ICCJ. Decizia nr. 1599/2012. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1599/2012
Dosar nr.41881/3/2007
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2007 reclamanta G.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA cerând să fie obligat la plata sumei de 45.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubire şi a sumei de 28.600 euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune, pentru exproprierea terenului extravilan în suprafaţă de 1799,638 mp, situat în localitatea Gruiu, judeţul Ilfov, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 198/2004.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din terenul deţinut pe raza localităţii Gruiu (în suprafaţă totală de 4000,955 mp) i s-a expropriat prin HG nr. 1546/2006 o suprafaţă de teren 1799,638 mp în vederea construirii autostrăzii Bucureşti-Braşov şi că suma de bani acordată cu titlu de despăgubire de expropriator este inferioară valorii de circulaţie a terenului expropriat, motiv pentru care a refuzat primirea.
Reclamanta a susţinut, totodată, că valoarea de circulaţie a terenului rămas în proprietatea sa s-a diminuat, ca urmare a situării sale în imediata apropiere a autostrăzii, motiv pentru care se impune a fi despăgubită şi pentru acest prejudiciu.
La judecata în primă instanţă, la cererea reclamantei s-a administrat proba cu expertiză de evaluare, iar potrivit concluziilor expertizei, valoarea de circulaţie a terenului expropriat, teren agricol care este situat în proporţie de 1/3 în intravilan şi în proporţie de 2/3 în extravilanul localităţii, calculată prin metoda comparaţiei directe şi metoda comparaţiei prin bonitare, este de 28.434 euro în raport de momentul emiterii hotărârii de expropriere, 22 martie 2007, respectiv de 35.543 euro (149.370 lei RON) în raport de momentul efectuării expertizei, 23 iunie 2008, restul terenului, rămas în proprietatea reclamantelor, nedobândind un spor de valoare, cum a invocat pârâtul.
Prin sentinţa civilă nr. 280 din 25 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta G.A., continuată de moştenitoarele A.A. şi S.C., şi a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 149.370 lei pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 1.799,639 mp, situat în comuna Gruiu, judeţul Ilfov.
Prin aceeaşi hotărâre, a fost anulat ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect pretenţii.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că reclamantele sunt îndreptăţite la plata unei despăgubiri corespunzătoare pentru terenul expropriat, şi că pentru stabilirea cuantumului acesteia, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 25 şi urm din Legea nr. 33/1994, în cauză s-a impus administrarea unei expertize de specialitate.
În raport de concluziile expertizei, instanţa a statuat că despăgubirea cuvenită reclamantelor, reprezentând atât contravaloarea imobilului expropriat, cât şi a eventualelor prejudicii cauzate prin expropriere este în sumă de suma de 149.370 lei.
Instanţa a reţinut, totodată, că pretenţiile formulate de reclamante prin cel de-al doilea capăt de cerere nu se încadrează în categoria despăgubirilor prevăzute de dispoziţiile art. 25 şi urm. din Legea nr. 33/1994, sens în care cererea va fi anulată ca netimbrată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele şi pârâtul.
În motivarea apelului, reclamantele au susţinut că au solicitat acordarea unei despăgubiri totale de 73.600 euro, din care 45.000 euro reprezintă contravaloarea terenului expropriat, iar 28.600 euro contravaloarea daunele cauzate prin exproprierea parţială a terenului deţinut în proprietate, precum şi stabilirea unui termen de plată a acestor despăgubiri, de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Reclamantele au susţinut că prima instanţă a omologat eronat raportul de expertiză, cât timp expertul a stabilit greşit că terenul expropriat este situat în extravilanul localităţii, motiv pentru care au solicitat refacerea expertizei în apel.
Reclamantele au solicitat ca la stabilirea despăgubirii să se aibă în vedere valoarea de circulaţie a terenului la momentul exproprierii, întrucât este de notorietate publică împrejurarea că preţurile terenurilor au scăzut cu cea. 45% în cursul anului 2009 şi, totodată, ca despăgubirea să fie stabilită în moneda euro, utilizată în tranzacţiile imobiliare din cauza fluctuaţiilor monedei naţionale.
Referitor la despăgubirea de 28.600 euro, reclamantele au susţinut că reprezintă contravaloarea prejudiciul ce le-a fost cauzat prin exproprierea doar a unei părţi din terenul deţinut în proprietate, motiv pentru care valoarea de circulaţie a terenului rămas în proprietatea lor, care nu mai are acces la drumurile publice, a fost diminuată, inclusiv ca urmare a poluării sale fonice şi chimice, rezultat al situării sale în vecinătatea unei autostrăzi, precum şi a interdicţiilor care îl afectează.
