ICCJ. Decizia nr. 1605/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1605/2012
Dosar nr. 11879/1/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra recursurilor constată următoarele:
Tribunalul Bihor, prin Sentinţa civilă nr. 845/C din 30 septembrie 2004 a respins excepţiile invocate de pârâţi. A admis acţiunea civilă precizată de reclamantul R.C.L. împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Prefectura Bihor, Consiliul local Vadu Crişului, SC T.C. SA Tinca, F.P.S. Bihor reprezentat prin A.P.A.P.S. şi S.I.F. Braşov şi, în consecinţă, a constatat că imobilul înscris în CF nr. xx Vadu Crişului cu nr. top. yyy în natură „Cabana V.C.” şi teren a fost preluat abuziv de către Statul Român. A anulat Decizia nr. 4 din 23 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca şi a obligat-o pe această pârâtă să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr. xx Vadu Crişului nr. top. yyy teren şi supraedificate în favoarea reclamantului R.C.L. şi să procedeze la punerea în posesie a reclamantului. A dispus anularea parţială a contractului de vânzare nr. 71 încheiat la data de 5 octombrie 1989 între pârâta S.I.F. Transilvania în calitate de vânzătoare şi SC R. SA Tinca în calitate de cumpărătoare, privind imobilul înscris în CF nr. xx Vadu Crişului nr. top. yyy în natură teren şi Cabana V.C. A dispus anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietăţii de Stat în calitate de vânzător şi SC R. SA Tinca în calitate de cumpărător privind imobilul înscris în CF nr. xx Vadu Crişului, nr. top. yyy în natură teren şi Cabana V.C. A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în CF nr. xx Vadu Crişului nr. top. yyy. A obligat pe pârâţii SC T. Crişul Tinca, S.I.F. Braşov şi A.P.A.P.S. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.200.000 RON, în favoarea reclamantului.
Prin Decizia nr. 421-A din 9 iunie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelurile declarate de pârâtele A.V.A.S., Societatea Comercială de Turism Crişul SA şi SIF Transilvania SA (SIF Transilvania) împotriva sentinţei tribunalului, pe care a anulat-o şi a fixat termen pentru evocarea fondului.
S-a reţinut de către instanţa de apel că anularea parţială de către tribunal a contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 71/1999 şi nr. 33/1999 s-a dispus fără ca una din părţile contractante, respectiv SC R. SA să fie introdusă în cauză ceea ce face ca hotărârea să nu-i fie opozabilă şi practic să nu poată fi pusă în executare.
Astfel, fiind învestită cu soluţionarea acestor capete de cerere, instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a SC R. SA, parte în cele două convenţii de vânzare-cumpărare, a căror anulare s-a solicitat.
Întrucât acest lucru nu este admisibil direct în faţa instanţei de apel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel, apreciind ca întemeiată respectiva excepţie, conform art. 297 alin. (1) din Cod a admis apelurile, a anulat sentinţa tribunalului şi a fixat termen pentru evocarea fondului, pentru a fi pusă în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a societăţii menţionate.
Urmare deciziei s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a cumpărătoarei SC R. SA Tinca.
