ICCJ. Decizia nr. 1294/2012. Civil. Conflict de competenţă. Pretentii. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1294/2012
Dosar nr.72380/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 februarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia I civilă sub nr. 584/112/2011, reclamantul P.F. a chemat în judecată pe pârâţii M.A.N. şi casa de pensii a M.A.N., solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 10 decembrie 2010 emisă de casa de pensii a M.A.N. şi menţinerea deciziei din 29 octombrie 2003 privind calcularea pensiei de serviciu, obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 şi pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 de la data de 1 ianuarie 2011 şi până la repunerea în plată a pensiei iniţiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente până la data plăţii efective a pensiei iniţiale; s-a mai solicitat şi suspendarea plăţii pensiei reduse ca urmare a recalculării, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1889/ F din 31 octombrie 2011, Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale de soluţionare a cauzei, invocată din oficiu, şi a procedat la declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa a reţinut că potrivit art. 54 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, deciziile comisiei de contestaţii pot fi atacate la instanţele judecătoreşti competente, potrivit Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Instanţa a constatat că la momentul emiterii deciziei contestate în prezenta cauză (luna decembrie 2010) era în vigoare Legea nr. 19/2000, ale cărei dispoziţii şi-au produs efectele până la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, respectiv, 1 ianuarie 2011.
Din interpretarea gramaticală şi teleologică a normelor evocate, instanţa a concluzionat că litigiul fiind supus actului normativ sub imperiul căruia s-a emis Decizia de pensionare contestată, instanţa competent să soluţioneze pricina este cea stabilită de prevederile Legii nr. 19/2000 care în cuprinsul art. 155 stabileşte că din punct de vedere al competenţei materiale, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind modul de stabilire şi plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, iar art. 156 prevede că din punct de vedere teritorial, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.
Fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, invocarea excepţiei de necompetenţă teritorială poate avea loc şi din oficiu.
Totodată, aceeaşi instanţă a apreciat că întrucât litigiul vizează o decizie de pensionare eliberată de casa de pensii a M.A.N., litigiul se circumscrie sferei ultimei teze a textului legal citat, fiind determinant sediul pârâţilor în stabilirea competenţei teritoriale, astfel încât s-a procedat la declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 303 din 12 ianuarie 2012, această instanţă, la rândul său, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a procedat la declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, constatând conflict negative de competenţă şi dispunând înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti a constatat că Legea nr. 19/2000, începând cu 1 ianuarie 2011 este abrogată, în temeiul art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.
Art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a casei teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul pârâtul.
S-a apreciat că la data în vigoare a Legii nr. 263/2010, competenţa teritorială de soluţionare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. şi S.R.I.) a fost modificată, în sensul că, cererile în această materie se soluţionează de instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului.
Decizia de recalculare a pensiei contestată în cauză a fost emisă la 10 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, iar contestaţia a fost formulată de reclamantul cauzei la 11 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 şi abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.
Totodată, s-a constatat că în hotărârea de declinare instanţa a invocat faptul că Legea nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, lege care nu mai era în vigoare la data formulării contestaţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ. sunt de imediată aplicare, iar Legile nr. 19/2000 şi 263/2010 sunt legi speciale, raportate la Codul de procedură civilă.
Or, art. 156 din Legea nr. 263/2010 prevede că dispoziţiile acesteia, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 727 C. proc. civ. prevăd că "Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc."
Înalta Curte, analizând normele incidente în ce priveşte competenţa teritorială exclusivă în această materie, constată şi stabileşte că aceasta revine tribunalului de la domiciliul reclamantului (în speţă, Tribunalul Bistriţa Năsăud) potrivit celor ce succed.
Contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 49710 din 10 decembrie 2010 de recalculare a pensiei reclamantului în baza prevederilor Legii nr. 119/2010 a fost înregistrată pe rolul instanţei la 11 februarie 2011.
Regula în materie de competenţă este aceea că ea se determină în raport de normele incidente la data învestirii instanţei.
Aşa cum ambele instanţe în conflict au constatat, la data înregistrării contestaţiei, Legea nr. 19/2000 era abrogată în mod expres prin dispoziţiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011.
În acelaşi timp, potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2010 (act normativ în temeiul căruia a fost emisă Decizia de recalculare a pensiei militare de stat obţinute de reclamant în baza Legii nr. 164/2001), Legea nr. 19/2000 este act normativ de trimitere în ce priveşte procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit Legii nr. 119/2010.
Prezentul regulator de competenţă priveşte o chestiune de rezolvare a unui conflict de aplicare a legii în timp, respectiv, a normelor de competenţă incidente în acest tip de litigii de asigurări sociale.
Astfel, art. 156 din Legea nr. 263/2010 stabileşte că prevederile sale, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Drept urmare, conflictul în timp dintre normele de competenţă se soluţionează potrivit regulilor prevăzute de Codul de procedură civilă, dreptul comun în materie, regula aplicabilă prin analogie, fiind cea înscrisă în dispoziţiile art. 727.
Art. 727 C. proc. civ. dispune că ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziţii abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispoziţiile corespunzătoare care le înlocuiesc, ceea ce constituie o aplicare a principiului imediatei aplicări a normelor noi de procedură.
Aplicând prin analogie această regulă de soluţionare conflictului de legi în timp, reiese că art. 154 din Legea nr. 263/2010 trebuie a se constata ca fiind norma aplicabilă, ca norma nouă la care face trimitere art. 156 din Legea nr. 19/2000 (la rândul său, normă de trimitere în cuprinsul art. 54 din Legea nr. 164/2001).
Cum art. 154 din Legea nr. 263/2010 prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a casei teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul reclamantul, Înalta Curte stabileşte competenţa în favoarea instanţei mai întâi învestite, anume, Tribunalul Bistriţa Năsăud, ca instanţă în a cărei rază teritorială reclamantul îşi are domiciliul, dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 neputând ultraactiva.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1293/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1262/2012. Civil → |
|---|
