ICCJ. Decizia nr. 1422/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1422/2012
Dosar nr.2052/117/2009
Şedinţa publică din 1 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 848 din 12 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Cluj, s-au admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca; s-a admis, în parte, acţiunea precizată formulată de reclamantele A.C.M. şi K.G.I.I., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă, s-a dispus dezmembrarea parcelei, în suprafaţă de 1149 mp. teren curte, înscrisă în C.F., conform expertizei întocmită de expert S.A.Ş., şi care face parte integrantă din hotărâre, astfel:
- parcela, teren şi curte în str. Dragalina, în suprafaţă de 691 mp.;
- parcela, teren şi curte în str. Dragalina, în suprafaţă de 458 mp.
S-a dispus restituirea în favoarea reclamantelor a parcelei, în suprafaţă de 691 mp., precum şi reînscrierea pe vechiului proprietar a parcelei, pentru care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantelor.
S-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru parcela din C.F., în suprafaţă de 122 mp. şi pentru construcţia edificată pe această parcelă.
S-a respins acţiunea împotriva pârâţilor Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenienţii O.S.I. şi O.O.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că imobilul în litigiu, constând din casă din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă, cu 3 camere, o bucătărie, dependinţe, curte şi grădină, situat în str. General Ioan Dragalina, a constituit proprietatea tabulară a numiţilor B.C. şi soţia, născută L.I., în părţi egale, aceştia fiind intabulaţi, iar ulterior a trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950.
Reclamantele sunt nepoatele de fiică ale proprietarilor tabulari, mama reclamantelor, defuncta B.E., căsătorită S., fiind fiica proprietarilor tabulari B.C. şi soţia, născută L.I., filiaţie dovedită cu actele de stare civilă depuse la dosar fond.
La data de 16 martie 1997, imobilul a fost dezmembrat, casă şi teren în suprafaţă de 122 mp., şi teren curte în suprafaţă de 1149 mp., primul imobil transcriindu-se în C.F., în favoarea aceluiaşi proprietar, iar cel de-al doilea reînscriindu-se în aceeaşi CF.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 14 noiembrie 1996, imobilul a fost înstrăinat în favoarea intervenienţilor O.S.I. şi O.O., în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul lor de proprietate fiind înscris în C.F.
Ulterior, prin contractul de închiriere din 07 martie 2008, aceşti intervenienţi au obţinut închirierea terenului în suprafaţă de 1802 mp., de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, pe perioada 03 martie 2008-08 aprilie 2009, ce a fost prelungită ulterior prin actul adiţional din 12 octombrie 2009 până la data vânzării terenului, dar nu mai mult de un an, până la data de 08 septembrie 2010.
Prin Decizia civilă nr. 2274/ R din 30 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 40/33/2001, s-a respins, ca nefondat, recursul reclamantelor împotriva deciziei civile nr. 1565 din 27 septembrie 2000 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 4531/2000, prin care s-a menţinut sentinţa civilă nr. 2209 din 22 martie 2000 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. 311/2000, prin care s-a respins acţiunea reclamantelor împotriva pârâţilor Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi O.S.I. şi O.O., având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de familia O., în baza Legii nr. 112/1995.
Prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, la data de 15 august 2001, reclamantele au solicitat restituirea prin echivalent a imobilelor, notificarea fiind respinsă prin Dispoziţia nr. 1226 din 04 martie 2009, cu motivarea că reclamantele nu fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite.
Fiind justificată în cauză calitatea de persoane îndreptăţite a reclamantelor, prin actele de stare civilă anterior menţionate şi prin prisma art. 53 din HG nr. 250/2007, s-a apreciat că nu se mai impune depunerea unui certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor la dosar.
Expertiza întocmită în cauză de expert S.A. a concluzionat în sensul că este posibilă restituirea în natură a unei suprafeţe de 691 mp., care este teren liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001 şi care este situat în spatele construcţiei, în pantă, dar care nu este afectat de construcţii, de servituţi legale, amenajări publice, etc.
În schimb, terenul în suprafaţă de 458 mp. care se constituie tot ca şi o porţiune în pantă, în mijlocul căruia se află calea de acces, sub forma unor scări, ţeava de gaz, reţeaua de apă şi canal, de o parte şi de alta a parcelei, nu este susceptibil de restituire în natură.