Procedând la evocarea fondului, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 41-A din 2 martie 2006 a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul R.C.L. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul local al comunei Vadu Crişului, SC T.C. Tinca, SIF Transilvania, A.V.A.S., fostă F.P.S., continuată de moştenitoarea R.M. A respins acţiunea faţă de pârâta Prefectura judeţului Bihor şi Ministerul Finanţelor Publice. A constatat că imobilul înscris în CF nr. xx Vadu Crişului nr. top. yyy reprezentând în natură teren şi cabană Vadu Crişului a fost preluat abuziv, fără titlu, de Statul Român. A constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 5 octombrie 1998 încheiat între SIF Transilvania - vânzător şi SC R. SA Tinca - cumpărător, referitor la acţiunile vândute ce reprezintă în natură imobilul înscris în CF nr. xx Vadu Crişului, nr. top. yyy - teren şi Cabana V.C., precum şi a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F.P.S. (actualmente A.V.A.S.) în calitate de vânzător şi SC R. SA Tinca referitor la acţiunile vândute ce în natură reprezintă imobilul sus-menţionat. A dispus anularea Deciziei nr. 4 din 23 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca şi a obligat pe pârâta SC R. SA Tinca să emită în favoarea moştenitoarei reclamantului decedat, R.M., dispoziţie de restituire în natură a imobilului înscris în CF nr. xx Vadu Crişului, nr. top. yyy, teren şi Cabana V.C. A respins ca prematur capătul de cerere privind intabularea în CF al dreptului de proprietate în favoarea reclamantului decedat, respectiv a moştenitoarei acestuia, R.M. A respins excepţiile privind prescripţia dreptului la acţiune, de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor, secţia civilă, a lipsei calităţii procesuale pasive A.P.A.P.S. (A.V.A.S. în prezent), invocate de pârâta A.V.A.S., fostă A.P.A.P.S., F.P.S. A respins excepţiile privind necompetenţa Tribunalului Bihor, secţia civilă, de netimbrare, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului decedat - invocate de pârâtele SIF Transilvania şi SC T.C. SA Tinca.
S-a constatat, potrivit procesului-verbal din ianuarie 1940 încheiat de controlor indirect de pe lângă Administraţia de constituire a judeţului Bihor, că în urma defunctului M.G. au rămas o serie de active, din care pe nr. top. yyy, un hotel compus din 16 camere şi teren aferent.
Din analiza copiei xerox a colii de carte funciară nr. xx Vadu Crişului a reieşit faptul că nr. top. yyy apare înscris la foaia A nr. 145 fără să fie notată pe aceasta vreo construcţie, iar conform foii de proprietate, respectivul imobil alături de un altul, înscrise la foaia A I-II, au fost cumpărate prin contract de vânzare-cumpărare din 10 septembrie 1922 de M.G. şi intabulate prin încheierea din 22 decembrie 1922, foaia B nr. 20, drepturi ce s-au transmis cu titlu de moştenire la M.G. - A. - foaia B nr. 47. La aceeaşi foaie B nr. 47, alături de această intabulare mai există o notă marginală, în sensul că statul se intabulează cu titlu de expropriere prin încheierea nr. 4445/1983.
Verificând încheierea menţionată, s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al Statului Român, dar cu titlu de prescripţie şi privind doar nr. top. indicat la foaia A I 196-221, respectiv nr. top. qqq, ori nr. top. yyy figura înscris la foaia A nr. 145. Din aceste aspecte, curtea de apel a constatat că reiese, în mod cert, fără dubii, faptul că operarea respectivei note marginale nu are niciun suport legal, făcându-se în mod abuziv, acestea putând fi constatate de orice persoană interesată prin depunerea unor minime diligenţe.
Oricum, practica judiciară, raportat la Decretul nr. 218/1960, în baza căruia au fost trecute imobilele în proprietatea statului, le-a considerat acte neconforme Constituţiei de la data adoptării şi, în consecinţă, preluarea s-a apreciat a fi fost făcută fără titlu legal, astfel că, şi în situaţia în care s-ar fi operat transmiterea în baza acestora s-ar fi impus a se constata că au fost abuzuri fără un titlu legal.
Faţă de aceste consideraţiuni, curtea de apel a constatat că în mod cert imobilul în litigiu - teren şi construcţii - a fost preluat de Statul român în lipsa unui titlu valabil, făcând astfel parte din categoria imobilelor supuse aplicării Legii nr. 10/2001. Faptul că în coala CF nu apar înscrise construcţiile a fost apreciat de curtea de apel, faţă de probele administrate, ca un aspect irelevant.
Pornind de la prevederile art. 3 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, din analiza certificatului de moştenitor din 9 martie 1993 a reieşit că reclamantul are calitatea de moştenitor al defunctei M.V. în calitate de legatar universal, autoarea sa, având la rândul ei, calitatea de unic moştenitor al fostului proprietar tabular, în calitate de soţie supravieţuitoare, motiv pentru care s-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire, fiind astfel respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca nefondată.
