ICCJ. Decizia nr. 1659/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1659/2012
Dosar nr.1294/103/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 622/ C din 10 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 1294/103/2009, s-au respins ca nefondate excepţiile: necompetenţei materiale şi teritoriale, a prematurităţii acţiunii, a tardivităţii cererii de chemare în garanţie, a nulităţii cererii de chemare în garanţie, a lipsei calităţii procesual active a SC C. SRL şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei SC C. SRL şi s-a respins contestaţia faţă de aceasta pe excepţie; s-a respins ca nefondată, cererea de chemare în garanţie a A.V.A.S. Bucureşti şi S.I.F. Moldova formulată de SC C. SRL; s-a admis contestaţia formulată de reclamanta P.C. în contradictoriu cu Primarul municipiului Neamţ şi s-a anulat Dispoziţia din 17 februarie 2009, obligând pârâtul să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Piatra-Neamţ, str. Războieni, compus din 310 m.p. şi construcţii (casă în suprafaţă de 125 m.p., beci de piatră, grajd cu fânar, bucătărie în suprafaţă de 15 m.p. şi garduri).
Totodată a fost obligat pârâtul să identifice unitatea deţinătoare a terenului în suprafaţă de 493,52 m.p. şi să-i comunice reclamantei datele sale de identificare.
A fost obligată SC C. SRL să plătească chematei în garanţie S.I.F. Moldova suma de 1566 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 20 martie 2009, contestatoarea P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra-Neamţ, anularea Dispoziţiei din 17 februarie 2009 emisă de pârât în temeiul Legii nr. 10/2001 şi acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul situat în Piatra-Neamţ, str. Războieni, fosta strada Lăpuşneanu.
La data de 02 septembrie 2009, faţă de datele comunicate de Primăria Piatra-Neamţ privind deţinătorul unei părţi din imobilul notificat, contestatoarea a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC C. SRL.
La data de 23 noiembrie 2009, pârâta SC C. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie a A.V.A.S. şi a S.I.F. M. SA, părţi în contractele de vânzare-cumpărare prin care s-a realizat privatizarea integrală a SC C. SA.
Cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinările formulate în cauză, instanţa a reţinut că nu sunt fondate, pentru considerentele expuse în hotărâre, şi le-a respins ca atare.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin notificarea din 14 februarie 2002, comunicată pârâtului prin intermediul B.E.J. C.C., contestatoarea P.C. a solicitat, în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 (în forma în vigoare la data notificării), măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 1607,04 m.p. şi construcţiile aflate pe acesta la data exproprierii prin Decretul nr. 164 din 28 februarie 1967, situat în Piatra-Neamţ, str. Războieni (fostă Lăpuşneanu).
Notificarea a fost respinsă prin Dispoziţia nr. 596 din 17 februarie 2009 emisă de Primarul municipiului Piatra-Neamţ, reţinându-se că nu au fost depuse acte doveditoare sau declaraţie notarială din care să rezulte descrierea construcţiilor revendicate, iar datele cu privire la terenul notificat sunt contradictorii: în notificare sunt solicitaţi 1607,04 m.p.; din istoricul fiscal reiese că la adresa din Piatra-Neamţ, str. Războieni, în perioada 1966-1975 figurează P.C. cu 768 m.p.; în anexa la Decretul de expropriere din 28 februarie 1967, figurează autorii contestatoarei cu 130 m.p., iar suprafaţa identificată pe ridicările topo din 1929 conform actului de proprietate este de 803,52 m.p.
Imobilul notificat, în suprafaţă de 803,52 m.p., conform concluziilor raportului de expertiză topografică, a fost dobândit de contestatoare şi soţul ei P.G. (decedat la data de 27 mai 1981), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 15 iulie 1937 de notariatul de Stat Judeţean Neamţ, cu toate clădirile aflate pe el.
Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului şi deţinerea lui până la preluarea în proprietatea statului sunt confirmate şi de menţiunile din rolul fiscal, unde în perioada 1966-1975, la adresa din Piatra-Neamţ, str. Războieni, figurează P.G. şi P.C. cu suprafaţa de 768 m.p. şi clădiri cu valoarea de asigurare de 20.406 lei.
