ICCJ. Decizia nr. 1335/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. 2086/21 iunie 2002, reclamanții S.A. și S.F.C. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, SC C.H. SA, SC I. SA, restituirea în natură a mobilului situat în municipiul Odorheiu Secuiesc, str. O.B., județul Harghita, radierea din CF a dreptului de proprietate al Statului Român, asupra acestui imobil și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților iar în subsidiar stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Prin precizarea formulată în cursul procesului, reclamanții au solicitat și constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între pârâtele SC C.H. SA, SC I. SA, prin care imobilul în litigiu a fost adus ca aport în natură, de către SC C.H. SA în patrimoniul SC I. SA precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc.
Prin Sentința civilă nr. 612 din 25 aprilie 2003 Tribunalul Harghita a admis acțiunea reclamanților S.A. și S.F.C., în calitate de mandatar al reclamantului S.A. și în nume propriu, împotriva pârâtei Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și, în consecință, a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele situate în municipiul Odorheiu Secuiesc, str. O.B., înscris în CF nr. X Sâmbătești, nr. top. X cu teren aferent în suprafață de 1.388 mp și care au fost preluate cu titlu valabil și sunt evidențiate în patrimoniul SC I. SA cu sediul în Miercurea-Ciuc, str. C., județul Harghita, a obligat pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului să emită decizia sau dispoziția motivată care să cuprindă măsura reparatorie prin echivalent, pentru imobilul descris mai sus evaluat la 2.589.301.000 RON valoare stabilită prin expertiza tehnică întocmită de expertul tehnic judiciar, ing. B.L. și care face parte integrantă din sentință, a respins acțiunea față de pârâții Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc, SC C.H. SA, și SC I. SA și a obligat pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului să plătească reclamanților suma de 11.248.300 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Apelurile declarate împotriva acestei sentințe de către reclamanți și pârâta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 153/A din 30 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.
împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recurs reclamanții iar prin Decizia nr. 3270 din 29 martie 2006 înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și Sentința civilă nr. 612 din 25 aprilie 2003 a Tribunalului Harghita și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a pronunța această decizie, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, următoarele:
Trecerea imobilului în cauză în proprietatea Statului s-a făcut cu încălcarea art. 8 din Constituția din 1948 conferind caracter abuziv măsurii de naționalizare astfel că titlul statului nu poate fi considerat valabil. Confruntate cu acțiunea reclamanților, pârâtele societăți comerciale s-au apărat în sensul că sunt proprietarele imobilului, exhibând contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000, ambele încheiate cu fostul Fond al Proprietății de Stat și au susținut, în sensul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 că sunt acte juridice de înstrăinare valabile.
înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, dat fiind principiile bunei-credințe a cumpărătorului în încheierea actelor juridice și erorii comune și invincibile că vânzătorul nu este proprietarul imobilului, instanțele nu au analizat nici legalitatea modului în care pârâtele au încheiat actele juridice de privatizare cu referire la nemișcătorul revendicat și nici dacă au fost de rea-credință.
S-a reținut că instanțele nu au analizat condițiile și modalitățile în care societățile pârâte pretind că au devenit proprietarele bunului - respectiv legalitatea contractele exhibate de pârâte, chestiune de care depinde prejudicial, soluția referitoare la restituirea în natură a nemișcătorului.
Instanța de fond, în rejudecare, a pronunțat Sentința civilă nr. 266 din 12 februarie 2008 prin care a respins excepția prescripției dreptului la acțiune privind constatarea nulității absolute a contractului de privatizare a pârâtei SC C.H. SA, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; a stabilit dreptul reclamanților la despăgubiri în condițiile legii speciale privind imobilele situate în Odorheiu Secuiesc, str. O.B., județul Harghita, imobile înscris în CF nr. X Sâmbătești, nr. top. X cu teren aferent în suprafață de 1.388 mp și evidențiate în patrimoniul SC I. SA; a obligat pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să emită decizie cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin aceiași hotărâre tribunalul a respins capătul de cerere formulat de reclamanți privind restituirea în natură a imobilului în litigiu precum și capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 precum și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.A.S.C. Harghita.
în fine instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc, C.H. și SC I. SA.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea adresată pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. O.B.
