ICCJ. Decizia nr. 1789/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1789/2012
Dosar nr.345/109/2008
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanţii P.B., P.C., C.M.G., P.R. şi P.B.A. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 7132/2007 emisă de Primăria municipiului Piteşti, în contradictoriu cu Primarul municipiului Piteşti, Primăria municipiului Piteşti şi Comisia Judeţeană de fond funciar Argeş, solicitând modificarea parţială a dispoziţiei, în sensul de a fi menţionaţi toţi moştenitorii care au formulat cerere, omişi a fi trecuţi în dispoziţie, respectiv: C.M.G., P.R. şi P.B.A.
De asemenea, s-a mai solicitat modificarea suprafeţei de teren evidenţiată în dispoziţie, în sensul că, în loc de 2.400 m.p. să fie trecută suprafaţa de 4366 m.p., conform procesului - verbal din 15 ianuarie 1941, din care rezultă suprafaţa cumulată de 4366 m.p., compusă din 392 m.p. curte, 739 m.p. grădină şi 3.235 m.p. livadă, deţinută de autorul P.G.
Tribunalul Argeş a pronunţat sentinţa civilă nr. 345/109/2008, prin care a admis contestaţia şi a modificat în parte a dispoziţia, în sensul menţionării alături de P.B. şi P.C. şi a celorlalţi moştenitori, respectiv: P.B.A., C.M.G. şi P.R.. Totodată, au fost modificate suprafeţele de teren cuprinse în dispoziţie la art. 1 lit. a), în sensul de a se trece suprafaţa de 4366 m.p., compusă din: 392 m.p. curte, 739 m.p. grădină şi 3.235 mp. livadă, fiind menţinute în rest efectele dispoziţiei.
Apelul declarat de Primarul municipiului Piteşti împotriva sentinţei a fost respins, ca nefundat, prin Decizia civilă nr. 21/ A din 29 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs Municipiul Piteşti şi Primarul municipiului Piteşti, iar prin Decizia civilă nr. 1468 din 5 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Municipiul Piteşti (având în vedere că acesta nu a avut calitatea de parte în proces), a admis apelul Primarului municipiului Piteşti şi în consecinţă, a casat Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a constatat că soluţionarea cauzei în apel s-a realizat fără stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat restituirea unei suprafeţe de 4.366 m.p., iar pârâtul s-a apărat constant, arătând că din anexa la Decretul nr. 92/1950 şi din tabelul privind terenurile naţionalizate rezultă că autorilor acestora le-a fost preluată o suprafaţă de 2.400 m.p. Probatoriul administrat nu a permis identificarea cu certitudine a suprafeţei de teren şi implicit, nu a fost stabilită întinderea dreptului de proprietate al reclamanţilor cu privire la imobilul în litigiu.
Reluând judecata, Curtea de Apel Piteşti a pronunţat Decizia civilă nr. 36/ A din 8 martie 2011 prin care a respins, ca nefondat, apelul declarat de Primarului municipiului Piteşti.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut lipsa de interes a criticii referitoare la menţionarea în dispoziţie a tuturor moştenitorilor autorilor comuni, faţă de împrejurarea că cei indicaţi iniţial în actul entităţii deţinătoare au înţeles să recunoască şi dreptul celorlalţi, acceptând ca efectele legii reparatorii să se răsfrângă şi asupra acestora, ceea ce nu este de natură să afecteze în vreun fel pe apelanta - pârâtă.
În ce priveşte întinderea reală a terenului preluat prin naţionalizare, s-a constatat, din cuprinsul lucrării de specialitate completate cu ocazia rejudecării, că, în anul 1932, proprietatea P.G.B. figura în planul cadastral şi în registrul de suprafeţe aferent, cu 4.437 m.p. în str. C.
De asemenea, în extrasul de carte funciară din anul 1941, autorul reclamanţilor figura cu imobilul dobândit în anul 1926 în str. C., cu suprafaţa totală de 4.366 mp (din care 392 mp curte; 739 mp grădină; 3.238 m.p. livadă).