Prin prisma art. 9 alin. (1) şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a procedat la analiza contractului de vânzare-cumpărare din 5 octombrie 1998, constatându-se că pârâta SIF Transilvania SA a vândut pârâtei SC R. SA Tinca pachetul de acţiuni deţinut la SC C. SA Tinca - 27,4% din capitalul social, iar prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 aprilie 1999, F.P.S. i-a vândut acesteia 70% din valoarea capitalului social.
Potrivit Adresei nr. 4 din 23 ianuarie 2002, pârâta SC T.C. SA Tinca i-a comunicat reclamantului, urmare notificării sale formulate în baza Legii nr. 10/2001, că nu face dovada proprietăţii imobilului revendicat, ce se află în patrimoniul său urmare privatizării prin cumpărare pachet acţiuni de la F.P.S. şi SIF Braşov.
Din acest aspect, curtea de apel a constatat că reiese implicit faptul că unitatea deţinătoare a fost notificată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului şi că acesta a făcut chiar obiectul vânzării prin cele două contracte. S-a mai constatat că s-au vândut acţiuni, ce materializate, includ în patrimoniul societăţii bunul revendicat, iar faptul că s-ar fi indicat, din eroare, în notificare alt nr. top, nu a fost considerat relevant, imobilul construcţie având nr. top. yyy, cum reiese din procesul-verbal încheiat în 1950.
Pornind de la prevederile art. 1896 C. civ. referitoare la buna-credinţă, curtea de apel a constatat că în zonele în care publicitatea imobiliară s-a făcut prin cărţi funciare, buna-credinţă se reţine dacă în coala CF, cel care vinde era intabulat ca proprietar, nu era notat vreun proces de revendicare sau altă interdicţie.
Or, în speţă, la data vânzării acţiunilor, pârâta cumpărătoare avea dreptul şi obligaţia de a verifica ce bunuri compun patrimoniul societăţii, putând constata, din analiza colii CF, existenţa unei note marginale, prin care statul s-a intabulat cu titlu de expropriere, cu indicarea unei încheieri CF, din care reiese că nu s-a expropriat şi imobilul în litigiu, buna-credinţă în speţă fiind răsturnată, aspect confirmat şi de practica judiciară.
Reţinându-se reaua-credinţă, în conformitate cu art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a considerat că se impune implicit constatarea nulităţii absolute parţiale a celor două contracte încheiate în procesul de privatizare privind imobilul revendicat.
Faptul că respectivele contracte s-au încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu a fost considerat un aspect de natură a atrage neincidenţa respectivei dispoziţii legale. Totodată, aspectul că notificarea nu a fost trimisă pârâtei SC R. SA de către SC C. SA Tinca a fost considerat că ţine de colaborarea celor două societăţi comerciale, neavând legătură cu fondul cauzei.
S-a constatat că termenul fixat de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit ulterior, pentru promovarea acţiunilor în baza art. 46 a fost 14 august 2002, or, în speţă acţiunea a fost înregistrată la 26 iunie 2002, astfel încât a fost respinsă excepţia prescripţiei, ca nefondată.
Deoarece, obiectul principal al acţiunii l-a constituit analiza dreptului reclamantului la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri, care conform art. 22 - 24 din Legea nr. 10/2001, era în competenţa de soluţionare a tribunalului, s-a constatat că orice cereri accesorii, potrivit prorogării de competenţă, se soluţionează de aceeaşi instanţă, astfel încât s-a respins ca nefondată excepţia de necompetenţă. La fel a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale a A.P.A.P.S. şi SIF câtă vreme au avut calitatea de vânzător în contractele a căror nulitate absolută s-a constatat.
A fost respinsă, ca nefondată, şi excepţia necompetenţei instanţei civile de a analiza contractele de privatizare, în raport de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte calitatea procesuală a Ministerului Finanţelor Publice, raportat la faptul că s-a constatat că reclamantul are dreptul la restituirea în natură a imobilului, neimpunându-se acordarea despăgubirilor prin echivalent, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi a Prefecturii judeţului Bihor.
