ICCJ. Decizia nr. 1618/2012. Civil. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1618/2012
Dosar nr. 17010/3/2008
Şedinţa publică din 22 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 465 din 25 ianuarie 2008 a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele P.G.A. şi P.I.D. în contradictoriu cu pârâta SC J.I. SRL Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, având în vedere că spaţiul asupra căruia se solicită constatarea inexistenţei unui drept locativ al pârâtei şi din care se solicită evacuarea este un spaţiu comercial, astfel încât litigiul are un pronunţat caracter comercial, fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 3966 din 25 martie 2010 a admis acţiunea principală formulată de reclamantele P.I.D. şi P.G.A. în contradictoriu cu pârâta SC J.I. SRL, în sensul că a constatat că pârâta ocupă fără titlu valabil spaţiul situat la parterul şi subsolul imobilului din Bucureşti, dispunând evacuarea pârâtei din acest spaţiu.
A fost obligată pârâta la plata către reclamante a sumei de 50.200 Euro cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă spaţiu, aferentă perioadei 28 aprilie 2006 – 12 februarie 2009, precum şi la cheltuieli de judecată.
În final a fost respinsă cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantelor li s-a restituit în natură, prin dispoziţia PMGB nr. 5193 din 24 ianuarie 2006, proprietatea asupra spaţiului cu altă destinaţie şi ap. nr. 7, et. 3 cu cota indiviză din teren, părţile şi dependinţele aflate în folosinţă comună, fiind realizată şi punerea în posesie.
Pârâta nu a invocat în nici un moment un drept de proprietate asupra spaţiului, ci a pretins legitima ocupare a acestuia conform contractului de asociere nr. 123 din 23 mai 1994 semnat cu CLMB, potrivit căruia a preluat spaţiul spre exploatare, restaurare, consolidare, reparare şi modernizare în folosul comun, pentru o perioadă de 5 ani.
Acest contract a încetat prin ajungerea la termen în anul 1999 în baza dispoziţiilor cu caracter general în materia contractului de societate cuprinse în art. 1523 pct. 1 C. civ., care completează reglementarea privind asocierea în participaţiune din Codul comercial, dispoziţiile privind tacita relocaţiune nefiind incidente în raport de natura contractului.
Încetarea efectelor contractului este asumată de PMB în cuprinsul adresei nr. 1128 din 17 mai 2006 ca urmare a schimbării regimului juridic al imobilului retrocedat.
Ocuparea fără titlu valabil a spaţiului situat la parterul şi subsolul imobilului în litigiu a condus la evacuarea pârâtei, pentru asigurarea exercitării neîngrădite a tuturor atributelor dreptului de proprietate de către reclamante.
Având în vedere dispoziţiile art. 998-999 C. civ., constatându-se îndeplinite cumulativ condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, pârâta a fost obligată la plata sumei de 50.200 Euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a spaţiului, pentru perioada 28 aprilie 2006 – 12 februarie 2009.
Cererea reconvenţională a fost respinsă ca neîntemeiată, faţă de condiţiile concrete în care pârâta a realizat lucrările de amenajare, prin aceea că aceste cheltuieli nu pot fi considerate ca o micşorare a patrimoniului pârâtei, atâta timp cât în temeiul contractului de asociere cu CLMB s-a obţinut dreptul de folosinţă şi exploatare a spaţiilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 627 din 14 decembrie 2010 a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă SC J.I. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 3986 din 25 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis cererea reconvenţională, obligând reclamantele P.G.A. şi P.I.D. la plata către pârâtă a contravalorii actualizate a tuturor cheltuielilor efectuate de natură să sporească valoarea imobilului, în cuantum de 102.676 lei (Ron).
De asemenea a fost instituit un drept de retenţie asupra imobilului în favoarea SC J.I. SRL până la achitarea efectivă a sumei, fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În fundamentarea acestei soluţii s-a apreciat ca întemeiată cererea pârâtei privind obligarea reclamantelor la plata contravalorii actualizate a cheltuielilor efectuate, de natură să sporească valoarea imobilului, astfel cum s-a expus cu ocazia efectuării expertizei de expertul B.M.
Lucrările efectuate, în sumă de 102.676 lei (echivalentul a 24.818 Euro) au dus la creşterea valorii imobilului restituit reclamantelor.
