ICCJ. Decizia nr. 1616/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1616/2012
Dosar nr.1025/3/2002
Şedinţa publică din 7 martie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 decembrie 2009, reclamantul Serviciul de Protecţie şi Pază a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii A.G., A.R.Ş., O.R.A., D.E.M., D.A.A., N.M., D.A.C. şi M.F.P., pronunţarea unei hotărâri prin care să se refacă înscrisul dispărut, respectiv cererea de apel formulată de către reclamant la data de 12 mai 2004 împotriva sentinţei civile nr. 290/2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
În motivare s-a arătat, în esenţă, că a formulat apel la data de 12 mai 2004 împotriva sentinţei civile nr. 290/2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5360/2002, cerere ce a fost predată în baza borderoului din 12 mai 2004 către UM X Bucureşti, iar această instituţie a predat-o Tribunalului Bucureşti, conform borderoului din 14 mai 2004 semnat de Neacşu F. în calitate de persoană împuternicită de tribunal cu primirea corespondenţei.
Intimaţii A.G., A.R.Ş., O.R.A. au formulat note de şedinţă, prin care au invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului D.I., decedat la data de 5 decembrie 2007 şi au solicitat respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitatea de folosinţă.
La termenul din 24 iunie 2010 s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.M., iar tribunalul a rămas în pronunţare atât pe excepţiile invocate, cât şi în subsidiar pe fondul cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 950 din 24 iunie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului D.I. şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.M., a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei N.M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de refacere a înscrisului dispărut, formulată de reclamantul Serviciul de Protecţie şi Pază.
Tribunalul a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului D.I., că, prin acţiunea precizatoare formulată de către reclamant, au fost introduşi în cauză moştenitorii defunctului D.I. şi anume D.E.M., D.A.A., N.M. şi D.A.C.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu se impune declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, întrucât se solicită refacerea unei cereri de apel, care se pretinde că s-a depus la Tribunalul Bucureşti şi că, la momentul dispariţiei înscrisului, Curtea de Apel Bucureşti nu era învestită cu judecarea pricinii şi astfel nu poate avea competenţa să soluţioneze prezenta cerere.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei N.M., tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit relaţiilor primite de la Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi potrivit susţinerilor reclamantului, aceasta este fosta concubină a defunctului D.I., ori, în sistemul de drept românesc, concubinul nu are calitate de moştenitor legal, nefăcând parte din niciuna din clasele de moştenitori şi totodată, nu există depus la dosarul cauzei nici un testament, din care să rezulte o eventuală calitate de moştenitor testamentar.
Aşadar, calitate procesuală pasivă în cauză ca moştenitori ai defunctului D.I. pot avea doar pârâţii Dan, în calitate de fii, aceştia făcând parte din clasa I de moştenitori legali.
Referitor la excepţia de inadmisibilitate a cererii, tribunalul a apreciat, că în realitate, aceasta nu este o veritabilă excepţie, ci reprezintă consideraţii care ţin de fondul cauzei, şi care atrag respingerea cererii ca neîntemeiată şi nicidecum ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte fondul cererii, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 290/2004 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au fost obligaţi pârâţii Serviciul de Protecţie şi Pază şi Ministerul Finanţelor Publice să lase reclamanţilor (actualii intimaţi) în deplină proprietate şi folosinţă imobilul format din teren în suprafaţă de 964, 8 mp, şi construcţia edificată pe teren - vila Panseluţa situat în Predeal, str. N. Bălcescu, nr. 19, judeţul Braşov.
Prin Decizia civilă nr. 3129/2010 pronunţată de Î.C.C.J., secţia civilă, în Dosarul nr. 6570/1/2009 a fost casată Decizia nr. 317/ A a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care s-a judecat apelul împotriva sentinţei nr. 290/2004, astfel încât prezenta cauza este în rejudecare, iar sentinţa civilă nr. 290/2004 în temeiul căreia s-a început executarea silită nu mai este definitivă conform art. 377 C. proc. civ.
