ICCJ. Decizia nr. 1409/2012. Civil. Partaj judiciar. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1409/2012

Dosar nr.3878/1/2011

Şedinţa publică din 29 februarie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 mai 2011, M.R. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii V.L. şi C.V., revizuirea hotărârii pronunţate în dosarul nr. 1560/222/2008 al Judecătoriei Botoşani.

În motivarea cererii, revizuienta a susţinut că expertiza efectuată în cauză conţine date ce nu corespund realităţii, nu cuprinde dimensiunile terenului (schiţe fără lungimi şi lăţimi), ceea ce a avut drept consecinţă faptul că nu a fost pusă corespunzător în posesie.

A solicitat revizuirea hotărârii pronunţate în acest dosar şi a fi pusă în posesie potrivit datelor cuprinse în harta cadastrală şi în registrul agricol al localităţii, cu respectarea titlului de proprietate emis în favoarea sa.

Referitor la cererea de revizuire dedusă judecăţii, cu privire la care, din oficiu, a fost invocată necompetenţa acestei instanţe, se constată următoarele:

Potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ. „cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere".

Cum, în speţă, hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunţată de Judecătoria Dorohoi, urmează a se dispune, în temeiul art. 158 alin. (3) C. proc. civ., declinarea competenţei de soluţionare a cererii deduse judecăţii în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Declină competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată de revizuienta M.R. împotriva sentinţei nr. 314 din 12 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Dorohoi, în favoarea Judecătoriei Dorohoi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1409/2012. Civil. Partaj judiciar. Revizuire - Recurs