Faţă de împrejurarea că cel ce deţine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să reţină lucrul respectiv, să refuze restituirea lui, până când titularul bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreţinerea sau îmbunătăţirea acelui bun, în favoarea SC J.I. SRL s-a instituit un drept de retenţie până la achitarea efectivă a sumei.
Împotriva deciziei comerciale nr. 627 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs atât reclamantele P.I.D. şi P.G.A. cât şi pârâta SC J.I. SRL care au criticat pentru nelegalitate aceiaşi hotărâre judecătorească, după cum urmează.
Recurentele reclamante P.I.D. şi P.G.A. au solicitat în temeiul art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea apelului pârâtei ca nefondat, respingerea cererii reconvenţionale ca vădit neîntemeiată, toate cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţată de instanţa de fond.
În subsidiar s-a cerut compensarea sumelor, întrucât reclamantele au menţionat prin întâmpinarea la cererea reconvenţională aplicarea instituţiei compensării.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantelor pe capătul de cerere formulat prin cererea reconvenţională de pârâtă, excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în îmbogăţirea fără justă cauză, încălcarea gravă a dispoziţiilor art. 129 alin. (6) şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ., respectiv că instanţa era obligată să judece numai capetele de cerere cu care a fost învestită iar prin apel nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, precum şi faptul că instanţa de apel a decis admiterea apelului în baza unui act nul.
În realitate, îmbunătăţirile rămân câştigate Consiliului Local al Municipiului Bucureşti, adică proprietarului imobilului.
Recurenta-pârâtă SC J.I. SRL, la rândul ei a solicitat în baza art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei criticate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară specialitatea construcţii, iar în subsidiar modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii în tot a apelului formulat de pârâtă şi a respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantelor.
A mai fost invocată şi greşita soluţionare a excepţiei lipsei procedurii concilierii directe, nefiind luată în consideraţie dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., litigiul având un caracter evaluabil în bani.
Instanţa de apel nu a făcut nicio referire la apărările pârâtei, nu a răspuns motivat la argumentele invocate şi a încălcat dreptul la un proces echitabil care presupune motivarea hotărârilor judecătoreşti.
În fapt, contractul de asociere nr. 123 din 23 mai 1994 nu a încetat, mai mult din momentul emiterii dispoziţiei nr. 5193 din 24 ianuarie 2006, potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001, reclamantele în calitatea lor de noi proprietare se subrogau în drepturile şi obligaţiile CLMB.
Sub aspectul suplimentării raportului de expertiză ale cărui obiective au fost arătate în notele de şedinţă din data de 30 noiembrie 2010, în mod eronat instanţa de apel a respins acest mijloc de probă.
Fiecare recurentă a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea adversă.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurente, constată că sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurentele reclamante P.I.D. şi P.G.A. vizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive reclamantelor pe capătul de cerere formulat de pârâtă prin cererea reconvenţională şi nici excepţia prescripţiei dreptului la acţiunea în îmbogăţirea fără justă cauză.
Calitatea procesuală presupune, aşa cum se regăseşte în doctrină, existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii – calitatea procesuală activă şi pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic – calitatea procesuală pasivă.
De remarcat că reclamantele nu au ridicat această excepţie cu ocazia soluţionării litigiului nici în faza procesuală a fondului, nici a apelului.
Pârâta SC J.I. SRL au calitate procesuală activă, care atrage pe cererea reconvenţională calitatea procesuală pasivă a reclamantelor prin interesul îndreptăţit care izvorăşte dintr-un raport juridic, cel a restituirii contravalorii îmbunătăţirilor ce au sporit valoarea imobilului proprietarilor.
Aşa cum susţine reclamantele în cererea de chemare în judecată şi pe deplin confirmat de întreaga documentaţie, acestea au devenit proprietarele imobilului în baza Dispoziţiei de restituire a Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 5193 din 24 ianuarie 2006 şi puse în posesie prin procesul verbal de predare primire nr. 2780 din 3 aprilie 2006.