Preluarea imobilului de către stat s-a realizat în anul 1967, prin Decretul de expropriere din 28 februarie 1967 în a cărui anexă, este evidenţiat imobilul situat în Piatra-Neamţ, str. Războieni, jud. Neamţ, compus din teren în suprafaţă de 130 m.p., proprietatea lui P.G. şi P.E. Potrivit declaraţiei autentificate la 30 august 2005 de B.N.P. S.G., pentru suprafaţa expropriată s-au încasat despăgubiri de 12.000 lei.
Deşi, în decretul menţionat este trecută doar suprafaţa de 130 m.p., din evidenţele fiscale pe aceeaşi perioadă cei doi soţi figurează cu o suprafaţă mai mare de teren, 768 m.p., şi construcţii, nerezultând că parte din teren ar fi ieşit din proprietatea acestora (în rolul fiscal nu este evidenţiată o atare înstrăinare), iar în prezent, terenul este ocupat de clădiri noi aparţinând unor societăţi comerciale şi de B-dul Decebal.
Astfel, potrivit expertului topo, din suprafaţa de 803,52 m.p., 493,52 m.p. (marcaţi cu verde) sunt ocupaţi de construcţiile şi curtea interioară (prin care se face aprovizionarea şi accesul în clădire) a unor societăţi comerciale, iar 310 m.p. (marcaţi cu albastru), sunt ocupaţi de B-dul Decebal, domeniu public al municipiului Piatra-Neamţ.
Rezultă astfel că din proprietatea contestatoarei şi a soţului ei a fost preluat, în fapt, de către stat întregul imobil compus din teren în suprafaţă de 803,52 m.p. (potrivit actului de vânzare-cumpărare menţionat mai sus) şi construcţiile ridicate pe el, respectiv: casă de locuit din lemn, acoperită cu tablă, în suprafaţă de 125 m.p., compusă din 5 camere, beci de piatră dedesubt, grajd pentru animale cu fânar deasupra; bucătărie de vară în suprafaţă de 15 m.p., edificată în 1957; garduri care delimitau proprietatea pe trei laturi din lemn, iar pe o latură din plasă de sârmă, potrivit declaraţiei contestatoarei.
Un element în plus pentru evaluarea construcţiilor îl constituie valorarea de asigurare menţionată în registrul fiscal, respectiv 20.406 lei în perioada 1966-1975.
În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut, prin prisma condiţiilor reglementate de Legea nr. 10/2001, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 4 alin. (2) şi art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001; imobilul notificat a fost proprietatea sa şi a soţului ei; preluarea de către stat a fost abuzivă.
În mod nelegal a fost respinsă notificarea, în condiţiile în care toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt îndeplinite în cauză şi dovedite de contestatoare.
Întrucât, construcţiile au fost demolate, iar terenul expropriat este în totalitate ocupat de construcţii noi şi de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În raport de situaţia actuală a imobilului evidenţiată prin raportul de expertiză, numai parte din teren este deţinut de unitatea administrativ teritorială, respectiv 310 m.p., astfel că numai pentru această suprafaţă şi pentru construcţiile demolate poate fi obligat primarul să acorde reclamantei prin dispoziţie motivată măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru diferenţa de 493,52 m.p. teren situat în Piatra-Neamţ, str. Războieni, jud. Neamţ, în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, primarul este obligat să identifice unitatea deţinătoare şi să comunice reclamantei elementele de identificare a acesteia.
Instanţa a apreciat că pârâtul nu şi-a îndeplinit această obligaţie pe parcursul procesului, cum invocă în precizările depuse pentru ultimul termen de judecată. Simpla înşiruire a unor societăţi comerciale şi a unor persoane fizice care deţin terenuri şi clădiri la aceeaşi adresă nu rezolvă problema identificării în concret a unităţii care deţine exact suprafaţa identificată prin expertiză de 493,52 m.p.
Întrucât nu s-a făcut dovada că pârâta SC C. SRL ar deţine vreo parte din imobilul notificat, neavând competenţă în emiterea deciziei sau a dispoziţiei reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, a fost admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, contestaţia formulată fiind respinsă ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Ca urmare a respingerii contestaţiei introduse împotriva SC C. SRL, a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie formulată de aceasta în contradictoriu cu A.V.A.S. şi S.I.F. Moldova SA.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâta SC C. SRL a fost obligată să plătească chematei în garanţie S.I.F. Moldova SA cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC C. SRL, în termen legal şi scutit de plata taxei judiciare de timbru, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 1294/103/2009.
