ICCJ. Decizia nr. 988/2012. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 988/2012
Dosar nr. 5524/2/2011
Şedinţa publica de la 24 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Prin contestaţia la executare formulată de contestatorul A.P., s-a solicitat anularea somaţiei nr. 143324 din 16 mai 2011 şi a titlului executoriu emis de intimata A.D.S., şi exonerarea contestatorului de la plata sumei de bani prevăzută în somaţie şi suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin somaţia sus menţionată, i s-a pus în vedere plata sumei de 127.154,02 RON, din care 107.393,33 RON reprezintă redevenţă datorată şi 19.760,68 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate până la 20 aprilie 2011, în baza contractului de concesiune nr. 50 din 11 octombrie 2005.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 54 alin. (1) şi art. 57 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006, din care rezultă că raporturile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii şi că forţa majoră sau cazul fortuit constituie clauze de exonerare a obligaţiei concesionarului de a suporta creşterea sarcinilor legale impuse acestuia.
Prin întâmpinare, intimata a ridicat excepţia prematurităţii acţiunii, arătând că potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, contestatorul avea obligaţia de a comunica cererea şi actele relevante prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora la instanţa de judecată.
În ceea ce priveşte cererea privind suspendarea provizorie a executării silite, intimata a invocat inadmisibilitatea cererii, în raport de dispoziţiile art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 şi art. 403 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 108 din 10 august 2011, a respins cererea de suspendare formulată de contestator, a admis în parte contestaţia la executare, a anulat somaţia nr. 143324 din 16 mai 2011, emisă de intimata Agenţia Domeniilor Statului, şi a exonerat pe contestator de plata sumelor prevăzute în această somaţie, respectiv 127.154,02 lei; a respins cererea de anulare a titlului executoriu.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Prin contractul de concesiune nr. 50 din 11 octombrie 2005, Agenţia Domeniilor Statului a concesionat lui Aştilean Petru suprafaţa de 157,01 ha teren arabil, cu obligaţia acestuia de a exploata terenul, în schimbul redevenței, reprezentând cantităţile de producţie, plata fiind stabilită eşalonat.
La data de 12 iulie 2010, contestatorul, prin adresa nr. 170619 a înştiinţat A.D.S. că a survenit inundarea terenului concesionat, prin ruperea digului pe Dunăre, paguba estimată fiind de 100 %. Ulterior, Comisia de constatare şi evaluare a pagubelor a constatat pagubele produse.
Intimata a comunicat con testatorul ui că nu poate fi scutit de la plata redevenței, pentru motiv că Legea nr. 381 din 13 iunie 2002 acordă despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură. Ulterior, corespondenţa dintre părţi cu privire la exonerarea de la plata redevenței a continuat.
La data de 16 mai 2011, intimata a emis adresa de comunicare a titlului executoriu şi a somaţiei de plată, aceste acte fiind primite de reclamant la data de 15 iunie 2011.
La data de 15 octombrie 2010, reclamantul a solicitat unui expert tehnic efectuarea unei expertize extrajudiciare în specialitatea construcţii hidrotehnice, care a relevat faptul că inundaţia a reprezentat un caz de forţă majoră.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii, Curtea a reţinut că într-adevăr dispoziţiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 obligă partea să îndeplinească oficiul de comunicare a cererii de chemare în judecată şi a actelor pe care acestea se întemeiază, sub sancţiunea finelui de neprimire, însă, în cauza de faţă, acţiunea a fost primită de judecătorul de serviciu, astfel încât această cerere nu mai poate fi invocată în instanţa de judecată.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare provizorie a executării, Curtea a apreciat că aceasta a rămas tară obiect, întrucât litigiul a fost soluţionat la primul termen de judecată, în plus cererea a fost formulată în raport de dispoziţiile art. 403 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de fond a constatat că raporturile juridice dintre părţi se subsumează dreptului comun, cu două excepţii prevăzute de art. 8.6 din contract şi art. 1457 C. civ., prin care s-a prevăzut că redevenţa trebuie plătită chiar dacă aceasta a pierit, plata urmând să fie tăcută prin cedarea dreptului de despăgubire născut prin contractul de asigurare sau din ajutorul de stat acordat în caz de calamitate pe temeiul Legii nr. 381/2002.
Verificând ipotezele textului de lege sus evocat, Curtea a reţinut că nici una dintre ele nu este aplicabilă, întrucât Legea nr. 381/2002 a fost abrogată în decembrie 2010, iar până la acea dată Guvernul României nu a declarat zona Ciobanu ca fiind zonă calamitată pentru a se putea face plata ajutorului de stat, deci contestatorul nu era ţinut de această plată.
