ICCJ. Decizia nr. 1445/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1445/2012
Dosar nr. 7598/108/2010
Şedinţa publică din 1 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Arad, secţia civilă, reclamanta D.E.P.A.B.D. a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în Italia, pe o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei R.D., invocând dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că pârâta a fost expulzată din Italia la 08 septembrie 2010, în baza prevederilor Acordului dintre România şi Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală, ratificat prin Legea nr. 173/1977.
Pe numele pârâtei a fost emis de către Prefectul Provinciei Pescara un decret de îndepărtare, măsura fiind luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada şederii în Italia, respectiv a încălcat interdicţia de a intra pe teritoriul Italiei, având o activitate infracţională prin care a dus atingere ordinii şi siguranţei publice.
Prin sentinţa civilă nr. 808 din 24 noiembrie 2010, Tribunalul Arad a constatat încetată de drept procedura judiciară declanşată ca urmare a cererii formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta R.D., având ca obiect restrângere drept la libera circulaţie în străinătate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, potrivit motivelor cuprinse în cererea formulată de reclamantă, aceasta a solicitat instanţei de judecată aplicarea măsurii restrângerii dreptului reclamantului la libera circulaţie în Italia în temeiul art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, text de lege care a fost abrogat în cursul procesului în baza art. I din Legea nr. 206/2010.
În plus, s-a reţinut că, conform art. II lit. c) din acelaşi act normativ, Legea nr. 206/2010, toate procedurile judiciare aflate în curs de desfăşurare şi pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă pentru instituirea măsurii de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a), art. 39 alin. (1) şi art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005, încetează de drept.
Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 158 din 8 februarie 2011, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte obiectul şi temeiul de drept al acţiunii civile promovate de către reclamantă, acestea au fost corect decelate de către prima instanţă în raport de conţinutul cererii şi de dispoziţiile art. 84 şi art. 129 C. proc. civ., conform cărora instanţa de judecată, în baza rolului său activ, trebuie să se orienteze nu după sensul literar sau juridic al termenilor folosiţi, ci după cel pe care reclamantul a înţeles să-l atribuie acelor termeni, după natura dreptului şi scopul urmărit prin exercitarea acţiunii civile.
Astfel, s-a arătat că reclamanta, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în partea introductivă a indicat dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, însă motivarea expusă redă integral textul literei a din textul legal precizat: „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unuia acord de readmisie încheiat între România şi acel stat".
Ca atare, s-a reţinut că, în raport de motivele expuse de către reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, ce reproduc integral textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, (abrogat prin Legea nr. 206/2010), tribunalul a decelat corect obiectul cererii de chemare în judecată şi temeiul de drept aplicabil, în raport de care în mod just a constatat încetată de drept procedura judiciară de faţă.
De altfel, în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că, prin şederea pârâtei R.D. pe teritoriul Italiei, respectiv prin comportamentul acesteia, s-a adus atingere gravă intereselor României sau relaţiilor bilaterale cu acel stat.
Textul art. 38 lit. b) din actul normativ arătat cere un comportament al pârâtei de o gravitate care să fie aptă a vătăma serios interesele României, respectiv raporturilor dintre cele două ţări, lucru ce nu s-a probat în cauză. Pârâta a fost expulzată din Italia, după cum rezultă din actele existente la dosar, pe motiv de şedere (intrare ilegală) pe teritoriul Italiei, aspect care prin sine însuşi nu poate avea gravitatea cerută de lege pentru admisibilitatea prezentei acţiuni.
În plus, existenţa unor obligaţii legale ale reclamantei (de înaintare a dosarului de returnare instanţei de judecată) nu poate conduce, în niciun caz la concluzia existenţei pentru instanţa de judecată astfel învestită a unei obligaţii de admitere a acţiunii, fără a se analiza la cazul concret îndeplinirea cerinţelor legale pentru a se dispune o măsură de restrângere a drepturilor pârâtei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta D.E.P.A.B.D., fără a indica vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, în considerarea dispoziţiilor prevederilor lit. b) ale obiectivului din HG nr. 1347/2007, în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, în mod eronat instanţa de apel a reţinut că, în baza prevederilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, se încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfăşurare şi pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Astfel, recurenta a arătat că această măsură operează pentru procesele civile întemeiate pe prevederile art. 38 lit. a), şi nu pe cele ale art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Recurenta a mai susţinut că instanţa a pronunţat o hotărâre vădit nelegală, încălcând prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora instanţei îi incumbă obligaţia de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Examinând Decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanţa de judecată, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206 din 11 noiembrie 2010 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, la data intrării în vigoare a noii legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfăşurare şi pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate, începute în temeiul art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.
În prezenta cauză, se susţine că procedura judiciară pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate a fost începută în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, aşa cum s-a indicat prin acţiunea introductivă.
Însă, din argumentarea redată de recurenta - reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, se conturează o situaţie de fapt (confirmată prin probele cauzei) ce se circumscrie dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, iar nu prevederilor art. 38 lit. b) din acelaşi act normativ, intimata fiind returnată din Italia în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi statul respectiv.
În raport de aceste împrejurări, se constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, făcând o corectă aplicare a legii pe baza situaţiei de fapt stabilite, astfel că este neîntemeiată susţinerea recurentei privind încălcarea prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a schimbat obiectul acţiunii.
Totodată, trebuie subliniat că temeiul juridic al acţiunii indicat de reclamantă nu leagă instanţa, care este îndreptăţită şi chiar obligată, în exercitarea rolului activ, să dea cererii deduse judecăţii calificarea juridică exactă.
Cum acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă se încadrează în dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care reglementează restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, se reţine că, în mod legal, instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe, care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206/2010 şi a constatat încetată de drept procedura judiciară faţă de intimata R.D.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 158 din 8 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1446/2012. Civil. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1443/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
