ICCJ. Decizia nr. 1407/2012. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1407/2012
Dosar nr.36333/3/2009
Şedinţa publică din 29 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.F., N.G., D.I., B.E., B.V., B.A., T.A., V.F., I.M., P.A., T.V.C., D.G., D.A., D.P., H.Ş., H.T.J.M., P.B.J.F., B.S.M.C., H.T.S. şi P.M.C., constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare din 7 septembrie 2004, cu privire la partea din imobil pe care o ocupă, respectiv, apartamentul de la etajul 1 din str. Cristian Tell, cu o suprafaţă de 61,5 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 8823 din 29 iunie 20 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, admiţând excepţia de necompetenţă materială a instanţei, a dispus declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prin acţiunea formulată, s-a solicitat constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare din 7 septembrie 2004, cu privire la partea din imobil reprezentând apartamentul de la etajul 1, situat în Bucureşti, str. Cristian Tell.
Reţinând că imobilul, în totalitatea sa, are o valoare de 570.000 dolari S.U.A., judecătoria a apreciat că nu este competentă material în soluţionarea acestei acţiuni, întrucât, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., ce atrag competenţa materială a tribunalului, în primă instanţă.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată la data de 16 septembrie 2009, iar, la termenul din 28 octombrie 2009, acesta a pus în vedere reclamantei să precizeze valoarea părţii din imobil pentru care a solicitat constatarea nulităţii parţiale a contractului de vânzare-cumpărare, precizare depusă la dosar termenul din 17 februarie 2010.
Din cuprinsul acesteia, a rezultat că apartamentul de la etajul 1 al imobilului, ce face obiectul prezentei cereri, are o valoare de 90.000 lei.
În raport de această precizare, prin sentinţa civilă nr. 220 din 17 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Prin sentinţa civilă nr. 38/ F din 04 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Instanţa de apel, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în condiţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii îl constituie cererea de constatare a nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare din 7 septembrie 2004, cu privire la partea din imobil pe care o ocupă, respectiv apartamentul de la etajul 1 din str. Cristian Tell, cu o suprafaţă de 61,5 mp.
Acest litigiu este unul evaluabil în bani, potrivit deciziei nr. 32 din 09 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în cadrul soluţionării recursului în interesul legii, competenţa instanţelor fiind stabilită în raport de valoarea obiectului pricinii.
Valoarea indicată de reclamantă în faţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a vizat întregul imobil, deşi litigiul poartă doar asupra apartamentului de la etajul 1 al imobilului din Bucureşti, str. Cristian Tell.
Or, având în vedere precizarea făcută în faţa tribunalului, prin care reclamanta a indicat valoarea apartamentului ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a cărui nulitate absolută parţială se solicită prin cererea de chemare în judecată, ca fiind 90.000 lei, Curtea a apreciat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competenţa materială de a soluţiona pricina revine judecătoriei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.M., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea completării probatoriului.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a arătat că aprecierea valorii imobilului, fiind doar subiectivă, ar fi fost datoria instanţei să solicite, şi din partea pârâţilor, în calitatea lor de proprietari ai imobilului, să precizeze valoarea acestei părţi din imobil, aceştia fiind singurii în măsură să aprecieze o valoare cât mai apropiată de pretenţiile lor şi, deci, cea mai apropiată de realitate.
Din probele de la dosar, reiese că reclamanta nu cunoaşte această valoare, deoarece a solicitat, în repetate rânduri, proprietarilor, prin notificări oficiale, să-i comunice valoarea apartamentului, chiar înainte de a fi vândut (notificarea din 3 mai 2004 şi notificarea din 14 septembrie 2005).
Recurenta a menţionat că a declarat recurs şi împotriva sentinţei civile nr. 220 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, pentru care nu am primit încă termen.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:
Asupra criticii de nelegalitate, prin care se invocă greşita stabilire a competenţei de soluţionare a cererii, având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de vânzare-cumpărare din 7 septembrie 2004, cu privire la partea din imobil pe care o ocupă intimata, apartamentul de la etajul 1 din str. Cristian Tell, cu o suprafaţă de 61,5 mp, instanţa de recurs o consideră nefondată, câtă vreme, potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., care reglementează conţinutul cererii de chemare în judecată, această cerere trebuie să cuprindă obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, când preţuirea este cu putinţă.
Cum preţuirea obiectului cererii este în sarcina reclamantei, care, în cauză, a realizat o asemenea operaţiune, împrejurarea că această evaluare este una subiectivă, în absenţa contestării sale, de către pârâţi, la momentul dezbaterii acestui aspect, şi a inexistenţei unor elemente obiective de cuantificare a valorii imobilului în litigiu, nu determină nelegalitatea soluţiei pronunţate în cauză.
În ceea ce priveşte susţinerea, conform căreia recurenta M.M. a declarat recurs şi împotriva sentinţei civile nr. 220 din 17 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, instanţa reţine că recursul menţionat a fost soluţionat irevocabil, fiind respins ca tardiv, prin Decizia civilă nr. 1572 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva sentinţei civile nr. 38/ F din 4 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.M. împotriva sentinţei civile nr. 38/ F din 4 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1409/2012. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1405/2012. Civil → |
|---|
