ICCJ. Decizia nr. 1545/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1545/2012
Dosar nr. 1367/115/2010
Şedinţa publică din 6 martie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin, în temeiul Legii nr. 221/2009, reclamantul B.I. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale.
Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei reclamantul a învederat instanţei că a formulat acţiunea în nume propriu.
Prin Sentinţa civilă nr. 1024 din 8 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 1367/115/2010 a fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 euro echivalată în lei la data efectuării plăţii, către reclamant, reprezentând daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Caraş-Severin a reţinut că prin Decizia nr. 200/1951 a M.A.I. familia reclamantului compusă din reclamant, bunica acestuia B.D., B.I.I., tatăl, B.G., mama şi fratele său B.M., au fost strămutaţi pe perioada 18 iunie 1951 - 20 martie 1956.
Apreciază tribunalul că această măsură, a dislocării şi stabilirii de domiciliu obligatoriu dispusă în temeiul hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 344 din 15 martie 1951, se încadrează în dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 221/2009.
Mai apreciază instanţa că prin stabilirea unui domiciliu obligatoriu i-au fost cauzate reclamantului prejudicii materiale şi morale ale căror consecinţe s-au repercutat asupra vieţii ulterioare a membrilor familiei, fiindu-le ştirbit dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum şi atributele ce ţin de relaţiile sociale, respectiv onoare şi reputaţie.
De asemenea, stabilirea unui domiciliu forţat prin lipsirea de libertate a produs consecinţe şi în planul vieţii private a reclamantului inclusiv după momentul întoarcerii acasă, când nu au mai găsit decât o casă complet distrusă, în locul gospodăriei prospere lăsate la plecare, precum şi asupra surselor de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Cât priveşte însă cuantumul acestor daune morale, tribunalul consideră că suma de 1.000.000 euro solicitată prin acţiunea introductivă este exagerată, apreciind necesar a se face o corelare corectă între importanţa acoperirii prejudiciului moral cu importanţei valorii morale lezate.
Împotriva Sentinţei civile nr. 1024 din 08 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, au declarat apel reclamantul B.I. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin.
Reclamantul apelant a criticat soluţia sub aspectul cuantumului foarte mic al despăgubirilor morale acordate.
Criticile pârâtului apelant au vizat, în esenţă, nelegalitatea sentinţei civile în raport cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, susţinând că reclamantul nu a suferit el însuşi o condamnare ce a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, prin urmare nu se poate prevala de dispoziţiile acestei legi, iar în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, 25.000 euro, se apreciază ca nejustificat de mari în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, întrucât trebuia să se ţină cont şi de criteriul echităţii, având în vedere că daunele morale nu se pot transforma într-un izvor de îmbogăţire fără just temei a celor ce se pretind prejudiciaţi.
Prin Decizia civilă nr. 287/A din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârât împotriva Sentinţei civile nr. 1024 din 08 iunie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acţiunea civilă formulată de reclamant şi a respins apelul declarat de acesta împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a pronunţa această decizie curtea de apel a reţinut că motivul pentru care reclamantul nu are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este faptul că acest text legal, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale a devenit obligatorie pentru instanţă, iar art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acţiunii reclamantului, şi-a încetat efectele juridice, prin urmare inexistenţa temeiului juridic atrage nelegalitatea acţiunii reclamantului sub aspectul despăgubirilor morale.
În raport de aceste considerente, curtea de apel apreciază că nu mai prezintă nicio relevanţă şi nu se mai impun a fi analizate criticile aduse de apelanţi hotărârii primei instanţe cu privire la cuantumul despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât art. I şi art. II din O.U.G. nr. 62/2010 au fost de asemenea declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Împotriva acestei ultime decizii a formulat recurs, în termen legal, reclamantul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs a susţinut, în esenţă, că, decizia curţii de apel este netemeinică şi nelegală, întrucât, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantul întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a putea beneficia de acordarea despăgubirilor, iar potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere satisfacţia echitabilă.
Analizând recursul de faţă se constată că motivele recurs formulate de recurent sunt susţineri de fapt şi aprecieri care nu au legătură cu decizia recurată şi cu atât mai puţin să dezvolte critici de nelegalitate împotriva acesteia, chiar dacă formal a indicat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Drept urmare, la termenul de azi, Înalta Curte, din oficiu a invocat excepţia nulităţii recursului faţă de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că cele anterior redate nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Cum prin motivele de recurs, partea nemulţumită de soluţia pe care o atacă este ţinută a-şi conforma conduita procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., fiind astfel îndrituită la a susţine numai critici de nelegalitate care se încadrează sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat, prin care se combat argumentele expuse de instanţă în considerentele deciziei ce face obiectul recursului şi nu simple susţineri nestructurate din punct de vedere juridic care nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de casare sau modificare menţionate, Înalta Curte constată că recurentul nu s-a conformat acestor obligaţii procedurale.
În consecinţă, constatând că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 3021 C. proc. civ. şi 306 C. proc. civ., va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva Deciziei nr. 287/A din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1541/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1549/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
