ICCJ. Decizia nr. 1306/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1306/2012
Dosar nr.21854/3/2010
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, la data de 22 decembrie 2009, reclamanţii I.T. şi I.M.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.E.F., solicitând obligarea acestuia la restituirea preţului de piaţă al apartamentului situat în Bucureşti, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 2814 din 15 martie 2010, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, raportat la dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., faţă de valoarea obiectului pricinii.
Învestit prin declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 910 din 17 iunie 2010, prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P. şi a respins acţiunea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că Statul Român prin M.F.P. este persoană juridică distinctă de M.F.P., iar în cererea de restituire a preţului de piaţă, calitate procesuală pasivă are M.F.P., conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 250/ A din 08 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei susmenţionate, pe care a desfiinţat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru următoarele considerente:
Cererea reclamantului are ca obiect obligarea pârâtului Statul Roman la despăgubiri reprezentând valoarea de piaţă a imobilului, în condiţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, faţă de faptul că a fost evins prin Decizia civila nr. 410/A/2007 a Tribunalului Bucureşti.
Conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului prevăzut la alin. (2) (anume preţul actualizat plătit de chiriaşi) şi alin. (21) (anume restituirea preţului de piaţă al imobilelor) se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a respins cererea reclamanţilor ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă, reţinând că aceste dispoziţii din Legea nr. 10/2001 ar prevedea răspunderea M.F.P. în nume propriu, iar nu ca reprezentant al Statului Român.
M.F.P. este considerat în mod evident în contextul legii ca reprezentant al Statului Roman, conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, fapt care reiese din aceea că se prevede că sursa plaţii nu sunt propriile fonduri ale M.F.P. ca instituţie de sine stătătoare, ci este fondul extrabugetar pe care M.F.P. doar îl administrează.
Aceste dispoziţii ale Legii nr. 10/2001 se justifică, de altfel, pe deplin având în vedere că prin însăşi Legea nr. 112/1995 s-a prevăzut constituirea unui fond extrabugetar în care se varsă preţul de cumpărare încasat de la chiriaşii comparatori, fond dat tot în administrarea M.F.P., fond extrabugetar „la dispoziţia M.F.P." (conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 şi art. 49 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995).
M.F.P. nu apare în acest raport juridic în nume propriu, cum greşit a apreciat tribunalul, nefiind obligat la restituire din fondurile proprii, ci apare ca reprezentant al statului, ca administrator al fondului extrabugetar constituit „la dispoziţia sa".
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârât, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în cauză.
Nu există identitate între cel care este titularul obligaţiei din raportul juridic dedus judecaţii, obligaţie corelativă pretinsului drept al intimaţilor-reclamanţi la restituirea preţului de piaţă, şi cel care a fost chemat în judecată în calitate de pârât, şi anume Statul Român prin M.F.P.
Astfel, instanţa de apel a pus semnul egalităţii între M.F.P. şi Statul Român, fără a ţine seama că acesta din urmă este un subiect de drept distinct de M.F.P., care poate acţiona în nume propriu sau în calitate de reprezentant al Statului Român.
Dispoziţiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, referitoare la constituirea fondului extrabugetar la dispoziţia M.F.P., nu justifică în niciun fel obligarea Statului Român prin M.F.P. la achitarea preţului de piaţă al imobilului, întrucât este evident că Statul Român prin M.F.P. nu este una şi aceeaşi persoană cu cea a M.F.P. şi nici nu ar putea fi vreodată confundate. De altfel, instanţa de apel, reţinând calitatea procesuală pasivă în cauză a Statului Român, a încălcat şi normele referitoare la repartiţia bugetară, deoarece contul din care se fac plăţi pentru obligaţiile Statului Român nu este cel constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Rezultă astfel, fără putinţă de tăgadă, că dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează în mod expres situaţia în care M.F.P., iar nu Statul Român prin M.F.P., poate fi obligat la restituirea preţului de piaţă.
Or, instanţa de apel, reţinând că M.F.P. „este considerat în mod evident în contextul legii ca reprezentant al Statului Roman", a adăugat la lege.
În prezenta cauză, M.F.P. asigură numai reprezentarea Statului Român, situaţie în care nu poate fi obligat în nume propriu şi, de asemenea, nici persoanei reprezentate nu i se pot imputa obligaţiile personale ale reprezentantului.
În subsidiar, recurentul a invocat că potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, neputând nici profita şi nici dăuna unui terţ.
Or, Statul Român prin M.F.P., nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului Bucureşti şi intimaţii-reclamanţi, este terţ faţă de acest contract.
În situaţia evingerii cumpărătorilor, prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au deţinut în baza contractului de vânzare-cumpărare, se punea problema instituirii obligaţiei de garanţie pentru evicţiune a vânzătoarei Primăria Municipiului Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 1337 C. civ.
Această dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziţie specială contrară, fiind aşadar pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 1344 C. civ., „Dacă lucrul vândut se află, la epoca evicţiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă preţul vânzării, excedentele valorii în timpul evicţiunii."
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Acţiunea dedusă judecăţii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, care la alin. (1) prevăd că „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare."
În cazul acestui tip de acţiune, calitate procesuală pasivă are M.F.P., conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că „Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21, cazul cererii de faţă) se face de către M.E.F. (în prezent M.F.P.) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 11271995, cu modificările ulterioare."
