ICCJ. Decizia nr. 1796/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1796/2012
Dosar nr.37417/3/2009
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la 23 februarie 2010, reclamanţii A.G. şi A.S.T. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat pârâtul la restituirea preţului de piaţă al imobilului situat în Bucureşti, str. V., sector 2, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare, precum şi la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de despăgubiri, actualizate la data efectuării plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1291 din 10 septembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât şi a respins cererea formulată de reclamanţi, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată, restituirea preţului actualizat, plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, se face de către Ministerul Finanţelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Calitate procesuală pasivă are persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii, care, în cauză, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, este Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât, tribunalul a admis excepţia şi a respins acţiunea, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii A.G. şi A.S.T., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin Decizia civilă nr. 222/ A din 1 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că acţiunea formulată de reclamanţi se întemeiază pe dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, text potrivit căruia: „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare" şi art. 50 alin. (3) din aceeaşi lege, care prevede că: „Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".
S-a constatat că distincţia pe care o face prima instanţă între Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, este pur formală, neavând natura unui motiv care să justifice respingerea acţiunii pe temeiul lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată de reclamanţi.
Curtea a apreciat şi că textul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu instituie o răspundere proprie a Ministerului Finanţelor Publice, ci Statul Român îşi asumă responsabilitatea plăţii sumelor ce constituie preţul actualizat sau preţul de piaţă al imobilelor, din fondul care s-a constituit tocmai din sumele plătite în baza contractelor încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, Ministerul Finanţelor Publice nefiind debitor pentru o obligaţie proprie, ci reprezentantul Statului, respectiv, instituţia prin intermediul căreia se efectuează plăţile în numele şi pe seama debitorului care este Statul Român.
Ca atare, împrejurarea că reclamanţii nu au indicat ca pârât pe Ministerul Finanţelor Publice, ci pe Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, nu constituie o piedică în analizarea pe fond a cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care această obligaţie de plată este asumată de Stat, prin lege, iar cel care trebuie să facă plata, în numele Statului, este Ministerul Finanţelor Publice.
Întrucât, potrivit prevederilor legale enunţate anterior, restituirea nu se face din bugetul propriu al Ministerului Finanţelor Publice, ci din fondul extrabugetar special, Ministerul Finanţelor Publice nu poate justifica nici o vătămare ce i-ar putea fi cauzată prin faptul că nu s-a menţionat expres calitatea sa de pârât.
În realitate, pârâtul este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, iar obligaţia de restituire care incumbă Statului se execută prin intermediul reprezentantului pe care Statul debitor şi l-a desemnat prin lege, respectiv, Ministerul Finanţelor Publice.
Decizia a fost atacată cu recurs de către Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, care a susţinut că soluţia este nelegală, cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Astfel, s-a arătat că, în mod greşit instanţa de apel a considerat că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză, faţă de dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „restituirea preţului se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995".
Instanţa a pus semnul egalităţii între Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român, fără a ţine seama că acesta din urmă este un subiect de drept distinct.
Întrucât fondul extrabugetar prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 este constituit la dispoziţia Ministerului Finanţelor, nu este justificată în niciun fel obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la achitarea preţului de piaţă al imobilului.
- În subsidiar, s-a solicitat să se aibă în vedere că, potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţi, iar Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este terţ faţă de contractul de vânzare - cumpărare încheiat între Primăria municipiului Bucureşti şi intimaţii - reclamanţi, neputând fi obligat la restituirea preţului în situaţia evingerii.
Recursul este nefondat.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 1/2009, a fost instituită o răspundere specială în sarcina statului, pentru situaţia evicţiunilor produse faţă de cei care au cumpărat imobile în baza Legii nr. 112/1995.
Împrejurarea că, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului actualizat sau a preţului de piaţă al imobilului se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor dintr-un fond extrabugetar - constituit conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 - nu înseamnă că acest minister are o răspundere proprie pentru evicţiunile produse şi de aceea trebuie, în caz de admitere a acţiunilor, să efectueze plăţile respective.
O astfel de răspundere în nume propriu s-ar putea angaja în legătură cu îndeplinirea defectuoasă a atribuţiunilor ce ţin de activitatea proprie a ministerului (iar pe plan procesual, s-ar repercuta în verificarea legitimării procesuale a acestei instituţii în nume propriu).
În realitate, dispoziţiile legale menţionate anterior au reglementat modalitatea de executare a obligaţiilor de plată în sarcina ministerului - care nu este însă debitor pentru că ar fi creat un prejudiciu decurgând din activitatea sa proprie, ci este doar instituţia prin intermediul căreia se efectuează plăţile, în numele şi pe seama Statului.
Este vorba aici, de un caz de reprezentare legală, în termenii art. 25 din decretul nr. 31/1954, aplicabil illo tempore cauzei („Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop").
Cum în această materie este reglementată o răspundere a statului pentru imobile preluate în mod abuziv (care au fost ulterior înstrăinate iar dobânditorii evinşi) rezultă că Statul este şi titularul de drepturi şi obligaţii, iar Ministerul Finanţelor acţionează ca reprezentat al acestuia în puterea legii.
- Este de asemenea nefondată, susţinerea referitoare la efectele relative ale contractului de vânzare-cumpărare (în care părţi au fost Primăria şi intimaţii-reclamanţi) şi la împrejurarea că, din poziţia de terţ faţă de acest contract, recurentului-pârât nu i-ar putea fi legitimată poziţia procesuală.
Astfel cum s-a arătat anterior, în speţă nu se pune problema unei răspunderi contractuale, pentru a se discuta despre relativitatea şi opozabilitatea efectelor convenţiei, ci despre o răspundere specială, în temeiul legii.
De aceea, legitimarea procesuală nu este în legătură cu îndeplinirea unor obligaţii contractuale ci se verifică pe temeiul dispoziţiilor legale referitoare deopotrivă, la obligaţia de restituire a preţului actualizat sau a valorii de circulaţie a imobilului şi la reprezentarea legală care funcţionează în situaţia Statului.
Pentru toate aceste considerente, se constată că au caracter nefondat criticile formulate, astfel încât recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva deciziei nr. 222/ A din 01 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1832/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1792/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