S-a constatat că imobilul din planul cadastral 1932 - 1933, în suprafaţă de 4.437 mp, este acelaşi cu imobilul înscris în cartea funciară în anul 1941, în suprafaţă de 4.366 mp, numărul poştal fiind cel care a evoluat de la data dobândirii, din anul 1926, de la nr. 152 - 154 la nr. 136 în anul 1932 - 1933 şi la nr. 140 în anul 1941.
Cu referire la tabelul de terenuri naţionalizate administrate de I.L.L. Piteşti, nedatat, unde P.G.B. figurează numai cu suprafaţa de 2.400 m.p., s-a reţinut că nu rezultă din nici o probă administrată că acesta ar constitui anexă la Decretul de naţionalizare, ci doar se face menţiunea că această suprafaţă era administrată de I.L.L. Piteşti din întregul teren naţionalizat de la autorul părţilor în anul 1950.
Totodată, instanţa a reţinut că, potrivit schiţei anexă la raportul de expertiză, imobilul naţionalizat este cel identificat în str. C., în suprafaţă de 4.437 m.p., conform cadastrului din 1932 - 1933, înscris ulterior în cartea funciară cu suprafaţa de 4.366 m.p.
Susţinerile apelantului potrivit cărora după înscrierea în cartea funciară, dar înainte de naţionalizare, autorii reclamanţilor ar fi înstrăinat din teren, au fost înlăturate întrucât nu au fost probate, conform art. 1169 C. civ., deşi apelantului îi revenea sarcina probaţiunii.
Tot astfel, a fost înlăturată susţinerea după care imobilul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 de către contestatori s-ar suprapune cu terenul solicitat de terţe persoane, în condiţiile în care, din raportul de expertiză completat - care a avut în vedere inclusiv documentaţia depusă de terţe persoane pentru imobilul din str. Craiovei nr. 138 - a rezultat că acest imobil a fost identificat în partea de nord a terenului autorului intimaţilor-reclamanţi.
Ca atare, s-a concluzionat că instanţa fondului a stabilit corect îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă totală de 4.366 m.p.
Decizia a fost atacată cu recurs de Primarul municipiului Piteşti, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele aspecte de nelegalitate:
- Instanţa de apel a menţionat în mod greşit pe ceilalţi moştenitori alături de persoanele îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 prevede în mod expres procedura care trebuie urmată pentru obţinerea acestor măsuri, respectiv, formularea notificării într-un anumit termen, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii.
Or, moştenitorii „omişi" în dispoziţie nu au formulat notificare şi drept urmare, nu pot fi menţionaţi în cuprinsul acesteia.
- În ce priveşte imobilul - teren expropriat, acesta este în suprafaţă de 2.400 m.p., aspect confirmat de anexa la Decretul nr. 92/1950 şi de tabelul privind terenurile naţionalizate administrate de I.L.L. Piteşti.
Pe parcursul judecării cauzei, în toate etapele procesuale, pârâtul-recurent a susţinut că pentru perioada 1941 - 1950 nu se cunoaşte regimul juridic al terenului deţinut în proprietate de autorii contestatorilor, un motiv în plus pentru a constata că suprafaţa ce a fost preluată de stat este de 2.400 m.p.
Intimaţii - reclamanţi nu au depus întâmpinare, în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului, susţinând caracterul legal al soluţiei.
Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat, potrivit următoarelor considerente:
- Critica vizând greşita menţionare în conţinutul dispoziţiei, alături de P.B. şi P.C., şi a celorlalţi 3 moştenitori ai aceloraşi autori (P.G.B. şi P.F.) nu poate fi primită.
Astfel, transmiţând notificarea în condiţiile Legii nr. 10/2001, P.B. şi P.C. au acţionat şi ca mandatari ai celorlalţi moştenitori ai foştilor proprietari, situaţie confirmată de demersurile întreprinse ulterior.
În acest sens, se constată că în anul 2005, ca urmare a nesoluţionării notificării transmise în termenul prev. de art. 22 din Legea nr. 10/2001, are loc o nouă sesizare a entităţii învestite anterior (Primăria municipiului Piteşti), semnată şi de ceilalţi moştenitori care nu semnaseră notificarea din anul 2002.