Instanța a constatat că de la momentul naționalizării a acestui imobil și până în 1978 acesta s-a aflat în administrarea Ministerului de Interne, după care, prin Ordinul nr. 1473/1978, imobilul a fost transmis în administrarea Județului Harghita - Comitetul executiv al Consiliului Popular Județean.
Ulterior, prin Decizia 81/1979, acest imobil a fost transmis în administrarea I.C.M.S. Harghita predecesoarea SC C.H. SA
Această din urmă societate comercială a devenit în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, proprietara bunurilor aflate în patrimoniul său inclusiv a imobilelor în litigiu. SC C.H. SA a adus ca aport la înființarea SC I. SA Harghita tocmai imobilele în litigiu.
în anul 1999 S.C. C. S.A. cât și SC I. SA s-au privatizat această operațiune realizându-se prin transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor sau a părților sociale și nu asupra bunurilor, mai exact, a imobilelor aflate în patrimoniul lor.
Tribunalul a reținut că reclamanții solicită constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 și a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999.
Cu privire la aceste capete de cerere tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate întrucât actele la care fac referire au fost încheiate cu respectarea prevederilor legale. în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 tribunalul a mai reținut că reclamanții nu invocă niciun motiv întemeiat pentru care acest contract ar fi lovit de nulitate absolută.
Prin Decizia nr. 65/A din 1 septembrie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat integral Sentința civilă nr. 266 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Harghita și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a analizat doar legalitatea contractului de vânzare-cumpărare pe acțiuni din 23 aprilie 1999 și nu și a celuilalt contract, neanalizând, astfel cum a dispus înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, condițiile, modalitățile și legalitatea actelor de vânzare-cumpărare de acțiuni a căror anulare se solicită.
Un alt aspect reținut de instanța de apel a fost, în ceea ce privește contractul din 23 aprilie 1999, că tribunalul a apreciat că acesta a fost încheiat în condițiile perfect legale. Prin această apreciere tribunalul a pierdut obiectul prezentei cauze, în sensul că nu părțile contractante sunt cele care atacă contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, ci acesta se consideră de către reclamanți a fi nul fiind făcut în fraudarea drepturilor pe care legile cu caracter reparator le-au stabilit în favoarea foștilor proprietari.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C.H. SA Miercurea-Ciuc, solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
Prin Decizia civilă nr. 9005 din 5 noiembrie 2009 înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului pârâtei, la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut, în speță, că instanța de apel a desființat sentința atacată pentru faptul că există contradicție între considerente și dispozitiv. Acesta nu este însă motiv de desființare, potrivit art. 297 C. proc. civ.
în rejudecare, instanța de apel, în ședința publică din data de 12 ianuarie 2011 a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanței civile în soluționarea petitelor privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000 precum și a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA.
Prin Decizia civilă nr. 23 din 2 februarie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelurile declarate de reclamanții S.F.C. și S.A. și pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, împotriva Sentinței civile nr. 266 din 12 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosar.
S-a anulat în tot sentința atacată și rejudecând:
S-a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori, privind soluționarea petitelor privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000 și a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA.
S-au disjuns petitele mai sus menționate și s-a dispus trimiterea acestora spre competentă soluționare Tribunalului Harghita, secția comercială.
în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării acțiunii formulate de reclamanții S.A. și S.F.C., privind restituirea în natură a imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. O.B., județul Harghita, înscris în C.F. nr. X Sâmbătești, nr. top. X, cu teren aferent în suprafață de 1.388 mp, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestui imobil și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților, până la soluționarea irevocabilă a petitelor privind : constatarea nulității absolute a procesului verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA și a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc și din 13 iulie 2000 încheiat între aceleași părți.
Curtea de Apel a reținut următoarele:
Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie inclusiv constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000 încheiate între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc, și a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 prin care imobilul în cauză a fost trecut ca aport social al C. SA Harghita la SC I. Miercurea-Ciuc.
Este evident că restituirea în natură a imobilului în cauză, solicitat de reclamanți, nu este posibilă atâta vreme cât, pe cale de judecată, nu sunt desființate, pe calea constatării nulității, aceste contracte mai sus amintite.
Or, legalitatea acestor contracte, date fiind calitățile părților semnatare, nu poate fi analizată, chiar date fiind prevederile Legii speciale nr. 10/2001, decât de o instanță competentă în condițiile art 2 C. proc. civ.
