ICCJ. Decizia nr. 1580/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1580/2012
Dosar nr. 7432/118/2010
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Cu notificarea nr. 1030/ N din 28 august 2001, înregistrată sub nr. 114538, R.D. a cerut restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 180 mp situat în municipiul Constanţa, str. pictor N. Grigorescu, nr. 85, invocând incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2010, reclamantul R.V., în calitate de moştenitor al defunctului R.D., a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Constanţa solicitând să fie obligat să emită dispoziţie de soluţionare a notificării nr. 114538 din 28 august 2001, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 1906 din 22 noiembrie 2010, Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a admis cererea şi a obligat pe pârât să emită dispoziţie motivată de soluţionare a notificării mai sus arătate.
Prin decizia civilă nr. 147/ C din 14 martie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de pârât.
În motivarea hotărârilor, instanţele au reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, fost art. 23 alin. (1), pârâtul avea obligaţia ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, după caz, de la expirarea termenului pentru depunerea actelor doveditoare, să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură a terenului formulată de reclamant.
Instanţele au reţinut, totodată, că nu există temei legal pentru care pârâtul, considerând că actele doveditoare depuse de reclamant sunt insuficiente, să amâne „sine die” soluţionarea notificării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâtul prezintă scopul reglementării instituită prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi susţine că obiectivul principal al acestei legi, în opinia sa, este acela de reparare a prejudiciilor cauzate persoanelor în perioada comunistă prin abolirea proprietăţii private, iar nu emiterea rapidă a unor decizii/ dispoziţii formale, bazate pe documentaţii incomplete.
Pârâtul reiterează, totodată, faptul că înscrisurile depuse de reclamant în susţinerea pretenţiei de retrocedare a terenului sunt insuficiente, procedând la o analiză a valorii probatorii a certificatului de calitate de moştenitor.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, recursul este o cale extraordinară de atac care trebuie să se grefeze pe conţinutul hotărârii atacate şi pe chestiuni de drept care au făcut obiectul analizei instanţelor de fond.
Cu alte cuvinte, invocând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea interesată trebuie să dezvolte, în concret, critici prin care să demonstreze lipsa de temei legal a hotărârilor judecătoreşti atacate ori, după caz, să arate în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a textului de lege apreciat de instanţele de fond a fi incident raportului juridic dedus judecăţii.
În speţa supusă analizei, se constată că pârâtul, deşi invocă incidenţa motivului de recurs mai sus arătat, nu dezvoltă nicio critică cu privire la modul în care instanţele de fond au interpretat şi aplicat dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reţinute a fi incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Opiniile personale cu privire la calitatea şi scopul legii de reparaţie şi cele relative la calitatea precară a probatoriilor administrate de reclamant în susţinerea pretenţiilor notificate sunt chestiuni străine conţinutului hotărârilor instanţelor de fond şi, pe cale de consecinţă, ele nu îndeplinesc cerinţele unor critici de nelegalitate, în înţelesul dispoziţiei art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează a consta nulitatea recursului dedus judecăţii de pârât şi, în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., a-l obliga la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Constanţa împotriva deciziei nr. 147/ C din 14 martie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurent la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant R.V..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1573/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 1602/2012. Civil → |
|---|
