ICCJ. Decizia nr. 1792/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.1792/2012
Dosar nr.921/85/2009
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, contestatorul M.O.D. a solicitat anularea dispoziţiei nr. 297/2009 emisă de Primarul municipiului Sibiu şi în consecinţă, să se constate că este îndreptăţit la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii prin echivalent.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că s-a adresat, la data de 30 noiembrie 2005, Comisiei Locale cu o cerere prin care solicita, ca în baza prevederilor Legii nr. 1/2000, să i se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenului deţinut anterior de mama sa. Deşi a indicat temeiul juridic al solicitării sale, cererea a fost soluţionată prin raportare la altă reglementare legală, respectiv cea conţinută de Legea nr. 10/2001, iar nu cea invocată, ca fiind Legea nr. 1/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 468/2009 Tribunalul Sibiu a respins contestaţia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin cererea adresată Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate Sibiu la 30 noiembrie 2005, contestatorul a solicitat ca în baza art. 33 din Legea nr. 1/2000, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului identificat în CF în suprafaţă de 2.127 m.p., cu motivarea că în anul 1982 proprietar al terenului era mama sa, iar în baza Legii nr. 58/1974 şi a Decretului nr. 91/1982, acesta a fost expropriate.
Prin dispoziţia nr. 297/2009 emisă de Primarul municipiului Sibiu, s-a respins cererea contestatorului, cu motivarea că s-a depăşit termenul limită de formulare a notificării, prevăzut de Legea 10/2001 şi că notificarea nu a fost transmisă prin intermediul executorului judecătoresc.
S-a reţinut că, potrivit actelor dosarului, imobilul se află situat în localitatea Sibiu, în perimetrul construibil. Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974, care reglementa sistematizarea localităţilor rurale şi urbane, fiind în intravilanul localităţii.
S-a constatat că, potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu fac obiectul acestei legi terenurile extravilane şi că, a contrario, fac obiectul ei de reglementare, terenurile aflate în intravilanul localităţilor.
De asemenea, Legea nr. 18/1991 reglementează reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere, iar la art. 36 prevede situaţia în care terenurile din intravilanul localităţii, atribuite în folosinţă veşnică sau pe durata existenţei construcţiei, trec în proprietatea actualilor proprietari ai locuinţelor, or contestatorul nu se află în niciuna din aceste situaţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatorul, care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea apelului, s-a menţionat că cererea formulată de reclamant a fost adresată comisiei de fond funciar şi nu Primarului municipiului Sibiu, astfel că avea dreptul de a primi un răspuns de la această comisie.
Prin Decizia civilă nr. 168/ A din 11 noiembrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul a cărui restituire a fost cerută la data de 30 noiembrie 2005, este cel înscris în CF, având categoria de folosinţă loc de casă cu casă în Valea Rogojinei; asupra terenului s-a intabulat dreptul de proprietate al Statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar asupra construcţiilor, Statul s-a intabulat cu drept de expropriere.
S-a constatat că cererea de retrocedare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 1/2000, care vizează însă, solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate în situaţia terenurilor agricole sau forestiere.
Susţinerea contestatorului, conform căreia cererea ar fi trebuit soluţionată de Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate, având în vedere temeiul de drept indicat (respectiv, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000) a fost înlăturată, întrucât analiza cererii din punct de vedere al legii de retrocedare într-adevăr aplicabile, nu este exclusă de indicarea unui anumit temei juridic.
Or, în speţă, imobilul a cărui retrocedare s-a pretins a vizat teren şi construcţie, astfel încât acesta nu putea fi solicitat în baza legilor fondului funciar, care reglementează situaţia terenurilor agricole şi forestiere.
În aceste condiţii, raportat la Legea nr. 10/2001, dispoziţia emisă de intimat, de respingere a cererii ca fiind depusă după termenul limită (împlinit în anul 2002) este legală, astfel încât este corectă soluţia primei instanţe, de respingere a contestaţiei promovate.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant.
Memoriul de recurs a prezentat în principal, de o manieră nesistematizată şi incompatibilă cu structura recursului, elementele de fapt ale pricinii şi desfăşurarea judecăţii în primă instanţă şi în apel.
S-a susţinut că soluţia este nelegală, faţă de împrejurarea că răspunsul la notificarea din 2005 trebuia primit de la comisia de fond funciar, eventual, cu motivarea că nu este de competenţa acesteia şi că, în ceea ce priveşte noţiunea de perimetru construibil, instanţa nu a făcut nici o referire la momentul la care terenul a fost preluat de către stat, singurul care interesa în cauză.
De asemenea, s-a făcut referire la dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, la prevederile legilor fondului funciar şi în mod deosebit la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 1/2000, care au fundamentat cererea de restituire şi ca atare, ar fi avut drept consecinţă, excluderea analizării acesteia din punct de vedere al aplicării altei legi de retrocedare.
Intimatul - pârât nu a formulat întâmpinare.
Analizând aspectele deduse judecăţii pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Singura critică identificabilă, faţă de conţinutul memoriului de recurs, este cea referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi astfel, respingerea ca tardivă a notificării transmise la 30 noiembrie 2005.
O asemenea susţinere din partea recurentului este însă nefondată, în condiţiile în care regimul juridic al imobilului solicitat îl plasează în sfera de aplicare a actului normativ menţionat, care a prevăzut, sub sancţiunea decăderii din drept, posibilitatea transmiterii notificării până la data de 14 februarie 2002.
Recurentul însuşi arată că preluarea terenului s-a făcut în baza dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar în ce priveşte construcţia, a intervenit exproprierea, conform Decretului nr. 91/1982, afirmaţii care sunt verificate prin menţiunile din extrasul de carte funciară depus la dosar.
Este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia nu s-ar fi cercetat şi nu s-ar fi făcut nici o referire la noţiunea de perimetru construibil şi dacă, ceea ce era relevant în speţă, terenul se încadra în acest perimetru la momentul preluării de către stat.
Pe acest aspect, instanţa de apel a constatat că imobilul a cărui restituire s-a solicitat, este cel înscris în C.F., cu categoria de folosinţă „loc de casă cu casă", la data de 20 iunie 1970 schimbându-şi ramul de cultură „din arător în loc de casă pe str. Rogojinei, f. n. în perimetrul construibil".
Aşadar, imobilul preluat de către stat fiind situat în perimetrul construibil al localităţii încă din anul 1970 şi preluat ca atare în 1982, este gratuită afirmaţia recurentului potrivit căreia nu ar fi fost verificată îndeplinirea acestei condiţii de către instanţă.
De altfel, de o manieră contradictorie, reclamantul - recurent susţine că răspunsul la solicitarea sa ar fi trebuit dat de către comisia de fond funciar „eventual, cu motivarea că nu este de competenţa acesteia", recunoscând astfel, că era vorba de o rezolvare pur formală a cererii, iar nu de acceptarea pretenţiilor sale pe fond.
În speţă, aplicându-se corect actul normativ incident, raportat la regimul juridic al imobilului, soluţionarea cererii s-a făcut de către primar, cel căruia îi reveneau atribuţiile legale în acest sens.
Pentru toate aceste considerente, criticile au fost găsite nefondate iar recursul va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.O.D. împotriva deciziei nr. 168/ A din data de 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1796/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 179/2012. Civil. Fond funciar. Revizuire - Fond → |
|---|
