ICCJ. Decizia nr. 1459/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1459/2012
Dosar nr.4942/3/2008
Şedinţa publică din 2 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 617 din 20 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti prin Primarul General pe capetele 2 şi 3 din cererea principală, aşa cum a fost modificat şi pe capătul 3 din cererea de intervenţie în interes propriu, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepţia prematurităţii capătului de cerere principală modificată, formulată în contradictoriu cu A.N.R.P.; a fost respins acest capăt de cerere ca prematur formulat; a fost admisă în parte cererea principală aşa cum a fost modificată, formulată de reclamantul S.N., decedat şi moştenit de D.M. şi în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta S.M., fiind obligat pârâtul Municipiul Bucureşti să emită în favoarea reclamantei şi intervenientei în interes propriu dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul solicitat prin notificare, situat în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut ca întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti pe capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume de bani pentru construcţiile demolate şi pe capătul din cererea de intervenţie având ca obiect obligarea aceluiaşi pârât la plata sumei de 2.400.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării este obligată ca prin decizie sau dispoziţie motivată să acorde persoanei îndreptăţite, în compensare, bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În aceste condiţii, capetele 2 şi 3 din cererea principală şi capătul 3 din cererea de intervenţie au fost respinse, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu A.N.R.P., prima instanţă a reţinut că este prematur formulat întrucât în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, s-a precizat că procedura de acordare a despăgubirilor pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură se finalizează prin emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 26 din OUG nr. 81/2007.
Nefiind finalizată această procedură, dreptul reclamantului de obligare a pârâtei A.N.R.P. la achitarea în numerar a despăgubirilor în cuantum de 500.000 lei, nu s-a născut, astfel că cererea reclamantei a fost apreciată ca fiind prematur formulată.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pârâtul nu şi-a respectat obligaţia prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, printr-o dispoziţie motivată asupra cererii de acordare a măsurilor reparatorii.
Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, tribunalul a reţinut că reclamanta şi intervenienta I.I. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului conform contractului de vânzare – cumpărare din 15 iunie 1920, autentificat de Tribunalul Ilfov, imobil ce a fost expropriat de la S.A., fiica numitului I.I.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta D.M. şi intervenienta S.M. criticând-o ca netemeinică şi nelegală întrucât terenul proprietatea autorilor lor avea o suprafaţă de 330 m.p., fapt ce rezultă din extrasul de carte funciară şi nu doar suprafaţa de 307 m.p.
Au mai criticat faptul că deşi în considerentele sentinţei tribunalul a reţinut că va obliga pârâtul să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent bănesc, în dispozitiv obligaţia instituită în sarcina Municipiului Bucureşti este aceea de a emite dispoziţie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent nu şi aceea de a constata că valoarea măsurilor reparatorii este de 1.994.636 lei.
Prin Decizia civilă nr. 38/ A din 26 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respins apelul formulat de apelanţii – reclamanţi S.M. şi D.M. împotriva sentinţei civile nr. 617 din 20 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
Este nefondată critica recurenţilor referitoare la faptul că instanţa trebuia să dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 330 m.p., teren întrucât prin notificarea înregistrată la B.E.J. B.R.B., din 14 februarie 2002, defunctul reclamant S.N., moştenit de D.M. şi intervenienta S.M. au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 307 m.p. şi construcţia edificată pe acest teren, situat în Bucureşti, expropriat în baza Decretului nr. 360/1984.
Aşadar acesta a fost obiectul învestirii, pe procedura specială şi în aceste limite a fost soluţionată contestaţia.
A mai reţinut instanţa de apel că, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
S-a reţinut că imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 360/1984, iar în anexa Decretului figurează suprafaţa de 307 m.p., pe str. Aviator Darian şi construcţia în suprafaţă de 153 m.p.
A mai constatat instanţa de apel că nu există probe contrare în sensul legii, în ceea ce priveşte suprafaţa terenului supusă exproprierii, ci doar date contradictorii, în condiţiile în care actul de vânzare – cumpărare, din 15 iulie 1920 de Tribunalul Ilfov, prin care autorul reclamantei şi al intervenientei a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prevăzând că, terenul are lungimea de 20 m şi lăţimea de 18 m, procesul – verbal pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti, consemnează o suprafaţă de 330 m.p., iar în evidenţele fiscale figurează S.A. cu o suprafaţă de 320 m.p.
Expertiza tehnică efectuată în cauză, care a avut ca obiectiv, printre altele, identificarea terenului în suprafaţă de 307 m.p., iar în apel nu s-au solicitat de către apelanţi probe suplimentare sub acest aspect.
Trecând la examinarea celui de-al doilea motiv de apel, privind obligaţia pârâtului de a se pronunţa cu privire la valoarea despăgubirilor, curtea a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acestea se stabilesc în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanta D.M. şi intervenienta S.M. invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici de nelegalitate:
Ambele instanţe au încălcat legea, respectiv art. 24 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, care prevede că în lipsa unor probe contrare, existenţa şi întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive.
În consecinţă, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a luat măsura preluării abuzive adică pentru suprafaţa de 330 m.p.
O altă critică se referă la faptul că, instanţa de apel trebuia să oblige pârâtul la emiterea în beneficiul acestora a unei decizii cu propuneri de măsuri reparatorii în valoare de 1.994.636 lei.
Faţă de cele expuse, recurentele au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi în rejudecare să se dispună conform cu cele solicitate.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
În materia Legii nr. 10/2010, prin dispoziţiile art. 24 alin. (1), legiuitorul a prevăzut că, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în aplicarea prevederilor alin. (1) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţinea imobilul sub nume de proprietar.
Or, în speţă, imobilul a fost expropriat de la S.A., prin Decretul nr. 360/1984, aceasta figurând ca proprietară, iar în anexa la decret figurează teren în suprafaţă de 307 m.p., situat în str. Aviator Darian şi construcţie în suprafaţa de 153 m.p.
Aşa fiind, şi în lipsa altor probe, în mod corect instanţele au stabilit întinderea dreptului de proprietate la suprafaţa de 307 m.p., solicitată de altfel şi prin notificare.
Este nefondată şi critica referitoare la faptul că, ambele instanţe nu au luat în considerare valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat de 1.994.636 lei, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Sub acest aspect, se constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, deoarece tribunalul a obligat pârâtul să emită în favoarea recurentelor Decizia cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.
Stabilirea despăgubirilor conform Titlului VII înseamnă că valoarea finală este stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu posibilitatea atacării deciziei în instanţa de contencios administrativ.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.M. şi intervenienta S.M. împotriva deciziei civile nr. 38/ A din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1464/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1446/2012. Civil. Acţiune în constatare.... → |
|---|