În motivarea apelului, pârâtul a susţinut că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât evaluarea despăgubirii s-a efectuat după metoda comparaţiei prin bonitare, fără existenţa vreunui document justificativ care să fundamenteze coeficienţii folosiţi de experţi şi, respectiv, suma de bani finală ce s-a stabilit că ar reprezenta valoarea de circulaţie a terenului expropriat.
Pârâtul a susţinut, de asemenea, că experţii au ignorat greşit valorile terenurilor evidenţiate în grilele notariale sub motiv că au caracter general şi nu reflectă cu exactitate valorile reale ale terenurilor din zona în care este situat terenul expropriat, luând în calcul doar preţurile din ofertele de tranzacţionare, preţuri ce au un caracter speculativ.
Pârâtul a mai susţinut şi că partea din teren rămasă neexpropriată, în realitate, a dobândit un spor de valoare, consecinţă a situării sale în imediata vecinătate a unei autostrăzi, astfel cum rezultă din cuprinsul diverselor oferte de vânzare.
În apel, prin încheierea din 24 iunie 2010, la cererea ambelor părţi, instanţa a încuviinţat efectuarea unui nou raport de expertiză.
Potrivit concluziilor noului raport de expertiză, terenul expropriat are următoarele valori de circulaţie: de 27.340 euro, calculată în raport de data emiterii de expropriator a hotărârii de expropriere şi de stabilire a cuantumului despăgubirilor, 22 martie 2007, de 51.065 euro, calculată în raport de data încuviinţării expertizei la prima instanţă, 7 februarie 2009, şi de 31.314 euro, calculată în raport de data efectuării expertizei în apel, 18 octombrie 2010.
Potrivit aceloraşi concluzii, restul terenului rămas în proprietatea reclamantelor, teren extravilan, de folosinţă agricolă, fără utilităţi, nu dobândeşte un spor de valoare şi nici nu suferă o diminuare a valorii, cu menţiunea că intrarea la acest teren este asigurată prin breteaua de acces a autostrăzii ce se va regăsi pe amplasamentul terenului expropriat
În răspunsul la obiecţiunile formulate de părţi, experţii au arătat că valoarea de piaţă a terenului expropriat s-a stabilit în raport de prevederile Legii nr. 33/1994 şi de standardele internaţionale de evaluare, pornindu-se de la preţurile reale de tranzacţionare stipulate în contractele autentificate puse la dispoziţie de reclamante, cu menţiunea că terenul expropriat a fost evaluat în proporţie de 2/3 ca teren intravilan şi de 1/3 ca teren extravilan la limita cu intravilanul, aplicându-se o reducere de 50%.
Prin Decizia nr. 298/ A din 17 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamante şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 51.065 euro, echivalent în lei la data plăţii, sumă ce urmează a fi plătită de către pârât în termen de 30 de zile de la data pronunţării deciziei, înlăturând menţiunea vizând anularea ca netimbrată a cererii având ca obiect pretenţii.
Prin aceeaşi decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârât.
În motivarea deciziei s-a reţinut că în mod greşit prima instanţă a dispus anularea, ca netimbrată, a cererii de acordare a despăgubirilor solicitate de reclamante în sumă de 28.600 euro, întrucât acest mod de interpretare a pretenţiilor contravine principiului disponibilităţii şi dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în argumentarea soluţiei, instanţa de apel a statuat că reclamantele au solicitat două categorii de despăgubiri, anume: o despăgubire de 45.000 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului expropriat şi o despăgubire de 28.600 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin expropriere.
Având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum şi concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, instanţa a reţinut că reclamantele sunt îndreptăţite să primească o despăgubire în sumă de 51.065 euro, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului expropriat, despăgubire calculată în raport de momentul efectuării expertizei la judecata în primă instanţă, 7 decembrie 2008.
Instanţa de apel a statuat că se impune calcularea valorii despăgubirii în raport de momentul efectuării expertizei la judecata în primă instanţă, întrucât, pe de o parte, reclamantele au fost private de posibilitatea de a-şi exercita prerogativele dreptului de proprietate ca urmare a măsurii exproprierii fără plata unei despăgubiri corespunzătoare, iar, pe de altă parte, acestora nu le este imputabilă exercitarea căii de atac a apelului, fapt ce a întârziat soluţionarea definitivă a cauzei.