Instanța competentă este, dată fiind natura actelor a căror legalitate este contestată și a calității de comercianți a părților semnatare, tribunalul ca instanță comercială, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Pronunțarea unei hotărâri de către o instanță care nu are competență, constituie un caz de nulitate a hotărârii, potrivit art. 105 alin. ultim C. proc. civ.
în consecință, în temeiul art. 297 alin. (2) C. pen., Curtea de Apel a admis apelurile, a anulat Sentința civilă nr. 266 din 12 februarie 2008 a Tribunalului Harghita și, având în vedere dispozițiile art. 137 și 158 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale în ceea ce privește competența soluționării petitelor privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare din 23 aprilie 1999 și din 13 iulie 2000 încheiate între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. și a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA.
în temeiul art. 165 C. proc. civ., s-a stabilit ca petitul privind constatarea nulității absolute a actelor juridice mai sus amintite să fie disjuns și să fie declinată competența de soluționare a acestuia în favoarea Tribunalului Harghita, secția comercială.
în temeiul prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării acțiunii formulate de reclamanții S.A. și S.F.C., privind restituirea în natură a imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. O.B., județul Harghita, înscris în C.F. nr. X Sâmbătești, nr. top. X, cu teren aferent în suprafață de 1.388 mp, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestui imobil și întabularea dreptului de proprietate al reclamanților, până la soluționarea irevocabilă a petitelor privind : constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA și a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc și din 13 iulie 2000 încheiat între aceleași părți.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții S.A., S.F.C. și pârâta SC C.I. SA Miercurea-Ciuc (fostă SC C.H. SA Miercurea-Ciuc).
Recurenții reclamanți au criticat decizia ca nelegală invocând că, în mod greșit instanța a dispus disjungerea unor capete de cerere ale acțiunii și trimiterea spre competentă soluționare a acestora la Tribunalul Harghita, secția comercială și a dispus totodată suspendarea judecății acțiunii principale, instanța civilă având competența de a soluționa și aceste capete de cerere în baza art. 45 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta SC C.I. SA Miercurea-Ciuc a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei și menținerea sentinței, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, întrucât instanța nu a analizat motivele de apel și nu a intrat în cercetarea fondului cauzei.
A arătat recurenta că acțiunea principală a vizat restituirea în natură a imobilului sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, iar completarea și modificarea acțiunii nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., astfel că nu se poate considera că instanța a fost legal învestită și cu soluționarea acestor capete de cerere, care de altfel nici nu au fost motivate în drept, iar prin pronunțarea și asupra acestora, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.
Că, în raport de obiectul celor două contracte de privatizare (vânzare de acțiuni) și de obiectul acțiunii principale, nici nu se impunea analiza legalității celor două contracte, acțiunea trebuind analizată și soluționată din perspectiva legii speciale - Legea nr. 10/2001 - art. 20.
Că, în raport de decizia de casare a înaltei Curți, competența de soluționare a cauzei, sub aspectul tuturor petitelor, a fost pe deplin stabilită în favoarea Tribunalului Harghita.
Recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamanții au sesizat instanța de judecată cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat în Odorheiul Secuiesc, str. O.B., județul Harghita, radierea din Cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român, întabularea dreptului de proprietate al reclamanților, constatarea nulității absolute a procesului-verbal de predare-primire nr. X/1993 încheiat între SC C.H. SA și SC I. SA și a contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietății de Stat și Asociația P.C.H. Miercurea-Ciuc și din 13 iulie 2000 încheiat între aceleași părți, invocând în drept dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Plenitudinea de jurisdicție a instanței investită conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 semnifică competența acestei instanțe de a hotărî inclusiv asupra nulității actelor de înstrăinare a imobilului notificat, spre a putea dispune restituirea în natură a imobilelor înstrăinate, desigur în măsura în care o atare măsură este permisă de prevederile Legii nr. 10/2001.
Plenitudinea de jurisdicție a instanței sesizate, conform art. 26 alin. (3) este dată și de Decizia nr. XX/2007 a înaltei Curți, prin care instanțelor de judecată, le-au fost extinse prerogativele de judecată, în sensul că instanța trebuie să hotărască în privința a tot ce este legat de Legea nr. 10/2001.
