ICCJ. Decizia nr. 1391/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1391/2012
Dosar nr.46005/3/2009
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 noiembrie 2009, reclamanta M.I.M.V. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, solicitând să se constate că Dispoziţia P.G. nr. 12193 din 30 septembrie 2009 care modifică în parte Dispoziţia cu nr. 7985 din 16 mai 2007 este neconformă cu actele depuse în dosarul depus conform Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 990 din 9 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunea, a dispus anularea Dispoziţiei P.G. nr. 12193 din 30 septembrie 2009 şi a obligat pârâta să emită o dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota din terenul de 350 mp din Bucureşti, B-dul Păcii şi pentru cota din terenul de 250 mp din Bucureşti, B-dul Păcii, în favoarea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Dispoziţia P.G. nr. 7985 din 16 mai 2007 s-a respins notificarea formulată de petenta M.I.M.V. privind restituirea în natură a terenului de 600 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii. Totodată, prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 350 mp situat în Bucureşti B-dul Păcii şi pentru terenul de 250 mp situat în Bucureşti B-dul Păcii persoanei îndreptăţite M.I.M.V.
Ulterior, prin Dispoziţia P.G. nr. 12193 din 30 septembrie 2009, Dispoziţia nr. 7985 din 16 mai 2007 a fost modificată în sensul că s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1 din cota de 5/8 din terenul de 350 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii şi pentru cota de 1 din cota de 5/8 din terenul de 250 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii persoanei îndreptăţite M.I.M.V.
Această ultimă dispoziţie este neîntemeiată, deoarece din înscrisurile de la dosarul cauzei rezultă că reclamanta M.I.M.V. a moştenit-o pe mama sa, C.I., dobândind de la aceasta cota de 5/8 din terenul de 350 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii şi din terenul de 250 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii. Însă reclamanta l-a mai moştenit şi pe tatăl său, C.S., dobândind o cotă ideală de 1/4 din masa succesorală rămasă de pe urma acestuia. C.S., care a decedat la 3 august 1945, dobândise, împreună cu soţia sa, terenul de 350 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii precum şi terenul de 250 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii, astfel încât bunurile erau proprietate comună a acestora, 1 din aceste bunuri aparţinând lui S.C.
Aşa fiind, la decesul acestuia, cota sa de 1 din cele două terenuri a revenit moştenitorilor săi, conform cotelor legale ale acestora. Din certificatul de moştenitor din 21 ianuarie 1991, care atestă calitatea de moştenitori, rezultă că moştenitorii lui S.C. au fost:
- C.I.S. cu o cotă de 1 din masa succesorală adică 1/8 din bunurile menţionate
- M.I.M.V. cu o cotă de 1 din masa succesorală adică 1/8 din bunurile menţionate
- C.C. cu o cotă de 1 din masa succesorală adică 1/8 din bunurile menţionate
- C.G. cu o cotă de 1 din masa succesorală adică 1/8 din bunurile menţionate.
Restul de 1/2 din terenul de 350 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii, precum şi terenul de 250 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii era cota ce aparţinea soţiei lui S.C., C.I.
Aşa fiind, la decesul său, survenit la 8 aprilie1968, C.I. a lăsat moştenitorilor săi cota de 5/8 din cele două terenuri (1, cota sa, plus 1/8 cota moştenită de la soţul său, S.C.) care s-a împărţit între aceştia după cum urmează, conform certificatului de moştenitor:
- C.G. cota de 1 din masa succesorală adică 5/16 din bunurile menţionate
- M.I.M.V. cota de 1 din masa succesorală adică 5/16 din bunurile menţionate.
Aşa fiind, rezultă că reclamanta din cauza de faţă, în calitate de moştenitoare a părinţilor săi, S.C. şi C.I. avea o cotă de 7/16 din cele două imobile.
Reclamanta era coproprietar împreună cu fraţii săi, C.G. şi C.C., la data 21 iunie 1974 când au fost expropriate cele două terenuri: 350 mp în B-dul Păcii şi 250 mp în B-dul Păcii, ceea ce înseamnă că prin expropriere din patrimoniul reclamantei a fost preluată numai cota de 7/16 din cele două terenuri, aceasta fiind cota pe care aceasta o avea la acel moment în proprietate, iar nu întregul bun şi nici 1 din 5/8 din aceste bunuri, adică 5/16 din acestea.