Instanţa de apel a mai reţinut şi că, potrivit concluziilor experţilor, nu există un prejudiciu suferit de reclamante în legătură cu valoarea terenului rămas neexpropriat, motiv pentru care nu poate fi primită cererea de despăgubire formulată în acest sens.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele invocând incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi pârâtul, care a invocat incidenţa dispoziţiilor 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantele au solicitat modificarea deciziei şi acordarea cu titlu de despăgubire şi a sumei de 28.600 euro reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin exproprierea parţială a terenului.
Reclamantele susţin că terenul rămas neexpropriat este lipsit de valoare pentru motivele arătate în apel şi că motivarea instanţei de apel nu este fundamentată cât timp se raportează greşit la un teren agricol, deşi este ştiut că toate terenurile din Bucureşti şi din localităţile limitrofe oraşului au fost iniţial „terenuri agricole", pentru ca, în timp, acestea să fie introduse in intravilan şi ocupate cu construcţii, fapt ce a permis o valorificare corespunzătoare a acestora, exemplificând localitatea Snagov.
Apreciind ca fiind greşite concluziile experţilor, argumentat de faptul că aceştia nu înţeleg devalorizarea terenului rămas, întrucât se raportează strict doar valoarea prezentă a acestuia, motiv pentru care nu au răspuns într-o manieră profesională obiecţiunilor formulate, reclamantele au solicitat casarea parţială a hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea refacerii expertizei şi calculării prejudiciului suferit prin exproprierea parţială a terenului.
În motivarea recursului, pârâtul susţine că instanţa de apel, prin obligarea sa la plata sumei de 51.065 euro, a acordat reclamantelor mai mult decât au cerut, contrar prevederilor art. 340 pct. 6 C. proc. civ.
Pârâtul susţine că atâta timp cât, prin cererea dedusă judecăţii, reclamantele au solicitat acordarea sumei de 45.000 euro cu titlu de despăgubire reprezentând valoarea imobilului expropriat, şi cât timp acestea nu au suferit un alt prejudiciu prin expropriere, instanţa de apel nu putea să le acorde o despăgubire mai mare, de 51.065 euro.
Pârâtul invocă, totodată, nerespectarea de către instanţa de apel a criteriilor prevăzute de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, la calcularea despăgubirii, se va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.
În argumentarea acestei critici, pârâtul prezintă caracteristicile terenurilor din contractele de vânzare - cumpărare utilizate pentru comparaţie de către comisia de experţii şi anume: comparabila A, un teren având de 3 ori suprafaţa celui în litigiu, comparabila B, un imobil mai mic de 330 mp, situat în integralitate în intravilanul localităţii Gruiu, comparabila C, un teren de 2 ori mai mare de cât terenul în litigiu, şi la canalul de irigaţii şi comparabila D, un imobil folosit drept criteriu pentru determinarea valorii despăgubirii şi la momentul exproprierii.
Totodată, pârâtul susţine că valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat trebuia stabilită în raport de momentul efectuării expertizei din apel, cu menţiunea că reclamantele sunt în culpă de a nu fi făcut diligentele necesare în vederea întocmirii la judecata în primă instanţă a unui raport de expertiză care să corespundă prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea alegerii unui alt moment decât cel prevăzut de lege nefiind relevante.
Analizând recursurile, înalta Curte constată următoarele:
În drept, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă şi reală a legii, în sensul că soluţia pronunţată este în contradicţie cu legea şi înlăturarea unei astfel de contradicţii nu este cu putinţă, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că instanţa de apel a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.".
Textul de lege prevede cu claritate şi fără posibilitate de interpretare care este momentul în raport cu care experţii au a calcula şi instanţele de judecată au a stabili cuantumul despăgubirii, anume momentul „întocmirii raportului de expertiză".
Acest text de lege, în aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, nu permite interpretului să stabilească un alt moment în raport cu care să se calculeze valoarea despăgubirilor pentru terenurile expropriate.
Or, în speţa supusă analizei, se constată că valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat din patrimoniul reclamantelor s-a calculat, în conformitate cu criteriile prevăzute de lege, prin raportul de expertiză întocmit la judecata cauzei în apel.
În atare condiţii, în mod eronat instanţa de apel a reţinut că se impune a fi acordată cu titlu de despăgubire o sumă de bani calculată în raport de momentul întocmirii raportului de expertiză la judecata în primă instanţă, probă care fusese înlăturată la cererea ambelor părţi în apel.
