ICCJ. Decizia nr. 1463/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1463/2012
Dosar nr. 37081/3/2010
Şedinţa publică din 02 martie 2012
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 269A din 14 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi G.C. şi G.E. împotriva sentinţei civile nr. 1859 din 02 decembrie 2010 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât Ministerul Finanţelor Publice; a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Tribunalul Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03 august 2010 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 37081/3/2010, reclamanţii G.C. şi G.E. au chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la restituirea de piaţă stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare al apartamentului situat în Bucureşti, sector 1.
Prin sentinţa civilă nr. 1859 din 02 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca fiind prescrisă acţiunea formulată de reclamanţii G.C. şi G.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, aşa cum arată şi reclamanţii, contractul de vânzare - cumpărare pe care aceştia l-au încheiat cu privire la apartamentul în litigiu, în temeiul Legii nr. 112/1995, a fost desfiinţat prin decizia rămasă irevocabilă, a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, nr. 208/2004.
Reclamanţii puteau promova o cerere de despăgubiri întemeiată pe Legea nr. 10/2001, care prin art. 50 reglementa posibilitatea acestora de a obţine preţul plătit actualizat, ca urmare a desfiinţării contractului, în termen de 3 ani de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de desfiinţare a contractului, acest moment fiind 01 iunie 2005, data pronunţării deciziei Curţii de Apel Bucureşti de respingere a recursurilor.
Cererea de faţă a fost promovată de reclamanţi la aproximativ 5 ani de la acest moment, deci peste termenul de prescripţie.
Pe de altă parte, nu se poate reţine că Legea nr. 1/2009, care a modificat şi completat Legea nr. 10/2001, dă dreptul reclamanţilor la a se considera în termenul legal a solicita aceste despăgubiri, prin aceasta lămurindu-se doar unele aspecte legate de natura despăgubirilor şi persoana de la care pot fi solicitate, precum şi aspecte legate de motivele care au condus, în diverse situaţii, la desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, precum încălcarea dispoziţiilor acestei legi ori cele desfiinţate, lipsite de efecte ca urmare a acţiunilor în revendicare promovate de către foştii proprietari, admise.
În speţă, reclamanţilor li s-a desfiinţat acest contract pentru reaua credinţă şi scopul ilicit, astfel că raportat la dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, incident în cauză, aceştia nu mai sunt în termenul de a pretinde despăgubirile reglementate de lege.
Asupra apelului formulat de reclamanţi, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin adoptarea O.U.G. nr. 184/2002, deci începând cu data de 21 decembrie 2002, soluţia este parţial diferită în privinţa titularului obligaţiei corelative de restituire a preţului actualizat, respectiv în ceea ce priveşte Ministerul Finanţelor Publice.
S-a prevăzut astfel că la art. 51 se introduc alin. (2) şi (3) cu următorul cuprins: „(2) Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru. (3) Plata sumelor prevăzute la alin. (2) se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995";,
Articolul 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009, prevede că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.
Acest text legal constituie izvorului unui raport juridic obligaţional nou şi ca atare, având în vedere că potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune, momentul respectiv în cadrul unor asemenea cereri este cel al intrării în vigoare a Legii nr. 1/2009, respectiv 6 februarie 2009.
Termenul de prescripţie, cu caracter general, aplicabil acţiunilor prin care se valorifică drepturi de creanţă este instituit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia „termenul de prescripţie este de 3 ani (...)”. Acest termen se aplică tuturor acţiunilor personale, indiferent de izvorul concret al raporturilor juridice, cu excepţia cazurilor pentru care sunt stabilite termene speciale de prescripţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, criticând-o, în esenţă, pentru următoarele motive:
1. Actul de vânzare cumpărare încheiat G.C. si G.E. a fost desfiinţat ca urmare a constatării nulităţii acestuia prin decizia civilă nr. 208 din 10 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti şi de la acest moment a început sa curgă termenul de prescripţie de 3 ani reglementat de Decretul 167/1958 aplicabil acţiunii in restituirea preţului imobilului.
Acţiunea reclamanţilor este prescrisă întrucât la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009 nu s-a prevăzut posibilitatea curgerii unui nou termen de prescripţie ci sunt reglementate doar anumite aspecte referitoare la modalităţile şi persoana obligată a plăti despăgubiri în baza legii.
2. S-a reţinut în mod greşit că prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului acestuia, făcând aplicarea art. 297 C. proc. civ.
Atunci când a pronunţat decizia atacata instanţa nu a avut in vedere faptul că art. 137 alin. (1) C. proc. civ. dispune că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Dispoziţiile procedurale de mai sus, obliga instanţa ca, odată invocată o excepţie, să o soluţioneze. Astfel, în mod corect instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în cauza, cu prioritate, nefiind necesară soluţionarea cauzei pe fond.
Analizând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed:
1. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte curgerea termenului de prescripţie, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin cererea formulată la data de 30 august 2010, reclamanţii G.C. şi G.E. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata unei sume reprezentând preţul de piaţă al apartamentului nr. 1 situat în Bucureşti, indicând în drept dispoziţiile art. 50 alin. (3) şi art. 50 ind. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009.
Potrivit art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, invocat în susţinerea cererii, (1) proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare. (2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză.
Acest text legal a fost introdus prin Legea nr. 1/2009, de modificare şi completare a Legii nr. 10/2001, neputându-se astfel considera că dreptul conferit prin acesta s-a născut anterior reglementării, respectiv din anul 2004, când s-a pronunţat decizia în raport de care calculează termenul de prescripţie pârâtul recurent.
Este vorba despre un drept subiectiv cu un conţinut nou, conferit de la o anumită dată prin lege, care nu exista anterior, pentru a fi supus unui alt calcul al termenului de prescripţie. Prescripţia nu poate curge înaintea naşterii dreptului şi nici împotriva celui care nu deţinea un asemenea drept.
2. Cea de a doua critică de recurs, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu este fondată în condiţiile în care, aşa cum a reţinut instanţa de apel cu aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ., nu s-a intrat în cercetarea fondului de prima instanţă, prin admiterea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursului ca nefondat.
Cu aplicarea art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât va fi obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi G.E. şi G.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei civile nr. 269A din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul pârât Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi G.E. şi G.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1044/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 150/2012. Civil → |
|---|
