ICCJ. Decizia nr. 1343/2012. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 30 iunie 2009, reclamanții J.L., J.C.O.I., C.A.I. și C.D.M. au chemat în judecată pârâtul Municipiul Timișoara, prin Primar și au solicitat anularea Dispoziției nr. 1556 din 26 iunie 2009 emisă de pârât și obligarea pârâtului să le acorde măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în CF nr. X Timișoara prin compensarea cu alte bunuri sau servicii disponibile.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, inițial, prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a terenului înscris în CF nr. X Timișoara, nr. top X. Prin Dispoziția nr. 1556 din 26 iunie 2009 li s-a respins cererea de restituire în natură și li s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că terenul solicitat prin notificare este ocupat de un bloc de locuințe și căi de acces.
Au mai arătat că prin procesul-verbal de afișare din 8 mai 2009 Primăria Timișoara a arătat că nu deține bunuri sau servicii ce pot fi acordate în compensare. Reclamanții însă susțin că au identificat un imobil disponibil aflat în proprietatea statului, înscris în CF nr. Y Timișoara, nr. top Y, de 360 mp, imobil aflat în vecinătatea celui revendicat.
în drept, au invocat art. 11 alin. (4) și (8) din Legea nr. 10/2001.
Prin Sentința civilă nr. 1624 din 21 iunie 2010, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea; a dispus anularea parțială a Dispoziției nr. 1556 din 26 iunie 2009 și a obligat pârâtul să le atribuie reclamanților imobilul identificat cu nr. top Z în CF nr. Y Timișoara, teren în suprafață de 262 mp, configurat prin raportul de expertiză care face parte integrantă din hotărâre, în compensarea terenului de 444 mp înscris în CF nr. X Timișoara, nr. top X, preluat abuziv de stat prin Decretul de expropriere nr. 168/1977; a menținut dispoziția pârâtului în limita diferenței de 182 mp pentru acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005; a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere referitor la înscrierea imobilului teren atribuit în compensare în tabelul bunurilor disponibile.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârât, a respins calea de atac, ca nefondată, prin Decizia nr. 437/A din 2 martie 2011 pentru motivele de mai jos.
Prin motivarea apelului pârâtul nu a adus critici soluției primei instanțe sub aspectul acordării unui teren reclamanților în compensare pentru terenul expropriat.
Pârâtul a susținut dispoziția emisă în soluționarea notificării, arătând motivele pentru care terenul expropriat nu a fost restituit în natură și s-a făcut propunerea pentru despăgubiri bănești.
Curtea a constatat însă că în mod corect prima instanță a anulat parțial Dispoziția nr. 1556 din 26 iunie 2009 a pârâtului și a dispus să le fie atribuit pârâților, în compensare, un alt teren aflat în proprietatea statului, teren de 262 mp înscris în CF nr. Y Timișoara și care este disponibil. Pentru restul de 182 mp, din cei 444 mp expropriați, s-a menținut dispoziția pârâtului cu propunerea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Procedând astfel, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) - (8) din Legea nr. 10/2001, care prevăd ca în cazul în care terenul expropriat este ocupat în întregime, "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale" [alin. (8)].
Cum reclamanții au optat pentru terenuri în compensare, făcând și dovada existenței unui teren disponibil, soluția primei instanțe este conformă cu textul legal menționat anterior.
De asemenea, au fost respectate și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, precum și pct. 1.7 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Prin motivele de apel se arată că terenul revendicat este ocupat de un bloc de locuințe și căi de acces; că pe perimetrul parcelei top nr. Z se află un garaj provizoriu pe stâlpi din țeavă și că prin dispoziția contestată s-a respins cererea de restituire în natură, propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
înalta Curte, analizând recursul prin raportare la excepția invocată reține cele ce succed.
Declararea recursului trebuie să fie însoțită și de o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, circumscrise motivelor de recurs îngăduite de lege, ce sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate.
Prin urmare, un recurs nu poate fi socotit motivat decât atunci când motivele sale se află în legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală sau parțială a acesteia și tinzând la a afirma nelegalitatea ei.
Dimpotrivă, atunci când motivele recursului nu își verifică o asemenea legătură cu hotărârea atacată, referindu-se la împrejurări ce nu se constituie într-o critică a acelei hotărâri, recursul trebuie considerat nemotivat și, prin raportare la prevederile art. 306 C. proc. civ., sancționabil cu nulitatea.
Recurentul, deși invocă drept temei două motive de modificare, pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., nu a formulat critici care să permită încadrarea lor în motivele invocate, ori la încadrarea, din oficiu, într-un alt motiv de casare ori de modificare. Acesta s-a rezumat la expunerea cursului notificării, a soluției date de unitatea administrativ-teritorială precum și a argumentelor avute în vedere la pronunțarea deciziei contestate, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă din punct de vedere juridic, față de argumentele de drept și de fapt avute în vedere de instanța superioară de fond.
înalta Curte, pentru cele ce preced, a constatat nulitatea recursului declarat.
← ICCJ. Decizia nr. 1347/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1339/2012. Civil → |
---|