ICCJ. Decizia nr. 1044/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1044/2012
Dosar nr. 7030/95/2010
Şedinţa publică din 17 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 138 din 3 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul formulat de reclamantul B.T., împotriva sentinţei civile nr. 338 de la 14 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă; a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Public, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, împotriva sentinţei civile nr. 338 de la 14 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia civilă, şi a schimbat sentinţa civilă în parte, în sensul că a respins capătul de cerere privind acordarea de daune morale.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub numărul 7030/95/2010, reclamantul B.T. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligat acesta la plata de despăgubiri şi a se constata caracterului politic al măsurii luate împotriva sa, conform Legii 221/2009.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost judecat şi condamnat prin sentinţa penală 932 din 31 iulie 1963 de către Tribunalul Popular al Raionului Tg-Jiu la o pedeapsă de 6 luni închisoare contravenţională pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Decretul 151/1950, pe motivul că nu a fost lămurit să se înscrie în gospodăria colectivă şi că ar fi violat perimetrele GAC ,,Drum nou” în punctul ,, Bucureasa” de pe raza comunei Dăneşti, respectiv a arat şi însămânţat terenul în suprafaţă de 0,50 ha care anterior a fost terenul său.
Prin sentinţa nr. 338 din 14 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr. 7030/95/2010 s-a admis în parte acţiunea.
S-a constatat caracterul politic al condamnării aplicată reclamantului – inculpat B.T. în dosarul nr. 2859/1963 prin sentinţa penală nr. 932 din 31 iulie 1963.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 Euro în echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Prima instanţă a reţinut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei,coroborate cu declaraţiile martorilor,a rezultat că reclamantul a fost condamnat la 6 luni închisoare corecţională prin sentinţa penală nr. 932 din 31 iulie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului Tg-Jiu, pentru că nu a respectat schimburile de terenuri pentru terenurile proprietatea sa şi supuse comasării, schimburi care erau obligatorii în raport de art. 5 din Decretul 151/1950 şi s-a opus introducerii acestora în perimetrul GAC ,, Drum nou”.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative altele decât cele prevăzute la art. 3 pot de asemenea să solicite instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora , iar în raport de starea de fapt instanţa a reţinut că cererea petentului se întemeiază pe aceste dispoziţii.
În stabilirea cuantumului despăgubirilor tribunalul a luat în considerare consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic de către reclamant, având în vedere că s-a dovedit că acesta a avut probleme de sănătate după executarea pedepsei, iar întreaga familie a suferit atât pe plan moral, cât şi material, întrucât reclamantul era singurul întreţinător.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi acordat de instanţă s-au în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 1, potrivit cărora cuantumul se poate stabili până la suma de 10000 Euro când despăgubirile sunt solicitate de persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei maxime prevăzută de lege, întrucât cuantumul daunelor morale stabilite de către instanţa de fond este modic raportat la suferinţele pricinuite apelantului şi familiei sale, prin condamnarea suferită. A mai solicitat să se modifice numele său consemnat greşit în sentinţa civilă atacată, din „B.” în „B.Ă.”.
Prin apelul formulat, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, întrucât prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 221/2009, iar în această situaţie nu se mai pot acorda daune morale.
Curtea a apreciat că apelul pârâtului este fondat, iar apelul reclamantului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica formulată de reclamant în privinţa numelui nu a mai fost susţinută, apărătoarea reclamantului învederând că va formula cerere de îndreptare a erorii materiale.
La momentul promovării acţiunii de către reclamant erau în vigoare dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic sau persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în justiţie.
Prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010 dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituţionale.
În conformitate art. 147 alin. (1) din Constituţie, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituţională îşi încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispoziţiile sunt suspendate de drept.
La momentul soluţionării apelurilor prezente, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituţional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispoziţiile legii fundamentale, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistenţa normei juridice.