Prin adresa din 21 august 2009 Tribunalul Bucureşti a recunoscut faptul că plicul nr. 432 din 12 mai 2004 a fost predat la data de 14 mai 2004 d-nei grefier M.B. din cadrul Registraturii secţiei a V-a civilă, dar că nu poate preciza care este situaţia corespondenţei primite şi nici nu poate atesta ce conţinea respectivul plic.
În raport de această situaţie de fapt, tribunalul a apreciat că cererea formulată este neîntemeiată, întrucât nu există nici o dovadă certă şi pertinentă, în sensul că reclamantul ar fi declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 290/2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5360/2002.
Cererea de refacere înscrisului dispărut este neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a depus motive de apel conform art. 287 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul Dosarului nr. 2161/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care a judecat apelului iniţial al Ministerul Finanţelor Publice, nu a invocat instanţei de apel că ar fi formulat apel sau faptul că lipseşte de la dosarul cauzei cererea de apel în condiţiile în care actualul reclamant a fost reprezentat la fiecare termen de către consilier juridic.
Potrivit art. 723 C. proc. civ. orice cerere trebuie să fie făcută cu bună-credinţă, iar părţile trebuie să-şi exercite drepturile procedurale cu bună-credinţă şi pentru scopul pentru care au fost recunoscute, ori cererea de refacere a apelului a fost formulată la cca. 6 ani de la pronunţarea sentinţei apelate, în condiţiile în care în nici un moment reclamantul nu a invocat nici unei instanţe care a judecat căile de atac faptul că a declarat apel şi nici nu a depus motive de apel.
La prima zi de înfăţişare în apelul iniţial, reclamantul avea posibilitatea să depună motive de apel, să invoce faptul că a declarat apel, dar acesta nu se regăseşte la dosarul cauzei, să invoce o eventuală repunere în termenul de apel, însă în mod uluitor şi de neînţeles reclamantul „îşi aduce aminte" că a formulat apel la 6 ani de la pronunţarea sentinţei şi după ce litigiul a suferit două cicluri procesuale".
Distinct de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că înscrisurile depuse şi invocate de către reclamant nu pot conduce la admiterea cererii, întrucât nu există nici o dovadă pertinentă că plicul nr. 432 ce ar fi fost predat la 14 mai 2004 unei grefiere din cadrul registraturii secţiei a V-a Civile, ar fi conţinut respectivul apel.
În opinia tribunalului, chiar dacă s-ar lua în considerare ca reală pretinsa declaraţie de apel, aceasta a fost înaintată Secţiei a V-a civilă, deşi dosarul s-a judecat la secţia a IV-a civilă şi se referă la un apel împotriva unei sentinţe pronunţată în Dosarul nr. 3525/2002, deşi dosarul în care s-a pronunţat în realitate hotărârea, are nr. 5360/2002.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamantul Serviciul de Protecţie şi Pază susţinând că în mod nelegal instanţa a respins cererea sa, reţinând că nu ar exista nici o dovadă certă şi pertinentă, în sensul că ar fi declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 290/2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5360/2002.
Susţine reclamantul că, aşa cum rezultă din cuprinsul exemplarului 2 al cererii de apel, a cărei refacere se solicită, a formulat la 12 mai 2004 cerere de apel în termenul legal împotriva acestei sentinţe, cerere semnată de reprezentantul legal al instituţiei şi cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 287 alin. 2 C. proc. civ.
Deşi în aprecierea temeiniciei cererii formulate are prioritate îndeplinirea strictă a condiţiilor impuse de art. 583 şi urm., C. proc. civ., tribunalul a analizat pe fond înscrisul, respingând cererea ca neîntemeiată, doar pentru faptul că nu este indicat corect numărul dosarului şi secţia tribunalului, dând astfel prioritate conţinutului înscrisului a cărei refacere se solicită, şi nu îndeplinirii condiţiilor cerute de textul legal pentru refacerea unui înscris dispărut.
