ICCJ. Decizia nr. 1443/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1443/2012
Dosar nr. 14418/3/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 martie 2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. 14418/3/2010, reclamantul U.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin M.F.P. solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro (echivalent în lei la data introducerii cererii, respectiv 8.000.000 lei) reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic, la pedeapsa închisorii la 12 ani pentru săvârşirea infracţiunii „crimă de uneltire contra orânduirii sociale" prevăzută de art. 209 partea a III-a C. pen. în vigoare la momentul respectiv, conform sentinţei penale nr. 1294/1954 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1278 din 9 septembrie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantul U.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P. şi a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că situaţia dedusă judecăţii se circumscrie prevederilor art. 1 din Legea nr. 221/2009, constituind o condamnare cu caracter politic, reclamantul având dreptul să beneficieze de prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Cât priveşte cuantumul pretenţiilor exprimate de reclamant în acţiune, tribunalul a avut în vedere că fiind vorba de repararea unui prejudiciu moral pentru a cărui cuantificare nu există criterii ştiinţifice exacte şi precise de determinare, principiile de care se impune a se ţine seama sunt pe de o parte acela că daunele morale trebuie să aibă un efect compensator raportat la valorile morale lezate, iar pe de altă parte nu trebuie să se constituie în amenzi excesive pentru cel de la care se pretind şi nici într-un mijloc de îmbogăţire.
Prima instanţă a mai reţinut că este adevărat că reclamantul, ca urmare a condamnării suferite sub vechiul regim, a avut de suportat o serie de consecinţe atât pe plan fizic, psihic cât şi profesional şi social, însă cu toate acestea, suma de 2.000.000 euro pretinsă de acesta cu titlu de reparaţie morală este nejustificată, atât în raport cu situaţia dedusă judecăţii şi faptul că reclamantul a mai beneficiat de măsuri reparatorii şi în baza altor dispoziţii legale speciale ce i-au recunoscut acest drept, dar chiar şi de jurisprudenţa în materie, inclusiv cea a C.E.D.O.
În concluzie, ţinând cont de modificările legislative intervenite în planul aplicării Legii nr. 221/2009 în ceea ce priveşte cuantificarea acestor măsuri de către însuşi legiuitorul care a recunoscut dreptul celor aflaţi în situaţii similare cu cea a reclamantului, de a beneficia de acestea, tribunalul a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei cu titlu de daune morale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 249/ A din 9 martie 2011, a respins apelul declarat de reclamantul U.A., ca nefondat. A fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P. şi a fost schimbată în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, urmare a sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi soluţionării acestei excepţii prin deciziile nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale.
Faţă de cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul deciziilor menţionate, obligatorii atât pentru instanţe, cât şi pentru persoanele care au solicitat instanţelor să li se recunoască şi stabilească despăgubiri morale, în baza Legii nr. 221/2009, constând în sume de bani, s-a arătat că acestea urmează să reprezinte un răspuns la motivele de apel formulate de către toţi apelanţii.
Instanţa de apel a mai constatat că, în temeiul dispoziţiilor speciale consacrate în Decretul - Lege nr. 118/1990, reclamantul a beneficiat de recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă precum şi de drepturile băneşti, reglementate de acest act normativ.
Curtea de apel a avut de asemenea în vedere faptul că în situaţia admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi din lege, Decizia definitivă a Curţii Constituţionale produce efecte juridice cât priveşte aplicarea normei juridice.
În cazul în care se decide că prevederea legală în cauză este neconstituţională, cum este şi cazul de faţă, ea nu mai poate fi aplicată, procesul judecându-se la instanţele judecătoreşti cu luarea în considerare a acestei noi realităţi juridice.
Ca atare, s-a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale paralizează efectele juridice ale normei juridice contestate şi constatată ca nefiind conformă prevederilor Constituţiei.
Efectele pentru viitor date deciziilor instanţei constituţionale, în controlul "a posteriori", semnifică faptul că ele nu se aplică situaţiilor juridice sau drepturilor câştigate sub imperiul legii înainte de declararea ei ca neconstituţională, or, în cazul de faţă, hotărârea de primă instanţă este atacată cu apel.
Cum apelul este o cale de atac devolutivă, judecata în apel fiind tot o judecată de fond, persoana care a solicitat aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, nu se poate prevala de un drept câştigat atâta vreme cât litigiul nu a fost soluţionat încă printr-o hotărâre definitivă şi care să consfinţească puterea lucrului judecat asupra pretenţiilor deduse judecăţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul U.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanţa de apel a încălcat principiul neretroactivităţii, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale este pronunţată ulterior sentinţei primei instanţe dată în cauza pendinte.
Astfel, recurentul a susţinut că instanţa de apel, prin recunoaşterea şi aplicarea efectelor deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale în prezenta cauză, a încălcat principiul neretroactivităţii legii.
De asemenea, recurentul a mai susţinut că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, aceasta neputând acorda mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu s-a solicitat respingerea în tot a acţiunii, ci doar cenzurarea cuantumului sumei solicitate de către reclamant.
Analizând Decizia atacată în raport de criticile formulate şi de Decizia în interesul Legii nr. 12/2011, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu prioritate, se constată că susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut este greşită, deoarece ipoteza la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ. are în vedere obiectul litigiului. În acest sens, se poate imputa instanţei că a acordat mai mult decât s-a cerut numai atunci când, prin soluţia pronunţată, a depăşit cadrul procesual determinat de părţi în privinţa obiectului litigiului, situaţie care nu se regăseşte în cauză.
Contrar susţinerilor recurentului, curtea de apel a dezlegat corect problema de drept care se punea în speţă, aceea dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecăţii, în condiţiile în care a fost declarat neconstituţional, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al articolului menţionat se prevede că deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
În raport de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanţe, potrivit dispoziţiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ.
Astfel, s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care, la această dată, era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Or, în speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, nu se pronunţase în apel Decizia atacată, cauza nefiind deci soluţionată definitiv la data publicării respectivei decizii.
Nu se poate spune că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii, ivit înaintea definitivării sale.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O., câtă vreme la data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său la despăgubiri.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că, prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Având în vedere considerentele expuse, urmează a se reţine că, în mod legal, curtea de apel a făcut aplicarea la speţă a deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, astfel că nefiind întrunite cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul U.A. împotriva deciziei nr. 249/ A din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1445/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1441/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
---|