Prin Decizia nr. 103 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă a luat act de renunţarea la judecata cererilor de completare a dispozitivului şi îndreptarea erorilor materiale din Decizia nr. 41/2006 formulate de R.M., în calitate de moştenitoare a lui R.C.L. A respins, ca inadmisibile, cererile de intervenţie în interes propriu şi în favoarea unor părţi formulate de M.M.I., N.L.C., S.I.L., S.A.M. şi S.G.
Cererile de intervenţie în interes propriu şi în interesul altor părţi, au fost respinse, ca inadmisibile, având în vedere faza procesuală prezentă, respectiv soluţionarea unor cereri de completare dispozitiv şi îndreptare erori materiale din cuprinsul deciziei pronunţată în apel în raport de prevederile art. 50 alin. (2) şi art. 51 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de intervenţie în interes propriu poate fi făcută doar în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor şi ţinând cont de faptul că apelul a fost soluţionat.
Împotriva Deciziei nr. 41-A/2006 au declarat recursuri reclamanta R.M. şi pârâtele A.V.A.S. şi SIF Transilvania SA, iar împotriva Deciziei nr. 103/2006 au declarat recurs M.(M.)I., N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L.
Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., R.M., în calitate moştenitoare a reclamantului R.C.L., a solicitat admiterea acestuia şi modificarea deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei SC T.C. SA Tinca la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului în litigiu.
A arătat astfel că din actele dosarului rezultă că unitatea deţinătoare, în patrimoniul căreia se află imobilul în litigiu şi care a fost şi notificată, este SC T.C. SA, SC R. SA fiind acţionară la respectiva societate cu 97,4% din capitalul social, urmare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare nr. 71/1998 şi nr. 33/1999, acest aspect reieşind şi din motivarea hotărârii şi din întâmpinările formulate de cele două societăţi pârâte.
A precizat că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul SC T.C. SA ca aport în natură la capitalul social adus de Statul Român la constituirea societăţii.
A mai arătat, în susţinerea celor afirmate, că prin Decizia nr. 4 din 23 ianuarie 2002 emisă de SC T.C. SA în soluţionarea notificării formulate de R.C.L., aceasta a menţionat clar că imobilul solicitat se află în patrimoniul societăţii, iar urmare încheierii contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni, SC T.C. SA şi-a continuat activitatea, SC R. SA devenind doar acţionar majoritar în cadrul respectivei societăţi.
A considerat că în raport de acestea, SC R. SA a fost introdusă în cauză doar pentru opozabilitate raportat la petitul din acţiune prin care s-a solicitat constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 33/1999 şi nr. 71/1998 şi nu pentru că ar fi deţinătoarea imobilului în litigiu.
Pârâta SIF Transilvania SA a solicitat, prim motivele de recurs, în principal, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare secţiei comerciale a Tribunalului Bihor, iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii, în sensul respingerii cererii formulate de reclamant împotriva sa.
A arătat că se impune casarea deciziei recurate, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motivat de faptul că speţa dedusă judecăţii este o cauză comercială prin raportare la obiectul cererii, respectiv anularea parţială a unor contracte de cesiune acţiuni, cesiuni ce constituie, potrivit art. 3 pct. 4 C. com., fapte obiective de comerţ.
Mai mult, a precizat că şi prin raportare la art. 40 din Legea nr. 137/2002, act normativ ulterior Legii nr. 10/2001, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine instanţei comerciale şi a invocat Decizia instanţei supreme nr. 7033/2004.
În cazul în care se va trece peste cele menţionate, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pârâta a criticat decizia sub aspectul aplicării unor dispoziţii legale străine de natura pricinii (s-a aplicat legislaţia referitoare la revendicarea imobilelor la actele de cesiune, care sunt prin definiţie, bunuri mobile).
A arătat că din actele şi lucrările dosarului rezultă că imobilul în litigiu se află în proprietatea SC C. SA, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, prin efectul legii şi nu urmare a cesiunilor de acţiuni.
Prin urmare, pentru soluţionarea legală a cauzei a considerat că trebuie făcută distincţia între calitatea de acţionar care conferă drepturile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată şi patrimoniul societăţii comerciale, distincţie care trebuie făcută în momentul stabilirii cadrului procesual.
