ICCJ. Decizia nr. 1572/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1572/2012
Dosar nr. 59994/299/2010
Şedinţa din camera de consiliu de la 6 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 15 iulie 2009, reclamanţii C.L., C.C., A.C.A., V.L., V.I., P.P., E.N., H.I., G.I., I.R.R., A.N., R.C., V.G., D.N., D.I., B.I., C.I., S.N. şi M.G. au chemat în judecată pârâtele S.C. Electrificare C.F.R. S.A. şi Sucursala Regională CFR Timişoara, solicitând instanţei obligarea acestora la recunoaşterea grupei I de muncă, la rectificarea carnetelor de muncă, precum şi la plata diferenţelor salariale actualizate.
Prin sentinţa civilă nr. 77 din 09 martie 2010, Tribunalul Caraş-Severin a obligat pârâta SC E.C.F.R. SA să acorde reclamanţilor grupa I de muncă şi să rectifice înscrierile din carnetele de muncă ale reclamanţilor, respingând capătul de cerere privind pretenţiile salariale.
Prin decizia civilă nr. 2334 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile formulate de pârâtele SC E.C.F.R. SA şi Sucursala Regională CFR Timişoara şi a dispus casarea parţială a sentinţei mai sus menţionate, trimiţând cauza, având ca obiect rectificare înscriere în carnetul de muncă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. În motivare a reţinut că acţiunea reclamanţilor are două capete de cerere: înscrierea unor date în carnetul de muncă ca urmare a stabilirii perioadei în care reclamanţii au lucrat în grupa I de muncă, ce se circumscrie categoriei prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 92/1976, cealaltă cerere reprezentând un litigiu de muncă. S-a reţinut totodată că soluţia de respingere a pretenţiilor salariale a intrat în puterea de lucru judecat, fiind înaintată spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, primul capăt de cerere.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 59994/299/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 15534 din 19 septembrie 2011, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a repus în discuţie excepţia de necompetenţă materială faţă de împrejurarea că, prin decizia civilă nr. 2334 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, a fost învestită greşit cu soluţionarea unui litigiu de muncă, respectiv a unui conflict de drepturi în accepţiunea dispoziţiilor art. 248 alin. (3) C. muncii.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a mai reţinut că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 92/1976, apreciind că este necesar a se stabili natura dreptului dedus judecăţii, astfel cum s-a pronunţat Tribunalul Caraş-Severin.
A reţinut, de asemenea, că dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 92/1976 vizează ipoteza unui drept deja recunoscut de către angajator prin eliberarea unor înscrisuri (adeverinţe) a susţinut că, întrucât obiectul cauzei îl constituie recunoaşterea pe cale judecătorească a grupei I de muncă, drept nerecunoscut de către angajator, competenţa de soluţionare revine, potrivit art. 284 alin. (1) şi (2) C. muncii raportat la art. 2 alin. (1) pct. (1) lit. (c) C. proc. civ., tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul (Tribunalului Caraş-Severin).
A mai precizat şi că din termenii imperativi ai art. 284 alin. (2) C. muncii rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială revine exclusiv instanţei în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Aşadar, reclamantul salariat nu ar avea posibilitatea să sesizeze instanţa de la sediul pârâtului angajator, invocând existenţa unei competenţe teritoriale alternative, în favoarea sa, deoarece aceasta ar echivala cu o renunţare la un drept procesual, ceea ce, în interesul protecţiei salariaţilor, ca principiu axiomatic al legislaţiei muncii, art. 38 C. muncii interzice cu desăvârşire.
Drept urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 159 C. proc. civ. raportat la art. 17 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, s-a desesizat, dispunând trimiterea dosarului în vederea soluţionării la instanţa iniţial învestită, respectiv Tribunalul Caraş-Severin.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 59994/299/2010 la data de 24 octombrie 2011, iar la primul termen de judecată tribunalul, constatând că prin două hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a statuat diferit în sensul necompetenţei de soluţionare a cauzei, a pus în discuţia părţilor existenţa în cauză a unui conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 art. I pct. (2) raportat la art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ. şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă superioară celor aflate în conflict, în vederea pronunţării unei hotărâri (regulator de competenţă).
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cauza de faţă are ca obiect cererea formulată reclamanţii C.L., C.C., A.C.A., V.L., V.I., P.P., E.N., H.I., G.I., I.R.R., A.N., R.C., V.G., D.N., D.I., B.I., C.I., S.N. şi M.G. privind recunoaşterea pe cale judecătorească a grupei I de muncă, drept nerecunoscut de către angajator şi înscrierea acestui drept în cărţile de muncă.
Prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii statuează că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţei competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, ori după caz, sediul.
Prin termenii imperativi pe care îi conţine, textul art. 284 alin. (2) C. muncii a instituit în domeniul conflictelor de muncă un caz de competenţă teritorială absolută, exclusivă şi nu alternativă.
Cum capătul principal de cerere având ca obiect recunoaşterea pe cale judecătorească a grupei I de muncă, este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, în raport de dispoziţiile legale sus-menţionate, se constată că şi soluţionarea capătului de cerere accesoriu privind înscrierea în cartea de muncă a acestui drept este de competenţa aceleiaşi instanţe.
Având în vedere că domiciliile reclamanţilor se află în raza teritorială a Tribunalului Caraş-Severin, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe pentru considerentele expuse.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1563/2012. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 1573/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
