcându-se dovada executării lucrărilor.
Dovada efectuării lucrărilor putea fi făcută printr-un proces verbal de recepţie încheiat între părţile contractante, în scris care nu se află la dosar.
Alegaţiile pârâtei referitoare la evoluţia legislaţiei TVA pe parcursul anului 2007 – 2008 nu au legătură cu prezenta cauză, factura fiscală prezentată de reclamantă provenind din anul 2010.
Reclamanta nu a solicitat administrarea probei cu o expertiză tehnică care să stabilească în ce măsură şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, deşi sarcina probei îi revenea potrivit art. 1169 C. civ.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 47 din 20 mai 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC R.D. SRL împotriva sentinţei nr. 345 din 17 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, fiind preluate argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 47 din 20 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta SC R.D. SRL care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat nesocotirea dreptului la apărare reglementat de dispoziţiile art. 24 din Constituţia României, art. 105 alin. (2) şi art. 129 alin. (1) C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, principiu care guvernează procesul civil.
Astfel, la data de 13 mai 2011, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al reclamantei a depus o cerere de amânare a cauzei, care se afla la primul termen de judecată în apel, cerere care a fost respinsă, ceea ce echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel greşit au respins acţiunea reclamantei, relevant fiind în realitate că ambele părţi au recunoscut existenţa şi executarea contractului, iar finalizarea lucrărilor a avut loc la data de 15 septembrie 2009, moment la care trebuia încasată şi diferenţa de preţ.
Intimata-pârâtă SC R.B. SRL a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de recurenta reclamantă, constată că acestea sunt nejustificate, pentru următoarele considerente.
Din verificarea întregii documentaţii, rezultă că în faza procesuală a apelului, apărătorul reclamantei SC R.D. SRL, a depus la termenul din 13 mai 2011, prin serviciul registratură, o cerere de amânare a cauzei întrucât în aceeaşi zi mai acordă asistenţă juridică într-un alt dosar, la o altă instanţă.
Potrivit încheierii de şedinţă din 13 mai 2011 instanţa de apel a respins cererea de amânare a cauzei, argumentând că avocatul reclamantei avea posibilitatea să asigure substituirea, iar pentru a da posibilitatea apelantei reclamante să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 20 mai 2011.
Este adevărat că dispoziţiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., stipulează că instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată, iar când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv va amâna pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise. Această normă de drept nu este formulată în termenii imperativi ai unei obligaţii a instanţei de a amâna cauza, mai ales că aspectul invocat de apărătorul reclamantei nu poate fi circumscris unei cereri temeinic motivată, existând posibilitatea de a fi substituit în scopul acordării asistenţei juridice.
De necontestat că, potrivit art. 129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Nu se poate reţine că a fost încălcat principiul rolului activ al instanţei, deoarece au fost puse în discuţia părţilor toate excepţiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări şi acordate termene pentru a se lua cunoştinţă de fiecare parte, de conţinutul lor, interogatorii, cerere reconvenţională şi note scrise.
Rolul activ nu înseamnă, aşa cum a evidenţiat jurisprudenţa, încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece, obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime.
Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a ţinut seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere a acţiunilor, dar şi de motivele formulate în calea de atac.
Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr.37, p.16, paragraful 33) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real, „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.
Ambele instanţe au examinat cu maximă rigurozitate, efectiv şi concret, toate apărările reclamantei, constatând că aceasta nu poate pretinde plata din partea pârâtei atâta timp cât nu a făcut dovada finalizării lucrărilor.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.D. SRL împotriva deciziei nr. 47 din 20 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.D. SRL Frasin împotriva deciziei nr. 47 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1282/2012. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1273/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