Capitalul social al unei societăţi comerciale este expresia valorică a totalităţii aporturilor asociaţilor care participă la constituirea societăţii, neavând o existenţă reală ci numai o evidenţiere în cont a valorii respectivelor aporturi la capitolul pasiv al bilanţului contabil, în timp ce patrimoniul societăţii este o universalitate juridică în care sunt cuprinse toate drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, precum şi bunurile societăţii comerciale.
Acţiunile sunt valori mobiliare, fiecare acţiune reprezentând o anumită fracţiune din capitalul social care conferă deţinătorului calitatea de acţionar, cu drepturile şi obligaţiile specifice.
A precizat astfel că acţiunea, întemeiată pe dispoziţiile art. 21 şi următoarele şi art. 46 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa celui de-al doilea text de lege, cererea, având ca obiect anularea celor două cesiuni de acţiuni, fiind supusă regimului nulităţii de drept comun reprezentat de Legea nr. 31/1990.
Acest aspect a considerat că reiese din economia prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora intră sub incidenţa sa toate actele de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare având ca obiect imobile preluate cu sau fără titlu valabil dacă au fost încheiate până la data intrării în vigoare a legii speciale de reparaţie.
Or, în cauză, obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nu îl constituie activele imobiliare ale societăţii ci dreptul de proprietate asupra părţii din capitalul social, privatizarea SC C. SA realizându-se prin transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor aparţinând statului, iar nu asupra bunurilor.
Faţă de cele de mai sus, a considerat că nu are calitate procesuală pasivă în cererea de revendicare a imobilului şi în cererea de anulare a contractului de cesiune acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F.P.S. şi SC R. SA, întrucât nu a avut niciodată calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăţilor comerciale din portofoliu, ci de acţionar al acestora.
A arătat că este nelegală şi hotărârea de anulare, în parte, a contractelor de cesiune de acţiuni, întrucât efectul anulării unor atare cesiuni are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară şi nu este echivalentă cu reducerea capitalului social al societăţii proporţional cu valoarea respectivului imobil.
În sprijinul celor de mai sus, a precizat că instanţa nu are competenţa de a modifica actul constitutiv al societăţii, în sensul reducerii capitalului social al acesteia, aceasta aparţinând în exclusivitate Adunării generale a acţionarilor.
A mai arătat că instanţa de apel nu a putut identifica acţiunile vândute, tocmai datorită considerentelor referitoare la distincţiile ce se impun a fi făcute.
A solicitat a se constata şi faptul că reclamantul nu are calitate procesual activă pentru a cere constatarea nulităţii/anularea parţială a contractelor de cesiune acţiuni, întrucât nu este parte contractantă în respectivele contracte.
Mai mult, a menţionat că şi în situaţia în care reclamantul ar avea calitate procesuală activă, dreptul său de a cere anularea contractului este prescris.
Pârâta A.V.A.S. a solicitat admiterea recursului, în condiţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi casarea ambelor hotărâri, ca fiind pronunţate de către instanţe necompetente din punct de vedere material, iar pe fond, admiterea recursului, în condiţiile art. 304 pct. 9 din Cod şi modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată cu privire la anularea parţială a contractului de privatizare.
A arătat că întrucât cel de-al doilea capăt de cerere are ca pârâţi persoane juridice care au ca obiect de activitate realizarea de fapte de comerţ, care derivă din activităţi în scopul privatizării prin înstrăinări de bunuri ori alte valori, litigiul ar fi trebuit să fie soluţionat de secţii comerciale ale instanţelor de fond şi de apel, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 72010 C. proc. civ.
Astfel, curtea de apel a respins în mod eronat respectiva excepţie, apreciind că al doilea capăt de cerere este accesoriu în raport de primul, care are un caracter civil, întrucât al doilea petit care se referă la anularea unor acte juridice care au ca obiect săvârşirea unor fapte de comerţ încheiate de comercianţi se putea cere şi soluţiona şi pe cale separată.