Chiar dacă, potrivit textului de lege susmenţionat, M.F.P. apare ca plătitor al preţului de piaţă al imobilelor, în realitate, el acţionează tot ca reprezentant al statului, acesta din urmă fiind singurul şi direct implicat în situaţia care a generat pierderea bunului de către cumpărători, iar nu M.F.P., în nume propriu.
Astfel, Statul este cel care a preluat în mod abuziv, în regimul politic trecut, imobilele aparţinând unor persoane fizice, pe care ulterior le-a înstrăinat, potrivit Legii nr. 112/1995, către chiriaşi, care au plătit un preţ pentru bunul dobândit în aceste condiţii.
Cumpărătorii care au pierdut bunul, în disputa cu fostul proprietar sau moştenitorii lui, urmează să recupereze preţul plătit la încheierea contractului, reactualizat, sau să obţină valoarea de piaţă a bunului, în mod firesc, de la cel care le-a vândut, şi anume Statul, prin reprezentantul său legal.
Or, în această materie, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reprezentarea Statului se face de către M.F.P., care justifică legitimarea de a sta în proces, în numele statului, deoarece, potrivit legii, gestionează fondul extrabugetar alimentat de sumele de bani constând în preţul plătit de cumpărătorii chiriaşi şi din care, corelativ, se restituie preţul plătit, în cazul în care cumpărătorii pierd bunul.
Ministerul acţionează ca un simplu instrument plătitor al sumelor de bani susmenţionate, în numele statului, iar nu în nume propriu, neavând nicio obligaţie în legătură cu plata acestor sume, rezultată dintr-o activitate proprie.
De altfel, şi potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, „Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop."
Ca atare, deşi i se recunoaşte statului personalitate juridică în raporturile în care participă în nume propriu, fiind considerat subiect distinct de drepturi şi obligaţii, ca entitate teoretică şi abstractă, el acţionează, în îndeplinirea obligaţiilor sau atribuţiilor pe care le are, prin organele sale reprezentative, potrivit legii, neputând figura în proces şi nici în raporturile juridice, ca atare, în absenţa unor reprezentanţi.
Cu excepţia unei dispoziţii speciale, statul este reprezentat de M.F.P., ceea ce este şi cazul ipotezei în care se pune problema restituirii preţului reactualizat/plăţii valorii de circulaţie a bunului către cumpărătorii care au pierdut imobilul în cadrul demersului fostului proprietar (art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001).
Este fără dubiu că M.F.P. nu are nicio contribuţie proprie şi efectivă în tot acest lanţ de raporturi juridice, începând cu preluarea imobilului de la fostul proprietar şi până la restituirea preţului sau a valorii de circulaţie către cumpărători şi, cu atât mai puţin, vreo culpă în situaţia juridică creată în legătură cu bunul imobil respectiv şi, în final, cu efectele pierderii proprietăţii bunului de către cumpărători.
Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, sumele obţinute din vânzarea imobilelor către chiriaşi se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziţia M.F.P. şi, în mod firesc, din acelaşi fond se vor achita, în condiţiile legii, sumele de bani reprezentând preţul reactualizat sau valoarea de piaţă a imobilului, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
M.F.P., ca persoană juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat cu sumele obţinute cu titlu de preţ de la cumpărători, este firesc să constituie instituţia prevăzută de lege şi pentru procesul invers, şi anume pentru efectuarea de plăţi către cumpărătorii care au pierdut imobilul, acţionând însă în numele statului, în desfăşurarea acestei activităţi.
Prin urmare, nu există nicio diferenţă, din punct de vedere juridic, între M.F.P., care, potrivit legii, acţionează în numele statului în acest tip de acţiuni, şi Statul Român prin M.F.P.. Statul reprezintă entitatea ce trebuie să achite sumele de bani susmenţionate şi aceasta se realizează prin organismul prevăzut de art. 50 alin. (3) pentru asigurarea, în fapt, a plăţii, şi anume M.F.P.
Reclamanţii au intenţionat să atragă în proces persoana care are obligaţia de plată, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar instanţa de apel a dat curs acestui demers, identificând, în mod corect, calitatea procesuală pasivă în persoana Statului Român prin M.F.P., M.F.P. fiind reprezentantul statului în privinţa executării acestei obligaţii, potrivit celor deja arătate.
Pe de altă parte, reţinând calitatea procesuală a pârâtului Statul Român prin M.F.P., instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile legale în materie bugetară.
Dimpotrivă, figurând în calitate de pârât Statul Român prin M.F.P., în caz de admitere a acţiunii, plata se va face în condiţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, şi anume din fondul extrabugetar constituit la dispoziţia M.F.P., potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.
Cât priveşte susţinerile recurentului-pârât privind lipsa calităţii lui procesuale pasive în raport de normele de drept comun în materie de evicţiune, cuprinse în Codul civil, acestea nu pot fi primite, întrucât nu garanţia pentru evicţiune reprezintă temeiul juridic al acţiunii deduse judecăţii, ci dispoziţiile legii speciale, iar în raport de dispoziţiile legii speciale, recurentul-pârât justifică legitimare procesuală pasivă, după cum s-a argumentat mai sus.
În concluzie, urmează a se reţine că Decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor din legea specială incidente pe aspectul calităţii procesuale pasive în acţiunea dedusă judecăţii, astfel că nefiind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti împotriva, deciziei nr. 250/ A din 8 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1312/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1293/2012. Civil → |
|---|