Aşa fiind, retrocedarea imobilelor preluate abuziv prin Decretul C.S. din 21 iunie 1974 nu se poate face decât în limita cotei din aceste bunuri pe care reclamanta o avea la data exproprierii. Este exclusă posibilitatea ca reclamantei să-i fie restituite în întregime cele două bunuri, deoarece aceasta nu le avea în întregime în patrimoniul său, la data exproprierii. Cu alte cuvinte, reclamanta este îndreptăţită să i se restituie atât cât i s-a preluat de stat. Faptul că ceilalţi coproprietari din anul 1974 ai bunurilor nu au făcut cerere de restituire nu poate conduce la soluţia de a i se restitui în întregime bunurile reclamantei, deoarece în această ipoteză nu operează dreptul de acrescământ prevăzut de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările ulterioare, care prevede că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Or, în cauză, persoane îndreptăţite la restituire erau reclamanta împreună cu fraţii săi, iar nu mama sa, deoarece aceasta era decedată la data exproprierii din anul 1974, proprietarii expropriaţi fiind reclamanta şi fraţii săi.
Pentru aceste considerente, reclamanta nu poate beneficia de dreptul de acrescământ reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001; aceasta are dreptul, aşa cum s-a arătat mai sus, doar la restituirea părţii din imobil care i-a fost preluată, în speţă 7/16 din cele două imobile. Din acest punct de vedere este corectă Decizia pârâtei de a modifica Dispoziţia din 16 mai 2007 în sensul de a se restitui reclamantei doar cota sa din cele două imobile, iar nu în întregime cele două imobile.
Întrucât prin Dispoziţia P.G. nr. 12.193 din 30 septembrie 2009 reclamantei i s-a restituit doar o cotă de 5/16 din cele două imobile, iar nu 7/16 la care aceasta era îndreptăţită, tribunalul a admis acţiunea de faţă în parte şi a anulat Dispoziţia P.G. nr. 12193 din 30 septembrie 2009 cu consecinţa obligării pârâtei să emită o dispoziţie de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 7/16 din terenul de 350 mp din Bucureşti, B-dul Păcii şi pentru cota de 7/16 din terenul de 250 mp din Bucureşti, B-dul Păcii, în favoarea reclamantei.
Prin Decizia civilă nr. 257/ A din 10 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva susmenţionatei hotărâri, reţinând următoarele:
În mod temeinic a reţinut prima instanţă în ceea ce priveşte situaţia de fapt, că pentru imobilele care formează obiectul Dispoziţiilor P.G. nr. 7985 din 16 mai 2007 şi nr. 12193 din 30 septembrie 2009, respectiv terenul de 600 mp situat în Bucureşti, B-dul Păcii şi terenul de 250 mp situat în Bucureşti B-dul Păcii, s-au stabilit măsuri reparatorii ca urmare a reţinerii preluării lor de la autorii reclamantei, C.I. şi C.S.
Potrivit certificatului de moştenitor din 21 ianuarie 1991 eliberat de fostul N.S.L.S.6, la data de 3 august 1945 a decedat C.S., rămânând ca succesori de pe urma acestuia C.I.S., în calitate de soţie, căreia i-a revenit o cotă de 1 din masa succesorală, M.I.M.V., în calitate de fiică, căreia i-a revenit o cotă de 1 din masa succesorală, C.C., în calitate de fiu, căruia i-a revenit o cotă de 1 din masa succesorală şi C.G., în calitate de fiu, căruia i-a revenit o cotă de 1 din masa succesorală.
Conform certificatului de moştenitor din 8 octombrie 1968 eliberat de fostul N.S.L.S.7, la data de 8 aprilie 1968 a decedat şi C.I., rămânând ca succesori C.G., în calitate de fiu, căruia i-a revenit o cotă de 1 din masa succesorală şi M.I.M.V., în calitate de fiică, căreia i-a revenit o cotă de 1 din masa succesorală.
Prin urmare, reclamanta a dobândit, având în vedere şi faptul că cei doi soţi au cumpărat imobilele în cote egale, dată fiind inexistenţa unei menţiuni contrare în titlurile de proprietate, 1 din 1, pe cale succesorală de la tatăl său şi 1 din 5/8, pe cale succesorală de la mama sa, în total o cotă de 7/16 din imobilele în discuţie.
S-a reţinut a nu corespunde realităţii nici afirmaţia potrivit căreia prima instanţă ar fi dispus obligarea sa la emiterea unei dispoziţii privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 în favoarea reclamantei pentru întregul imobil, prin aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de vreme ce în hotărâre se prevede expres că este vorba doar de o cotă de 7/16.
Împotriva susmenţionatei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât, în opinia sa, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra cotei de 7/16 din imobilele în litigiu, chiar dacă la dosarul cauzei au fost depuse certificatele de moştenitor emise în anul 1968, respectiv în anul 1991.
De asemenea, unul dintre actele de expropriere ce viza imobilul în litigiu o indica pe reclamantă drept proprietara bunului, pentru ca cel de-al doilea decret de expropriere să o menţioneze pe aceasta împreună cu mama sa, deşi aceasta din urmă era decedată din anul 1968, ceea ce conduce, în opinia recurentei, la concluzia că cele două acte de expropriere nu reflectă situaţia juridică reală a imobilului în litigiu la data preluării de către stat.