Pe fondul recursului, a criticat decizia sub aspectul că faţă de încheierea unui contract de privatizare în anul 1999, curtea de apel a reţinut reaua-credinţă a A.V.A.S. prin nerespectarea dispoziţiilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, în speţă, a considerat că reaua sa credinţă ar fi putut fi probată, în raport de art. 1896, art. 1899 alin. (2) teza I şi art. 1169 C. civ., numai în condiţiile în care contractul de privatizare ar fi fost încheiat după apariţia legii speciale de reparaţie şi doar dacă s-ar fi cunoscut despre notificarea formulată de reclamant.
Mai mult decât atât, a arătat că dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 menţin actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidenţa legii, dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, iar în speţă, dovada relei-credinţe a A.V.A.S. ar fi trebuit completată cu arătarea textelor de lege care au fost încălcate prin realizarea privatizării.
Recurenţii M.(M.)I., N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L. au arătat că sunt unicii moştenitori legali ai lui A.G.M. şi, în această calitate, au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. 12559/300/2006 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, privind nulitatea absolută a certificatului de moştenitor nr. 29/2001.
Au precizat că R.C.L. nu are nimic în comun cu familia lor, fiind instituit, prin testamentul V.M. din 6 martie 1992, legatar universal.
Au solicitat a se constata că reclamantul nu are, prin urmare, calitatea de moştenitor asupra averii familiei lor.
Recursurile declarate de R.M. şi pârâte vor fi admise, în considerarea argumentelor ce succed.
Nu a fost lămurit cadrul procesual activ intervenit urmare decesului reclamantului R.C.L.
Astfel, prin adresa din 19 ianuarie 2006 (Dosarul nr. 5637/2004 al Curţii de Apel Oradea), R.M., în calitate de moştenitoare, a adus la cunoştinţa instanţei decesul reclamantului R.C.L. survenit la data de 6 ianuarie 2006.
Urmare solicitării Curţii de Apel Oradea de a face dovada celor afirmate şi de a depune înscrisuri din care să reiasă moştenitorii părţii decedate, la dosar au fost depuse certificatul de deces şi o procură specială prin care R.M. a împuternicit pe mandatara sa inclusiv să o reprezinte la biroul notarial competent în soluţionarea cauzei succesorale privind pe fiul său defunct R.C.L.
Respectivele înscrisuri au fost considerate suficiente în dovedirea, de către R.M., a calităţii de moştenitoare a reclamantului, instanţa de apel procedând la judecarea cauzei, prin pronunţarea Deciziei nr. 41-A din 2 martie 2006.
Or, în faza recursului s-a confirmat existenţa şi a unor alţi moştenitori ai reclamantului R.C.L., alături de R.M., care nu au fost introduşi în cauză, precum şi a declanşării unor procese pentru stabilirea succesorilor defunctului.
Astfel, potrivit Dosarului de recurs nr. 11879/1/2006, prin cererea adresată Tribunalului Bihor, R.A.O.A. a arătat că este moştenitoare a reclamantului R.C.L., ca nepoată de frate predecedat, sens în care a depus copii ale actului de identitate, ale certificatului de naştere, ale certificatului de deces al tatălui său, precum şi ale certificatului de moştenitor din 7 octombrie 2005, întocmit urmare dezbaterii succesorale a autorului său, în care alături de aceasta mai apar o serie de moştenitori, respectiv: R.V., C.A.M. şi W.C.I.
Se constată prin urmare, că instanţa de apel nu a clarificat cadrul procesual activ intervenit urmare decesului reclamantului R.C.L., pronunţând decizia atacată numai în contradictoriu cu R.M., care nu a făcut dovada calităţii de unică moştenitoare a părţii decedate.
În absenţa unui certificat de moştenitor din care să reiasă calitatea sa de unică moştenitoare a reclamantului, instanţa avea obligaţia să stabilească cu certitudine dacă în afara numitei R.M. mai existau şi alţi moştenitori.
Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei nu există nici măcar o declaraţie pe proprie răspundere a acesteia din care să rezulte că este unică moştenitoare a defunctului.
