ICCJ. Decizia nr. 1364/2012. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1364/2012
Dosar nr. 16045/118/2010
Şedinţa publică din 28 februarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă;
Prin acţiunea înregistrată la 11 noiembrie 2010, reclamanta Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta E.A., restrângerea dreptului pârâtei la libera circulaţie în Italia pentru cel mult 3 ani.
În motivare s-a arătat că pârâta a fost returnată din Italia la 12 august 2010, în baza acordului de readmisie încheiat cu România şi ratificat prin Legea nr. 173/1977 şi că, potrivit chiar declaraţiei pârâtei, motivul reţinerii şi returnării de către autorităţile italiene a fost săvârşirea infracţiunii de prostituţie.
Au fost invocate prevederile art. 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005 şi s-a arătat că dreptul la libera circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat şi care fac parte din dreptul intern. A mai pretins reclamanta că după integrarea în Uniunea Europeană un stat trebuie să îşi probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, iar dacă prezenţa pârâtei pe teritoriul altor state membre ale U.E. ar dovedi contrariul, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români în materie de vize, este posibilă restrângerea dreptului acesteia la libera circulaţie.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 5 raportat la art. 38 şi art. 39 din Legea nr. 248/2005.
La termenul din 09 decembrie 2010 instanţa de fond a pus în discuţia părţilor incidenţa prevederilor Legii nr. 206/2010, de modificare a Legii nr. 248/2005 - care constituie temeiul juridic al prezentei acţiuni.
Prin sentinţa civilă pronunţată la 09 decembrie 2010, în Dosarul civil nr. 16045/118/2010, Tribunalul Constanţa a constatat încetarea de drept a judecării cererii formulată de reclamant.
Curtea de Apel Constanţa , secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 137 din 2 martie 2011, a respins calea de atac, ca nefondată, cu motivarea, în esenţă, că prima instanţă a apreciat corect asupra temeiului juridic al acţiunii şi asupra faptului că, urmare a modificării Legii nr. 248/2005 prin Legea nr. 206/2010, procedura judiciară în curs de desfăşurare a încetat de drept de la data intrării în vigoare a actului normativ, 20 noiembrie 2010.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în considerarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Directiva 2004/38/CE se reglementează dreptul de şedere, şi, potrivit acestora „Cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nici o altă condiţie sau formalitate în afara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil";.
Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii şi a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că, măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranţă publică respectă principiul proporţionalităţii şi se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Conform acestor prevederi comunitare, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, astfel instanţa de apel, trebuia să reţină faptul că pârâta a avut o conduită imorală pe teritoriul statului italian, şi nu faptul că gravitatea faptei pentru care împotriva numitei E.A. a fost emis un decret de îndepărtare nu poate fi apreciată ca fiind atât de mare încât să intre sub incidenţa situaţiilor de excepţie.
Mai mult decât atât, prin legislaţia internă a statului român/italian şi prin legislaţia europeană ratificată de statele Uniunii Europene nu sunt tolerate activităţile desfăşurate ilegal (prestarea prostituţiei) de către cetăţenii europeni.
În contextul celor menţionate mai sus, s-a apreciat că instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a reţinut în mod eronat că doar simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetăţean român, nu conduce la aplicarea automată a măsurii de restrângere a exercitării dreptului la libera circulaţie, indiferent de natura faptelor săvârşite, întrucât trebuia să coroboreze acest aspect cu faptul că măsura returnării a fost luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia, reţinând atenţia gradul scăzut de integrare a pârâtei în perimetrul statului italian şi având în vedere că aceasta a avut o activitate ilegală (a practicat prostituţia), prin care a adus atingere ordinii publice şi sănătăţii publice din acest stat.
Astfel, instanţele trebuiau să retină şi acest aspect, care este de natură a aduce grave prejudicii morale şi sociale cetăţenilor europeni care desfăşoară activităţi salarizate în baza unor forme legale şi care contribuie la bugetele statelor pe teritoriul cărora muncesc, în concordantă cu legislaţia europeană.
Dispoziţiile art. 39 din Tratatul de instituire a comunităţilor europene (versiunea consolidată prin Tratatul de la Amsterdam) stabilesc că „Libera circulaţie a lucrătorilor este garantul comunităţii"; şi că „Libera circulaţie implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi celelalte condiţii de muncă";.
În ceea ce priveşte aspectele de mai sus, instanţa de apel trebuia să ţină cont şi de faptul libera circulaţie implică dreptul de şedere într-un stat membru pentru a desfăşura activitate salarizată în conformitate cu legile, regulamentele şi normele administrative, ce reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv.
Prin activitatea ilegală desfăşurată de pârâtă, acesteia nu-i incumbă dreptul menţionat mai sus, fiind aplicabile dispoziţiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi Consiliului din 29 aprilie 2004, care stabilesc că „state membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor pe motive de ordine publică şi siguranţă publică sau sănătate publică”. Astfel, prin conduita pârâtei, prin activitatea prestată de aceasta pe teritoriul statului italian, se apreciază că aceasta se încadrează în motivele prin care instanţele din România pot dispune, în sensul interzicerii deplasării cetăţenilor expulzaţi, în Italia, pe o perioadă determinată.
Din Decretul Prefectului Provinciei Pescara, reiese că măsura restrictivă dispusă se justifică din perspectiva încălcării ordinii juridice interioare a statului italian, făcându-se dovada că aceasta nu a respectat condiţiile de şedere în străinătate, şi, mai mult, prin comportamentul său, pârâta E.A., a provocat dezordine, grave tulburări a liniştii sociale, familiale şi publice, afişând o atitudine indecentă şi obscenă în prezenţa minorilor, punând în pericol sănătatea şi integritatea morală a cetăţenilor (oferindu-şi serviciile necondiţionat oricărei persoane, inclusiv minorilor), aducând prejudicii liniştii şi ordinii publice.
