ICCJ. Decizia nr. 1730/2012. Civil. Acţiune în constatare. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1730/2012

Dosar nr. 3858/1/2010

Şedinţa publică din 9 martie 2012

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2476 din 23 aprilie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosar nr. 446/2/2010, a fost respins recursul declarat de pârâţii O.A.M. şi O.M.V. împotriva încheierii de şedinţă din 05 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuienţii O.A.M. şi O.M.V., fără a arăta care sunt motivele acestei cereri.

La termenul de la 21 ianuarie 2011, judecata cererii de revizuire a fost suspendată conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă, iar la 3 februarie 2012, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 9 martie 2012, când instanţa a invocat excepţia perimării cererii de revizuire.

Analizând cu prioritate această excepţie, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Conform dispoziţiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constata şi din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere şi suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 şi 250 C. proc. civ.

În speţă, părţile, deşi legal citate, nu s-au prezentat în instanţă la termenul din data de 21 ianuarie 2011, stabilit pentru soluţionarea recursului şi, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea cauzei, constatându-se că nici una dintre părţi nu a cerut judecarea în lipsă.

Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 23 ianuarie 2012, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., părţile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii.

Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi constatând că, potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată şi din oficiu de instanţă, faţă de dispoziţiile art. 252 alin. (1) teza I din acelaşi cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimată cererea de revizuire a deciziei nr. 2476 din 23 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de revizuenţii O.A.M. şi O.M.V.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1730/2012. Civil. Acţiune în constatare. Revizuire - Recurs