Tribunalul Bucureşti a apreciat, în mod nelegal, că cererea de refacere a înscrisului dispărut este neîntemeiată pe considerentul că nu a depus motive de apel, conform art. 287 alin. (2) C. proc. civ., în cadrul Dosarului 2161/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, care a judecat apelul iniţial al Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul căreia nu a invocat instanţei de apel că ar fi formulat apel, sau faptul că lipseşte de la dosarul cauzei cererea de apel, în condiţiile în care, actualul reclamant, a fost reprezentat la fiecare termen de către consilierul juridic.
A apreciat că nici unul din motivele invocate de tribunal nu are legătură cu obiectul cererii formulate.
Mai mult, tribunalul a apreciat în dispreţul textului legal, că cererea de refacere a înscrisului este neîntemeiată, deoarece a fost formulată la circa 6 ani de la pronunţarea sentinţei apelate, deşi textul legal nu impune vreun termen pentru solicitarea de refacere a înscrisului dispărut.
De asemenea, tribunalul a ignorat numeroasele demersuri întreprinse în vederea identificării cererii de apel dispărută, apreciind că înscrisurile depuse şi invocate de parte, nu pot conduce la admiterea cererii, întrucât nu există nici o dovadă pertinentă că plicul nr. 432 ce ar fi fost predat la 14 mai 2004 unei grefiere din cadrul Registraturii Secţiei a V-a, ar fi conţinut respectivul apel.
Susţine reclamantul că actele depuse, relevă modul de înregistrare şi păstrare a documentelor întocmite în anul 2004 şi dovedesc faptul că înscrisul cu nr. 432 din 12 mai 2004 a fost trimis la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi conţine apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 290 din 17 martie 2004.
Dacă nu era lămurită, instanţa de judecată avea obligaţia, conform art. 583 alin. (2) C. proc. civ., să dispună scoaterea din registrele instanţei a tuturor datelor privitoare la înscrisurile ce se refac, fapt care nu s-a petrecut în cauză.
Prin Decizia nr. 157/ A din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii tribunalului.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 583 C. proc. civ., dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip se pot reface de însăşi instanţa învestită cu judecarea pricinii.
Alin. (2) al aceluiaşi text prevede că spre acest sfârşit instanţa va fixa termen, chiar din oficiu, citând părţile, martorii şi experţii; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autorităţi şi de care părţile s-au folosit, sau de pe înscrisurile depuse de părţi, dispunând totodată să se scoată din registrele instanţei toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac.
Reclamantul a solicitat, prin cererea formulată la 10 decembrie 2009, refacerea cererii de apel formulată la 12 mai 2004 împotriva sentinţei civile nr. 290 din 18 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în cauza cu nr. 5360/2002.
Contrar susţinerilor reclamantului, instanţa învestită cu soluţionarea acesteia a întreprins demersurile legale pentru refacerea înscrisului pretins dispărut, concluzionând, pe baza probelor administrate, că nu există nici o dovadă certă şi pertinentă în sensul că reclamantul ar fi declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 290 din 17 martie 2004.
Argumentele instanţei de fond sunt pertinente şi raportate strict la obiectul cererii deduse judecăţii, ele vizând în mod concret, temeinicia cererii de refacere a înscrisului pretins dispărut.
În sprijinul cererii de refacere a înscrisului dispărut, reclamanta a depus copia anexei 13, reprezentând borderoul nr. 29 din 12 mai 2004, din care rezultă că la acea dată s-a înregistrat, în registrul Serviciului de Protecţie şi Pază, plicul nr. nr. 432 având ca destinatar Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Acest borderou nu cuprinde nici un fel de date de identificare ale documentului ce urma a fi trimis şi nu face dovada predării documentului către Tribunalul Bucureşti.