Potrivit condiţiilor stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepţia. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
Conform principiului aplicării imediate a legii noi, instanţa este obligată să aplice dispoziţiile legale în vigoare la data când soluţionează cauza, inclusiv în căile de atac, fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze. Prin urmare, se constată că la data soluţionării apelurilor nu mai sunt în vigoare dispoziţiile legale ce au stat la baza promovării acţiunii.
În această situaţie, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin deciziile nr. 1358 şi 1360 din 21 octombrie 2010, nu se poate susţine că reclamanţii au dobândit o ,,speranţă legitimă „(astfel cum este consacrată în jurisprudenţa CEDO), prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din lege la acordarea daunelor morale, tocmai datorită existenţei unei dispute asupra corecte aplicări a legii interne (cauza Kopecky contra Slovaciei).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, iar în susţinerea acestuia s-au formulat următoarele motive:
1. Aplicarea decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea Constituţională nu răspunde exigenţelor impuse în art. 15 alin. (2) din Constituţie, aceasta trebuind să nu se aplice raporturile juridice născute anterior. Un proces civil aflat pe rolul instanţelor, dar nesoluţionat printr-o hotărâre definitivă, priveşte un raport juridic de drept substanţial născut anterior intrării în vigoare a legii civile noi.
2. Art. 16 alin. (1) din Constituţia României stabileşte că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, iară privilegii şi fără discriminări.
Aplicarea art. II din O.U.G. nr. 62/2010 proceselor aflate în curs dă naştere unei discriminări care este evidentă dacă una dintre acţiuni este soluţionată prin hotărâre definitivă până la momentul intrării în vigoare a ordonanţei, iar cealaltă nu este soluţionată prin hotărâre definitivă, din motive care nu au nicio legătură cu conduita procesuală a reclamantului (instanţe aglomerate, termene lungi, o casare sau o desfiinţare pe lipsa de procedură etc). Într-o astfel de situaţie, persoana a cărei acţiune nu a fost soluţionată definitiv este discriminată în mod nejustificat urmare a aplicării textul art. II.
Pe lângă faptul că dispoziţiile ordonanţei de modificare nu se aplică acţiunilor introduse anterior intrării în vigoare a acesteia, aceasta ridică probleme de constituţionalitate prin aportare la dispoziţiile art. 15 alin. (2), respectiv la art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, susţinând că s-a făcut o corectă aplicare în cauză a deciziilor Curţii Constituţionale reţinute.
Asupra recursului formulat în cauză.
Prin decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 789 din 7 noiembrie 2011, s-a statuat că urmare deciziilor Curţii Constituţionale şi nr. 1.360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial, în considerarea, în esenţă, faţă de recursul formulat, a următoarelor argumente :
Art. 147 alin. (4) din Constituţie prevede că decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produce efecte numai pentru viitor, iar nu şi pentru trecut.
Împrejurarea că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
Fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, acest lucru nu înseamnă că efectele acestui act normativ se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu este vorba de un act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Unor situaţii juridice voluntare nu le poate fi asimilată situaţia acţiunilor în justiţie, aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi de aceea intrând sub incidenţa noului act normativ.
Cum deciziile în interesul legii sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit art. 330 ind. 7 alin. (4) C. proc. civ., şi cum reclamantul nu deţinea o hotărâre definitivă prin care să i recunoască dreptul la despăgubiri morale la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale în discuţie, cererea privind daunele morale nu se mai justifică .
Urmează a se constata astfel că instanţa de apel a făcut corectă aplicare în cauză deciziilor Curţii Constituţionale, ceea ce face să nu fie fondat primul motiv de recurs, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
2. Al doilea motiv nu se impune a mai fi analizat, acesta vizând cuantumul despăgubirilor, în condiţiile în care articolul legal ce conferea dreptul la daune morale a fost declarat neconstituţional.
În considerarea celor reţinute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.T. împotriva deciziei nr. 138 din 03 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 991/2012. Civil. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 1463/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