S-a reţinut ca neîntemeiată susţinerea intervenienţilor în sensul că restituirea parcelei din spatele casei nu este posibilă, întrucât eventuala cale de acces a reclamantelor la acest teren s-ar suprapune cu calea lor de acces, afectându-le intimitatea, câtă vreme, în prezenta cauză, reclamantele nu au solicitat instituirea unei servituţi de trecere, arătând doar că această chestiune va face obiectul unui alt proces, în cazul în care aceasta se va impune.
Prin Decizia civilă nr. 189/ A din 24 martie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele A.C.M. şi K.G.I.I., apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, precum şi apelul declarat de intervenienţii în interes propriu O.S.I. şi O.O.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii de persoane îndreptăţite, în temeiul Legii nr. 10/2001, a reclamantelor.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii în înţelesul prezentei legi, constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, precum şi, în conformitate cu art. 4 alin. (2), moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Alin. (3) al aceluiaşi art. 4 prevede că succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea, sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.
Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.
Reclamantele din prezenta cauză au formulat la data de 13 august 2001 notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1175 din 13 august 2001 la B.E.J. C.M., solicitând restituirea prin echivalent a imobilului situat în Cluj-Napoca, Str. Dragalina, înscris în C.F., compus din casă cu 3 camere şi dependinţe, pivniţă, magazie şi teren în suprafaţă de 333 mp., arătând în motivarea notificării că imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950, de la antecesorii lor B.C. şi L.I., notificarea fiind respinsă prin Dispoziţia nr. 1226 din 04 martie 2009, cu motivarea că reclamantele nu fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite.
Din arborele genealogic depus la dosar fond, confirmat prin extrasele din registrul stării civile pentru născuţi, pentru decese şi pentru căsătorie, şi prin actele de stare civilă depuse la dosarul de fond, rezultă faptul că B.C. a fost căsătorit cu L.I., din a căror căsătorie a rezultat B.E., născută la 22 ianuarie 1912, căsătorită cu S.R.G., iar din căsătoria acestora din urmă au rezultat două fiice, S.C.M., căsătorită cu A.F. şi S.G.I.I., căsătorită cu K.I., reclamantele din prezenta cauză.
S-a conchis, pe acest aspect, că, având în vedere actele de stare civilă depuse la dosarul instanţei de fond, prin prisma dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată, reclamantele sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, pentru imobilul notificat.
Cu privire la invocarea de către intervenienţi a dispoziţiilor art. 616-619 C. civ., s-a reţinut că în ceea ce priveşte susţinerile din motivele de apel ale intervenienţilor, prin care se invocă dispoziţiile art. 616-619 C. civ., se fac trimiteri la caracteristicile pe care trebuie să le întrunească o servitute de trecere, însă acestea exced obiectului litigiului, câtă vreme, nici prin cererea principală şi nici prin cererea de intervenţie în interes propriu, instanţa nu a fost învestită cu un petit având ca obiect stabilirea unei servituţi de trecere în favoarea terenului în suprafaţă de 691 mp., şi că cererea de intervenţie în interes propriu, prin care intervenienţii au solicitat să se constate că terenul în suprafaţă de 691 mp., este loc înfundat, apare ca fiind inadmisibilă prin prisma art. 111 C. proc. civ.
Cu privire la admisibilitatea cererii reclamantelor de restituire în natură a terenului în litigiu şi cu privire la susţinerea intervenienţilor că acest teren este aferent construcţiei pe care au cumpărat-o în temeiul Legii nr. 112/1995, s-a reţinut că, prin dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, s-a instituit regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv şi care se circumscriu dispoziţiilor acestei legi, în favoarea persoanelor îndreptăţite.
Art. 1 alin. (2) din lege prevede că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv fie compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, fie acordarea de despăgubiri în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în timp ce alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că măsurile reparatorii prin echivalent pot fi combinate.
Iniţial, art. 7 din lege prevedea în ce condiţii se va dispune restituirea în natură, această fiind regula şi în ce condiţii, în cazul de excepţie prevăzut de alin. (3), se va dispune restituirea prin echivalent.
Ulterior, ca urmare a modificărilor ce i-au fost aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, la art. 7, după alin. (4) s-a introdus un nou aliniat, alin. (5), care prevede că „nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare".
Prin urmare, s-a apreciat că este necesar a se stabili ce anume se înţelege prin teren aferent construcţiei înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995.