La fila 177 din dosarul Tribunalului Bucureşti s-a depus copia borderoului din 14 mai 2004, prin care se pretinde de asemenea că s-ar putea face dovada înaintării aceluiaşi plic purtând nr. 432 către Tribunalul Bucureşti.
Această filă din registrele interne ale recurentului, are aceleaşi vicii ca şi fila anterioară din 12 mai 2004, în sensul că nu există nici o menţiune privind conţinutul plicului, ba mai mult, la destinatar este trecut în mod generic, pe primul rând „Trib-Jude", fără menţionarea expresă a instanţei la care se face expediţia pentru fiecare act în parte.
Din adresa din 10 iunie 2009 a Tribunalul Bucureşti, rezultă că din verificările efectuate în evidenţele Secţiei a IV-a civilă, s-a constatat că la Dosarul nr. 5360/2002 figurează înregistrat la data de 13 mai 2004, apelul declarat de către Ministerul Finanţelor Publice.
Această adresă contrazice susţinerile reclamantului, în sensul că instanţa nu ar fi cercetat înregistrările făcute în registrele instanţei cu privire la înscrisurile ce se refac. Ba mai mult, instanţa a cercetat şi actele depuse în celelalte dosare ale părţilor, aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti, respectiv Dosarul nr. 3525/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Nici copia registrului de evidenţă a documentelor nesecrete ale recurentului pe anul 2004, nu este relevantă, deoarece menţiunile cuprinse, fac doar dovada înregistrării acestui document în registrele recurentului, dar nu fac dovada predării acestuia la Registratura Tribunalului Bucureşti.
În acest registru este menţionat expres conţinutul sumar al documentului ca fiind apel împotriva sentinţei civile nr. 290 din 18 martie 2004, dar nu se poate face o legătură între acesta şi trimiterea înregistrată sub nr. 432.
În aceste condiţii, împrejurarea că Tribunalul Bucureşti a recunoscut printr-o adresă că plicul 432 din 12 mai 2004 a fost predat unui grefier din cadrul Registraturii Secţiei a V-a, nu este suficientă pentru a determina admiterea unei cereri de refacere a unui înscris pretins dispărut, nefiind făcută dovada înregistrării cererii de apel în registrele instanţei.
Argumentele instanţei privind faptul că doar apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice a fost judecat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi că în acel dosar reclamantul nu a depus motivele de apel, că nu a invocat instanţei de apel împrejurarea că apelul său lipseşte, deşi a fost prezent la fiecare termen prin consilier juridic, nu sunt argumente străine cererii deduse judecăţii, ci ele au permis instanţei o prezumţie simplă, pentru respingerea cererii de refacere a înscrisului dispărut.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, a declarat recurs reclamanta Serviciul de Protecţie şi Pază care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că cele două instanţe au aplicat greşit dispoziţiile art. 583 C. proc. civ., ignorând condiţiile limitativ şi strict cerute de acest text legal pentru refacerea unui înscris dispărut.
Cererea sa a fost greşit analizată, fie prin raportare la conţinutul înscrisului a cărui refacere au solicitat-o, fie în raport de împrejurarea că nu a fost dovedită înregistrarea cererii de apel în registrele instanţei, chestiune ce nu poate să-i fie, în niciun caz, imputată.
Au învederat că recunoaşterea funcţionarului Tribunalului Bucureşti însărcinat cu primirea corespondenţei, care a confirmat primirea plicului cu nr. 432 la data de 14 mai 2004, conduce cu certitudine la concluzia că plicul a fost primit, dar ulterior a dispărut, fără ca instituţia destinatară să poată preciza circuitul şi modul său de înregistrare.