Nu poate fi omisă nici existenţa pe rolul instanţelor a unui litigiu ce-l are ca reclamant pe numitul C.A.V., ca şi a unui certificat de moştenitor din care rezultă că fratele reclamantei, C.C., este în viaţă şi a acceptat moştenirea şi că descendentul direct al celui de-al treilea frate domiciliază în România.
Aceste aspecte demonstrează cu prisosinţă faptul că reclamanta are dreptul doar la o cotă de 1 din 5/8 din imobilele în litigiu şi nu la o cotă de 7/16, cum eronat au reţinut instanţele fondului, actul administrativ atacat fiind emis corect şi cu respectarea legii.
A solicitat admiterea recursului, cu consecinţa modificării deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Recursul nu este fondat.
Potrivit adresei din 15 septembrie 2006 emisă de Primăria municipiului Bucureşti - direcţia evidenţa imobiliară şi cadastrală, imobilul situat la adresa poştală B-dul Păcii, a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 97/1974, neabrogat sau declarat caduc, în a cărui anexă la poziţia 13 figurează înscrisă M.I.M.V., cu o suprafaţă expropriată de 353,00 mp teren şi 148,00 mp construcţii.
Totodată, potrivit aceluiaşi act, ce încorporează date extrase din evidenţele instituţiei emitente, imobilul ce a purtat adresa poştală B-dul Păcii a fost expropriat de stat în baza Decretului nr. 278/1968 (suprafaţa de 41 mp teren pe numele C.I. şi M.I.), respectiv în baza Decretului nr. 97/1974 (suprafaţa de 280,00 mp teren şi 73,00 mp construcţii, pe numele M.I.M.V. şi C.G.).
Actele de expropriere menţionate, ce se coroborează cu actele de proprietate (act de vânzare din 5 decembrie 1932, ca şi cel autentificat din 16 mai 1925) depuse în probaţiune precum şi evidenţele din registrele localităţii, confirmă pe deplin existenţa dreptului de proprietate pretins asupra bunului litigios şi preluarea acestuia de către stat din patrimoniul reclamantei şi al antecesorilor săi, C.S. şi C.I.
Cât priveşte întinderea dreptului cuvenit reclamantei, în calitate de unică notificatoare privind averea preluată abuziv de către stat, actele dosarului, certificat de moştenitor din 21 ianuarie 1991, respectiv certificat de moştenitor din 8 octombrie 1968, confirmă legalitatea dispoziţiunilor instanţei de apel.
Potrivit certificatului de moştenitor privind succesiunea defunctului S.C., decedat la data de 3 august 1945, au rămas ca moştenitori C.I., în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de 1 din masa succesorală, M.I.M.V., în calitate de fiică cu o cotă de 1 din masa succesorală, ca şi C.C. şi C.G., în calitate de fii, fiecare cu câte o cotă de 1 din masa succesorală.
Din certificatul de moştenitor privind succesiunea defunctei C.I., decedată la data de 8 aprilie 1968, au rămas ca moştenitori C.G. şi M.I.M.V., în calitate de fii, fiecare cu câte o cotă de 1 din masa succesorală.
Ca urmare, reclamanta a dobândit pe cale succesorală de la tatăl său (primul decedat) o cotă de 1 din 1 iar de la mama sa, de asemenea, prin transmisiune succesorală o cotă de 1 din 5/8, adică în total o cotă de 7/16 din averea defuncţilor (imobilele în litigiu).
Ca urmare, se vădesc a nu fi fondate nici criticile privind întinderea dreptului reclamantei asupra bunului litigios, cât şi cele privind pretinsele inadvertenţe existente în actele de expropriere a aceloraşi bunuri.
Aspectele invocate în aceeaşi declaraţie de recurs, privind existenţa unui eventual litigiu pe rolul instanţelor judecătoreşti, ori a unui certificat de moştenitor ce ar demonstra existenţa şi a altor moştenitori/succesori ce ar putea pretinde drepturi asupra aceluiaşi/aceloraşi bunuri ca şi reclamanta sunt lipsite de relevanţă în condiţiile în care obiectul notificării şi, ulterior, al litigiului l-a constituit exclusiv (vocaţia reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială pentru bunurile preluate de stat din patrimoniul antecesorilor săi, în limita cotei-părţi cei i se cuvine din succesiunea acestora (fără a afecta deci eventualele drepturi ce ar putea fi pretinse de alte succesiuni), legal determinată în conformitate şi cu prescripţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primar general împotriva deciziei nr. 257/ A din 10 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1393/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1390/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