Cererea reconvenţională a pârâtei SC J.I. SRL prin care s-a solicitat obligarea reclamantelor la plata contravalorii actualizate a tuturor cheltuielilor efectuate de natură să sporească valoarea imobilului, precum şi instituirea unui drept de retenţie asupra aceluiaşi imobil a fost formulată la data de 28 august 2006, astfel încât apare cât se poate de evident că este respectat termenul general de prescripţie de 3 ani pentru dreptul la acţiune, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Corect a dispus instanţa de apel obligarea reclamantelor la contravaloarea actualizată a tuturor cheltuielilor efectuate de natură a spori valoarea imobilului, la un cuantum de 102.676 lei, deoarece s-au luat în consideraţie nu numai constatările şi calculele din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul B.M. în specialitatea construcţii civile şi industriale, dar şi înscrisurile depuse de societatea comercială care a suportat efectiv financiar execuţia îmbunătăţirilor la spaţiul comercial.
Respectând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii şi în apel nu a schimbat calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu a permis părţilor să facă cereri noi. Din conţinutul cererii reconvenţionale, rezultă că SC J.I. SRL a cerut obligarea reclamantelor la contravaloarea actualizată a tuturor cheltuielilor efectuate de natură să sporească valoarea imobilului şi a estimat cuantumul pretenţiilor la suma de 30.000 lei (Ron) precizând că valoarea efectivă va fi stabilită prin expertiza tehnică judiciară.
Reclamantele, în calitatea de proprietari ai imobilului descris anterior, cu ocazia preluării au dobândit şi sporul de valoare care a fost adus prin cheltuielile efective ale pârâtei, fiind beneficiarele nemijlocite ale valorii care se regăseşte la momentul soluţionării cauzei.
Nici criticile recurentei-pârâte SC J.I. SRL nu pot fi primite.
Constant, în toate fazele procesuale a fost invocată excepţia lipsei procedurii concilierii directe, împrejurare care conduce la încălcarea unor norme de procedură imperative în materie.
Este de necontestat că reglementările art. 7201 C. proc. civ. au un caracter imperativ şi sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
În acest scop, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea iar convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
De asemenea data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor, finalizând cu rezultatul concilierii ce se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.
La rândul său, art. 109 alin. (2) C. proc. civ., prevede expres că în cazurile anume menţionate de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Ambele instanţe, respingând excepţia lipsei procedurii prealabile a concilierii directe ca neîntemeiată, au apreciat caracterul preponderent nepatrimonial al principalului capăt al cererii de chemare în judecată şi anume evacuarea pârâtei din spaţiul deţinut fără titlu.
Greşit consideră recurenta pârâtă că raporturile dintre părţi continuă în baza contractului de asociere nr. 123 din 23 mai 1994, iar contrar acestei opinii reclamantele au făcut dovada indubitabilă că imobilul litigios le-a fost restituit în natură potrivit Deciziei nr. 5193 din 24 ianuarie 2006 al Primarului General al Municipiului Bucureşti. Mai mult, urmare a restituirii imobilului; Consiliul General al Municipiului Bucureşti Administraţia Fondului Imobiliar a comunicat pârâtei SC J.I. SRL că la data de 3 aprilie 2006 a fost întocmit procesul verbal de predare primirea spaţiului. (fila 35 dosar apel).
Nu se poate reţine că a fost încălcat principiul rolului activ al instanţei, deoarece au fost puse în discuţia părţilor toate excepţiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări şi acordate termene pentru a se lua cunoştinţă de fiecare parte de conţinutul lor, interogatorii, cerere reconvenţională, efectuată expertiză şi supliment la expertiză, depuse note scrise.
Rolul activ nu înseamnă, aşa cum a evidenţiat jurisprudenţa, încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime.
Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţa de apel a ţinut seama, în special, de diversitatea capetelor de cerere a acţiunilor, dar şi de motivele formulate în calea de atac.
Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real, „ascultate”, adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.
Instanţa de apel a examinat cu rigurozitate, efectiv şi concret, toate apărările pârâtei, considerând că sunt suficiente probe administrate pentru stabilirea unei situaţii de fapt şi de drept completă, fără a se mai impune efectuarea unei noi expertize tehnice.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile reclamanţilor P.I.D. şi P.G.A. şi pârâtei SC J.I. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 627 din 14 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii P.I.D. şi P.G.A. şi de pârâta SC J.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 627/2010 de la 14 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1619/2012. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 1615/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
