ICCJ. Decizia nr. 1743/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1743/2012
Dosar nr. 17031/3/2011
Şedinţa din camera de consiliu de la 27 martie 2012
Asupra conflictul negativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia formulată la data de 01 octombrie 2010 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 47043/3/2010 contestatorii A.N.A.P. şi A.F., prin mandatar A.N.A.P., au chemat în judecată pe intimaţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, Casa Judeţeană de Pensii Alba, Casa Judeţeană de Pensii Bihor, Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, Casa Judeţeană de Pensii Galaţi, Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună constatarea inexistenţei/ nulităţii absolute a deciziilor de pensionare emise în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010 pe numele contestatorilor persoane fizice, restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziilor de recalculare {restitutio in integrum) în sensul repunerii şi menţinerii în plată a pensiilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei, contestatorii au arătat, în ceea ce priveşte constatarea inexistenţei/nulităţii absolute a deciziilor de recalculare a pensiilor emise în baza Legii nr. 119/2010, că o atare soluţie se impune datorită încălcării prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie si art. 1 C. civ. ce reglementează principiul neretroactivităţii legii civile.
Deciziile ce formează obiectul contestaţiei au fost emise în temeiul art. 3 din Legea nr. 119/2010 care prevede că pensiile stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de "Legea nr. 19/2000. Această prevedere echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, fapt nepermis de dreptul pozitiv românesc. Din chiar cuprinsul deciziilor ce fac obiectul prezentei acţiuni se desprinde concluzia că art. 3 din Legea nr. 119/2010 este norma care a stat la baza emiterii acestora, fapt ce echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 15 din Constituţie şi art. 1 C. civ., conform căruia legea are putere doar pentru viitor.
Au mai precizat contestatorii că pensia de serviciu le-a fost stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007, aceasta aplicându-se situaţiilor juridice constituite, modificate şi stinse în temeiul reglementărilor ei, dreptul la pensie fiind născut şi consumat în totalitatea sa de la momentul emiterii deciziilor de recalculare, creându-se astfel efecte juridice definitive, împrejurarea că Statul, ulterior acestui moment, are o obligaţie cu executare succesivă şi că în această perioadă aduce modificări legislative în sensul recalculării pensiilor cu consecinţa diminuării celor obţinute deja, nu poate fi opusă acestor drepturi deja obţinute, deoarece s-ar afecta dreptul la speranţa legitimă, drept ocrotit de ar. 1 din Protocolul 1 al CEDO.
În continuare contestatorii au făcut referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 375/2005, nr. 120/2007 şi nr. 270/2005 prin care s-a apreciat cu privire la imposibilitatea retroactivării legii invocând art. 1 din Protocolul 1 al CEDO şi art. 14 din CEDO.
În ceea ce priveşte cererea având ca obiect restabilirea situaţiei anterioare emiterii deciziilor de recalculare — restitutio in integrum - în sensul menţinerii în plată a pensiilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007, contestatorii au precizat că principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în temeiul unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit. La solicitarea instanţei Asociaţia a făcut dovada mandatului acordat pentru reprezentare de contestatorii persoane fizice, prin procurile ataşate la dosar în vol. II.
La data de 18 octombrie 2010 s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu a numiţilor B.G., ş.a., cerere care a fost ulterior rectificată de contestatori ca fiind cerere modificatoare în sensul art. 132 C. proc. civ. prin extinderea cadrului procesual ca urmare a adăugării de noi reclamanţi/contestatori.
Instanţa a luat act de extinderea cadrului procesual prin introducerea unor noi contestatori la data de 22 noiembrie 2010, când s-a extins cadrul procesual şi cu privire la introducerea unor noi pârâţi – Casa Judeţeană de Pensii Dolj, Timiş, Iaşi, Alba, Prahova şi Sibiu. Tot atunci, la solicitarea contestatorilor, s-a dispus scoaterea din cauză a Caselor de Pensii Alba şi Galaţi.
Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2011 instanţa a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru contestatorii S.I., ş.a.
Casa Naţională de pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale a invocat excepţia conexităţii, excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Asociaţiei Naţionale a Aviatorilor Pensionari, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, formulând şi apărări pe fondul cauzei.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a Asociaţiei, lipsa calităţii procesuale pasive a sa, formulând totodată şi apărări pe fondul cauzei.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a invocat prin întâmpinare excepţia de necompetenţă teritorială faţă de dispoziţiile art. 156 din legea nr. 19/2000, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Casa de Pensii judeţeană Călăraşi la rândul său a solicitat prin întâmpinare respingerea contestaţiilor ca neîntemeiate şi, la fel, şi intimata Casa judeţeană de Pensii Tulcea.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Alba a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.
Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, iar Casa Judeţeană de Pensii Alba a invocat, suplimentar, excepţia de necompetenţă teritorială pe cererile ce-i privesc pe contestatorii cu domiciliile pe raza judeţului Alba.
Aceeaşi excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată şi de intimata Casa Judeţeană de Pensii Prahova, cu privire la contestatorii ce domiciliază în raza sa de competenţă şi de intimata Casa de Pensii judeţeană Timiş, cu privire la contestatorii domiciliaţi în jud. Timiş.
La data de 28 februarie 2011, prin încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată, instanţa a dispus pentru o mai bună administrare a justiţiei şi având în vedere că contestatorii au domicilii în diferite regiuni geografice – judeţe – ale ţării, gruparea acestora pe regiuni şi disjungerea cererilor contestatorilor provenind din aceleaşi judeţe ale ţării, cu consecinţa formării unor dosare distincte.
Motivarea acestei soluţii a instanţei se regăseşte în încheierea de şedinţă din 28 februarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 47043/3/2010, ataşată în prezentul dosar.
Ca urmare a disjungerii, a fost format prezentul dosar, nr. 17031/3/2011, privind pe contestatorul N.V. şi intimaţii Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Casa de Pensii Judeţeană Alba, Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
La termenul din 28 martie 2011 instanţa a pus în discuţie excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa nr. 3017 din 28 martie 2011, a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul N.V., reprezentat de mandatar A.N.A.P. şi pe intimaţii CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII ALBA, CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, CASA NAŢIONALĂ DE PENSII ŞI ALTE DREPTURI DE ASIGURĂRI SOCIALE, şi MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, în favoarea Tribunalului Alba, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În pronunţarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sunt aplicabile speţei dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, acestea reprezentând norme juridice cu caracter derogatoriu de la dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., cu privire la competenţa teritorială, înlăturând susţinerile contestatorilor conform cărora art. 156 din Legea nr. 19/2000 instituie o regulă „de favoare" în beneficiul contestatorilor, care au posibilitatea de a alege între instanţele de la domiciliul lor şi cele de la domiciliul pârâtului, atâta timp cât nicăieri în cuprinsul legii speciale, Legea nr. 19/2000 aplicabilă în speţă, nu se prevede o atare posibilitate.
Astfel învestit, Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr.6094 din 14 decembrie 2011, a pronunţat următoarea soluţie:"Admite excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Alba invocată de instanţă din oficiu şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A.N.A.P. în numele şi pentru membrul său N.V., împotriva pârâţilor Casa de Pensii Alba, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu sediul în localitatea Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă dintre Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Alba a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă".
În pronunţarea acestei soluţii cea de-a doua instanţă de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor imperative care reglementează competenţa materială şi teritorială a instanţelor de judecată şi având în vedere inclusiv dispoziţiile Legii nr. 19/2000 modificată, respectiv prevederile Legii 263/2010, care instituie o competenţă exclusivă în favoarea instanţelor de la sediul social al reclamantului, şi faţă de sediul asociaţiei evidenţiat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, judecarea conflictelor de asigurări sociale care au obiect modul de stabilire, de punere în plată s-au diminuare a pensiilor lunare de serviciu, este de competenţa instanţelor stabilite conform normelor cuprinse în codul de procedură civilă, iar aceste cereri introductive se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul, îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz sediul social principal concluzionând în sensul că art. 156 si urm. din Legea nr. 19/2000 reprezintă o normă cu caracter exclusiv, competenţa teritorială de la domiciliul-sediul reclamantului, în speţă, al asociaţiei fiind exclusivă şi nu relativă.
Înalta Curte, învestită legal cu pronunţarea regulatorului de competentă, constată că Tribunalul Alba este competent teritorial în soluţionarea cauzei pentru motivele ce se vor arăta.
Relevanţă în stabilirea competenţei teritoriale o prezintă legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanţei.
În speţă, promovarea acţiunii s-a realizat la 1 octombrie 2010 sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, intrarea în vigoare a acesteia având ca efect abrogarea şi a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Aşa fiind, în respectarea art. 725 alin. (1) C. proc. civ. în cauză instanţa competentă teritorial este cea determinată de reglementarea cuprinsă în art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010, în speţă Tribunalul Alba, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa în favoarea Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1726/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1698/2012. Civil → |
|---|