Cu privire la cea de a doua ipoteză, Curtea a apreciat că nici un asigurător nu asigură riscul pieirii recoltei din cauza inundaţiilor, iar potrivit art. 12.1 şi 12.3 din contract, debitorul obligaţiei care a suferit un astfel de eveniment, este exonerat de datorie dacă comunică documentele care atestă cazul fortuit în termen de 3 zile. În speţa de faţă, s-a constatat că acest eveniment a fost comunicat în termen de 2 zile, iar intimata prin răspunsul său a recunoscut intervenţia cauzei de forţă majoră.
În ceea ce priveşte forţa majoră, s-a reţinut că în cauză aceasta poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, situaţie care a fost demonstrată în cauză de către comisia instituită de prefectul judeţului şi de expertiza extrajudiciară.
În ceea ce priveşte cererea privind anularea titlului executoriu, Curtea a arătat că această cerere este inadmisibilă în cadrul contestaţiei la executare, ea fiind posibilă numai în ipoteza unei contestaţii la titlu.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în cadrul termenului legal, intimata Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei la executare şi menţinerea actelor de executare silită.
Recurenta a criticat sentinţa, într-un prim motiv, în raport de respingerea excepţiei prematurităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzută de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, dispoziţie aplicabilă şi A.D.S. în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta a arătat că plata redevenţei, cât şi termenele la care aceasta trebuia plătită sunt prevăzute în contract, iar prin semnarea contractului fără obiecţiuni, concesionarul şi-a asumat obligaţia de a respecta clauzele contractuale şi de a-şi îndeplini obligaţiile. In aceste condiţii, creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. In aceste condiţii, s-a procedat la comunicarea titlului executoriu şi a somaţiei, contractul constituind titlu executoriu pentru plata redevenţei.
În ceea ce priveşte forţa majoră, recurenta a susţinut că plata redevenţei nu este condiţionată de producţia obţinută ca urmare a exploatării terenului, deci aceasta nu poate fi invocată. Pe de alta parte, evenimentul invocat de către contestator nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi calificat drept forţă majoră.
Într-o altă ordine de idei, recurenta a susţinut că plata redevenţei este garantată potrivit art. 7.1.6 din contract, prin urmare, în schimbul dreptului de exploatare a terenului, concesionarul trebuie să plătească redevenţa, care are regimul juridic al creanţelor bugetare. Mai mult decât atât, recurenta susţine că a adus la cunoştinţa contestatorului faptul că acesta trebuia să solite avizul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, pentru atestarea cazului de forţă majoră. De asemenea, acesta a fost informat despre necesitatea asigurării culturilor.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, Reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază şi, după caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanţă. Judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia cererilor formulate în timpul judecăţii sau a celor prin care se exercită o cale de atac ";.
Obligaţia de comunicare a documentelor - potrivit dispoziţiilor art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 - reprezintă o măsură administrativă, sancţionată cu neprimirea cererii de către judecător, deci un fine de neprimire, şi a cărei neîndeplinire se sancţionează cu respingerea cererii ca prematur introdusă.
În cauza de faţă, cererea contestatorului A.P. a fost comunicată către intimata A.D.S. Bucureşti, o dată cu citaţia emisă pentru primul termen de judecată, respectiv 6 iulie 2011.
Cu privire la incidenţa art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 în cauza de faţă, se constată că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2005, dispoziţiile capitolului VIII, IX şi X din O.U.G. nr. 51/1998 se aplică şi Agenţiei Domeniilor Statului în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare, iar art. 46 este cuprins în cap. IX.
Sentinţa este nelegală sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei prematurităţii, invocată de către recurenta A.D.S., în sensul respingerii acesteia, întrucât obligaţia de comunicare a documentelor respective este o măsură administrativă, sancţionată cu neprimirea cererii de către judecător, deci un fine de neprimire.
Raţiunea instituirii obligaţiei de comunicare a documentelor în baza art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, constă în asigurarea celerităţii soluţionării cauzei, raţiune care la momentul soluţionării de prima instanţă, în mod greşit a fost apreciată a nu avea suport.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentă pe fondul cauzei, înalta Curte constată că în raport de soluţia ce urmează a fi dată excepţiei prematurităţii, instanţa este ţinută a nu soluţiona fondul cauzei, în absenţa dovezii îndeplinirii procedurii prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G nr. 51/1998 republicată.
Prin urmare, constatând că nu a fost depusă la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile, se va admite excepţia prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G nr. 51/1998, republicată şi ce cale de consecinţă se va admite recursul declarat de A.D.S. Bucureşti, va fi modificată sentinţa comercială nr. 108 din 10 august 2011, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, va fi admisă excepţia prematurităţii şi va fi respinsă contestaţia la executare ca prematur formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declara: de recurenta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 108 din 10 august 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică sentinţa comercială nr. 108 din 10 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite excepţia prematurităţii şi respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 983/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 991/2012. Civil. Acţiune în anulare a... → |
|---|