Statul Român a procedat la o dezmembrare a imobilului preluat de la antecesorii reclamantelor, împărţind la data de 16 martie 1997 acest imobil în două imobile, constând în construcţie şi teren în suprafaţă de 122 mp. şi constând din restul terenului curte în suprafaţă de 1169 mp.
Prin urmare, însuşi Statul Român, proprietarul de la acea dată al imobilul în litigiu, a apreciat la momentul dezmembrării, în anul 1997, că prin teren aferent construcţiei se înţelege terenul în suprafaţă de 122 mp.
Expertul S.A. a apreciat însă că prin teren aferent casei cumpărate de intervenienţi în baza Legii nr. 112/1995, chiar dacă nu o spune folosind exact această terminologie, s-ar înţelege nu doar terenul, în suprafaţă de 122 mp., şi pe care este amplasată casă, ci şi terenul din faţa casei, cu acces la str. Dragalina, în suprafaţă de 580 mp. şi a concluzionat că terenul în suprafaţă de 691 mp., este teren liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001, fiind susceptibil de restituire în favoarea reclamantelor.
Ca urmare a obiecţiunilor formulate de pârât la acest raport de expertiză, s-a efectuat un supliment de expertiză de către acelaşi expert, prin care s-a arătat că terenul în litigiu este în pantă, diferenţa de nivel între frontul la str. Dragalina şi extremitatea de nord este de 22,82 mp., iar pe terenul situat în faţa casei intervenienţilor, trece conducta de apă canal, ţeava de gaz, precum şi un culoar servitute acces pietonal, însă, terenul din spatele casei este teren liber.
Printr-o notă de şedinţă depusă la dosarul instanţei de fond la data de 07 iunie 2010, pârâtul a arătat că este de acord cu varianta II din expertiză în care reclamantelor le-ar reveni terenul în suprafaţă de 691 mp., Statului Român i-ar reveni terenul în suprafaţă de 458 mp., iar intervenienţilor le-ar reveni terenul în suprafaţă de 122 mp. şi construcţia din C.F.
Faptul că în C.F. Cluj s-a notat, asupra imobilului constând din teren în suprafaţă de 1049 mp., un drept de folosinţă în comun pentru proprietarii imobilelor, nu este de natură să le confere intervenienţilor îndreptăţirea de a pretinde şi un drept de proprietate asupra respectivului teren.
Împrejurarea că întregul versant pe care este situat terenul litigios este extrem de instabil şi prezintă în unele porţiuni alunecări, conform expertizei întocmite de ing. S.A.Ş. şi de ing. T.M., expert tehnic judiciar asistent, nu poate constitui un impediment pentru restituirea în natură, în favoarea reclamantelor, a terenului în litigiu, în temeiul Legii nr. 10/2001, eventualele alunecări de teren urmând să afecteze evident terenul de 691 mp. atribuit în proprietate acestora.
Terenul situat în faţa casei intervenienţilor, fiind afectat de servitutea de apă-canal şi gaz, precum şi de o servitute de acces pietonal la casa intervenienţilor, se circumscrie prevederilor art. 10.3 din HG nr. 250/2007, nefiind, deci, posibilă restituirea lui în natură în favoarea reclamantelor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, iar în dezvoltarea criticilor formulate, a arătat că reclamantele nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, după proprietarii tabulari de la data preluării abuzive a imobilului, întrucât nu au depus la dosarul aferent notificării documente din care să rezulte aceasta calitate, respectiv certificatul de moştenitor, de calitate de moştenitor sau acte de stare civilă, în copii legalizate, astfel cum o cer Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, deşi pârâtul a făcut demersuri în acest sens, solicitând actele doveditoare prin mai multe adrese, ultima fiind datată în 27 noiembrie 2007; că deşi instanţa de apel a reţinut că era suficient, potrivit dreptului comun, ca reclamantele să depună acte de stare civilă la dosarul aferent notificării, nu au fost depuse niciun fel de acte din care să reiasă calitatea de moştenitor a acestora, astfel cum s-a arătat mai sus; că soluţiile instanţelor de apel şi fond sunt nelegale în ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţei de 691 mp teren, întrucât terenul în litigiu se afla în spatele construcţiei aparţinând intervenienţilor, fiind un teren în pantă, ce creează disconfort considerabil proprietarilor acestei construcţii, iar în ipoteza în care reclamantele vor dori să construiască un imobil pe acel teren, nu s-a stabilit cum vor ajunge la acesta, cu atât mai mult cu cât nu s-a dispus instituirea unui drept de servitute în favoarea terenului restituit; că la pronunţarea hotărârii nu s-a ţinut seama de obiecţiunile formulate cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză, pe care le susţine în continuare ca fiind pertinente.
