ICCJ. Decizia nr. 1403/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1403/2012
Dosar nr.1711/30/2010
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2051/ PI din 9 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. 1711/30/2010, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantele K.D. şi P.D. împotriva pârâtului Statul Român, reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Timiş, şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să plătească fiecărei reclamante câte 7000 euro, cu titlu de despăgubiri morale, respingând în rest pretenţiile reclamantelor.
Prin Decizia civilă nr. 225/ A din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamanta K.D.; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P. Timiş, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamantele K.D. şi P.D. împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P.
Pentru a adopta această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate, invocată de Statul Român, prin M.F.P., şi, în consecinţă, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 1338 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, în raport cu cauza dedusă judecăţii, Curtea a avut în vedere că sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie şi dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar, în intervalul de 45 de zile de la publicare, Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, rezultă că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Aşadar, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea a apreciat că se impune soluţia admiterii apelului pârâtului, cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantelor.
Această soluţie se impune, chiar dacă pricina se află în apel, avându-se în vedere că norma constatată ca fiind neconstituţională a dat naştere unei situaţii juridice legale (obiective), aflată în curs de desfăşurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunţarea unei hotărâri definitive.
Or, apelul este devolutiv, ceea ce înseamnă că el readuce în faţa instanţei de control judiciar toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în prima instanţă, provocând o nouă judecată asupra fondului.
Faţă de considerentele expuse, ce privesc fondul pretenţiilor reclamantei, apelul acesteia se priveşte a fi neîntemeiat, deoarece, atât timp cât a dispărut temeiul de drept al pretenţiilor acesteia, nu se mai impune a verifica dacă prima instanţă a stabilit corect cuantumul daunelor morale acordate.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta K.D., solicitând admiterea recursului.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a respins în mod incorect apelul său şi a admis fără nicio justificare apelul pârâtei, în baza deciziei Curţii Constituţionale, care, în ceea ce o priveşte, nu este în concordanţă cu legislaţia Curţii Europene, fără a expune alte argumente în susţinerea recursului.
În şedinţa publică din 29 februarie 2012, Curtea, ex officio, a pus în dezbatere nulitatea recursului, din perspectiva imposibilităţii încadrării criticilor în motivele de nelegalitate reglementate în mod limitativ de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Deliberând cu prioritate asupra nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi exhaustiv de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Din interpretarea acestor norme, rezultă că nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs ca întemeindu-se pe cel puţin unul dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.
Or, în speţă, succintele critici formulate de recurenta K.D. nu permit încadrarea acestora în motivele de nelegalitate, reglementate limitativ de lege, recurenta nesusţinând argumentat nelegalitatea soluţiei din apel.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.
Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici.
În consecinţă, reţinând că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ. şi că nu se pot decela motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de reclamanta K.D. împotriva deciziei nr. 225/ A din 15 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta K.D. împotriva deciziei nr. 225/ A din 15 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1405/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1401/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