Aşa fiind, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de pârât şi a modifica în tot Decizia recurată, în sensul că admiţând apelul pârâtului va schimba sentinţa şi va stabili că reclamantelor li se cuvine cu titlu de despăgubire suma de 31.314 euro, în echivalent lei la data plăţii, despăgubire calculată în raport de momentul efectuării expertizei de instanţa de apel, 18 octombrie 2010.
Referitor la celelalte critici formulate de pârât, Înalta Curte constată că nu pot fi primite, pentru următoarele considerente:
În raport de cuantumul despăgubirii reprezentând valoarea de circulaţie a imobilului expropriat stabilit de instanţa de recurs, de 31.314 euro în echivalent lei la data plăţii, care se încadrează în limitele pretenţiilor formulate de reclamante prin cererea dedusă judecăţii, de 45.000 euro, Înalta Curte constată că fiind rămasă fără fundament critica relativă la acordarea de către instanţa de apel a unei despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel solicitat.
Cât priveşte critica potrivit căreia experţii nu ar fi ţinut cont cu ocazia calculării despăgubirii de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, se constată că nu este dezvoltată ca şi critică de nelegalitate, pârâtul rezumându-se să prezinte anumite însuşiri ale terenurilor evidenţiate în contractele de vânzare cumpărare avute în vedere pentru comparaţie de către experţii evaluatori.
O asemenea modalitate, expozitivă, de prezentare a unora din datele ce au stat la baza întocmirii raportului de expertiză, în lipsa unor critici de nelegalitate, nu este susceptibilă de încadrare în vreun motiv de recurs, care să poată fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Analizând criticile formulate de reclamante, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Momentul în raport cu care se calculează despăgubirile cuvenite persoanei expropriate, în caz de contestare a despăgubirilor stabilite de expropriator, este prevăzut de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 mai sus arătate, anume momentul întocmirii raportului de expertiză prin care se evaluează cuantumul unor astfel de despăgubiri.
În atare condiţii, cum reclamantele au înţeles să-şi asume demersul judiciar prin intermediul căruia au înţeles să conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, acestea trebuie să-şi asume şi momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar despăgubirea, neputând solicita, contrar normei de drept, calcularea despăgubirii la un alt moment, sub motivul existenţei unor fluctuaţii ale preţurilor de tranzacţionare a terenurilor similare celui expropriat pe piaţa imobiliară.
Se observă, de asemenea, că apărările formulate de reclamante relative la locul situării terenului proprietatea lor, parţial expropriat şi parţial neexpropriat, în raport de limitele administrative ale localităţii, şi, respectiv, cele relative la categoria de folosinţă a acestuia sunt împrejurări de fapt care au făcut obiectul analizei la judecata în fond şi care au fost pe deplin stabilite.
Anume, constatările primei instanţe, potrivit cărora terenul expropriat este un teren agricol, situat în proporţie de 1/3 în intravilan şi 2/3 în extravilanul localităţii, se observă că au fost confirmate şi prin probatoriul administrat în apel, respectiv, însuşite de către instanţa de apel.
Totodată, chestiunile relative la diminuarea valorii sau, după caz, la dobândirea unui spor de valoare de către terenul rămas în proprietatea reclamantelor, ca urmare a exproprierii parţiale, se observă că au constituit obiective ale expertizelor efectuate la judecata în fond, precum şi motiv de formulare a obiecţiunilor formulate de părţi cărora li s-a răspuns în cadrul rapoartelor ori suplimentelor la rapoartele de expertiză.
În atare condiţii, criticile formulate de reclamante prin intermediul recursului cu privire la aceste aspecte de fapt ale cauzei se constituie într-o reiterare a nemulţumirilor în legătură cu mijloacele de probă administrate la judecata în fond a cauzei şi, respectiv, cu privire la aprecierea dată de instanţele de fond acestora, critici care, urmare a abrogării dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în rejudecare, urmează a respinge, în raport de prevederile art. 296 C. proc. civ., apelul declarat de reclamante şi, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A.A. şi S.C. împotriva deciziei nr. 298/ A din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în tot Decizia şi admite apelul pârâtului împotriva sentinţei nr. 280 din 25 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o schimbă, în sensul că stabileşte despăgubirile în cuantum de 31.314 euro, în echivalent lei la data plăţii.
Respinge apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei tribunalului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1617/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 153/2012. Civil → |
|---|