A fost criticată, în acest context, opinia instanţei care, deşi confirmă primirea acestei corespondenţe, ce nu a fost înregistrată în evidenţele sale, pretinde că nu ar avea nici o vină în dispariţia acesteia, considerând ca suficient în acelaşi timp, pentru respingerea cererii de refacere a înscrisului dispărut ca neîntemeiată, împrejurarea că nu a fost făcută dovada înregistrării cererii de apel în registrele instanţei.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 583 C. proc. civ., instanţa ar fi fost datoare să analizeze strict condiţiile cerute de această normă legală, anume înscrisul să fie privitor la o pricină în curs de judecată şi acesta să fi dispărut în orice chip, condiţii îndeplinite şi dovedite în cauză, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa modificării hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii cererii de refacere a înscrisului dispărut.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 583 alin. (1) C. proc. civ., „dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăşi instanţa învestită cu judecarea pricinii".
Legea pretinde, cumulativ, pentru admisibilitatea cererii reglementată de norma evocată, cerinţa ca pricina la care se referă înscrisul solicitat a fi refăcut, să se afle „în curs de judecată", iar înscrisul să fi dispărut „în orice chip".
Din actele dosarului, opus soluţiilor pronunţate în cauză până în prezenta etapă procesuală, se constată a fi îndeplinite ambele cerinţe pretinse de norma legală invocată drept temei al cererii reclamantei.
Cu privire la cerinţa ca pricina să se afle în curs de judecată, se constată că, în prezent, consecinţă a casării deciziei nr. 317/ A din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti‚ secţia a III-a civilă, prin care s-a constatat drept perimat apelul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 290 din 18 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cauza se află în rejudecare, pricina ce a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea prezentei cauze, sentinţa primei instanţe nefiind deci definitivă potrivit prescripţiilor art. 377 C. proc. civ.
Cât priveşte cea de a doua cerinţă, se constată, de asemenea, îndeplinirea sa, pentru motivele:
Prin sentinţa civilă nr. 290 din 18 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosar nr. 5360/2002, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii D.I., A.M., T.A., A.G., A.R.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul de Protecţie şi Pază şi Ministerul Finanţelor, care au fost obligaţi să le lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul format din teren în suprafaţă de 964,80 m.p. şi construcţia edificată pe teren (vila Panseluţa) situată în Predeal, str. N.B., judeţul Braşov.
Reclamanta din cauza de faţă, Serviciul de Protecţie şi Pază, a susţinut că deşi a formulat, în termen legal, cerere de apel împotriva susmenţionatei hotărâri, cerere care a fost predată Tribunalului Bucureşti, aceasta nu a ajuns niciodată la dosarul cauzei, instanţa de apel pronunţându-se în etapele procesuale anterioare, exclusiv pe declaraţia de apel formulată de celălalt pârât împotriva aceleiaşi hotărâri.
A mai învederat că a fost în imposibilitate, la acele momente procesuale, să facă dovada înregistrării apelului la Tribunalul Bucureşti, prima instanţă refuzând să recunoască predarea acestei cereri de către curieratul militar ca şi predarea ei de către persoana împuternicită cu efectuarea operaţiunilor de înregistrare a corespondenţei.
Înscrisurile depuse în probaţiune de reclamantă, deşi au fost reţinute de instanţele sesizate cu soluţionarea cauzei până la acest moment, au fost considerate nerelevante, cu consecinţa respingerii cererii ca neîntemeiată, pe considerentul că „nu există nici o dovadă certă şi pertinentă" în sensul exercitării pretinsei căi de atac, soluţie în sprijinul căreia s-a invocat şi pasivitatea aceleiaşi părţi relativ la această conduită procesuală, apreciată drept o prezumţie simplă ce converge spre aceeaşi soluţie.
Or, reţinând o greşită situaţie de fapt, cu consecinţa aplicării greşite a legii (normei) incidente în cauză, instanţele au pronunţat o hotărâre nelegală ce se impune a fi reformată.
Astfel, cu borderoul din 12 mai 2004 reclamanta a predat unităţii de curierat militar X Bucureşti, plicul cu nr. 432 având ca destinatar Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Cu borderoul din 14 mai 2004, unitatea de curierat confirmă reclamantei expedierea plicului cu acelaşi număr - 432 - având ca destinatar, potrivit menţiunilor de pe acest înscris (fila 177 dosar fond) la rubrica corespunzătoare „Trib-jude".