Criticile formulate au vizat, exclusiv, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanţie S.I.F. Moldova SA, apreciind că prin respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, lipseşte orice culpă procesuală din partea sa în formularea chemării în garanţie; totodată, a mai susţinut şi absenţa unei cereri din partea chematei în garanţie privind obligarea sa la cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 93 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale s-a admis apelul pârâtei, sentinţa a fost schimbată, în parte, în sensul înlăturării obligării pârâtei SC C. SRL la cheltuieli de judecată către chemata în garanţie S.I.F. Moldova SA; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; s-a respins cererea intimatei S.I.F. Moldova SA privind plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:
Art. 274 C. proc. civ., condiţionează în alin. (1) acordarea cheltuielilor de judecată nu numai de „căderea în pretenţii", ci şi de formularea unei cereri în acest sens de către partea îndreptăţită a le primi.
Prin urmare, în cauză se putea dispune obligarea apelantei pârâte, ca titulară a cererii de chemare în garanţie, la cheltuieli de judecată către chemata în garanţie S.I.F. Moldova SA, numai în situaţia în care aceasta din urmă ar fi solicitat cheltuieli de judecată de la apelanta pârâtă.
În cauză, faţă de precizarea reclamantei de la 22 aprilie 2010, cum că înţelege a se judeca numai cu Primarul municipiului Piatra-Neamţ, achiesând la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. SRL, chemata în garanţie S.I.F. Moldova SA a revenit asupra solicitării iniţiale de cheltuieli, din întâmpinarea depusă, prin cererea depusă la 10 mai 2010, arătând că în noile împrejurări solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Este adevărat că a existat şi un subsidiar, prin care chemata în garanţie S.I.F. Moldova SA solicita cheltuielile de judecată de la pârâta SC C. SRL, însă, numai pentru situaţia când cererea de chemare în garanţie s-ar fi respins pentru lipsa calităţii procesuale active a pârâtei în formularea cererii de chemare în garanţie, soluţie care însă, nu a fost dispusă în cauză.
Mai trebuie reţinut, prin raportare la considerentele expuse de către prima instanţă, şi faptul că respingerea cererii de chemare în garanţie nu s-a datorat caracterului său nefundat, caz în care s-ar fi pus problema unei culpe procesuale a titularului său, ci ca o consecinţă a respingerii acţiunii faţă de pârâtul ce a formulat cererea de chemare în garanţie pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, fapt ce exclude orice culpă în declanşarea litigiului; deci, doar reclamanta putea fi ţinută responsabilă în a suporta cheltuielile de judecată ale pârâtei SC C. SRL şi a chematelor în garanţie A.V.A.S. Bucureşti şi S.I.F. Moldova SA, ca şi consecinţă a implicării nejustificate a acestor părţi într-un litigiu ce nu-i privea. Cum însă, S.I.F. Moldova SA nu a formulat apel, reclamantei nu i se pot imputa aceste cheltuieli în apelul SC C. SRL.
Faţă de toate aceste considerente, apelul a fost admis, sentinţa schimbată în parte, în sensul înlăturării obligării pârâtei SC C. SRL la plata cheltuielilor de judecată; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Ca o consecinţă a admiterii apelului, cumulativ cu poziţia intimatei de negare a îndreptăţirii apelantei de a câştiga în apel, s-a respins solicitarea sa de acordare a cheltuielilor de judecată din apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, chemata în garanţie S.I.F. Moldova SA, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de SC C. SRL, ca nefondat şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Criticile formulate prin motivele de recurs vizează, în esenţă, următoarele aspecte:
În primul rând, în mod greşit a reţinut instanţa de apel că S.I.F. Moldova SA nu a solicitat obligarea SC C. SRL la cheltuieli de judecată.
Sub acest aspect se arată că societatea recurentă a solicitat instanţei de fond obligarea SC C. SRL la plata cheltuielilor de judecată, cerere ce s-a făcut într-o primă fază procesuală, prin întâmpinarea formulată de S.I.F. Moldova SA la cererea de chemare în garanţie formulată de SC C. SRL.
Faţă de obiectul cererii şi cadrul procesul al litigiului în raport cu S.I.F. Moldova SA, calitate de reclamant avea SC C. SRL şi nu contestatoarea P.C., termenul de reclamant fiind o atribuire generică dată pârâtei SC C. SRL.