Mai mult, demersul judiciar, în care notificatorii iniţiali apar alături de ceilalţi trei moştenitori, reclamând drepturile cuvenite deopotrivă de pe urma autorilor deposedaţi (părinţii şi, respectiv, bunicii contestatorilor) denotă că prin transmiterea notificării s-a urmărit valorificarea drepturilor tuturor, în calitate de succesori şi persoane îndreptăţite, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (iar nu valorificarea unui drept de acrescământ, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001).
Mandatul tacit în virtutea căruia se poate considera că au acţionat cei doi notificatori iniţiali rezultă din împrejurările de fapt menţionate (transmiterea unei noi sesizări primăriei de către toţi moştenitorii, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi în care se face referire la prima notificare, nr. 2705/2002; contestarea dispoziţiei primarului, într-un demers comun, pe motiv că nu cuprinde numele tuturor succesorilor proprietarilor deposedaţi).
Aceste împrejurări fac neîndoielnică intenţia părţilor în sensul menţionat, al acţionării şi în temeiul unui mandat tacit (a cărui dovadă, dată fiind natura lui, nu presupune existenţa formei scrise ci, prin derogare de la regula simetriei formelor, el poate fi şi tacit, rezultând ca atare din acţiunile întreprinse de părţi).
- În ce priveşte suprafaţa de teren preluată de stat şi astfel, întinderea dreptului pentru care se cuvin măsuri reparatorii, statuarea instanţei de apel este corectă, iar critica recurentului are de asemenea, caracter nefondat.
Deducând judecăţii în recurs critica pe aspectul menţionat, recurentul ignoră faptul că în faza procesuală anterioară şi dat fiind caracterul devolutiv, cu respectarea dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi a indicaţiilor din Decizia de casare, a fost completat materialul probator.
În acest sens, statuând pe elementele de fapt, cu trimitere la mijloacele de probă administrate, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa preluată de către stat, aşa cum a fost identificată prin raportul de expertiză, coroborat cu extrasul de carte funciară din anul 1941, a fost de 4.366 m.p.
Deşi instanţa de apel a reţinut că tabelul de terenuri administrate de I.L.L. Piteşti în care suprafaţa terenului apare ca fiind de 2.400 m.p., nu reprezintă anexă la Decretul de naţionalizare - pentru a se putea trage concluzia, conform susţinerii pârâtului, că doar acest teren ar fi fost preluat de stat –, recurentul reia acest argument, fără să combată însă, considerentele instanţei de apel.
Or, în condiţiile în care terenul, cu întreaga sa suprafaţă, astfel cum a fost notificată, a fost identificat prin raportul de expertiză ca fiind preluat de către stat, este evident că referirea la acel tabel (al terenurilor naţionalizate din administrarea I.L.L. Piteşti) este nerelevantă în sensul susţinerii poziţiei exprimate de către pârât.
- Tot astfel, în mod neargumentat şi ignorând faptul că instanţa de apel a dat dezlegare acestei apărări formulate în fazele procesuale anterioare, pârâtul pretinde că nu se cunoaşte regimul juridic al terenului în perioada 1941 - 1950 şi că acesta reprezintă un motiv în plus pentru a se considera că terenul preluat de stat a fost în realitate, de 2.400 m.p.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut corect că, cel care face o asemenea afirmaţie - respectiv, că după înscrierea terenului în cartea funciară în anul 1941 şi până la preluarea acestuia de către stat, în 1950, autorii reclamanţilor ar fi înstrăinat din acesta - trebuie să o şi probeze, astfel cum obligă art. 1169 C. civ. (pentru că sarcina probaţiunii incumbă celui care afirmă iar nu celui care neagă ceva: onus probandi ei qui dicit non ei qui negat).
Fără să prezinte elemente suplimentare şi să demonstreze astfel, nelegalitatea aprecierilor instanţei de apel, recurentul-pârât se limitează să reitereze aceleaşi aspecte, deja dezlegate jurisdicţional anterior, aşa încât lipseşte practic, critica formulată de un conţinut de nelegalitate care să poată fi cenzurat în recurs.
Pentru toate considerentele arătate anterior, aspectele deduse judecăţii au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 36/ A din 08 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 179/2012. Civil. Fond funciar. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 1771/2012. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