În aplicarea excepţiei principiului proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă, potrivit căruia părintele defunctului poate veni la moştenire în concurs cu fraţii, surorile şi descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv, instanţa avea obligaţia să verifice, prin mijloacele legale de probă, existenţa unor asemenea moştenitori.
În concret, în stabilirea moştenitorilor, instanţa de trimitere va avea în vedere şi hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele învestite cu soluţionarea cererilor de constatare a calităţii de moştenitori după defunctul R.C.L. (a se vedea şi Dosarul nr. 31637/299/2009 al Judecătoriei Sibiu).
În ceea ce priveşte motivele de recurs ale pârâtelor SIF Transilvania SA şi A.V.A.S. referitoare la competenţa Secţiei comerciale a tribunalului în soluţionarea cauzei în primă instanţă, acestea nu pot fi primite.
Se reţine astfel că acţiunea introductivă de instanţă este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, soluţionarea acesteia urmând a se realiza în procedura reglementată de legea specială de reparaţie.
Faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat şi anularea unor contracte de vânzare-cumpărare acţiuni nu schimbă natura acţiunii, având în vedere procedura instituită prin Legea nr. 10/2001.
Nu se poate vorbi deci de existenţa unui litigiu comercial, cum eronat susţin pârâtele, nepunându-se problema competenţei secţiei comerciale a tribunalului, aspect care în prezent nici nu mai prezintă relevanţă în raport de dispoziţiile noului C. civ., aplicabile începând cu 1 octombrie 2011.
Având în vedere motivele recursului declarat de pârâta SIF Transilvania SA, se va analiza incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, ţinându-se cont de aspectul că în cauză a avut loc o înstrăinare de acţiuni şi nu de active.
Astfel, contractele de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută s-a solicitat a se constata nu au ca obiect un bun imobil, ci acţiuni, care sunt fracţiuni ale capitalului social, ele reprezentând titluri de valoare negociabile şi transmisibile care nu se confundă cu bunurile mobile şi imobile din patrimoniul unei societăţi comerciale.
Prin urmare, obiectul respectivelor contracte nu îl constituie activele imobiliare ale societăţii, ci dreptul de proprietate (in)corporală asupra unei părţi din capitalul social.
În ceea ce priveşte motivele de recurs ale reclamantei R.M., referitoare la faptul că imobilul revendicat este în continuare în patrimoniul SC T.C. SA, SC R. SA fiind doar acţionar majoritar al primei societăţi, urmează ca la rejudecare, instanţa de trimitere să analizeze cine este deţinător, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, al imobilului în litigiu, având în vedere că prin contractele de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 aprilie 1999 şi din 9 octombrie 1998 s-a schimbat structura acţionariatului.
Recursul declarat de titularii cererii de intervenţie este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
Se reţine astfel că M.(M.)I., N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L. au formulat cereri de intervenţie la data de 27 aprilie 2006, ulterior pronunţării de către Curtea de Apel Oradea a Deciziei nr. 41-A din 2 martie 2006.
Formularea cererilor de intervenţie (în interes propriu şi în interesul unor părţi) s-a făcut deci în faza procesuală de soluţionare a unor cereri de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 41-A/2006 şi de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul acesteia, motiv pentru care au fost respinse, ca inadmisibile, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ.
În atare condiţii, titularii cererilor de intervenţie nu justifică un interes, atâta timp cât nu au avut calitatea de părţi, în declararea căii extraordinare de atac a recursului, în legătură cu aspecte de fond ale litigiului dedus judecăţii.
Pentru aceste considerente, se vor admite recursurile declarate de R.M. şi de pârâte împotriva Deciziei nr. 41-A din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, care va fi casată şi va fi trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, urmând a fi analizate, ca apărări şi celelalte motive ale recursurilor şi se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de M.(M.)I. (în prezent decedat), N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L. împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2006 a aceleiaşi curţi de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta R.M. şi de pârâtele A.V.A.S. şi SIF Transilvania SA împotriva Deciziei nr. 41-A din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de M.(M.)I. (în prezent decedat), N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L. împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1604/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1615/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
