ICCJ. Decizia nr. 1387/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1387/2012
Dosar nr.2502/30/2009
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. 2502/30 din 24 aprilie 2009, reclamantele K.G. şi L.I.M. i-au chemat în judecată pe pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Statul Român, reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Timişoara, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timişoara, prin care s-a respins notificarea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din Timişoara, înscris în C.F. nr. 4263 Timişoara, nr. top. 5835, să se dispună restituirea în natură a imobilului menţionat, total sau parţial, şi intabularea dreptului reclamantelor în cartea funciară, cu obligarea lor la restituirea totală sau parţială a sumei acordate autoarei lor în condiţiile Decretului nr. 223/1974, actualizată cu rata inflaţiei, iar, în măsura în care nu este posibil, să fie obligat pârâtul să emită dispoziţia cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, constând, în principal, în despăgubiri băneşti, corespunzătoare diferenţei dintre valoarea imobilului şi despăgubirile încasate de autoarea lor; obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.
Pârâţii Primarul Municipiului Timişoara şi Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timişoara au formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea contestaţiei, ca tardivă, iar, în subsidiar, ca fiind netemeinică si nelegală.
Prin sentinţa civilă nr. 2670/PI din 14 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantele K.G. şi L.I.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, în limita petitului subsidiar; a fost anulată dispoziţia nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Timişoara; a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat administrativ în Timişoara, având descrierea casa şi curte, in întindere totala de 409 mp, înscris în C.F. nr. 4262 Timişoara, nr. top. 5835, imposibil de restituit în natură, în condiţiile Titlului VII al Legii cu nr. 247/2005, condiţionat de rambursarea sumei de 7907 lei, actualizată cu coeficientul de actualizare, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare; au fost respinse în rest pretenţiile reclamantelor.
Pentru a adopta această soluţie, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin încheierea interlocutorie din data de 4 noiembrie 2009, tribunalul a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
Prin dispoziţia nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Timişoara, s-a respins notificarea remisă de petiţionarele K.G. şi L.I.M., sub nr. 848 din 14 august 2001, în condiţiile de exigenţă ale art. 22 al Legii nr. 10/2001, motivat de împrejurarea că imobilul nu a fost preluat abuziv, iar terenul nu ar face obiectul acestei legi.
Calitatea petiţionarelor de persoane îndreptăţite a accede la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială, în accepţia art. 4, nu a fost contestată în faza nejurisdicţională a procedurii.
Din studiul cărţii funciare 4262 Timişoara, tribunalul a reţinut că imobilul, având descrierea casa şi curte, in întindere totala de 409 mp, a fost preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 683 din 22 martie 1976, de la autoarea petiţionarelor - T.M.W., preluarea fiind abuzivă.
Cum construcţia a fost demolată, tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte imobilul-teren, cu toate că, în lucrarea în specialitatea topografie efectuată în cauză, expertul a conchis că se poate restitui în natură o suprafaţă de 272 mp din nr. top 5835, instanţa nu a luat în considerare această variantă.
Art. 10 pct. 3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, detaliază noţiunea de amenajări de utilitate publică ale localităţii, care vizează suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a servi interesele comunităţii.
Or, în speţă, suprafaţa de 272 mp, identificată de expert ca fiind aptă pentru restituirea în natură, se verifică a fi în realitate o enclavă situată între blocuri, parcări şi stradă, enclavă din care o parte este afectată de reţeaua Romtelecom. În atare situaţie, instanţa a apreciat că nu este oportună restituirea în natură a suprafeţei de 272 mp din nr. top 5835, propusă de expert.
Împotriva sentinţei civile nr. 2670 din 14 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş, a declarat apel pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului, s-a arătat că, în speţă, este incidentă excepţia tardivităţii contestaţiei, deoarece acest act administrativ a fost comunicat la domiciliului avocatei C.C.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că imobilul revendicat a fost inclus în domeniul public, atestat prin HG nr. 1016/2005, la poziţia 3580; că acesta a trecut cu plată în proprietatea statului şi, astfel, preluarea nu s-a făcut în mod abuziv.
Prin Decizia civilă nr. 550A din 10 martie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins apelul declarat de către pârâtul Primarul Municipiului Timişoara şi a obligat apelantul să plătească intimatei reclamante K.G. suma de 3720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia de tardivitate a contestaţiei, în mod corect, prima instanţă a reţinut că aceasta nu este incidentă în speţă, reclamantele respectând dispoziţiile imperative în materie de comunicare a actelor.
În ceea ce priveşte fondul acţiunii, s-a apreciat că tribunalul a reţinut, în mod întemeiat, că imobilul revendicat a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, preluarea fiind una abuzivă, atât în ipoteza trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cât şi în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat în mod obligatoriu locuinţa către stat, cu plata unei despăgubiri în cuantum de 20.000 lei.
Se poate observa că însuşi legiuitorul intern a considerat această preluare abuzivă, împrejurare ce are drept consecinţă juridică recunoaşterea dreptului reclamantelor la măsurii reparatorii, în condiţiile Legii speciale nr. 10/2001, republicată.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul Municipiului Timişoara, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantele K.G. si L.I.M., în principal, ca tardiv formulată, iar, în subsidiar, ca netemeinică.
În motivarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a arătat următoarele:
În cauză, instanţele au pronunţat hotărâri netemeinice şi nelegale, fără să ţină cont de probatoriul administrat în cauză.
S-a reiterat, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, întrucât dispoziţia nr. 650 din 14 februarie 2005 a fost comunicata in data de 18 februarie 2005, la mandatara reclamantei, respectiv la d-na avocat C.C.