Prin precizările depuse la dosarul cauzei de contestatoarea P.C. la termenul din data de 10 mai 2010, aceasta a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC C. SRL.
Prin adresa comunicată Tribunalului Neamţ, la termenul din data de 10 mai 2010, s-a solicitat să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.I.F. Moldova SA şi obligarea la cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.I.F. Moldova SA, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC C. SRL (invocate de S.I.F. Moldova SA prin întâmpinare) şi a respins cererea de chemare în garanţie ca nefondată.
Este evident că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată s-a făcut cu privire la SC C. SRL care are calitate de „reclamantă" în raport cu S.I.F. Moldova SA şi nu cu privire la contestatoarea P.C., fapt ce rezultă atât din întâmpinare cât şi din actele depuse în faţa instanţei de fond.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii". Acesta este motivul pentru care instanţa de fond a concluzionat că, formulând o cerere care s-a dovedit a fi nefondată, cheltuielile ocazionate de aceasta, vor fi suportate exclusiv de partea care a formulat cererea de chemare în garanţie.
Astfel înţeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 274 C. proc. civ., „partea care cade în pretenţii" poate fi atât reclamantul, cât şi pârâtul care a formulat o cerere de chemare în garanţie.
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, se observă că fapta acesteia declanşează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câştigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
SC C. SRL trebuie să suporte cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat ori nu în favoarea sa, această soluţie fiind argumentată de faptul că cererea de chemare în garanţie nu trebuie să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va cădea în pretenţii.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat, urmând să îl admită, pentru considerentele ce succed:
Criticile formulate prin motivele de recurs se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ipoteza aplicării greşite a legii în cauză.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Cheltuielile de judecată au rolul de a acţiona ca veritabile sancţiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul.
Faptul că cererea părţii nu a fost soluţionată în fond, ci pe excepţie, nu poate să justifice respingerea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată. Acordarea acestora se bazează pe culpa procesuală a părţii din vina căreia s-a purtat procesul, neavând relevanţă de la cine le solicită partea adversă care a efectuat asemenea cheltuieli, indiferent de modul în care a fost soluţionat litigiul.
În speţă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. SRL, contestaţia formulată de reclamanta P.C. împotriva acestei pârâte, fiind respinsă ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Ca urmare a acestei soluţii a fost respinsă şi cererea de chemare în garanţie formulată de SC C. SRL în contradictoriu cu A.V.A.S. şi S.I.F. Moldova SA.
În acest context, având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., prima instanţă a obligat pârâta SC C. SRL să plătească chematei în garanţie S.I.F. Moldova SA cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
Aceasta este soluţia corectă, şi nu cea pronunţată în apel, de exonerare a pârâtei SC C. SRL de la plată, deoarece la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că din momentul în care se angajează un raport procesual, prin chemarea în garanţie a unor persoane (cum este cazul în speţă), titularul acestei cereri creează posibilitatea să fie chemate în judecată persoane străine de proces, care au fost puse în situaţia de a face cheltuieli nedatorate, aşa că, fiind în culpă, titularul cererii de chemare în garanţie trebuie să plătească acele cheltuieli.
Pentru a nu fi în culpă procesuală, titularul cererii de chemare în garanţie ar fi trebuit să renunţe la cererea formulată în acest sens. Or, acceptând judecarea cererii şi pierderea procesului în raport cu chemata în garanţie, riscul acestei situaţii trebuie să fie suportat de titularul cererii care, prin comportarea sa, o obligat partea adversă să angajeze cheltuielile din proces.
Dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul citat, fără a o menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul şi cu ocazia purtării procesului.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a textului de lege la situaţia dedusă judecăţii, exonerând pârâta, titular al cererii de chemare în garanţie, de la plata cheltuielilor de judecată justificate de persoana chemată în garanţie.
Prin urmare, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de chemata în garanţie S.I.F. Moldova SA, va modifica Decizia atacată, în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de SC C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 622/ C din 10 mai 2010 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de chemata în garanţie S.I.F. Moldova SA împotriva deciziei nr. 93 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.
Modifică Decizia în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de SC C. SRL împotriva sentinţei civile nr. 622/ C din 10 mai 2010 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 martie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 1663/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1657/2012. Civil → |
---|