ICCJ. Decizia nr. 1561/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1561/2012
Dosar nr. 820/1/2011
Şedinţa publică din 6 martie 2012
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de contestatorul V.C. împotriva deciziei nr. 5142 din 12 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
La apelul nominal se prezintă contestatorul V.C., reprezentat de avocatul R.D., lipsind intimaţii Primarul municipiului Craiova, Primăria municipiului Craiova.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Înalta Curte, nemaifiind alte cereri sau chestiuni prealabile, acordă cuvântul în dezbaterea contestaţiei în anulare.
Pentru contestator, avocatul R.D. susţine admiterea contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., arătând că soluţia instanţei de recurs se întemeiază pe erori materiale grave, astfel cum a argumentat în cererea scrisă.
Instanţa de recurs nu a sesizat că raportul de expertiză a evidenţiat suprafeţe de teren care nu erau afectate de utilităţi şi puteau fi restituite în natură. Totodată, din adresele existente la dosar rezultă că pe teren nu se regăsesc reţele de gaz, apă sau canalizare, elemente importante care aveau înrâurire asupra soluţiei pronunţate în cauză şi pe care instanţa de recurs le-a ignorat. Invocă jurisprudenţa CEDO în susţinerea tezei potrivit căreia o cale, art. 318 teza (I) C. proc. civ. reglementează drept motiv de contestaţie în anulare specială săvârşirea unei greşeli materiale la dezlegarea recursului.
Textul are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Intră în această categorie şi neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată şi care a determinat soluţia pronunţată. Când, însă, instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere, nu mai poate fi vorba despre o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci despre o eventuală greşeală de judecată, care nu intră sub incidenţa art. 318 de judecată, neputând fi valorificată în calea de retractare a contestaţiei în anulare.
Cu alte cuvinte, prin dispoziţia legală menţionată legiuitorul nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de către aceeaşi instanţă, sub motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt sau a greşitei interpretări a legii, ştiut fiind că anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pentru astfel de motive ar echivala cu o nesocotire a autorităţii de lucru judecat, prezumţie de care se bucură astfel de hotărâri.
În speţă, contestatorul susţine, contrar celor statuate de instanţa de recurs, că din probatoriul administrat, respectiv raportul de expertiză întocmit în cauză şi din adresele Distrigaz Sud şi Compania de Apa Oltenia, rezultă că suprafeţele de 209,35 mp şi, respectiv, 98 mp sunt libere de utilităţi publice, cu consecinţa stabilirii greşite a situaţiei de fapt a acestor suprafeţe şi al regimului juridic al acestora şi în consecinţă respingerea eronată a cererii de restituire în natură a suprafeţelor de teren menţionate.
Or, astfel de critici, care presupun o verificare şi reevaluare a probatoriilor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, se circumscriu sferei greşelilor de judecată şi nu erorilor materiale, în înţelesul dispoziţiei art. 318 C. proc. civ., caz în care nu pot fi verificate pe calea contestaţiei în anulare.
Prin urmare, ceea ce solicită contestatorul în cadrul contestaţiei în anulare ar duce la o rejudecare a cauzei, ceea ce nu este posibil, iar aspectele invocate de contestator nu sunt susceptibile de reevaluare în contextul acestei căi extraordinare de atac, deoarece dacă s-ar proceda astfel, s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Aşa fiind, pentru considerentele de drept arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul V.C. împotriva deciziei nr. 5142 din 12 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1549/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1563/2012. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