Mai mult decât atât, în momentul verificărilor efectuate de către autorităţile competente pârâta nu presta o activitate salarizată în conformitate cu legile, regulamentele şi normele administrative, care reglementează încadrarea în muncă în statul respectiv, ci dimpotrivă aştepta clienţi ocazionali pentru a se prostitua, aşa cum rezultă din Decretul emis de către Prefectul Provinciei Pescara.
La luarea deciziei de îndepărtare pârâta a contribuit din plin prin conduita sa, ignorând dispoziţiile legale interne ale statului italian, precum pe cele europene. Astfel, aceste împrejurări justifică aprecierea că, prin conduita persoanei în cauză, sunt ameninţate valorile fundamentale protejate - ordinea publică, sănătatea publică, drepturile şi libertăţile cetăţenilor - în statul gazdă, pe teritoriul căruia, pârâta a manifestat acea conduită.
Dispoziţiile art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE stabilesc că, înainte de a lua o decizie de expulzare de pe teritoriul său din motive de ordine publică sau siguranţă publică, statul membru gazdă ia în considerare diverşi factori precum durata şederii individului pe teritoriul său, vârsta acestuia, starea lui de sănătate, situaţia sa familială şi economică, integrarea sa socială şi culturală şi legăturile sale cu ţara de origine.
Din cele învederate de recurent celor două instanţe, se apreciază că autorităţile italiene au avut argumente solide din moment ce au dispus expulzarea pârâtei de pe teritoriul Italiei, ajungând la concluzia că pârâta, prin conduita sa, reprezintă o ameninţare reală, prezentă şi suficient de serioasă la adresa interesului fundamental al societăţii statului italian.
Astfel, expulzarea pârâtei s-a dispus de către autorităţile statului italian, întrucât acesta a încălcat ordinea juridică interioară a statului italian, făcându-se dovada faptului că acesta nu a respectat condiţiile de şedere în străinătate, în momentul verificărilor efectuate de către autorităţile competente.
Reţine atenţia că motivele imperative de siguranţă publică subzistă atunci când persoana de îndepărtat a manifestat comportamente care constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă pentru drepturile fundamentale ale persoanei ori pentru integritatea publică, făcând urgentă îndepărtarea, întrucât continuarea şederii sale pe teritoriu este incompatibilă cu convieţuirea civilizată şi sigură.
De asemenea, se apreciază că faptele reţinute de autorităţile italiene în sarcina pârâtei şi învederate de recurent sunt suficiente pentru a putea fi luate în considerare de cele două instanţe, întrucât acestea pot reţine că prin conduita manifestată de pârâtă în cauză şi prin prezenta sa pe teritoriul Italiei, reprezintă o ameninţare gravă la adresa unor valori fundamentale.
În considerarea exigenţelor legislaţiei Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală şi că prezenţa, fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere a pârâtei pe teritoriul Italiei - stat membru al UE, ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetăţenilor români ce locuiesc cu forme legale, apreciem că în mod greşit instanţa, la judecarea cauzei şi pronunţarea sentinţei, a respins cererea formulată de instituţia noastră, întrucât pârâta face parte din categoria cetăţenilor expulzaţi, care ignoră în mod culpabil legislaţia în vigoare, fapt pentru care. în conformitate cu dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1.347/2007, instanţa trebuia să admită cererea formulată şi să se pronunţe printr-o decizie care să vizeze interzicerea deplasării acesteia în Italia, pe o perioadă determinată.
Prin pronunţarea deciziei sus-menţionate, instanţa nu ar fi îngrădit dreptul la liberă circulaţie al pârâtei, întrucât aceasta poate circula nestingherit în orice stat din U.E., cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, excepţie făcând Italia unde i-a fost interzisă deplasarea, în concordanţă cu măsura impusă de autorităţile satului italian. Astfel, prin soluţia dată de instanţă, aşa cum s-a menţionat mai sus, nu se poate proba că autorităţile statului român au luat toate măsurile ce se impun în sarcina acestora pentru a stopa migraţia ilegală.
Înalta Curte, analizând excepţia invocată, va constata nulitatea recursului pentru argumentele ce succed.
Declararea recursului trebuie să fie însoţită şi de o motivare corespunzătoare în sensul că motivele sale se află în legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală sau parţială a acesteia, tinzând la a afirma nelegalitatea ei.
Atunci când motivele recursului nu îşi verifică o asemenea legătură cu hotărârea atacată, fiind străine de dispoziţiile acestea, recursul trebuie considerat nemotivat şi, prin raportare la prevederile art. 306 C. proc. civ., sancţionabil cu nulitatea.
În cauza de faţă, Curtea de Apel, faţă de modificările legislative ale Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români intervenite prin Legea nr. 206/2010, a constatat încetarea de drept a procedurii judiciare aflate în curs de desfăşurare, aşa încât motivele de apel referitoare la fondul pricinii nu au mai fost analizate.
Din expunerea rezumativă a motivelor de recurs invocate de reclamantă, reiese că niciuna dintre criticile formulate nu are corespondenţă în soluţia pronunţată în apel, ele vizând în exclusivitate fondul cauzei.
Înalta Curte, pentru considerentele ce preced, va constata nulitatea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva Deciziei nr. 137/C din 02 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa , secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1355/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1366/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