S-a conchis, că, în situaţia în care instanţa consideră că reclamantele fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, deşi în faza administrativă nu au făcut o asemenea dovadă, soluţia oportună, în speţă, este aceea a acordării de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru întreg imobilul revendicat.
Examinând Decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanţă, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru cele ce succed:
Critica potrivit căreia Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 3 din Legea nr. 10/2001, cu motivarea că reclamantele nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii în temeiul acestui act normativ, întrucât nu au depus aferent notificării documentele care atestă această calitate, este nefondată.
Astfel, în mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001, prima etapă o reprezintă procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 22-26 din legea republicată, iar obligaţia persoanei îndreptăţite de a depune actele doveditoare este stabilită de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Termenul pentru depunerea actelor doveditoare a fost prelungit prin mai multe ordonanţe de urgenţă, ultima fiind OUG nr. 10/2003, iar art. 23 din lege, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, prevede că actele doveditoare pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Potrivit textului menţionat, entitatea învestită cu soluţionarea notificării are obligaţia să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziţiei, după caz, iar stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează posibilitatea instanţei, investită cu acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din lege, de a soluţiona procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
Stabilirea obligaţiei pentru instanţă de a soluţiona pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară domeniului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiţie, recunoscut prin art. 21 din Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin acelaşi articol al Constituţiei şi recunoscut părţilor prin art. 6 din C.E.D.O.
Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părţilor implicate în proces, iar accesul la justiţie nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanţa, ci şi prin dreptul recunoscut părţilor de a propune dovezile care să le susţină pretenţiile, precum şi prin dreptul instanţei de a cenzura pertinentă, concludentă şi utilitatea lor, de a încuviinţa administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situaţiei de fapt şi de a-şi întemeia soluţia pe probele administrate.
De aceea, critica formulată de recurentul-pârât, potrivit căreia reclamantele nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, întrucât nu au depus actele doveditoare în acest sens anexat notificării, este nefondată, astfel că legal instanţele de fond şi apel au soluţionat acţiunea reclamantelor pe baza actelor doveditoare depuse în etapa demersului judiciar al acestora.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-pârât în sensul că a solicitat reclamantelor-intimate depunerea actelor doveditoare prin mai multe adrese, ultima fiind emisă la data de 27 noiembrie 2007, nu pot fi primite pentru că aceste demersuri sunt lipsite de consecinţe juridice, respectiv prorogarea termenului de soluţionare a notificării, întrucât, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată, unitatea deţinătoare soluţionează notificarea reclamanţilor în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, termen în care pârâtul trebuia să analizeze notificarea şi, în măsura în care constată că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei, trebuia să comunice în scris notificatoarelor depunerea probelor solicitate.
Criticile potrivit cărora nu se putea dispune restituirea în natură către reclamante a terenului în suprafaţă de 691 m.p., cu motivarea că acesta este situat în spatele proprietăţii intervenienţilor şi prin aceasta se creează disconfort acestora, sunt nefondate, întrucât terenul în litigiu era liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001, nefiind afectat unei utilităţi publice, situaţie în care, corect, cu aplicarea art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanţele de fond şi apel au dispus restituirea acestuia în natură, către reclamante.
Criticile formulate de pârât potrivit cărora, în măsura în care intimatele-reclamante vor înţelege să edifice pe terenul în litigiu construcţii, trebuia instituit de către instanţele de judecată un drept de servitute în favoarea terenului restituit, nu vor fi analizate, întrucât, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, sunt străine de natura pricinii, câtă vreme instanţele de fond nu au fost investite cu un petit în acest sens.
Celelalte critici formulate de recurentul-pârât, aşa cum au fost expuse mai sus, nu vor fi analizate, întrucât vizează modul de apreciere a probatorului administrat, ceea ce nu se circumscrie nici unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva deciziei nr. 189/ A din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1420/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1409/2012. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... → |
|---|