Or, în cuprinsul notificării, reclamantele si-au indicat domiciliul ales in Timişoara, la avocat C.C. Ca atare, in mod temeinic si legal, pârâta a comunicat dispoziţia nr. 650 din 14 februarie 2005 la d-na avocat C.C., mandatara revendicatoarei. Pana la data soluţionării notificării si a comunicării acestei dispoziţii, reclamantele nu au depus nici un înscris, prin care sa facă dovada ca i-au revocat mandatul avocatei C.C. si nici nu au trimis vreo petiţie, in care sa arate ca si-au schimbat domiciliul ales, menţionat in notificare.
In aceste condiţii, prima instanţa, in mod eronat, a reţinut ca reclamantele au formulat acţiunea in termen, soluţia primei instanţe fiind vădit nefondată şi ilegală.
Pe fondul cauzei, recurenta a învederat că imobilul situat in Timişoara, nr. top. 5823, înscris in C.F. nr. 4262, cu suprafaţa de 409 mp, a fost inclus in domeniul public, atestat prin HG nr. 1016/2005, la poziţia 3580.
Reclamantele au solicitat despăgubiri băneşti pentru acest imobil, în calitate de moştenitoare ale mamei lor, T.M.W.
Or, analizându-se actele depuse la dosarul administrativ nr. 3149, aferent notificării, s-a constatat că T.M.W. a făcut cerere de înstrăinare către stat a imobilului proprietate personală, in vederea plecării definitive din ţară, aprobându-se, prin Decizia nr. 683 din 22 martie 1977 a Consiliului Popular al Judeţului Timiş, plata sumei de 7907 lei, reprezentând contravaloarea construcţiilor trecute in proprietatea statului, imobilul care face obiectul notificării trecând în proprietatea statului, in baza Decretului nr. 223/1974 si a prevederilor art. 13 din Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora:
Asupra primului motiv de recurs, prin care se critică soluţia pronunţată de instanţele fondului privind excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de către reclamantele K.G. şi L.I.M., instanţa de recurs îl consideră nefondat, întrucât aceste instanţe au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 93 C. proc. civ.
În drept, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicata, Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Conform art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană (…).
În cauză, recurenta, în pofida probelor administrate sub acest aspect, ignoră faptul că limitele mandatului acordat avocatei C.C. au fost fixate de către reclamante doar la formularea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, pe parcursul derulării procedurii administrative, acestea mandatând, conform procurii autentice date la 21 octombrie 2004, o altă persoană pentru comunicarea actelor de procedură, respectiv pe B.E.E.
Cum dispoziţia nr. 650 din 14 februarie 2005, emisă de Primarul Municipiului Timişoara, nu a fost comunicată la domiciliul persoanei alese de reclamante în acest scop sau la domiciliile reclamantelor din străinătate, instanţa de recurs apreciază că termenul legal, imperativ de 30 zile de la comunicare, pentru introducerea contestaţiei de către persoanele interesate, nu a început să curgă, astfel încât nu era incidentă, în cauză, instituţia repunerii în termen, contestatoarele fiind în drept să formuleze prezenta contestaţie şi neputând fi constatată tardivitatea introducerii contestaţiei împotriva dispoziţiei menţionate.
Motivul de recurs, prin care se invocă faptul că imobilul în litigiu a trecut cu plată în patrimoniul statului, chiar la cererea autoarei reclamantelor, şi că acesta face parte din domeniul public, instanţa de recurs îl consideră, de asemenea, nefondat, câtă vreme, în actuala reglementare, apartenenţa la domeniul public a unui imobil ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001 nu determină per se imposibilitatea restituirii în natură a acestuia, iar preluarea cu plată a unui asemenea imobil, în temeiul Decretului nr. 223/1974, nu poate, de asemenea, exclude restituirea acestui imobil, în condiţiile aplicabilităţii art. 12 din Legea nr. 10/2001 şi cât timp caracterul abuziv al preluării imobilelor, în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu sau fără plată, a fost consacrat legislativ, în mod expres.
În acest context, se constată însă că susţinerile recurentei, sub aspectul imposibilităţii restituirii în natură a imobilului în litigiu, din cauza apartenenţei sale la domeniul public, sunt străine cauzei, întrucât soluţia primei instanţe a fost aceea a obligării pârâtului Primarul municipiului Timişoara de a emite o nouă dispoziţie, prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat administrativ în Timişoara, având descrierea casă şi curte, în întindere totală de 409 mp, înscris în C.F. nr. 4262 Timişoara, nr. top. 5835, imposibil de restituit în natură, în condiţiile Titlului VII al Legii cu nr. 247/2005, condiţionat de rambursarea sumei de 7907 lei, actualizată cu coeficientul de actualizare, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, instanţele fondului respectând, astfel, dispoziţiile incidente în această materie, a căror interpretare şi aplicare a fost corect realizată.
Tot astfel, contrar celor susţinute prin motivele de recurs, Înalta Curte apreciază că nicio dispoziţie din Legea nr. 10/2001 nu interzice acordarea despăgubirilor pentru imobile ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ - teritoriale, dacă acestea au fost preluate în mod abuziv de stat, în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001. În consecinţă, despăgubirile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pot fi acordate inclusiv pentru imobile care, în prezent, aparţin domeniului public, dacă regimul juridic al bunurilor intră în sfera de reglementare a actului normativ.
În ceea ce priveşte susţinerea privind indicarea greşită a numărului de carte funciară (nr. 4263, în loc de 4262), în cuprinsul cererii de chemare în judecată, această nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, care să determine modificarea hotărârii recurate, câtă vreme imobilul în litigiu a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză şi necontestat de partea interesată.
Pentru considerentele expuse, nefiind operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 550A din 10 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 550A din 10 martie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1392/2012. Civil. Legea 10/2001. Revendicare... | ICCJ. Decizia nr. 1359/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