De aceea, în cauză, instanța trebuie să judece nu numai anularea dispoziției emisă de unitatea învestită cu soluționarea notificării sau refuzul de soluționare, ci și toate cererile care au legătură cu Legea nr. 10/2001, lege reparatorie complexă care nu poate fi cantonată în prevederi din dreptul comun care să o îngrădească și să conducă la soluționarea cauzei într-un termen nerezonabil.
Problema restituirii în natură este condiționată de Legea nr. 10/2001, de constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare a imobilelor, nu și a altor acte juridice, fapt ce rezultă din interpretarea disp. art. 48 lit. c), care exceptează de la restituirea în natură a imobilelor înstrăinate cu respectarea dispozițiilor legale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 21 alin. (5) și art. 45, care reglementează cazurile de nevalabilitate a actelor juridice de înstrăinare, sancționate cu nulitatea absolută.
Acțiunile în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare sunt obligatorii numai în situația în care obiectul actului juridic l-a constituit bunul imobil litigios, nu și atunci când obiectul vânzării a fost reprezentat de o parte sau tot din acțiunile pe care Statul le-a deținut la unitatea învestită cu soluționarea notificării, cererea de restituire în natură urmând a fi analizată din perspectiva disp. art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001.
Din economia reglementărilor cuprinse în disp. art. 46 alin. (4) și (5) rezultă că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor, ce cad sub incidența acestei legi, constituie o chestiune prejudicială a cărei soluție poate avea o înrâurire covârșitoare asupra dreptului dedus judecății.
Conform art. 47 alin. (2), în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și 48 din lege, procedura de restituire începută în temeiul Legii nr. 10/2001 este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Rezultă că textul, fără a distinge, are în vedere procedura de restituire în integralitatea ei, adică și faza judecătorească.
Este obligatoriu ca instanța care exercită controlul jurisdicției speciale administrative, prevăzute de Legea nr. 10/2001, să dea prioritate rezolvării chestiunii prejudiciale, adică cererii privind constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, chestiune a cărei rezolvare va avea o înrâurire covârșitoare, determinantă, asupra cererii de restituire în natură a nemișcătorului.
întrucât Legea nr. 10/2001 nu prevede norme de competență diferite, ambele cereri, atât acțiunea în nulitate, cât și contestația împotriva dispoziției prin care s-a refuzat restituirea bunului în natură, trebuie soluționate împreună, în ordinea arătată, de aceeași instanță, jurisdicția de fond pornind de la tribunal, secția civilă, scopul interpretării constând în rezolvarea cu celeritate și într-un termen rezonabil a cererilor de restituire a imobilelor preluate abuziv sau de acordare a altor măsuri reparatorii prevăzute de lege, criteriul valoric neavând relevantă.
Cu privire la natura litigiului, se reține că acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare are ca temei norme din Legea nr. 10/2001. Problema care s-ar pune în legătură cu natura litigiului ar fi, prin urmare, o problemă cu privire la domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, din punctul de vedere al subiecților la care se aplică. Din acest punct de vedere, această lege este de vocație generală aplicându-se atât persoanelor fizice cât și juridice implicate în restituirea bunurilor cât și a reparațiilor stabilite de lege. Prin urmare, faptul ca în proces sunt chemate și societăți comerciale care au deținut sau dețin bunuri pentru care legea a stabilit reparații, nu este de natură să schimbe caracterul civil al litigiului.
Pe de altă parte se reține și faptul că litigiul nu pune în discuție comercialitatea actului, dedusă din actele și faptele de comerț sau natura comercială a contractelor de înstrăinare, ci legalitatea transmiterii dreptului de proprietate, în condițiile în care începuse o procedură prevăzută de Legea nr. 10/2001.
în raport de aceste considerente se constată că în mod nelegal instanța a admis excepția de necompetență materială privind soluționarea petitelor privind constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare și a procesului-verbal de predare-primire, a disjuns petitele și a dispus înaintarea spre competență soluționare la Tribunalul Harghita, secția comercială și, totodată, a dispus suspendarea judecății privind celelalte capete de cerere ale acțiunii.
Având în vedere aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. s-a admis recursul, s-a casat decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1336/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1299/2012. Civil → |
|---|