În evidenţele reclamantei (fila 189 şi urm. dosar fond) – Registru pentru evidenţa documentelor neclasificate din anul 2004, la fila 54 - verso apare menţiunea înregistrarea documentului luat în evidenţă - nr. 432 la data de 12 mai 2004, iar la fila 55 ce cuprinde menţiuni privind data ieşirii – se indică data ieşirii documentului la 12 mai 2004 către destinatar Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca şi conţinutul acestuia - „coloana nr. 19" - apel împotriva sentinţei civile nr. 290 din 18 martie2004.
În acelaşi timp, din cuprinsul declaraţiei de apel solicitată a fi refăcută (fila 191) rezultă că, într-adevăr, documentul menţionat a fost înregistrat în evidenţele reclamantei sub nr. 432 din 12 mai 2004 şi că privea declaraţia de apel formulată împotriva „sentinţei civile nr. 290 din 18 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 3525/2002, cauză în care a avut calitatea de pârât, reclamanţii fiind D.I., T.A., A.G. …ş.a.".
Coroborând aceste înscrisuri cu răspunsul comunicat reclamantei de către instanţa căreia partea a susţinut că i-a expediat declaraţia de apel menţionată (fila 184), instanţa care confirmă predarea plicului cu nr. 432 al Unităţii Militare nr. X la data de 14 mai 2004 unui funcţionar din cadrul registraturii Secţiei a V-a civile din cadrul aceleiaşi instanţe, se constată ca fondate susţinerile recurentei.
Nu are nici o relevanţă, în aprecierea temeiniciei pretenţiei reclamantei, nici împrejurarea imposibilităţii precizării de către instanţă a situaţiei corespondenţei primite, nici trecerea unei îndelungate perioade de timp între momentul dispariţiei înscrisului şi cel al refacerii sale (cerinţă ce nu este prevăzută de lege) şi nici pretinsa pasivitate a părţii în invocarea acestei împrejurări, considerată drept prezumţie simplă în reţinerea caracterului nefondat al aceleiaşi cereri (greşit stabilită ca atare, fiind în opoziţie expresă cu dispoziţiile art. 1203 C. civ., ce reglementează limitele folosirii prezumţiilor simple).
Nu are de asemenea relevanţă sub acelaşi aspect, al existenţei înscrisului solicitat a fi refăcut, nici indicarea greşită a numărului secţiei aparţinând instanţei sesizate (a V-a şi nu a IV-a civilă), cum nu are relevanţă nici indicarea greşită a numărului de Dosar (3525/2002, în loc de nr. 5360/2002) atâta vreme cât atât numărul şi data sentinţei atacate, cât şi calitatea şi numele părţilor litigante au fost corect indicate.
Ca urmare, constatând că, instanţele au reţinut nelegal neîndeplinirea cerinţelor pretinse de art. 583 C. proc. civ., considerate de către instanţa de recurs a fi pe deplin dovedite, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecăţii va fi admis, cu consecinţa modificării deciziei atacate şi a admiterii cererii introductive de instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Serviciul de Protecţie şi Pază împotriva deciziei nr. 157/ A din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o modifică.
Admite apelul declarat de reclamantul Serviciul de Protecţie împotriva sentinţei nr. 950 din 24 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Admite cererea formulată de reclamantul Serviciul de Protecţie şi Pază în contradictoriu cu pârâţii A.G., A.R.Ş., O.R.A., D.E.M., D.A.A., N.M., D.A.C. şi Ministerul Finanţelor Publice şi dispune refacerea înscrisului dispărut constând în cerere de apel formulată de Serviciul de Protecţie şi Pază la data de 12 mai 2004 împotriva sentinţei nr. 290 din 18 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 5360/2002 al acestei instanţe.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1619/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 161/2012. Civil → |
|---|
