ICCJ. Decizia nr. 1555/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1555/2012
Dosar nr.10478/118/2010
Şedinţa publică din 6 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 24 august 2010, reclamanta E.M.M., a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice - să constate caracterul politic al „condamnării" autorului său, Drăghici Gh. Ioan, precum şi caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva acestuia şi să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri în valoare de 2.839.333.521 lei, din care 2.111.700 lei, pentru prejudiciul moral suferit.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1629 din 14 octombrie 2010, a respins acţiunea, reţinând în esenţă că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 3 şi 4 ale Legii nr. 221/2009.
Astfel, se arată, prin Decizia nr. 146999 din 9 august 1948 a Ministerului Finanţelor, Comisia Judeţeană pentru revizuirea pensiilor publice de pe lângă Tribunalul Turda, a dispus sistarea dreptului la pensie al autorului reclamantei D.I., pe considerentul că acesta reprezenta un „element ostil" regimului totalitar.
La 15 noiembrie 1948 însă, această decizie a fost anulată, autorul reclamantei revenind la situaţia anterioară, urmând a beneficia de pensia stabilită, fără nici o reducere.
Mai mult, se arată, pe toată perioada (august - noiembrie 1948) D.I. a primit pensia integrală iar începând cu luna septembrie 1948, aceasta s-a dublat.
Ca atare, conchide tribunalul, autorul reclamantei nu a fost lipsit niciun moment de pensia stabilită în favoarea sa, repunerea în situaţia anterioară, fiind efectivă şi totală.
Cât priveşte măsura confiscării bunurilor, aceasta trebuie să reprezinte consecinţa aplicării măsurii administrative cu caracter politic.
Or, din cuprinsul deciziei nr. 146999 din 9 august 1948 nu rezultă că un efect al sistării dreptului la pensie, ar fi fost pierderea dreptului de proprietate asupra unor sume de bani sau bunuri imobile, care să fi aparţinut autorului reclamantei.
Mai mult, pretenţiile ce vizează terenul şi clădirile ce au aparţinut persoanei juridice „Casa Oştirii" urmează să fie eventual formulate în justiţie de către aceasta, în calitate de proprietar, iar nu de o persoană care nu a justificat un atare titlu asupra nemişcătorului.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Constanţa care, în esenţă cu aceeaşi motivare, prin Decizia nr. 66/ C din 2 februarie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta E.M.M. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză, după cum urmează:
- s-a reţinut greşit că autorului său, lt. col. D.I., nu i s-a diminuat dreptul la pensie deşi a făcut dovada că, începând cu 1 aprilie 1947, acesta avea o pensie de 620.670 lei, echivalentul a 6.286 dolar S.U.A., la cursul de 1 dolar S.U.A. = 98,74 lei, în 1947, conform Ordinului B.N.R. nr. 4 din 5 august 1947.
- s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Primul Protocol adiţional, care garantează dreptul la proprietate al fiecărei persoane.
Or, autorul său a primit pensia întreagă doar 3 luni, deoarece s-a sistat plata unor drepturi, pentru motivul că lipsesc fondurile băneşti.
- cât priveşte banii şi imobilele confiscate de la „C.O." instanţa a considerat greşit că au aparţinut unei persoane juridice, deşi a depus la dosar adresa din 17 noiembrie 2003, prin care Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia Finanţelor Contabile „recunoaşte" preluarea abuzivă.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.
Prin art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 221/2009 se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de regimul politic comunist, respectiv condamnările cu caracter politic (definite prin enumerare şi trimitere expresă la infracţiunile în baza cărora a fost pronunţată condamnarea) şi măsurile administrative cu caracter politic, acestea din urmă fiind definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de altă parte, alte măsuri administrative, dacă scopul acestora a fost tot unul cu caracter politic, cu aplicarea concordantă a dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 214/1999.
Modalitatea practică de reparare a prejudiciului era stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege, în alin. (1) (anterior exercitării controlului de constituţionalitate) stabilindu-se că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se poate adresa instanţei de judecată. Litera a) din acest alineat prevedea posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar litera b) stabileşte acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă nu s-a obţinut reparaţia în condiţiile legilor anterioare.
Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică şi teleologică a prevederilor art. 5, priveşte toate persoanele, atât cele condamnate politic, cât şi cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative politice în perioada de referinţă, care beneficiază de dreptul la despăgubiri morale şi/sau materiale.
Atât condamnările, cât şi măsurile administrative care au avut un caracter politic, constituie măsuri abuzive ale regimului comunist, şi vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar şi care au suferit prejudicii materiale sau morale.
Această interpretare rezultă şi din modul în care au fost redactate prevederile art. 1 alin. (2) lit. a)-j) şi art. 3 lit. a)-f), care trimit, prin enumerare, la raţiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracţiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancţionate de regimul comunist, dar şi din dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2), care fac trimitere în egală măsură la dispoziţiile art. 2 din OUG 214/1999, ca sistem de referinţă pentru instanţe în procedura de constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 ale Legii nr. 221/2009 rezultă că pot fi calificate drept măsuri administrative cu caracter politic orice fel de hotărâre, indiferent de obiectul ei, luată de un organ al statului comunist, care s-a întemeiat pe orice alt act normativ (altele decât cele de la art. 3 lit. a)-f) sau care nu avea niciun suport juridic, numai dacă acesta era o consecinţă a intenţiei de pedepsire a persoanei ca urmare a săvârşirii vreunei fapte de împotrivire faţă de regimul totalitar.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.UG. nr. 214/1999, constituie faptă săvârşită din motive politice orice fel de acţiuni care au avut drept scop: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică; b) susţinerea sau aplicarea principiilor democraţiei şi a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta; c) acţiunea de împotrivire cu arma şi răsturnare prin forţă a regimului comunist; d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale şi culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Or, deşi reclamanta a susţinut că tatăl său a fost privat de anumite drepturi (în special legate de cuantumul pensiei) nu s-a dovedit că acesta ar fi săvârşit vreo faptă de împotrivire la regimul comunist, care să fi atras aplicarea vreunei măsuri administrative cu caracter politic.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar, din analiza dosarului de urmărire personală a lui D.I., întocmit de Serviciul Judeţean de Securitate Neamţ (justificat, prealabil de împrejurarea că acesta a luptat pe frontul de est în calitate de ofiţer superior) nu rezultă decât că tatăl reclamantei „nu are manifestări făţişe împotriva regimului" şi "nu a fost semnalat ca element duşmănos".
Ca atare, în mod corect au concluzionat instanţele că nu s-a făcut dovada împrejurării că autorul reclamantei ar fi suferit vreo condamnare sau măsură administrativă cu caracter politic.
Cât priveşte diferenţa dintre pensia încasată anterior de acesta şi suma primită după 15 noiembrie 1948, aceasta este rezultatul denominării monetare, măsură luată de regimul nou instaurat potrivit căreia 1 leu nou, reprezinta 20.000 lei vechi.
Nu s-a făcut de asemenea dovada că, printr-o măsură administrativă abuzivă, cu caracter politic, autorul reclamantei ar fi fost pus în situaţia pierderii proprietăţii asupra vreunor imobile, restul pretenţiilor - vizând depunerile benevole la "C.O.", pierderea alocaţiei de zbor sau apartamentului rămas urmare evacuării din anul 1944 - fiind de asemenea nedovedite, sub aspectul îndeplinirii exigenţelor Legii nr. 221/2009.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E.M.M. împotriva deciziei nr. 66/ C din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1559/2012. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1554/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
